Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr. 1061/40/2005 - insolvență -

art. 138 - Lg.85/2006

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 575

Ședința publică din 16 aprilie 2008

Președinte - -

Judecător - - -

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul F, domiciliat în loc. F, str. - -,.3,. C,.3, jud. împotriva sentinței nr. 522 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic (dosar nr. 1061/40/2005 ).

La apelul nominal a răspuns avocat M, pentru pârâtul recurent, lipsă fiind acesta, pârâtul intimat (), creditorii intimați BCR - Suc. B, Municipiul B - prin primar, B, ITM B și debitoarea intimată - " " SRL B - prin lichidator .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri .

Avocat M, pentru pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului, pentru motivele invocate în scris, precum și cele prev. de art. 138 al.4 partea finală Cod proc. civ. pe care le mai apreciază incidente în cauză, modificarea hotărârii recurate, conform disp. art. 304 alin.8 și 9 coroborate cu disp. art. 312 alin. 3 și 7 Cod proc. civ. și în rejudecare, respingerea cererii de atragere a răspunderii materiale în ce-l privește pe pârâtul. A mai arătat că faptele care au cauzat insolvența societății debitoare au fost săvârșite de celălalt administrator și a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Instanța, pune în vedere apărătorului recurentului ca până la sfârșitul zilei să depună concluzii scrise și rămâne în pronunțare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr. 15/F/2005, s-a solicitat de către creditoarea BCR SA - Suc. B deschiderea procedurii prev. de Lg.64/1995 față de debitoarea - " " SRL

Prin sentința nr. 99 din 10 martie 2005 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei.

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2006 creditoarea BCR SA - Suc. a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților și, foști administratori ai - " " SRL B - în limita sumei de 15.370,43 lei.

Prin sentința nr.117 din 23 martie 2006. judecătorul sindic a admis cererea astfel cum a fost formulată, motivând hotărârea pe disp. art. 137 lit. a și d - Lg.64/1995, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 341/05.07.2006 a Curții de APEL SUCEAVA.

La dosarul de faliment a fost depusă o cerere de atragere a răspunderii personale formulată de ANAF B în data de 19.09.2006 vizând obligarea pârâților la plata sumei de 823.496 lei RON, cerere întemeiată pe disp. art. 138 - Lg.85/2006.

Cererea a fost reformulată de către Administrația Finanțelor Publice Municipală B la data de 5 iunie 2007.

Prin sentința nr.522 din 18 decembrie 2007 s-a admis cererea, dispunându-se ca pasivul rămas neacoperit al debitoarei în sumă de 823.496 lei să fie suportat în solidar de ambii administratori.

Hotărârea a fost fundamentată pe disp. art. 138 alin.1 lit.b și d din Lg.85/2006.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul, dosarul fiind înregistrat la Curtea de APEL SUCEAVA sub nr- din 20 febr.2008.

În motivarea recursului său a arătat că singurul act pe care l-a semnat este cel constitutiv al societății falite și astfel nu sunt incidente disp. art. 138 alin.1 pct.b și d din Lg.85/2006.

Examinând recursul sub raport de motivele invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Prin Sentința nr.117 /2006 s-a dispus atragerea răspunderii personale a foștilor administratori, reținându-se incidența disp. art. 137 lit.a și d - Lg.64/1995, respectiv folosirea bunurilor sau creditelor societății în interes propriu și respectiv, ținerea unei contabilități fictive.

Prin Sentința nr.522/2007 s-a admis cererea, fundamentându-se hotărârea pe disp. art. 138 alin.1 lit. b și - Lg.85/2006, respectiv au făcut acte de comerț în interes propriu sub acoperirea persoanei juridice și deosebit, au ținut o contabilitate fictivă.

Față de acestea, Curtea reține următoarele:

La data promovării cererii de atragere a răspunderii personale de către BCR SA - Suc. B, B avea calitatea de creditor și nu a formulat la rândul său o astfel de cerere, deși practica judiciară și literatura de specialitate sunt concordante că o astfel de cerere trebuie să vizeze integralitatea datoriilor.

Astfel este de pus în discuție încadrarea în termenul de formulare a unei astfel de cereri de către B, vâzănd și cererea ANAF

Mai mult, hotărârea atacată nici nu este motivată sub raportul incidenței disp. art. 138 alin.1 lit. b și d - Lg.85/2006, singura motivare vizând nedepunerea documentelor financiar contabile, ceea ce nu se încadrează în nici unul din termenii de mai sus.

Totodată, judecătorul sindic nici nu a analizat incidența hotărârii de atragere a răspunderii intrată în autoritate de lucru judecat sub raportul temeiurilor acesteia.

În aceste condiții, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente disp. art. 3041Cod proc. civ. motiv pentru care va admite recursul și va dispune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul F, domiciliat în loc. F, str. - -,.3,. C,.3, jud. împotriva sentinței nr. 522 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. HC

Jud.

Tehnored. MM

2 ex. - 09.05.08

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Mitrea Muntean Daniela, Grapini Carmen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Suceava