Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 580/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr.580/
Ședința publică de la 27 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea "" SRL G, cu sediul social în G,-, -. 86, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 129/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații "" G, prin lichidator judiciar EXPERT AM G, TRIBUNALUL GALAȚI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, cauza având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137); /2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurenta creditoare avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, timbrat corespunzător cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și la data de 17 iulie 2008 Tribunalul Galația comunicat la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul anterior.
Apărătorul recurentei creditoare, după ce a luat la cunoștință de conținutul relațiilor primite la dosar precizează că nu mai are cereri de formulat.
Verificând actele dosarului și având în vedere precizarea făcută de apărătorul recurentei creditoare, Curtea, constată taxa de timbru legal satisfăcută, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurenta creditoare prin apărător solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține că hotărârea este nemotivată iar din cuprinsul dispozitivului nu rezultă că judecătorul sindic ar fi aprobat raportul final.
Pe fond, dacă instanța nu poate reține excepția invocată, solicită a se constata că nu i s-a comunicat raportul final, prin aceasta fiind prejudiciată de dreptul de a solicita autorizarea judecătorului sindic pentru formularea cererii privind atragerea răspunderii administratorului. În sensul celor expuse depune și concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.129/8.02.2008 Tribunalul Galați, secția comercială a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului ""SRL G cu consecința radierii acestuia din evidențele de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 7 decembrie 2007 lichidatorul judiciar a solicitat prin raportul final închiderea procedurii și că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 930/20 septembrie 2007.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea "" SRL Gad eclarat recurs, invocând netemeinicia și nelegalitatea pentru următoarele motive: hotărârea nu este motivată; i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a comunicat raportul final; lichidatorul judiciar nu a promovat cerere în antrenarea răspunderii patrimoniale, deși se conturează fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. d din legea nr.85/2006 (administratorii falitei nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile); nu s-a dat posibilitatea creditorilor să formuleze cerere în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitorului.
Recursul este fondat.
Potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În speță, motivarea sentinței recurate nu corespunde dispozitivului hotărârii în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, adică nu conține motivarea în fapt și în drept. Nemotivarea hotărârii recurate împiedică efectuarea controlului judiciar și atrage casarea ei.
Față de cele ce preced, recursul declarat de creditoare fiind fondat urmează ca în temeiul art. 312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, să fie admis cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prima instanță va analiza și celelalte motive de recurs raportat la apărările părților, la dispozițiile legale privind comunicarea raportului final și antrenarea răspunderii patrimoniale din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către creditoarea "" SRL G, cu sediul social în G,-, -. 86, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 129/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, și în consecință:
Casează sentința nr. 129/2008 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 27 august 2008.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. dr.AZ/09.09.2008
Tehno MD/09.09.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila