Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.52/
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier- - -
-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B,cu sediul in B,--11, sector 1, impotriva sentinței comerciale nr.398/26.04.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.164/LJ/2005, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL G- prin lichidator judiciar SC SRL G, intimatele-creditoare Administrația Finanțelor Publice G, Consiliul Local G și intimata ORC Tribunalul Galați, având ca obiect- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art.137)- Legea 85/2006.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului,constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.398/26.04.2007, pronunțată de judectorul-sindic, în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -au respins ca nefondate obiecțiunile la raportul final formulate de creditorul AVAS împotriva raportului final și s-a aprobat raportul final întocmit de I G, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL G și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
S-a admis cererea lichidatorului judiciar și s-a dispus plata către acesta a sumei de 3.363,34 lei reprezentând cheltuieli de procedură din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că în cauză sunt întrunite toate condițiile pentru închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL G deoarece, din toată activitatea societății debitoare nu au fost depistate bunuri pentru a fi valorificate și îndestulate creanțele creditorilor.
De asemeni, s-a mai reținut că ceilalți creditori, P G și Consiliul Local G au fost de acord cu cererea lichidatorului judiciar de aprobare a raportului final și de închidere a procedurii falimentului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea AVAS, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:
AVAS a solicitat autorizarea din partea judecătorului-sindic de a fi împuterniciți creditorii să formuleze cererea întemeiată pe disp.art.138 din Legea nr.85/2006.
În acest sens a precizat că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, se poate dispune ca această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor.
A arătat că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, de a permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Modificarea adusă de Legea nr.95/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe disp.art.138 din Lege, știut fiind că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit comitetul creditorilor, conform art.16 din Lege, în creditorilor nefiind înregistrat un număr suficient de mare de creditori.
Singura condiție înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic în lipsa demersurilor întreprinse de lichidator.
Consideră că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale pentru autorizarea creditorului în acest sens, iar la dosarul cauzei există o astfel de solicitare asupra căreia judecătorul-sindic nu s-a pronunțat.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor apreciind că a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale și a spiritului legii.
Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului-sindic de orice îndatoriri și responsabilități nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, deși, în cauză, sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile anterior menționate.
Cererea privind autorizarea formulării cererii pentru angajarea răspunderii patrimoniale nu trebuie să îmbrace nici o condiție de formă iar judecătorul-sindic în mod greșit a catalogat-o ca fiind obiecțiuni la raportul final.
De asemeni s-a mai arătat că instanța de fond nu a motivat hotărârea convingător prin arătarea considerentelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
A mai menționat că în cauză se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în stare de insolvență și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul-sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp.art.138 din Legea nr.85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speță, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
În drept a invocat disp.art.299- 316 pr.civ. și ar.138 din Legea nr.85/2006.
S-au citat legal toate părțile implicate în procedură.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din considerentele și dispozitivul hotărârii recurate rezultă că judecătorul-sindic s-a pronunțat și a motivat cererea creditoarei AVAS constând în obiecțiuni la raportul final. Cererea recurentei AVAS de autorizare a creditorilor pentru formularea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale apare în partea finală a cererii privind obiecțiunile formulate împotriva raportului final.
Or, judecătorul-sindic respingând obiecțiunile la raportul final, practic a respins, inclusiv cererea creditoarei de autorizare în vederea formulării cererii de antrenare răspundere patrimonială.
Conform disp.art.138 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006, pe baza raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind eventuala răspundere a oricărei persoane menționate în lege, judecătorul-sindic poate fi sesizat de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar și, în subsidiar, de comitetul creditorilor.
Judecătorul- sindic nu se poate autoinvesti nici cu privire la fapte și nici cu privire la persoanele vinovate.
Din reglementarea prev. art.138 din Lege rezultă că sfera persoanelor abilitate să investească judecătorul-sindic cu o cerere în antrenare răspundere este limitată la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și la comitetul creditorilor, în cazul în care sunt îndeplinite și condițiile prev. la alin.3 al art.138 din Lege. Astfel, nu orice creditor poate formula o atare cerere față de limitarea impusă de textul art.138 alin.1 și 3 din Lege.
Dacă cererea în antrenare răspundere patrimonială poate fi formulată, în subsidiar de comitetul creditorilor, în situația în care numărul creditorilor înscriși la masa credală este în număr de 3 dar nu s-a constituit acest comitet (cum este cazul în speță) este necesar a stabili cine poate promova cererea de autorizare pentru formularea acțiunii în atragere răspundere patrimonială.
Considerăm că o atare cerere, pentru a cărei promovare s-a recunoscut legitimare procesuală activă doar comitetului creditorilor, poate fi formulată de către toți creditorii debitoarei, asimilați comitetului creditorilor.
Aceasta, deoarece principalul rol al comitetului creditorilor este acela de a reprezenta interesul concursual al adunării creditorilor în procedură, așa cum rezultă din textul art.17 lit.a-f din Lege.
În cauză însă, cererea a fost formulată doar de creditoarea AVAS iar ceilalți creditori respectiv P G și Consiliul Local G nu au înțeles să promoveze o astfel de cerere alături de creditoarea AVAS. Dimpotrivă, a fost de acord cu aprobarea raportului final și cu cererea lichidatorului pentru închiderea procedurii.
Cum legiuitorul a stabilit expres că, în afara lichidatorului judiciar, acțiunea în angajarea răspunderii patrimoniale poate fi promovată doar de către comitetul creditorilor iar în absența acestui participant la procedură se poate considera că adunarea creditorilor poate iniția acest demers, în cauză cererea unui singur creditor pentru autorizarea promovării cererii întemeiate pe disp.art.138 din Lege nu îndeplinește cerințele art.138 alin.3 din Lege.
Respingerea cererii în aceste condiții nu constituie o limitare a dreptului creditorilor de a promova acțiunea întemeiată pe disp.art.138 din Lege ci respectă textul Legii, instituit cu scopul de a asigura atât celeritatea procedurii cât și creșterea transparenței acesteia prin extinderea rolului și atribuțiilor ce revin adunării creditorilor cât și comitetului creditorilor.
Sunt neîntemeiate criticile referitoare la săvârșirea unor fapte ilicite de către fosta conducere a debitoarei și la faptul că și-a exercitat cu rea-credință atribuțiile, în condițiile în care nu se precizează și nu se descrie în concret, prin raportare la probe concludente, astfel de acțiuni.
De asemeni, nici motivul de recurs referitor la împrejurarea că judecătorul- sindic nu a aplicat corect regulile instituite de disp.art.138 și urm. nu este întemeiat.
Aplicarea disp.art.138 alin.1 din Lege de către judecătorul sindic presupune ca o condiție prealabilă investirea judecătorului-sindic cu o cerere în condițiile art.138 alin.1 și 3 din Lege.
În cauză, judecătorul-sindic nu a fost investit în condițiile art.138 cu o atare cerere, situație în care criticile recurentei creditoare referitoare la greșita aplicare a art.138 din Lege și la existența condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere nu au legătură cu hotărârea ce face obiectul cererii de recurs.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea AVAS B,cu sediul in B,--11, sector 1, impotriva sentinței comerciale nr.398/26.04.2007 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehno.O/8.02.2008/2 ex.
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Gina Ignat