Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.50/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 19 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriela Comșa
- -a - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 697/SIND din 4 octombrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 842/F/2005 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2008, când părțile au lipsit.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 februarie 2008.
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința nr.697/SIND/4.10.2007 Tribunalul Brașov prin judecătorul sindic a admis în parte cererea creditoarei AVAS B și a obligat pârâtul - să plătească în contul de faliment al debitoarei AICIT MILIARD suma de 417,60 lei.
În motivarea hotărârii se arată că sunt incidente prevederile art.138 lit.a și e din Legea nr. 85/2006 față de faptul că pârâtul nu a justificat lipsa numerarului care a existat în casieria societății în sumă de 123,9 lei și nu a evidențiat corect în contabilitate creanțele contra debitorilor & și în cuantum de 58 lei respectiv 235,70 lei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea AVAS B invocând aplicarea greșită a legii și neidentificarea corectă a prejudiciului reținut în sarcina pârâtului. În motivarea recursului se arată că pârâtul nu s-a preocupat de recuperarea creanțelor în cuantum de 5.012,30 RON lipsind societatea de lichidități. Nu au fost identificate toate bunurile evidențiate în bilanțul contabil din 2004, fiind imputabile pârâtului sub forma faptei prevăzute de art. 138 lit.a și e din legea nr. 85/2006. Se mai arată că sunt incidente și prevederile art. 138 lit.f din legea nr. 85/2006 cu referire la fapta de nevirare a contribuției angajaților la fondul de asigurări sociale.
Intimatul - pârât - a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului față de faptul că insolvența societății nu a fost cauzată de faptele reținute în sarcina sa, ci de lipsa comenzilor și de încasarea greoaie a creanțelor de la debitorii societății.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se constată că recursul nu este fondat.
Criticile recurentei creditoare referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 138 lit.e din legea nr. 85/2006 sub aspectul neimputării creanțelor nerecuperate în sumă de 5.012,30 lei sunt neîntemeiate, având în vedere că textul de lege nu sancționează această faptă, ci doar situația în care administratorii ar fi deturnat sau ascuns pasivul societății. Ori, creanțele nerecuperate de la diverși creditori se constituie în active circulante și nu fac parte din pasivul societății. Potrivit mențiunilor lichidatorului judiciar, creanțele creditorilor societății au fost evidențiate în contabilitate, prin urmare nu au fost ascunse sau deturnate pentru a fi incidente prevederile sus menționate, iar nerecuperarea lor s-a datorat stării de insolvență a acestor creditori, majoritatea lor fiind radiați din registrul comerțului. În consecință, nerecuperarea creanțelor nu este imputabilă pârâtului, ci situației speciale a creditorilor, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea pârâtului pentru sumele nerecuperate.
Susținerile recurentei legate de neidentificarea tuturor activelor societății debitoare, astfel cum figurează în bilanțul contabil din 2004, sunt nefondate. Prin raportul lichidatorului judiciar din 24.10.2005 se arată că imobilizările corporale la 31.12.2004 erau în valoare de 5854 lei reprezentând un autoturism Renault, bun ce a fost identificat și predat lichidatorului judiciar, iar valoarea stocurilor era 0 (fila 139 dosar faliment). Lipsa sumelor din trezorerie în cuantum de 123,9 lei au fost imputate pârâtului în mod corect de către instanța de fond, iar alte active nu mai figurează în bilanțul contabil din 2004.
În legătură cu aplicarea greșită a prevederilor art. 138 lit.f din legea nr. 85/2006 din perspectiva nevirării contribuției angajaților la fondul de asigurări sociale, se constată netemeinicia susținerilor formulate de recurentă. Textul de lege se referă la fapta de a utiliza mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți. Este vorba de situațiile în care administratorul societății angajează împrumuturi oneroase ori apelează la vânzarea mărfurilor sau activelor la valori mai mici decât valoarea de achiziție pentru a procura societății sumele necesare plății unor datorii scadente, în scopul întârzierii încetării plăților, dar cu consecințe grave pentru creditori.
În mod corect a reținut judecătorul sindic că fapta pârâtului de a nu vira contribuția angajaților nu constituie "mijloace ruinătoare" în accepțiunea conferită de art. 138 lit.f din lege, astfel încât pretențiile recurentei urmează a fi respinse ca nefondate.
Văzând prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea B împotriva sentinței civile nr. 697/SIND/4.10.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -a -
Grefier,
Red.: / 20.02.2008
Dact.: / 20.02.2008 /- 2 ex -
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Carmen Bujan, Gabriela Comșa