Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 470/
Ședința publică din data de 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Magdalena Mălescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva încheierii nr. 251/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - A prin lichidator judiciar EXPERT A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 251/20.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins obiecțiunile formulate de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B la raportul final prezentat de lichidatorul judiciar EXPERT
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că în speță, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Baf ormulat obiecțiuni la raportul final prezentat de lichidatorul judiciar EXPERT A, considerând greșită și contrară spiritului legii nr. 85/2006 o eventuală hotărâre de închidere a procedurii, fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului judiciar de a se dispune atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența debitoarei. S-a invocat faptul că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea 85/2006; că această hotărâre se pronunță în raport cu debitorul, dând naștere unui drept de creanță al acestuia față de membrii organelor de conducere, pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate; că sumele recuperate prin punerea în executare a hotărârilor prin care s-a instituit această răspundere sunt destinate acoperirii pasivului falitei, fiind distribuite de către lichidatorul judiciar conform art. 123 din Legea 85/2006. S-a analizat de către creditorul AVAS art. 142 alin. 2 din Legea 85/2006, concluzionându-se că, chiar dacă executarea silită a persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorului judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, acesta nu înseamnă că judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația și dreptul procesual să pună în executare aceste titluri, solicitând să se constate că sunt întemeiate obiecțiunile sale, apreciind ca fiind incomplet raportul final, întrucât nu conține un bilanț final al procedurii și nu este însoțit de situațiile financiare finale.
Judecătorul sindic, raportat la motivul expus de către creditoarea AVAS că o sentință de închidere a procedurii nu se poate pronunța fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului de a se dispune atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența falitei, a constatat că în dosarul nr- al Tribunalului Arad, s-a formulat o astfel de acțiune de către lichidatorul judiciar al debitoarei - -, respectiv EXPERT, împotriva pârâtului, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1907 din 28.06.2007 și a rămas irevocabilă prin nerecurare, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 308.149,72 lei, în averea acestei debitoare.
Prima instanță a mai reținut că potrivit art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar această normă este imperativă și nu permisivă, care să dea alternativa începerii executării de către lichidatorul judiciar. S-a mai susținut că toate cheltuielile procedurale au fost acoperite de către lichidatorul judiciar, astfel că nu există fonduri în averea debitoarei care să acopere aceste cheltuieli de executare silită a titlului executoriu evidențiat mai sus, iar creditorii debitoarei s-au opus să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii, inclusiv cheltuielile vizând executarea silită.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii obiecțiunilor sale la raportul final, considerat prematur și declanșarea în cadrul procedurii a executării silite împotriva persoanelor responsabile de insolvența falitei.
În motivare, creditoarea recurenta a criticat hotărârea recurată, întrucât instanța de fond s-a pronunțat prin aceasta împotriva punerii în executare, în cadrul procedurii, a sentinței civile nr. 1907/2007, considerând că prin închiderea ulterioară a procedurii, consecință a aprobării raportului final contestat, anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societății, creditorii sunt puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, apreciind că în special cei bugetari nu au posibilitatea legală să execute silit individual bunurile acelor persoane.
Astfel, se consideră că analiza propunerii lichidatorului privind închiderea procedurii și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față, și anume Legea nr.85/2006, respectiv art.2, art.5 alin.1, art.138 alin.1, art.140, art. 136 și art. 142 alin.1.
Din analiza textelor de lege sus-menționate, recurenta AVAS B concluzionează că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment. Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță a creditorilor față de persoanele sus-menționate. Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment (cum este situația de față, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006. Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este și cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, AVAS consideră că nu subzistă nici un motiv legal de a se da curs propunerii lichidatorului de închidere a procedurii, întrucât din analiza textelor menționate, rezultă că executare silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Recurenta AVAS invocă faptul că deși au fost respinse obiecțiunile sale, sentința civilă nr. 1907/2007 nu precizează cum va fi pusă în executare sentința de atragere a răspunderii, nu stabilește procedura de executare a acesteia și nu precizează destinația sumelor recuperate, de care Legea 85/2006 dispune potrivit art. 140 că "vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment, acoperirii pasivului"
Se mai arată de către recurentă că interpretând în mod greșit prevederile art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006, instanța de fond a apreciat că AVAS a solicitat efectuarea actelor de executare silită de către lichidator efectiv, această creditoare considerând că numai executorul judecătoresc este competent să efectueze acte de executare silită, iar solicitările sale priveau doar posibilitatea ca lichidatorul să solicite unui executor judecătoresc competent, în cadrul procedurii deschise, punerea în executare a sentinței civile nr. 1907/2007. Astfel, consideră că nu există nici o contradicție în susținerile sale.
Arată că prin modificarea art. 142 alin. 1, în care se dispune că "executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent de titlul din care rezulta și de natura obligației, inclusiv al creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic, prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului, și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență), ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Recurenta AVAS consideră că aceasta nu înseamnă că judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv hotărârile de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei) și nu înseamnă că lichidatorul nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitului) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în care se arată că "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege nu poate fi interpretat decât în sensul ca executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 138 alin.1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului - art. 140) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc. Astfel, consideră că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a patrimoniului persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, întrucât art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment, iar potrivit acestui articol "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment, deoarece potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006 "prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil, dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție, și de către cine. Prin interpretarea art. 142 alin. 2 din Legea 85/2006, în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006, s-ar ajunge în situația de a transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care nu o poate avea. Aceeași concluzie apreciază că rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006, care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (pentru Legea nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului, iar în cazul Codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria), concluzionând că prin închiderea procedurii, creditorii sunt în imposibilitatea de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite în cadrul procedurii insolvenței.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 Cod procedură civilă, art. 12 alin. 1 din legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 din legea insolvenței se efectuează de executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă, iar această normă este una imperativă și nu permisivă care să dea alternativa începerii executării de către lichidatorul judiciar.
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței, a fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. 2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei, în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar.
De asemenea, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Scopul acestei dispoziții legale este tocmai acela de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor, persoană direct interesată în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În această situație nu este necesar ca raportul final al lichidatorului, care a stat la baza închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea insolvenței, să fie completat cu bilanțul final al procedurii și cu situațiile financiare finale ale debitoarei care să conțină și modalitățile de punere în executare a titlului executor împotriva fostului administrator al debitoarei, așa cum susține recurenta, dat fiind că temeiul juridic al închiderii procedurii îl constituie prevederile art. 131 și nu dispozițiile art. 132 din Legea nr. 85/2006.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva încheierii nr. 251/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2008.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./04.07.2008
Tehn./04.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Magdalena Mălescu
