Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 582/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr.582/
Ședința publică de la 27 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâta -, domiciliată în B,- Bis, județul B, împotriva sentinței nr. 176/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SERV SRL B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, CABINET INDIVIDUAL PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ și TRIBUNALUL BRĂILA, cauza având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137) 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, este motivat și timbrat corespunzător, cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și s-a depus întâmpinare de către Cabinetul Individual Practician în Insolvență care solicită și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
După verificarea actelor dosarului, Curtea, constată taxa de timbru legal satisfăcută, cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 176/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar al SC Serv SRL - Cabinet Practician în Insolvență împotriva pârâtei, dispunându-se pe cale de consecință obligarea pârâtei al suportarea unei părți din pasivul debitoarei SC Serv SRL B în sumă de 113. 104 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului rezultă că fostul administrator (pârâta în cauză), deși a fost contactat inițial în urma notificării la data de 02.10.2007, ulterior nu a mai răspuns la apelurile administratorului judiciar.
Ca urmare, s-a constatat că aceste cauze ale stării de insolvență au fost de natură conjuncturală, datorate concurenței unor factori și împrejurări cum ar fi: lipsa de interes a asociatului în continuarea activității, neplata creanțelor bugetare la termenele legale, neonorarea obligațiilor contractuale cu SC SA
Toate acestea, coroborate cu faptul că deși a fost încunoștințată și de administratorul judiciar cu adresa nr. 2/02.10.2007 (fila 127 dosar) să prezinte actele prevăzute de dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 și de către IPJ B - Serviciul de Investigare a Fraudelor cu adresa nr. 13637/14.01.2008, pârâta nu a depus actele contabile, conduc la convingerea instanței că pârâta a făcut să dispară documentele contabile, faptă prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d care antrenează răspunderea materială a acesteia.
Între fapta sa și prejudiciul cauzat debitoarei și creditorilor există legătură de cauzalitate dat fiind că o societate fără acte contabile este în imposibilitate de a-și îndeplini legal obiectul de activitate, urmarea fiind starea de insolvență.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit s-a reținut intenția sa de a se sustrage de la procedura insolvenței, în condițiile în care nu a fost citată la adresa unde locuiește efectiv.
De vreme ce nu a primit nici o notificare din partea lichidatorului nu se poate reține atitudinea sa de refuz în depunerea documentelor contabile ale societății.
Apreciind că nu s-a probat culpa sa în falimentarea societății, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului cu consecința casării hotărârii atacate.
În drept recurenta și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Debitoarea prin lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul de față este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Verificând susținerile recurentei referitoare la nelegala sa citare la judecata fondului, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
La fila 174 dosarului de la fond există o cerere din partea pârâtei pentru termenul de judecată din 14. 02. 2008 prin care se solicita amânarea judecății în vederea angajării unui apărător, cerere care exclude ideea necunoașterii împrejurării existenței cauzei de insolvență. În virtutea principiului echipolenței consacrat în doctrină, o astfel de parte nu numai că nu se poate prevala de nelegala citare, dar nu poate fi exonerată de obligația legală de a preda documentele contabile ale societății.
Reaua-credință a pârâtei este relevată de faptul că nici în recurs aceasta nu a contactat pe lichidator pentru înfățișarea situației contabile și nu a depus la dosar nici un act privitor la societate ori la vreo cauză de imposibilitate, împrejurare care relevă legalitatea și temeinicia hotărârii recurate și reclamă menținerea acesteia ca atare.
Cum nici examinarea din oficiu a cauzei nu a condus la identificarea vreunei cauze de nelegalitate a hotărârii recurate, urmează a da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta -, domiciliată în B,- Bis, județul B, împotriva sentinței nr. 176/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 august 2008.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /18.09.2008
Tehno:
3 ex./18.09.2008
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila