Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5
Ședința publică din 15 ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de pârâții și, cu domiciliul ales la avocat în P,-, jud. P, împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar EXPERT, cu sediul în A, str. -, nr. 5.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s‑a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă,
CURTEA
Constatând că prin încheierea din data de 6 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad s‑a suspendat judecarea cauzei până la rămânerea irevocabilă a dosarului nr. 13193/2002 al Tribunalului Prahova,
Că în motivarea hotărârii s‑a reținut că pârâții și sunt inculpați în dosarul nr. 8.627/2005, care se află atașat la dosarul nr. 13.193/2002 al Tribunalului Prahova și părți civile în acea cauză sunt creditorii debitoarei,
Având în vedere că pârâții, declarând recurs, cu invocarea art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, au solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea judecății și pronunțarea soluției finale, cu motivarea că:
Prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul din 6 noiembrie s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în răspundere a administratorilor iar potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța are obligația să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, ori, judecătorul sindic a trecut peste această obligație fără să pună în discuția părților excepția invocată și a întrerupt cursul judecății prin suspendare, în baza art. 244 pct.2 Cod procedură civilă deși soluția/hotărârea ce se va pronunța nu poate fi influențată cu nimic de soluția dată în penal, respectiv dacă cei doi se fac vinovați sau nu de emiterea de cecuri fără acoperire în cont;
Pe de altă parte, acțiunea penală a fost începută în anul 2001 și după casare se află în rejudecare în fața instanței de fond iar până la rămânerea irevocabilă ar putea ani de zile, suspendarea dosarului civil nefiind justificată pentru o astfel de durată cu atât mai mult cu cât în acțiune trebuiau administrare probatorii pe cu totul altă situație de fapt, anume cu privire la fapte de natură să atragă răspunderea pentru administrarea cu rea - credință a activității comerciale a firmei;
Judecătorul a omis să motiveze legătura de cauzalitate între împrejurările reținute și soluționarea cauzei, în realitate, soluția din penal nu poate fi hotărâtoare în cauză și pentru că creanțele cu care creditorii respectivi s-au înscris la masa credală sunt oricum certe, lichide și exigibile, identice celor cu care creditorii respectivi s-au constituit părți civile în dosarul penal ori realizarea lor nu se poate face separat, individual ci prin procedura colectivă a falimentului;
Suspendarea nu se justifică și datorită lăsării într-o stare de incertitudine a raportului juridic de drept procesual în materia falimentului, ceea ce contravine principiilor dreptului procesual civil;
Totodată prin suspendarea judecării acțiunii s-a încălcat și dreptul pârâților la un proces echitabil.
Văzând că în cauză nu s‑a formulat întâmpinare,
Reținând că în mod necontestat pârâții sunt inculpați pentru săvârșirea de fapte în legătură cu activitatea societății debitoare, respectiv emiterea de cecuri fără acoperire, într‑un dosar al Tribunalului Prahova în care au calitatea de părți civile creditorii societății debitoare, care s‑au înscris la masa credală, cu creanțe certe, lichide și exigibile, identice celor cu care s-au constituit părți civile în dosarul penal,
Că potrivit art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea,
Considerând că, în condițiile menționate, în care în procesul penal s‑au formulat cereri de despăgubire împotriva inculpaților pentru sume identice cu cele pentru care s‑au depus declarații de creanță, care au fost înscrise în tabelul de creanțe și pentru care s‑a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale personale a acelorași persoane, în cadrul procedurii falimentului, cerințele textului de lege menționat sunt îndeplinite,
Că dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă potrivit cărora instanța are obligația să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei nu au fost încălcate prin suspendarea judecății, deoarece instanța nu a soluționat fondul cauzei,
Că excepția fiind invocată de către unele dintre părți nu mai trebuia pusă în discuția celorlalte și că soluția ce se va pronunța în procesul penal, prin care se tinde la obținerea unui titlu împotriva acelorași persoane, pentru aceleași creanțe, are înrâurire hotărâtoare asupra modului de soluționare al acțiunii civile, oricare ar fi durata procesului care însă, eventual ar putea să facă inutilă administrarea de probe cu privire la faptele de natură să atragă răspunderea patrimonială în cadrul procedurii falimentului,
Că enunțarea împrejurărilor menționate constituie o motivare suficientă a măsurii suspendării judecății chiar dacă aceasta implică lăsarea într-o stare de incertitudine a raportului juridic de drept procesual în materia falimentului, fără ca aceasta să contravină unor principii nespecificate ale dreptului procesual civil,
Că prin acesta nu s-a încălcat dreptul pârâților la un proces echitabil, ci tocmai a fost evitată o judecată paralelă, cu posibilitatea pronunțării a două soluții cu aceeași finalitate,
Că prin urmare recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și, cu domiciliul ales la avocat, în P,-, jud. P, împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar EXPERT, cu sediul în A, str. -, nr. 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Dact.
2 ex./6.02.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria