Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 208/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 487
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier - -
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.4694/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC TOTAL SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ACTIV LICHIDATOR și intimații comitet creditori SC SRL și SC PLUS SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.4694/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva pârâtului . În temeiul articolului 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC TOTAL SRL, în contradictoriu cu creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și SC SRL și SC PLUS SRL. A dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului și notificarea hotărârii către creditori, debitoare, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice. A dispus ca onorariul de 19.990 lei exclusiv TVA pentru lichidatorul judiciar ACTIV LICHIDATOR să fie achitat din fondul ORC.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut în esență,că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, dar că natura răspunderii este determinată de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, în unele cazuri fiind vorba de o răspundere civilă contractuală, în altele de o răspundere civilă delictuală.
A reținut că, potrivit principiilor dreptului civil, ca regulă generală pentru antrenarea răspunderii civile este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciul cauzat, că fapta ilicită nu trebuie să contesa într-o acțiune, ea putând îmbrăca și forma omisiunii sau inacțiunii ilicite.
De asemenea, a reținut că faptele enumerate de articolul 138 din Legea nr.85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății doar dacă aceste fapte au contribuit la starea de insolvență a societății, textul nedistingând între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori.
Referitor la aceleași dispoziții legale, judecătorul-sindic a reținut și că tribunalul nu este limitat în ceea ce privește partea de pasiv rămas neacoperit din averea debitoarei, întrucât acest pasiv cuprinde toate creanțele creditorilor evidențiate în tabelul final.
Referitor la probele administrate în cauză și la rapoarte de activitate întocmite de lichidatorul judiciar, s-a reținut că debitoarea și-a schimbat sediul social la 28 februarie 2006, depunând declarațiile fiscale la ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, care a și întocmit fișa sintetică pe plătitor la 19 septembrie 2007.
De asemenea, a reținut că nu s-au făcut dovezi privitoare la legătura de cauzalitate dintre neținerea contabilității și starea de insolvență a debitoarei, că în cauză s-au invocat numai enunțuri de ordin teoretic, fără suport probator în condițiile articolului 1169 - 1170 Cod civil, astfel că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe articolul 138 lit.d din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată.
În temeiul articolului 131 din Legea nr. 85/2006 a apreciat că se impune închiderea procedurii, cu consecința radierii societății din registrul comerțului, în conformitate cu dispozițiile articolului 227 lit. f din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs motivat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 21 ianuarie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului, au fost invocate prevederile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă și s-a susținut că societatea debitoare a depus sporadic și doar pentru anul 2006 declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA, situație reflectată de anexele la cerere, în acest fel fiind încălcate prevederile articolului 79-82 din OG nr.92/2003. A susținut că nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoașterea legii și trădează o intenție vădită a debitoarei de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri, precum și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori. A susținut că nedepunerea evidențelor contabile echivalează cu o determinare a dispozițiilor lor și l-a împiedicat pe lichidatorul judiciar să verifice modalitatea operațiunilor contabile și legalitatea acestora.
A invocat prevederile articolului 72 și 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile și răspunderea administratorilor, susținând că acestea se coroborează cu dispozițiile articolului 1540 Cod civil, și cu dispozițiile articolului 374 din Codul comercial. De asemenea, prin raportare la dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006, a apreciat culpa pârâtului ca fiind prezumată în conformitate cu dispozițiile articolului 1082 Cod civil.
A invocat și nerespectarea dispozițiilor articolului 27 din Legea nr. 85/2006, susținând că debitorul nu a depus cerere de deschidere a procedurii în termen de maximum 30 de zile de la data constatării stării de insolvență, activitatea societății continuând deși încetarea de plăți era evidentă. A analizat întrunirea tuturor condițiilor referitoare la atragerea răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat, culpa membrilor organelor de conducere și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, susținând că sunt pe deplin îndeplinite cerințele articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile Legii nr.85/2006, ale legii nr. 31/1990, ale OG nr. 92/2003 și ale articolului 998 Cod civil.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și-l va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Se impune precizarea că judecătorul-sindic a fost sesizat cu o cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006, că în considerentele hotărârii a analizat acest caz de răspundere, dar că în dispozitivul hotărârii a săvârșit o eroare materială atunci când a făcut o referire la dispozițiile articolului 138 lit. c din același act normativ, nici creditoarea neinvocând acest temei și nici cercetarea judecătorească nepurtând asupra lui.
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de Codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, Curtea o apreciază ca lipsită de relevanță. Nerespectarea acestei obligații nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii în condițiile articolului 138 din lege, pentru că această inacțiune nu este incriminată de dispozițiile legale precitate, între cele două dispoziții legale neexistând norme de trimitere. Nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legea insolvenței ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forța probantă.
Or în cauză nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, rapoartele lichidatorului neprecizându-le nici expres, nici implicit. În această situație, recurenta-creditoare era în drept, dar și obligată cu atât mai mult să suplimenteze probele pe aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și "dovedită" cu o prezumție simplă și starea de insolvență a societății debitoare, recurenta - creditoare limitându-se, însă, doar la a dezbate teoretic acest aspect.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
În ce privește invocarea nerespectării dispozițiilor articolului 27 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază susținerea ca nefondată. Pe de o parte, trebuie reținută împrejurarea că această faptă nu are nici o legătură logică cu fapta incriminată de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 și care este singura pe care comitetul creditorilor și-a întemeiat cererea (filele 205-207 ale dosarului de fond). Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că nerespectarea dispozițiilor articolului 27 din legea nr.85/2006 nu este în măsură să atragă răspunderea patrimonială în condițiile articolului 138 din legea insolvenței, întrucât vizează o faptă ulterioară instalării stării de insolvență, nu una care a condus la insolvență.
Având în vedere și rapoartele întocmite de lichidator, în care se precizează expres că nu pot fi stabilite cauzele ajungerii societății debitoare la insolvență, Curtea reține în plus și că, chiar dacă s-ar fi făcut dovada existenței faptei într-una din modalitatea prevăzută de articolul 138 litera d din legea insolvenței, răspunderea patrimonială nu putea fi antrenată, întrucât nu a fost determinată relația de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă. În consecință, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.4694/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC TOTAL SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ACTIV LICHIDATOR și intimații comitet creditori SC SRL și SC PLUS SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
30.04.2009
.
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială
Judecătorul-sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
