Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 50/
Ședința publică din 4 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Laura
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței nr. 1959/Sind din 29 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Constată că prin sentința cu nr. 1959/SIND/29.10.2009 pronunțata de Tribunalul Brașov - Secția Comerciala și de Contencios Administrativ - în dosarul susmenționat a fost respinsă cererea formulată de reclamanta creditoare Direcția Generala a Finanțelor Publice B - în numele comitetului creditorilor debitoarei și Fiul în contradictoriu cu pârâtul Pilat.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 717/Sind/2008 a fost deschisă procedura simplificată de insolvență față de debitoarea și Fiul
În cuprinsul raportului final întocmit în cauză, lichidatorul numit în cauză a precizat că societatea debitoare nu a fost identificată la sediul social care figurează în evidențele Oficiul Registrului Comerțului și nu a fost posibilă contactarea reprezentantului legal al acesteia.
Cu privire la depunerea bilanțului contabil, în urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că societatea nu a depus în ultimii trei ani de activitate raportările financiare obligatorii.
Creditoarea B nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris în susținerea acțiunii sale.
S-a constatat astfel că, din împrejurările enumerate ca fiind cele care au determinat starea de încetare de plăți a societății, nu a fost probată săvârșirea de către administrator a uneia din faptele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006 având consecința menționată, susținerile reclamantei în sensul desfășurării unei activități nocive pentru societatea debitoare, al relei credințe în exercitarea atribuțiilor, al folosirii bunurilor debitoarei în folos propriu au caracter general, nefiind în măsură să individualizeze vreo faptă de genul celor la care se face referire în textul legal sus indicat.
Nu au putut fi reținute nici susținerile reclamantei potrivit cărora din culpa pârâtului creanțele creditorilor au rămas neacoperite, întrucât acest aspect privește insolvabilitatea, iar nu insolvența, iar simpla prezumție că starea de insolvență a intervenit prin folosirea de către administrator a bunurilor societății nu se justifică.
În mod corect reclamanta a precizat în cuprinsul acțiunii faptul că răspunderea administratorului pentru neplata obligațiilor bugetare se stabilește în temeiul art. 27 din Codul d e procedură fiscală, însă susținerea că în aceste condiții se prezumă că a fost săvârșită fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nu este, de asemenea, întemeiată.
Astfel, în acest context, pe lângă faptă și prejudiciul invocat prin acțiune, au rămas nedovedite și celelalte condiții legale la care se referă în mod specific și cumulativ dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, referitoare la vinovăția administratorului și la raportul de cauzalitate între pretinsele fapte săvârșite și prejudiciul produs.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamanta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că din înscrisurile aflate la dosarul de faliment nr- aflat pe rolul Tribunalului Brașov, dar și din rapoartele practicianului în insolvență desemnat în cauză rezultă că administratorul societății, în exercitarea mandatului de reprezentare, a încălcat dispozițiile imperative ale legii prin aceasta contribuind direct și nemijlocit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Potrivit ultimului bilanț contabil depus la unitatea fiscală, societatea debitoare deținea în patrimoniu stocuri în valoare de 101.556 lei, neidentificate de lichidator, precum și creanțe nerecuperate în sumă totală de 1.893 lei și disponibil în casă/bancă în sumă de 6.307 lei.
Pentru recuperarea creanțelor administratorul societății avea obligația să îndeplinească toate demersurile necesare, atât prin promovarea acțiunilor în justiție, cât și prin alte modalități, ori, în cauza de față, nu s-a făcut dovada interpretării în concret a acestor demersuri, insuficienta preocupare pentru încasarea clienților fiind imputabilă administratorului.
Având în vedere că în patrimoniul falitei figurează creanțe nerecuperate cu privire la care existau mijloacele și procedurile legale în vederea recuperării lor, neexercitarea niciunuia dintre aceste mijloace care ar fi asigurat reîntregirea activului constituie fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit.e din legea insolvenței.
Debitoarea a declarat obligații de plată către bugetul statului pentru o perioadă îndelungată fără însă a le achita și nu a depus la dosarul cauzei documentele și informațiile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 85/2006, crează prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006 și atrage răspunderea foștilor administratori ai societății.
Prin urmare, este criticabilă motivația instanței de fond potrivit căreia înscrisurile din dosarul de faliment sunt irelevante, iar faptul că lichidatorul judiciar nu a reușit să-l găsească pe reprezentantul debitoarei și să intre în posesia actelor contabile ale societății nu constituie motiv de respingere a acțiunii având în vedere că există fapta, iar la dosarul cauzei există înscrisuri din care să rezulte situația patrimonială a societății și faptele culpabile ale administratorilor acesteia.
Astfel, se regăsesc în situația reglementată de art. 138 lit.D, de dispariție a unor documente contabile și de neținere a evidenței contabile în conformitate cu Legea nr. 82/1991, prin fapte ce au ocazionat starea de insolvabilitate fiind asociate cu întârzierea în plata creanțelor datorate creditorilor, generatoare de dobânzi și penalități.
Precizează că prejudiciul identificat prin analiza documentelor contabile disponibile este în sumă de 15.166,93 lei, sumă care reprezintă obligațiile datorate de societatea debitoare creditorilor B - 14.749 lei, AVAS - 260,93 lei și ITM B 157 lei. Totodată învederează că pe calea legii falimentului nu s-au putut recupera aceste creanțe.
Pentru ajungerea societății în stare de insolvență, cât și a gestionării necorespunzătoare, se fac vinovați administratorii debitoarei, Pilat.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, iar conform art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător atât pentru dol, cât și pentru culpa în executarea mandatului. Prin urmare administratorii societății, în exercitarea mandatului, au încălcat dispozițiile imperative ale legii, prin aceasta contribuind direct și nemijlocit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată de reclamanta
În drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin.1 lit.a,c,d,e, din Legea nr. 85/2006, art. 8 din aceeași lege.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacata, față de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 lit. a, c, d, e din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv.
Răspunderea administratorului societății pentru fapta proprie este de natură delictuală, iar lipsa fie și a unei singure condiții cerute de lege pentru angajarea acestui tip de răspundere nu poate duce decât la respingerea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 998 si 999 Cod Civil.
În speță, este dovedit prin actele aflate în dosarul având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență a societății debitoare și Fiul B că societatea respectivă are obligații restante la bugetul de stat.
Nu este dovedită însă în speță vinovăția administratorului debitoarei pentru ajungerea acesteia în stare de insolvență, singurele proba pe care și-a întemeiat reclamanta recurenta cererea de chemare in judecata fiind raportul final al lichidatorului judiciar si înscrisurile existente in dosarul nr-.
. în lipsa altor probe - a căror solicitare și administrare cădeau în sarcina reclamantei recurente - raportul lichidatorului este irelevant așa cum corect și temeinic a reținut și prima instanța în considerentele sentinței civile atacate.
Nu este dovedit în cauză nici raportul de cauzalitate între așa numitele "acțiuni" sau inacțiuni " - pretins ilicite și neidentificate în concret - ale pârâtului intimat și producerea efectului păgubitor pentru societate, astfel încât cererea de chemare în judecată a fost legal respinsă. Corect instanța de fond a concluzionat că nu există instituită prin lege o "prezumție legală de vinovăție și răspundere " în sarcina administratorului societății debitoare.
Față de cele arătate anterior, întrucât nu au fost produse probe concludente și pertinente de către reclamantă în dovedirea celor susținute prin cererea de chemare în judecată se constată de către C că sentința atacată este legală și temeinică, sens în care, văzând dispozițiile art. 312 Cod procedura civila recursul declarat va fi respins.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta-reclamantă Direcția Generală a Finanțelor Publice B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței cu nr. 1959/SIND/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul susmenționat, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /03.03.2010
Tehnored.: /10.03.2010/4 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
