Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 537/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 537R
Ședința publică de la 08 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR, prin președintele acestuia, creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.548/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE M SA, SC SA prin lichidator judiciar SC EXPERT.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE M SA a depus la dosar prin Serviciul Registratură întâmpinare în două exemplare.
Având în vedere că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 07.11.2007 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura insolvenței reglementată potrivit Legii nr.85/2006, derulată împotriva debitorului, Comitetul creditorilor desemnat în cauză, prin președintele acestuia, creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pe pârâtul, administratorul societății debitoare, solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a, c, d din legea menționată.
Prin încheierea pronunțată la 07.11.2007 în același dosar Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a autorizat comitetul creditorilor în privința formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale menționată.
De asemenea, prin cererea formulată în cuprinsul raportului de activități nr.7, depus la dosarul cauzei la 06.02.2008, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței derulată împotriva debitorului, în conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.548 pronunțată la 06.02.2008 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins cererea comitetului creditorilor formulată împotriva pârâtului, ca neîntemeiată, și a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței derulată împotriva debitorului, precum și notificarea închiderii procedurii, radierea societății debitoare din Registrul Comerțului și plata onorariului lichidatorului judiciar.
Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut în principal, referitor la respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, ca din relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului rezultă că pârâtul a avut calitatea de administrator și asociat la societatea debitoare. Răspunderea pârâtului poate fi atrasă doar pentru fapte prevăzute potrivit art.138 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta invocată de creditor, în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, nedepunerea de către administrator a actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează în mod obligatoriu cu neținerea contabilității iar în acest din urmă sens creditorii ar fi trebuit să facă dovada că pârâtul ar fi încălcat prevederile legii nr.82/1991.
Mai mult, trebuia probat și faptul că neținerea contabilității ar fi cauzat starea de insolvență a debitorului. Aceasta în contextul în care nedepunerea actelor contabile la dosarul cauzei este ulterioară deschiderii procedurii pe motivul existenței stării de insolvență. Prevederile art.138 alin.1 lit.d nu instituie o prezumție legală de vinovăție în sarcina administratorului, elementele răspunderii patrimoniale trebuind să fie dovedite.
În ceea ce privește incidența prevederilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 invocată de către comitetul creditorilor, trebuie reținut că nu este vorba doar să se fi dispus de către pârât continuarea activității debitorului, ci trebuia să se probeze și împrejurarea că s-a dispus în sensul arătat în interes personal, și nici prevederile menționate nu instituie o prezumție legală de vinovăție a pârâtului.
Managementul defectuos sau nerecuperarea creanțelor societății debitoare nu constituie vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 lit.
Asupra incidenței prevederilor art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, este de reținut că nu s-a dovedit în cauză că suma reprezentând contribuția asiguraților la fondul de asigurări sociale de sănătate ar fi fost utilizată în scopuri personale de către pârât și, de altfel, neachitarea unor debite nu se asimilează cu fapta prevăzută prin prevederile în discuție.
Pe de altă parte, tribunalul a mai reținut că în patrimoniul debitorului nu au fost identificate bunuri, autovehiculele existente fiind supuse executării silite de către creditor, anterior deschiderii procedurii în cauză, situație în care sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006 în sensul închiderii procedurii.
Împotriva acestei sentințe comitetul creditorilor prin președintele acestuia, creditorul AVAS a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului chemat în judecată pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că împrejurările care au determinat insolvența societății debitoare sunt imputabile pârâtului care, în calitate de administrator al acesteia, a desfășurat o activitate nocivă pentru societatea respectivă, relevant sub acest aspect fiind faptul că și la momentul închiderii procedurii pasivul debitorului nu a fost acoperit.
Faptul că AVAS se află în imposibilitatea recuperării creanței sale ar trebui să constituie o premisă suficientă pentru admiterea cererii împotriva pârâtului, reținându-se reaua-credință a acestuia.
Potrivit art.70 din Legea nr.31/1990, administratorul trebuia să efectueze toate operațiunile necesare pentru îndeplinirea obiectului de activitate al debitului, urmărind încasarea creanțelor acestuia și asigurarea veniturilor necesare rambursării creditelor și achitării obligaților bugetare. În acest context se constituie raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și intrarea debitorului în faliment.
Pârâtul nu a fost preocupat de recuperarea creanțelor debitorului, continuând o activitate ce a condus la starea de insolvență (art.138 lit.c) și nu s-a conformat dispozițiilor legale în sensul promovării de către debitor a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, situație în care pierderile s-au extins nemaiputând fi acoperite cu disponibilitățile existente. Sub aspectul neîndeplinirii obligației de promovare a cererii introductive trebuie avut în vedere și că interesul administratorului este prezumat datorită faptului că mandatul său este comercial și, deci, considerat a fi oneros. Mai mult, o parte din suma cu care AVAS s-a înscris la masa credală provine din nevirarea la bugetul de stat a sumelor de bani reprezentând contribuția salariaților debitorului la fondul asigurărilor sociale de sănătate, ceea ce înseamnă că administratorul a reținut sumele respective, folosindu-le în interes propriu (art.138 lit.a).
Pârâtul a încălcat și prevederile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, neținând contabilitatea în conformitate cu legea, contrar prevederilor art.27 alin.1 din Legea nr.82/191 și art.196 alin.1 din Legea nr.31/1990. Lipsa actelor contabile demonstrează intenția de fraudare a legii. Vinovăția pârâtului este de netăgăduit, pârâtul răspunzând în calitate de administrator și pentru cea mai ușoară culpă, în virtutea mandatului său, cu atât mai mult cu cât acesta are caracter oneros. De altfel, culpa administratorului este prezumată.
Prin prisma nerespectării prevederilor Legii nr.82/1991 și Legii nr.31/1990 se constituie și raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtului și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății debitoare.
Intimata-creditoare Maf ormulat întâmpinare solicitând admiterea recursului, sens în care a susținut caracterul fondat al motivelor invocate de recurent.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În raport cu prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, răspunderea asociaților și/sau administratorilor societății debitoare pentru pasivul acesteia poate fi atrasă doar în măsura în care sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției pârâtului. În lipsa dovezii privind îndeplinirea vreuneia dintre cerințele menționate, cererea de atragere a răspunderii se impune a fi respinsă.
În speță, referitor la cerința privind existența faptei ilicite, nedepunerea documentelor contabile de către debitor nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta de neținere a contabilității în condițiile legii, aceasta putând avea și alte cauze decât faptele enumerate în cuprinsul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006. În orice caz, fapta în discuție nu este în măsură să instituie o prezumție legală în sensul atragerii răspunderii pârâtului. Nu instituie o astfel de prezumție nici prevederile art.138 alin.1 lit.a și c din Legea nr.85/2006, iar recurentul nu a probat reaua-credință în privința intenției de fraudare a legii.
Nu se poate reține nici săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c doar prin prisma dispunerii de către acesta a continuării activității societății debitoare, fără a se susține și dovedi continuarea activității în interesul personal al pârâtului.
Susținerile recurentului referitoare la lipsa preocupării pârâtului de a recupera propriile creanțe ale debitorului sunt formulate într-o modalitate generală, care nu permite stabilirea unei legături concrete cu cauza în sine.
Recurentul nu a fost în măsură să susțină în concret și să dovedească nici o eventuală utilizare a bunurilor debitorului în interes propriu sau în interesul altor persoane de către pârât, inclusiv în privința unor contribuții la fondul asigurărilor de sănătate.
Dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privăd în mod limitativ iar nu exemplificativ faptele în raport cu care se poate solicita atragerea răspunderii patrimoniale.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de deschidere a procedurii nu se regăsește ca faptă și în cuprinsul dispozițiilor menționate și, de altfel, pentru neîndeplinirea obligației în sensul arătat, dispozițiile art.27 din legea menționată nu prevăd și o sancțiune anume.
Nu constituie una dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 nici managementul defectuos invocat, de asemenea, într-o modalitate generală și nici manifestarea dezinteresului arătat de către pârât în legătură cu asigurarea funcționării normale a societății debitoare.
Acest din urmă aspect nu este în măsură nici să reflecte o eventuală legătură de cauzalitate între neplata creanțelor și prejudicierea creditorilor.
În contextul caracterului special al răspunderii reglementate potrivit art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006, această răspundere nu se confundă cu o răspundere contractuală, și prin urmare, nu implică nici analiza modului de exercitare a mandatului de către administratorul pârât, altfel decât în limita faptelor prevăzute de art.138 alin.1.
Oricum, în măsura în care s-ar fi probat în concret săvârșirea de către pârâta a cel puțin uneia dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1, pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului trebuia dovedită, printre altele, și cerința privind existența raportului de cauzalitate dintre faptă și producerea stării de insolvență care prejudiciază creditorii. Or, sub acest aspect susținerile recurentului au fost întrutotul abstracte și nu s-a administrat nici o probă utilă.
Neacoperirea creanțelor în urma derulării procedurii insolvenței împotriva societății debitoare sau natura bugetară a creanței declarată în cauză de către președintele comitetului creditorilor nu pot fi reținute drept premise ale atragerii răspunderii patrimoniale.
În măsura în care cel puțin una dintre cerințele cumulative prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii se dovedește a nu fi fost probată, cererea formulată în acest sens trebuie apreciată ca fiind neîntemeiată. Prin urmare, soluția de respingere a cererii pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, sentința dată în sensul respectiv urmând să fie menținută.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurent recurentul COMITETUL CREDITORILOR, prin președintele acestuia, creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.548/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE M, prin lichidator judiciar EXPERT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
- I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
