Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 553/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.551R
Ședința publică de la 13.05.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.314/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a - VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, intimata-debitoare INTERNAȚIONAL și intimatele-creditoare BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar (), ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, ȘANTIERUL M, ROMTELECOM - DIRECȚIA TELECOMUNICAȚII B, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FOREȚEI DE MUNCĂ T, prin lichidator judiciar, PRIMĂRIA M, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T și AL
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dovada de citare cu intimatul-pârât a fost restituită cu mențiunea "adresă greșită".
Curtea, dispune aplicarea disp. art.98 pr.civ. față de intimatul-pârât acesta fiind citat la adresa rezultată din dispozitivul sentinței recurate și din înscrisurile dosarului de fond și întrucât recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.314/24.01.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea formulată de comitetul creditorilor debitorului SC Internațional SA prin președinte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - S împotriva pârâților și, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale.
A aprobat raportul final al lichidatorului judiciar și în baza art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței față de debitorul SC INTERNAȚIONAL
A dispus notificarea hotărârii de închidere a procedurii către Direcția Teritorială a Finanțelor Publice și către Oficiul Registrului Comerțului.
A radiat societatea debitoare din Registrul Comerțului B și în temeiul art.136 din lege a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând în esență că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art.138 lit.c și d din legea insolvenței, nefiind suficientă simpla afirmație cu privire la săvârșirea faptelor ilicite pentru a se angaja răspunderea patrimonială.
Tribunalul a mai reținut că reclamantul trebuie să facă dovada celor afirmate, în condițiile art.1169 Cod civil.
Astfel, în ceea ce privește ținerea evidenței contabile respectiv nedepunerea raportărilor contabile, tribunalul prin judecătorul sindic a apreciat că nedepunerea situațiilor financiare la instituțiilor abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr.85/2006, sancțiunile ce se aplică pentru neîndeplinirea acestor obligații fiind prevăzute în legile speciale.
Pe acest aspect, judecătorul sindic a arătat că nu se poate reține lipsa totală a documentelor în condițiile în care lichidatorul judiciar a menționat că i-au fost puse la dispoziție o parte a acestora.
A mai arătat că nici nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta neținerii contabilității și prejudiciul cauzat creditorilor.
În ceea ce privește fapta prevăzută la lit.c a art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut că în afara citării textului de lege, creditorii nu au adus nici o dovadă în legătură cu continuarea în interes personal a activității societății care ducea la încetare de plăți:
A mai reținut că nu au fost arătate și dovedite care sunt faptele prin care s-a continuat activitatea, nefiind dovedită nici existența unui interes personal al vreuneia dintre administratori, și în ce mod a fost cauzată starea de încetare de plăți.
În ceea ce privește măsura închiderii procedurii, judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare nu mai deține alte bunuri în patrimoniu care pot fi valorificate, că nu sunt nici temeiuri pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor, dar și faptul că la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar nu au fost formulate obiecțiuni de către creditori, fiind distribuite și toate fondurile din averea debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, în termen, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, art.304 indice 1, art.304 pct.9 și art.312 Cod pr.civ. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorilor și precum și continuarea procedurii până la soluționarea irevocabilă a acestei cereri.
În motivarea recursului referitor la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, recurenta a arătat în esență că, din actele depuse la dosar, se poate constata că în cauză erau incidente dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006 deoarece foștii administratori ai debitoarei, aveau obligația de a introduce la tribunal o cerere de declanșare a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
În acest sens, recurenta a invederat că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Astfel, în ceea ce privește fapta prevăzută la art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, recurenta a învederat că potrivit art.32 din Legea nr.64/1995 - republicată (actualmente art.27 din Legea nr.85/2006), formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr.85/2006 pentru stabilirea stării de insolvență, nu este o opțiune a debitorului, prin reprezentanții săi legali (administratori) ci o obligație, un comandament pe care administratorii nu-l pot încălca.
În acest context, dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, apar ca o sancțiune aplicată organelor de conducere pentru încălcarea obligației prevăzute la art.27 alin.2 și/sau alin.1 din Legea nr.85/2006.
Recurenta a mai arătat că, administratorii societății debitoare cu nesocotirea acestei obligații legale au continuat activitatea neprofitabilă (fapt demonstrat de pierderile în sumă de 12 mld. lei înregistrate la sfârșitul anului 2001), fapt menit să demonstreze erori manageriale legate de dimensionarea afacerii cu mult peste posibilitățile financiare ale societății, dezinteresul manifestat în sensul recuperării creanțelor și achitării datoriilor, ceea ce a accentuat incapacitatea de plată și a condus în final la starea de insolvență.
În acest sens, recurenta a precizat că acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a reprezentanților societății, constând în nerespectarea și aplicarea greșită a legii și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit.d, recurenta a arătat că în rapoartele lichidatorului judiciar se menționează că societatea nu a mai întocmit situații financiare începând cu semestrul al doilea al anului 1999, vorbindu-se de un management defectuos.
Recurenta a mai arătat că prin faptele administratorilor, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul dispozițiilor de mai sus fiind tocmai punerea la îndemâna acestora a unei proceduri speciale prin care să-și acopere creanțele, legea instituind prezumția de culpă și cauzalitatea între faptă și prejudiciu.
Ca atare, față de cele prezentate, recurenta a solicitat admiterea cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Referitor la închiderea procedurii, recurenta a învederat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.140 - 142 din Legea nr.85/2006, fiind obligatoriu și inevitabil ca stabilirea răspunderii în mod irevocabil conform art.138 să fie efectuată înainte de închiderea procedurii.
Recurenta a mai învederat că norma legală cuprinsă în art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 contrazice norma din art.136 care prevede, ca efect al închiderii procedurii, dezinvestirea și descărcarea de răspundere a judecătorului sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcate de orice îndatoriri sau responsabilități.
Astfel, în cazul de față, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă, situație în care măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar fiind descărcat de sarcini.
În drept au fost invocate dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, art.304 indice 1, art.304 pct.9 și art.312 Cod pr.civ.
În temeiul art.242 alin.2 Cod pr.civ. recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de recurenta reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, dispoziții potrivit cărora, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere sau orice altă persoană au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra persoanelor menționate mai înainte, ci este o răspundere personală, care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate din textul de lege acestea au cauzat starea de insolvență.
Curtea, nu poate reține susținerea recurentei în sensul că răspunderea intimaților pârâți este o răspundere prezumată, atât în ceea ce privește culpa și cauzalitatea între faptă și prejudiciu.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciu cauzat, legătura de cauzalitate și culpa, acestea din urmă neputând fi prezumate.
Curtea, reține că susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, nu au fost probate nici în fața instanței de fond și nici în recurs, deși sarcina probei îi revenea conform art.1169 Cod civil.
Nu poate justifica admiterea recursului, susținerea recurentei în sensul că intimații pârâți nu au formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 pentru stabilirea stării de insolvență a societății ai cărei administratori erau, neprobându-se că prin nedepunerea unei asemenea cereri ar fi cauzat starea de insolvență a societății și au dispus în interes personal, continuarea unei activități în detrimentul creditorilor.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea reține că, într-adevăr prin raportul nr.23 (aflat în dosarul nr.858/2001 fila 44) lichidatorul judiciar a menționat că Administrația Finanțelor Publice Sector 2 depus la dosar bilanțul pentru anul 1998 și semestrul I/1999, în opinia sa, rezultând prin excepție că alte documente contabile de acest gen nu au fost întocmite de debitoare.
Ca atare, lichidatorul judiciar a apreciat că există împrejurarea prevăzută de art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995 precizând însă că nu poate afirma cu certitudine că nerespectarea dispozițiilor legale privind ținerea și organizarea contabilității, a condus în sine la încetarea de plăți.
Relevantă este susținerea lichidatorului, care în același raport de activitate a precizat că nu poate aprecia asupra altor împrejurări de natura celor reglementate prin dispozițiile art.137, considerând că pentru o analiză temeinică și amănunțită a acestora, dat fiind complexitatea activității desfășurate de către societatea debitoare, ar fi necesară o expertiză contabilă.
În aceste condiții, având în vedere că raportul lichidatorului judiciar reprezintă doar premisa atragerii răspunderii patrimoniale, recurenta reclamantă trebuia să probeze susținerile întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, sens în care ar fi trebuit să solicite efectuarea unei expertize contabile,lucru pe care însă nu l-a făcut.
Cum elementele răspunderii patrimoniale nu au fost probate, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Nefondate sunt și criticile recurentei vizând soluția de închidere a procedurii de insolvență față de societatea debitoare, Curtea apreciind că în mod corect instanța de fond a făcut aplicația dispozițiilor art.132 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care creditorii nu au formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, fiind distribuite și toate fondurile din averea debitoarei.
Susținerile recurentei cu referire la contradicțiile existente între dispozițiile art.138 alin.1, art.140 și art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006, nu pot fi primite pentru argumentele ce se vor arăta.
În primul rând, Curtea reține că prin nici o dispoziție Legea nr.85/2006 nu condiționează închiderea procedurii de soluționarea irevocabilă a cererii întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1.
În al doilea rând, Curtea reține că prin dispozițiile art.142 alin.1 și 2, legiuitorul a instituit și procedura executării silite împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1, prevăzând că după închiderea procedurii, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legii, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidatorul judiciar.
Deci, chiar dacă prin închiderea procedurii, lichidatorul judiciar a fost descărcat de sarcini, subzistă pentru acesta obligația de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanțe.
În considerarea celor arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală neputând fi primite criticile invocate, astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. recursul declarat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.314/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a - VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, intimata-debitoare INTERNAȚIONAL și intimatele-creditoare BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar (), ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, ȘANTIERUL M, ROMTELECOM - DIRECȚIA TELECOMUNICAȚII B, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FOREȚEI DE MUNCĂ T, prin lichidator judiciar, PRIMĂRIA M, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T și AL ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 9.06.2008
Tehnored.
2 ex.
Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea
