Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 535/

Ședința publică de la 27 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1276/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin lichidator judiciar 3. G, strada regiment 11 nr. 50, - 1,. 45, intimații creditori B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, ( G), intimat pârât, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect angajare răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și ale dreptului comun

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:

Curtea constată procedura completă și lipsa părților la acest prim termen, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1276 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a obligat-o pe pârâta Pădureți la plata sumei de 179.082,73 lei reprezentând parte din pasivul neacoperit al debitorului "" G, a respins obiecțiunile formulate de creditoarea la raportul final, a închis procedura insolvenței debitorului "" G și radierea acestuia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că pârâta Pădureți, în calitate de administrator al societății debitoare nu a predat bunurile și disponibilitățile bănești aflate în patrimoniul debitoarei către lichidatorul judiciar spre a fi valorificate în cadrul acestei proceduri, deși a fost notificată în acest sens.

Judecătorul sindic a mai reținut că această faptă întrunește, în drept, elementele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, situație în care pârâta răspunde pentru pasivul rămas neacoperit în sumă de 179.082,73 lei.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9.proc.civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, creditoarea a susținut că prima instanță a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 85/2006, referitoare la numirea executorului judecătoresc care să execute sentința comercială nr. 1276/20 noiembrie 2007 Tribunalului Galați.

Recursul nu este fondat.

Verificând sentința criticată prin prisma motivului de recurs și din oficiu, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre temeinică și legale care va fi menținută.

Din conținutul textului art. 142 din Legea nr. 85/2006, modificată, rezultă că executarea silită a hotărârilor prin care a fost antrenată răspunderea patrimonială a persoanelor vinovate de aducerea societății comerciale în stare de faliment (art. 138 alin.1) se efectuează de executorul judecătoresc, conform Codului d procedură civilă. Tot acest text mai prevede că executorul judecătoresc repartizează sumele din executarea silită "în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator".

Prin urmare, executarea silită va începe în baza unei cereri de executare silită care se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel (art. 3731alin.1 proc.civ. modificat și completat prin Legea nr. 459/6 decembrie 2006). Textul art. 142 din Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții referitoare la executarea silită hotărârilor judecătorești pronunțate în materia insolvenței, ci prevede expres că executarea silită se efectuează conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.

Față de cele ce preced, creditorii pot solicita punerea în executare hotărârilor pronunțate în procedura insolvenței cu respectarea dispozițiilor referitoare la executarea silită din Codul d e procedură civilă, neavând relevanță că în hotărârea recurată judecătorul-sindic a făcut sau nu a făcut trimitere la dispozițiile art. 142 din Legea privind procedura insolvenței.

Așadar, recursul declarat de creditoarea B, nefiind fondat, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 proc.civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1276/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2008.

Președinte,

dr.

Judecător,

dr.

Judecător,

Grefier,

AZ/03.07.2008 /2 ex/06.07.2008 Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Galati