Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 573/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.573R
Ședința publică de la 14.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.4963/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații C & A prin lichidator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta Sector 1 prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 32 și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială nr.14306/2009 aflată la fila 25, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta Sector 1 nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Recurenta-creditoare Sector 4, prin consilier juridic, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 RON, respectiv chitanța nr.-/23.03.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs formulată de recurenta Sector 1, în calitate de președintă a Comitetului Creditorilor, în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurenta Sector 1 prin consilier juridic.
Recurenta Sector 1, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta Sector 1, prin consilier juridic, solicită admiterea propriului recurs astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii în temeiul art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006 și obligarea administratorului societății la suportarea pasivului acesteia. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurenta Sector 1. Solicită să se observe faptul că, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate faptul că, nu este suficient ca administratorul societății debitoare să fi dispus continuarea în interes personal a unei activități care să aducă societatea la starea de insolvență ci trebuia și probată această împrejurare. De asemenea, consideră că în cauză nu sunt aplicabile nici disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, având în vedere că nu s-a ținut o contabilitate fictivă, nu s-a făcut să dispară documente contabile, iar contabilitatea nu a fost ținută cu încălcarea prevederilor legale. Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta, consideră că în cauză nu au fost încălcate prev. art.129 din Legea nr.85/2006, având în vedere faptul că nu au fost identificate bunuri în averea debitorului. Astfel, în mod corect instanța de fond a dispus închiderea procedurii fără a mai fi necesară depunerea unui raport final. Solicită respingerea recursului formulat de recurenta pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Recurenta Sector 1, prin consilier juridic, în replică, față de susținerile apărătorului intimatei referitor la art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, menționează faptul că societatea se afla în incapacitate de plată încă din anul 2003. Mai arată că, în cauză lichidatorul judiciar a depus rapoarte de activitate în care acesta menționează faptul că a încercat să ia legătura cu administratorul societății, iar acesta nu a răspuns și nu a depus documentele contabile. Totodată învederează faptul că, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății a fost depusă la dosarul de fond la data de 20.08.2008, iar prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă, se precizează faptul că documentele contabile au fost depuse la data de 11.11.2008, însă la termenul de judecată din data de 19.11.2008 lichidatorul judiciar nu a depus la dosar un nou raport de activitate cu privire la o eventuală analiză a acestor documente contabile.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor comerciale de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială debitoarea - C & A SRL prin lichidator judiciar a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, conform art.32 alin.1 raportat la art.27 alin.1 și 3 și art.28 lit.h din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.35/09.01.2008 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată împotriva debitoarei și desemnarea lichidatorului judiciar.
La data de 20.08.2008, Comitetul creditorilor a formulat cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, conform art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.4963/19.11.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, ca neîntemeiată, și, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că răspunderea reglementată de art.138 are o natură juridică delictuală, cu caracter special, astfel încât trebuie să îndeplinească toate elementele prevăzute de art.998-999 Cod civil, circumscrise situației speciale prevăzute de Legea nr.85/2006, republicată.
Judecătorul sindic a reținut că din faptul nedepunerii tuturor actelor prevăzute de lege în art.28 din Legea nr.85/2006, nu se poate deduce că administratorul nu a ținut contabilitatea debitoarei. Ca atare, comitetul creditorilor trebuie să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate prevederile legii nr.82/1991 și, mai mult, că existența neregulilor ar fi cauzat insolvența societății debitoare.
S-a mai reținut că nu este suficient ca administratorul debitoarei să fi dispus continuarea activității, ci trebuie probată împrejurarea că pârâta a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, fapt neprobat în speță.
Judecătorul sindic a apreciat că legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății.
Totodată, față de inexistența unor bunuri în patrimoniul debitoarei, conform răspunsurilor de la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1, tribunalul a dispus închiderea procedurii prevăzute de art.131.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, recursuri înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 16.01.2009.
În motivarea recursului declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât, în cauză, debitoarea nu și-a respectat obligația legală prevăzută de art.27 din Legea nr.85/2006, republicată, de a solicita aplicarea procedurii insolvenței.
Recurenta a arătat că, în cauză, au fost probate toate elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 Cod civil, respectiv, a fost dovedită fapta ilicită săvârșită de către administratorul societății debitoare, faptă ce constă în ascunderea sau distrugerea actelor contabile ale societății în scopul denaturării situației financiare.
Cât privește prejudiciul cauzat creditorului, recurenta a arătat că acesta a fost probat prin faptul că pasivul depășește activul, iar debitoarea nu dispune de nici o disponibilitate bănească în vederea acoperirii pasivului.
Relativ la legătura de cauzalitate, recurenta a învederat că elaborarea situațiilor financiare contabile și depunerea acestora la instituțiile abilitate este o condițiesine qua nonpentru funcționarea societății în condiții de legalitate.
În motivarea recursului declarat, recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat că în speță nu au fost respectate dispozițiile art.129 din Legea nr.85/2006, republicată, nefiind întocmit un raport final de către lichidatorul desemnat, în actele întocmite acesta nefăcând referire la cauzele ce au determinat starea de insolvență și la persoanele responsabile de apariția acesteia.
Ca atare, a arătat recurenta, în virtutea rolului activ, prevăzut de art.129 Cod procedură civilă, judecătorul sindic era obligat să dispună efectuarea unei expertize contabile care să lămurească aceste aspecte, astfel încât soluționarea cauzei în fond s-a făcut fără o cercetare eficientă a acesteia.
Recurenta a arătat că în speță au fost încălcate și dispozițiile art.140-142 din Legea nr.85/2006, republicată, întrucât, înainte de închiderea procedurii, trebuie să se dea o soluție irevocabilă cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale.
Or, în cauză, a învederat recurenta, măsura închiderii procedurii falimentului a fost dispusă înainte de soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cât privește recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1, Curtea reține că recursul declarat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente.
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea, din analiza motivelor de recurs invocate, reține că și acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, republicată: "În orice stadiu al proceduriiprevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, JUDECĂTOR 3: Iulia Cîrnu l-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Din analiza acestui text de lege, Curtea reține că în cazul în care se face dovada în dosarul cauzei a îndeplinirii uneia dintre cele două ipoteze legale prevăzute alternativ de textul de lege menționat, judecătorul sindic dispune închiderea procedurii, independent de stadiul în care se află procedura insolvenței.
Ca atare, interpretarea corectă a sintagmei "în orice stadiu al procedurii" este în sensul că această măsură poate fi dispusă, pentru motivele arătate, chiar și în ipoteza în care cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu este încă soluționată în mod irevocabil, cazul în speță, întrucât textul de lege vizat nu distinge și, ca atare, nici interpretul nu trebuie să distingă conform principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Din analiza probelor administrate în fața instanței de fond, Curtea reține că la filele 148-150 din dosarul de fond, se află răspunsurile obținute de lichidatorul judiciar de la direcțiile de impozite și taxe locale, în cuprinsul cărora se menționează că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în baza de informații a acestei instituții.
Ca atare, Curtea apreciază că, în speță, instanța de fond a dat o soluție temeinică și legală de închidere a procedurii, întrucât s-a făcut dovada încadrării în prima ipoteză legală prevăzută de art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, respectiv nu există bunuri în averea debitoarei.
Cât privește motivul invocat de recurentă relativ la absența unui raport final privind cauzele care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență, Curtea reține că acest motiv este infirmat de actele dosarului de fond în care, la filele 128-135, se regăsesc raportul de activitate nr.3 și completarea la raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență.
Curtea nu poate reține nici motivul invocat de recurenta AVAS în sensul că dispozițiile art.140-142 din Legea nr.85/2006 se opun măsurii închiderii procedurii insolvenței, întrucât o atare măsură vizează și descărcarea lichidatorului, întrucât dispozițiile legale menționate privesc, în principiu, executarea silită a persoanelor obligate la suportarea pasivului, activitate ce revine executorului judecătoresc, iar nu lichidatorului judiciar, dispoziția din art.141 alin.1 vizând o măsură a lichidatorului judiciar anterioară fazei închiderii procedurii insolvenței.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, văzând și dispozițiile art.129 din aceeași lege, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.4963/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și, ca nefondate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
Președinte Judecător, Judecător,
Dr. I
Grefier,
Red. Jud. - 22.04.2009
Tehnored. - 29.04.2009
Nr. ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Veronica Dănăilă, Iulia Cîrnu
