Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 546
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și, ambii domiciliați în B,-,.7,.3,.62, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr.93/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19 octombrie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila debitoarea de Credit "Dunărea" prin lichidator judiciar a solicitat anularea transferului patrimonial ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 260/15.03.2006 cu privire la imobilul situat în B,-. 7,.3,.4,. 62 vândut pârâților și.
În motivarea acțiunii a arătat că la data de 19.12.2003 de Credit "Dunărea" B dobândește, potrivit actului de adjudecare - proces verbal de licitație nr. 93/2003, imobilul situat în B,-. 7,. 62, compus din două camere, hol, baie, balcon, bucătărie cu suprafața utilă de 48,18 mp, de la numiții și, la prețul de 262.500.000 lei rol( 26.250 lei ron), în contul creanței.
Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 260/ 15.03.2006 notar public, debitoarea falită de Credit "Dunărea" B vinde imobilul către soții cu domiciliul în B,-, - 3,. 46 și, cu domiciliul în B,-, - 23,. 9, la aceeași valoare la care a fost dobândit, respectiv 26.25 lei ron - valoarea totală de vânzare.
La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 260/ 15.03.2006, debitoarea de Credit "Dunărea" B se afla deja în lichidare, potrivit rezoluției ORC nr. 4224/22.07.2002, dată de la care în funcția de administrator a fost desemnat dl., constituindu-se și o comisie de lichidare.
A mai arătat faptul că prețul la care a fost vândut imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 260/15.03.2006 nu reprezintă un preț real pe piață, comisia de lichidare a debitoarei având datoria de a valorifică toate bunurile societății la preturi reale.
În drept și-a întemeiat cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare pe dispozițiile art. 79 și 80 al.1 lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comerciala nr.93/05.02.2009a Tribunalului Brăilas -a admis acțiunea formulata de de Credit "Dunărea" prin lichidator judiciar, s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/15.03.2006 de către BNP cu privire la imobilul situat în B,-. 7,.3,.4,. 62, înscris în CF 3216/N a Mun. B cu nr. Cadastral provizoriu 150/62.
S-a reținut în motivarea hotărârii că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/15.03.2006 s-a înstrăinat imobilul situat în B,-,. 7,. 3,. 4,. 62 pentru care a fost plătit prețul de 26.250 lei ron.
În raport de locul situării imobilului, de numărul camerelor, de suprafața acestuia și de faptul că la momentul înstrăinării lui prețul de piață, așa cum este comunicat de către Biroul Notarial la sediul căruia s-a perfectat actul (fila 32) era de 450.000.000 lei vechi judecătorul sindic apreciază că prețul la care a fost înstrăinat a fost unul derizoriu și neserios, disproporționat de valoarea bunului vândut.
Prin încheierea acestui act Dunărea Bau rmărit sau C puțin a acceptat cu bună știință posibilitatea vătămării celorlalți creditori în beneficiul celui cu care a contractat și căruia i-a transferat o valoare patrimonială disproporționat de mare în raport cu prestația primită, respectiv prețul.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și Rodică invocând dispozițiile art. 304 pct. 9.Civ arătând că judecătorul sindic a soluționat acțiunea doar pe baza unei adrese emise de Camera Notarilor Publici G din care reiese că la data de 15.03.2006 prețul apartamentelor în zonă era de 450.000.000 lei vechi. Instanța ar fi trebuit să stabilească dacă prețul era sau nu serios și să dispună administrarea și a altor probe în cauză. Mai mult, data la care se apreciază seriozitatea prețului este aceea de 14.04.2005 dată la care s-a încheiat promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1413/14.04.2005.
Au mai arătat că este greșit argumentul instanței că prețul este neserios și iluzoriu, disproporționat de valoarea bunului vândut deoarece pârâții deși au achitat avansul la 14.04.2005 ei au întrat în posesia apartamentului abia în data de 20.01.2006, dată la care acesta era distrus, existând în ființă doar pereții de cărămidă, nu erau uși interioare, caloriferele lipseau, la fel și ferestrele, nu era alimentat cu energie electrică deoarece furnizorul întrerupsese furnizarea deoarece nu s-au achitat facturile restante, întreținerea la Asociația de proprietari nu era achitată de 3 ani. Mai mult apartamentul este într-un bloc situat la etajul IV, la intrarea în orașul B dinspre G.
În motivarea recursului s-a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 83 al.3 care instituie prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor, tot același text instituie prezumția de buna credință a terților cumpărători.
Recurenții pârâți au depus la dosarul cauzei acte din care reies îmbunătățirile efectuate la apartamentul cumpărat.
Intimata reclamantă de Credit "Dunărea" prin lichidator judiciar a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că nu sunt reale susținerile recurenților, că banca accepta garanții imobilele care se afla C puțin într-o stare satisfăcătoare de întreținere. A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 83 al.3 complicitatea la frauda a terțului dobânditor nu trebuie dovedită.
Verificând legalitatea sentinței comerciale nr. 93/05.02.2009 a Tribunalului Brăila, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1.Civ. instanța de control judiciar reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Una din condițiile de validitate a contractului de vânzare cumpărare este aceea ca prețul sa fie sincer și serios. În ceea ce privește sinceritatea prețului aceasta înseamnă un preț real pe care părțile să nu-l fi stabilit în mod fictiv, condiție necontestată de nici una dintre părți.
Prețul totodată trebuie sa fie serios, adică sa nu fie derizoriu (infim) atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului.
În cazul de față, pârâții și au încheiat la data de 14.04.2005 cu reclamanta intimata de Credit "Dunărea" o promisiune de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1413/14.04.2005 pentru prețul de 262.500.000 lei vechi, contractul de vânzare încheindu-se ulterior la data de 15.03.2006. Când verificăm condiția seriozității prețului trebuie să avem în vedere data încheierii promisiunii, situarea imobilului, situația acestuia precum și eventualele sarcini de care era grevat imobilul.
Curtea va reține că prețul a fost negociat în data de 14.04.2005, iar adresă avuta în vedere de judecătorul sindic și depusă la dosar de la Camera Notarilor Publici G din care reiese că prețul apartamentelor în zonă era de 450.000.000 lei vechi vizează data de 15.03.2006, știut fiind faptul că între timp a crescut prețul la imobile. Suma arătata ca și preț al apartamentelor în zonă este o suma față de care se ține seama la stabilirea impozitelor datorate de proprietari. Imobilul nu este situat într-o zonă centrală, ci la periferia orașului B, iar pârâții recurenți prin actele depuse la dosarul cauzei au făcut dovada că acesta se afla într-o stare deplorabilă în momentul cumpărării.
Mai mult pe rolul instanțelor judecătorești la data semnării promisiunii de cumpărare era înregistrat un litigiu între debitoare și foștii proprietari având ca obiect contestație la executare.
Față de toate cele expuse, Curtea reține că prețul nu este derizoriu fiind eventual stabilit puțin sub prețul pieții, acesta fiind valabil, întrucât părțile sunt libere să determine prețul chiar sub valoarea lucrului.
În cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 80 al.1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu ne regăsim în situația încheierii unor operațiuni comerciale în care prestația debitorului (în speță reclamanta) să depășească vădit pe cea primită efectuata în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Pentru toate aceste motive văzând dispozițiile art. 312 al.1 Civ coroborate cu dispozițiile art. 304 al.1-9.Civ, Curtea va admite recursul, va modifica sentința nr. 93/05.02.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții și, ambii domiciliați în B,-,.7,.3,.62, jud. B, împotriva sentinței comerciale nr.93/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică sentința nr. 93/ 05.02.2009 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de de Credit "Dunărea" B împotriva pârâților și ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored. VP/ 25 ex./ Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat