Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIA NR.51/2008
Ședința publică de la data de 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu judecător
- - -- judecător
- - - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții, și "CENTRUL COMERCIAL - ", toate îndreptate împotriva sentinței civile nr. 356 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- (nr. în format vechi: 3439/2006).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
- Deliberând -
Asupra recursurilor în materia insolvenței de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 356 din 17.09.2007 Tribunalul Bacău - după ce a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul - a admis acțiunea formulată de debitoarea B, prin lichidatorul judiciar Total Expert Târgu Ocna împotriva pârâților, și, obligându-i în solidar la plata sumei de 2.067.300,2 Ron, sumă reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei B, către contul de avere al debitoarei falite, prin lichidator judiciar Total Expert; totodată, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea pârâților, până la concurența sumei de 2.067.300,2 Ron.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Baf ost înființată în anul 1994 de către, iar la data de 23.04.1998 aceasta și-a cesionat părțile sociale către pârâta care a devenit astfel asociat unic și administrator al societății. Conform procurii nr. 4509/22.12.1999 pârâta l-a mandatat pe pârâtul să administreze societatea, iar prin procura nr. 1472/9.04.2001 - revocată la data de 10.05.2002 - l-a mandatat pe să administreze societatea.
La data de 10.04.2002 a fost cooptat în societate pârâtul căruia i-a cesionat 30% din părțile sociale, acesta devenind și administrator, funcție din care a fost suspendat prin deciziile nr. 227 și 228 din 16.05.2002 date de pârâtul.
Prin actul adițional autentificat sub nr. 1288/10.05.2002 pârâta a cesionat pârâtului 70% din părțile sociale retrăgându-se astfel din societate; prin același act pârâtul a preluat toate datoriile societății existente până la acea dată.
Anterior, prin contractul de comodat nr. -/29.07.1999 - E i-a dat debitoarei în folosință un spațiu comercial situat în B,-. După cesionarea părților sociale de către s-a efectuat o inventariere a bunurilor aflata în acest spațiu, încheindu-se procesul-verbal nr. 7/13.05.2002, dar fără a se proceda la predarea-primirea bunurilor.
Între pârâții și au apărut neînțelegeri, urmate de litigii penale și civile.
Pârâtul a atacat în justiție contractul încheiat de cu (reprezentată de ) - contract prin care acestei din urmă societăți i s-a încredințat administrarea - iar prin sentința civilă nr. 1285/30.05.2003 Tribunalul Bacăua constat nulitatea acestui contract.
Prin sentința civilă nr. 757/4.04.2003 Tribunalul Bacăua respins cererea prin care a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin hotărârea AGA/1.04.2003 pârâtul a fost revocat din funcția de administrator.
Prin sent. pen. 160/ a Tribunalului Bacău pârâtul a fost condamnat penal, motiv pentru care, începând cu data de 6.06.2002 a fost suspendat din funcția de administrator statutar, iar prin decizia civilă nr. 927/20.10.2003 pronunțată de Curtea de APEL BACĂUa fost exclus din societate.
Întrucât CES.L și CBF iliala B ( societăți la care era asociat pârâtul ) erau în procedura de reorganizare judiciară, în perioada 07.06 - 30.11.2002, pârâtul a dispus efectuarea de plăți către creditori ai acestor societăți sau către creditori personali, în sumă totală de 3.493.456.350 ROL.
În perioada 20.10.2003 - 06.09.2004 pârâtul a fost asociat unic al SC SRL, iar în perioada 06.06.2003-06.09.2004 administrator al debitoarei.
La data de 27.08.2003, creditoarea Baf ormulat cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC SRL, care înregistra datorii către bugetul statului în sumă de 4.035.833.065 ROL, conform procesului verbal de control nr.837 din21.092.2003.
După introducerea acestei cereri, debitoarea, prin pârâtul, a formulat o cerere, la 08.09.2003, de eșalonare a debitului, către
Totodată, pârâtul în numele SC SRL început o serie de acțiuni menite să tergiverseze deschiderea procedurii împotriva debitoarei.
Conform actului adițional autentificat sub nr. 6947/06.09.2004 la.P, înregistrată la. de pe lângă Tribunalul Bacău, la data de 29.11.2004, pârâtul a cesionat părțile sociale deținute la. către, cu domiciliul în satul, județul C, care devine asociat unic și administrator al societății. Conform art. 3 pârâta a preluat toate drepturile și obligațiile aferente inclusiv obligațiile de orice natură, pasiv, activ, creanțe, existente până la acea dată în societate, pentru suma de 10.000.000 lei, preț al cesiunii.
Pârâta, în calitate de unic asociat al L, a întocmit actul adițional la actul constitutiv al L, autentificat sub nr. 652/09.03.2005 la., prin care a dispus dizolvarea și radierea societății L și a început formalitățile la. de pe lângă Tribunalul Bacău.
Astfel, prin încheierea nr. 2349/15.04.2005 a judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Bacăus -a înscris mențiunea de dizolvare a societății debitoare, dar mențiunea de radiere nu a fost înregistrată.
Conform declarațiilor de creanță depuse în dosarul de faliment, s-a întocmit tabelul definitiv al creditorilor, în care s-au înscris creanțe în valoare de 2.067.300,2 RON.
Întrucât singura activitate a debitoarei SC SRL a fost exploatarea spațiului dat în folosință de SC -E SRL, din care se realizau venituri lunare de 610.000.000 ROL( la nivelul lunii septembrie 2003), cu titlu de chirie, iar debitoarea nu avea bunuri mobile sau imobile, pentru valorificare, prin încheierea din 17.04.2006, s-a deschis procedura falimentului debitoarei nemaiputând fi posibilă o reorganizare a societății după dizolvarea acesteia.
La data formulării acțiunii de atragere a răspunderii personale a pârâților(02.10.2006), lichidatorul judiciar al debitoarei falite avea calitate procesuală, fiind desemnat prin încheierea din 17.04.2006 pronunțată în dosarul nr.7940/2003, al Tribunalului Bacău și înregistrat cu semnătură la.
Faptul că pârâta a hotărât dizolvarea și radierea debitoarei sau că s-a înregistrat dizolvarea nu are influiență asupra calității procesuale a lichidatorului judiciar de formula acțiune în atragere răspunderii administratorilor statutari ai societății debitoare.
Din probele administrate în cauza de pârâți, rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Astfel, din procesele verbale de control efectuate de creditoarea P B, rezultă că starea de insolvență a debitoarei SC SRL B, datează din anul 2001, când administrator și asociat unic era.
Ulterior, această stare s-a accentuat datorită majorărilor și penalităților de întârziere la creanțele bugetare și acumulării altor datorii în perioada cât pârâții și erau asociați și administratori ai debitoarei.
pârâți au cunoscut starea de insolvență a debitoarei, având în vedere că la data de 18.07.2002 împotriva debitoarei falite s-a mai formulat o cerere de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment de către AJ. B (DOSAR NR.7936/2002 al Tribunalului Bacău ).
Totodată, pârâții au formulat o cerere de reeșalonare a debitului către P B, la 08.09.2003.
Cu toate acestea, pârâții, și nu au solicitat să fie supuși procedurii de reorganizare, deși societatea încasa chirii în sume substanțiale din închirierea spațiului din- (fostul ), sume care au fost folosite de pârâți în interesul lor propriu sau al altor societăți la care erau administratori sau asociați, deoarece la data deschiderii procedurii, debitoarea nu avea sume disponibile în conturi sau în casă și nici bunuri mobile sau imobile ce ar fi putut fi valorificate.
Astfel, pârâții aveau o încrengătură de firme, la care erau asociați sau administratori aceleași persoane (, și ): SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, societăți prin care, sub aparența unor contracte legale, pârâții își realizau propriile interese (închirieri spații pentru desfășurarea unor activități comerciale pe alte firme, își achitau datorii personale sau desfășurau activități în cadrul acestor firme care încasau profitul, făceau sponsorizări etc.).
Chiar dacă nu s-a depus acte de către lichidatorul judiciar datorită lipsei documentelor contabile ale debitoarei (care s-ar afla la pârâta ), din care să rezulte că pârâții au încasat sume în interes personal de la debitoarea falită, totuși a vând în vedere că debitoarea încasa lunar sume foarte mari din chirii, care n u au fost găsite la debitoare și nici nu au fost investite este de presupus că aceste sume au fost folosite de pârâți în interes propriu.
Pârâții, chiar dacă invocă buna lor credință, nu au oferit lichidatorului judiciar nici un fel de informații cu privire la sumele încasate cac hirii sau ce s-a făcut cu ele, având în vedere că ultimele plăți, către bugetul de stat s-au făcut în anul 2003, cu excepția câtorva sume modice, după formularea prezentei cereri de deschidere a procedurii de către P
Preluarea activului și pasivului între pârâți s-a făcut formal, printr-o simplă mențiune în acel act, nefiind urmată de o preluare efectivă a activului și a documentelor contabile, astfel că nici unul din pârâți, nu au depus la dosarul cauzei un proces - verbal de predare-primire a documentelor sau a bunurilor societății.
Această fictivitate a actelor încheiate cu privire la preluarea datoriilor în calitate de asociați sau/și administratori rezultă cel mai bine din actul încheiat între pârâtul și pârâta.
Astfel, pârâtul a tergiversat deschiderea procedurii falimentului (cu concursul unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție) până când a găsit persoana dispusă să preia, contra unei sume de bani, societatea falită, în condițiile în care se afla, cu un pasiv de peste 20 miliarde lei și în faliment.
Intenția celor doi pârâți și a fost clară de a se sustrage răspunderii civile pentru datoriile create bugetului de stat și altor persoane juridice, întrucât pârâta a părăsit țara, după preluarea societății falite de la pârâtul.
În ceea ce privește pe pârâtul, potrivit art. 225 al.1 din Legea 31/1991 republicată, asociatul exclus din societate rămâne obligat față de terți, până la data rămânerii definitive a hotărârii de excludere din societate.
Cum hotărârea de excludere a rămas definitivă și irevocabilă la 20.10.2002 iar datoriile pentru care se solicită angajarea răspunderii sale personale sunt anterioare acestei date, el va răspunde pentru aceste datorii.
Deși pârâtul a dovedit că s-a opus faptelor pârâtului ce au dus la starea de insolvență a debitoarei totuși, prin probele administrate de el, nu s-a putut apăra de solidaritate, deoarece potrivit art 154 și art 157 din Lg.31/91 republicată, nu a reclamat cenzorilor faptele pârâtului și după ce hotărârea de excludere din societate a pârâtului a rămas definitivă, nu a acționat în calitate de administrator al debitoarei falite, pentru recuperarea debitorului de la acest pârât, pentru acoperirea datoriilor SC
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului au formulat recurs pârâții, și Centrul Comercial -
Pârâtul a solicitat casarea sentinței și, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:
- instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei deoarece pârâta a fost dizolvată și radiată în baza actului adițional nr. 652/9.03.2005 și a încheierii nr. 2349/15.04.2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău;
- hotărârea este nulă deoarece pârâta nu a fost legal citată;
- lichidatorul nu a întocmit raportul din care să rezulte posibilitatea atragerii răspunderii administratorilor, raportul fiind un act premergător introducerii acțiunii pentru atragerea răspunderii;
- considerentele reținute de instanță au un caracter penal și, de aceea, nu pot fi relevante decât după ce un organ de cercetare penală ar dovedi existența caracterului penal al faptelor;
Casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare a fost solicitată și de pârâta motivat de faptul că hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 100 și art. 105 din Codul d e procedură civilă. În dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâta a arătat următoarele:
- prin cererea aflată în dosarul tribunalului la fila 66 precizat că are domiciliul în-,. 78, dar la niciunul din termenele de judecată nu s-a respectat regularitatea procedurii de citare la această adresă, cu toate că lichidatorul judiciar avea cunoștință de domiciliul din str. 9 - întrucât prin anunțul din ziarulAdevăruldin 9.05.2007 a indicat acest domiciliu;
- când s-a efectuat procedura de citare prin formele de publicitate prin presă nu a fost menționată și adresa Tribunalului Bacău din str. - cel M: nelegal sa citare determină nulitatea încheierilor pronunțate la datele de 10.09.2007, 19.03.2007 și a sentinței recurate;
- nu i s-a comunicat cererea prin care pârâții și a invocat o serie de excepții.
În ceea ce privește fondul cauzei pârâta a susținut următoarele:
- în perioada cât a fost administratorul societății debitoare, debitele acesteia au fost evidențiate prin procesul-verbal de control nr. 837/21.09.2003 încheiat de Administrația finanțelor publice B, respectiv suma de 4.035.833.065 Rol, fiind astfel nefondat argumentul tribunalului cu privire la lipsa de acte care a determinat imposibilitatea individualizării datoriei pe fiecare administrator;
- societatea a fost în imposibilitate de a-și continua activitatea din cauza încheierii contractului de asociere în participațiune cu, contract care a dus la pronunțarea de către Tribunalul Bacăua hotărârii nr. 1285/30.05.2003. Din această hotărâre rezultă că societatea nu a încasat nici un fel de venituri pe perioada de derulare a contractului și până la evacuarea din sediu;
- creanța executorului judecătoresc nu mai trebuia dovedită prin acte contabile pentru că provine dintr-o hotărâre judecătorească;
- decizia civilă nr. 927/20.10.2003 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU este o altă probă pentru individualizarea răspunderii administrative pentru suma de 3.493.456.350 Rol a cărei plată a fost dispusă de administratorul;
- din probele administrate nu rezultă alte creanțe care să aibă ca izvor de drept culpa vreunuia dintre administratori;
- din creanțelor rezultă și suma datorată către Daewoo și care provine din perioada cât a exercitat funcția de administrator;
- tribunalul nu a luat în calcul, la individualizarea răspunderii nici creanța Instant Expert care are la bază hotărârea judecătorească de anulare a contractului de comodat încheiat cu -E. La crearea acestei creanțe nu a avut nicio culpă, fiind de bună credință la încheierea contractului.
Pârâții și Centrul Comercial -, reprezentată prin administrator, au solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:
- judecarea fondului s-a făcut în lipsa pârâtului atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului întrucât pe dovezile de comunicare există mențiunea că acestea s-au făcut prin afișare, dară fără a se arăta adresa la care s-a făcut afișarea și nici motivele pentru care s-a procedat în acest mod;
- citațiile pe numele pârâtului au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 100 pct. 1, 2, 4, 5, 7 și 8 din Codul d e procedură civilă;
- judecătorul fondului nu a exercita rol activ cu privire la observarea neregularității actelor de procedură îndeplinite față de pârâtului;
- hotărârea este nulă potrivit art. 265 din Codul d e procedură civilă pentru că în dispozitiv există adăugiri și modificări cu privire la domiciliul pârâtului, scrise cu pixul și nesemnate dej udecător;
- excepțiile invocate de pârâtul au fost soluționate fără a fi fost mai întâi comunicate tuturor părților, fără respectarea principiilor oralității dezbaterilor, a contradictorialității, al aflării adevărului, al publicității, disponibilității și al respectării dreptului la apărare;
- tribunalul a greșit în aprecierea probelor în privința pârâtului, dar nici nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele reținute sunt contradictorii și străine de natura pricinii;
- nu poate fi atrasă răspunderea solidară a pârâtului - fiind suspendat și exclus de la conducerea debitoarei. până cel puțin la data înregistrării hotărâri de excludere din sentința civilă nr.. a asociatului majoritar și de revocare a acestui din funcția de administrator, respectiv 29.11.2004.
Examinând recursurile formulate în cauză, curtea de apel constată următoarele:
► Recursul formulat de pârâtul nu a fost timbrat la data depunerii lui la ribunalul Bacău, deși, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, recurentul avea obligația plății anticipate a taxei judiciare de timbru. De aceea, potrivit art. 20 alin. 2 din aceiași lege, în momentul înregistrării recursului la Curtea de APEL BACĂUs -a dispus citarea acestui recurent cu mențiunea de achita, până la primul termene de judecată - stabilit la 22.01.2008 -, să achite o taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Cu această mențiune recurentul a fost citat pentru termenul de astăzi.
Recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că, în privința recursului său, devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
► În privința recursurilor formulate de pârâții, și Centrul Comercial - B, reprezentată prin administrator, această instanță găsește întemeiate motivele de casare invocate, motive care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă și care atrag aplicabilitatea prevederilor art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, dat fiind faptul că judecata s-a făcut cu nelegala citare a părților atât la administrarea probelor, cât și la judecarea fondului.
- Astfel, prin cererea formulată de debitoare, prin lichidatorul judiciar, a fost indicat ca domiciliu al pârâtei,-, Prin cererile depuse la data de 21.11.2006 (file 24, 25 și 66 din dosarul tribunalului) această pârâtă și-a indicat domiciliul în B,-,. A,. 37. Cu toate acestea, pârâta a fost citată la domiciliul indicat prin cererea introductivă.
- mult, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele din 27.11.2006 (fila 28) și 16.07.2007 (fila 275) agentul procedural a făcut mențiunea că persoana citată și-a schimbat adresa. Ca urmare, instanța a dispus, prin încheierea din 27.11.2006, ca citarea să se realizeze prin publicitate și prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar lichidatorul judiciar a realizat citarea în ziar, indicând domiciliul din str. 9 -, adică alt domiciliu decât cel de la care procedura de citare a fost restituită cu mențiunea mutării persoanei citate la alt domiciliu (filele 74 și 109); paralel cu citarea prin publicitate la acest domiciliu a fost realizată citarea pârâtei la domiciliul din - - prin agent procedural. Astfel, citarea pârâtei, prin agent procedural, s-a realizat pe tot parcursul procesului la domiciliul din - -, iar prin publicitate, la domiciliul din str. 9 -, aceasta din urmă doar pentru termenele de judecată din 15.01.2007 și 12.02.2007, nu și pentru termenul când a avut loc judecata în fond.
- În privința pârâtului se constată că prin cererea de chemare în judecată domiciliul acestui a fost indicat ca fiind în B, str. -,. A,. 3. La termenul din 15.01.2007 acesta s-a prezentat în instanță, având astfel termen în cunoștință potrivit art. 153 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. La termenul din 19.03.2007 tribunalul a supus dezbaterii părților prezente excepțiile invocate de pârâtul, excepții asupra cărora a rămas în pronunțare, respingându-le; prin aceeași încheiere prin care a respins excepțiile, tribunalul a dispus citarea părților, cauza fiind repusă, practic, pe rol pentru ca instanța să se pronunțe asupra fondului. Prin urmare, au devenit aplicabile dispozițiile art. 153 alin. 2 pct. 3 din Codul d e procedură civilă. După acest termen, procedura de citare nu a mai fost legal îndeplinită nici cu pârâtul, pârât care a fost citat în B,-, fără indicarea scării și apartamentului, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele din 4.06.2007 (fila 241) și 10.09.2007 (fila 259), la acest din urmă termen având loc dezbaterile asupra excepției lipsei calității procesuale active și asupra fondului cauzei.
Se constată, așadar, că procedura de citare cu pârâtul pentru termenul când s-a soluționat cauza este nulă potrivit art. 100 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru lipsa tuturor mențiunilor prevăzute de art. 100 alin. 1 pct. 4.
Față de aceste considerente se constată că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 85, art. 95 și art. 100 din Codul d e procedură civilă, ceea ce determină nulitatea actelor de procedură potrivit art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă. De asemenea, au fost nesocotite dispozițiile art. 107 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora președintele va amâna judecata ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea dispozițiilor legale sub pedeapsa nulității. Aceste împrejurări atrag incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
Pe de altă parte, se constată că, deși persoanele chemate în judecată ca pârâți au interese contrare - în condițiile în care fiecare dintre acestea au asigurat administrarea societății în perioade diferite și, prin urmare, și-au făcut apărări diferite - instanța nu a dispus comunicarea întâmpinărilor formulate de fiecare dintre pârâți decât către debitoare, nu și către ceilalți pârâți. În acest fel, pârâților care prin hotărâre au fost obligați în solidar la plata pasivul rămas neacoperit al debitoarei nu li s-a asigurat respectarea dreptului la apărare. În astfel de cauze, în care se solicită atragerea răspunderii mai multor persoane considerate culpabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență, este necesar a se individualiza partea de prejudiciu cauzată de culpa fiecăreia dintre persoanele chemate în judecată, cu atât mai mult cu cât pârâții au asigurat administrarea societății în perioade diferite.
În plus, este de constatat faptul că hotărârea a fost pronunțată fără ca judecătorul sindic să solicite lichidatorului judiciar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Față de cele ce preced și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă, instanța va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Pentru aceste motive
În numele legii
Anulează ca netimbrat recursul declarat de -, împotriva sentinței civile nr. 356/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de, și "CENTRUL COMERCIAL B"
Casează sentința civilă nr. 356/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Mona Ciopraga
,
,
GREFIER,
ela
Red.
Red.
3 ex. 24 ian. 2008
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Mona Ciopraga