Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.585
Ședința publică de la 15.05.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.598/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta creditoare prin consilier juridic cu delegație depusă la fila 12 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
La solicitarea intimatului pârât dosarul a fost strigat la sfârșitul ședinței de recursuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta creditoare, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în temeiul art.138 din Legea 85/2006. Apreciază hotărârea atacată ca fiind nefondată întrucât societatea debitoare nu a depus bilanțurile contabile sau raportările contabile începând cu 2001 și pentru că s-a dovedit legătura de cauzalitate între faptele invocate și starea de insolvență. Arată că dispozițiile art.28 din legea 85/2006 sunt incidente și că nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare se depune la dosar prin serviciul registratură de către intimatul pârât cerere de amânare a pronunțării.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.598 din 08.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, judecătorul-sindic a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de unicul creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva pârâtului. În baza articolului 131 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC SRL, a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului și notificarea sentinței către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice a Municipiului A dispus plata onorariului lichidatorului din fondul prevăzut de articolul 4 alin.4 din legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut,cu privire la cererea de atragere răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile articolului 138 lit. c și d din legea nr.85/2006, că reclamanta creditoare se rezumă la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții legale, fără să le dovedească și fără să arate legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Cu strică referire la prevederile articolului 138 lit.d din lege, reținut și faptul că din înscrisurile depuse la dosar reiese că pârâtul, ca administrator al societății debitoare, a depus bilanțurile contabile la administrația financiară, mai puțin în perioada în care societatea s-a aflat în stare de dizolvare judiciară și și-a încetat activitatea.
Față de înscrisurile de la dosar și de rapoartele întocmite de lichidator, a reținut că debitoarea nu deține în patrimoniu bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele din tabel, astfel că a apreciat întrunite condițiile prevăzute de articolul 131 din legea nr.85/2006 privitoare la închiderea procedurii.
A făcut și aplicarea articolului 135 din lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 1 aprilie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului, a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma prevederilor articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă și s-a solicitat și examinarea cauzei sub toate aspectele în conformitate cu prevederile articolului 3041Cod procedură civilă.
S-a susținut în esență că societatea debitoare nu a depus bilanțurile și raportările contabile începând cu anul 2001, că răspunderea îi incumbă administratorului societății în conformitate cu dispozițiile articolelor 1,11 alin. 1, 10 și 28 alin. 1 din Legea nr.82/1991, raportat la articolul 198 alin 1 și 2, articolul 148, articolul 185 alin. 1 și articolul 73 lit. c din legea nr. 31/1990 republicată și că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligației legale precitate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și a creditelor societății de către pârât în alte scopuri și îi dovedește culpa în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
A arătat și că s-a dovedit în cauză legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtului (constând în dezinteresul manifestat de acesta cu privire la funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății) și prejudiciul cauzat creditorilor.
A susținut că, potrivit principiilor dreptului civil, pentru antrenarea răspunderii civile este posibil ca fapta ilicită să constea și într-o omisiune, inacțiune ilicită, sub acest aspect invocând prevederile articolului 27 alin. 1 din Legea nr.85/2006 și nerespectarea de către societatea debitoare a obligației de a solicita ea însăși deschiderea procedurii în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
A apreciat că, în raport de modul în care sunt edictate prevederile articolului 138 lit. c din legea nr.85/2006, simplul fapt că administratorul societății debitoare a dispus în interes personal continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru antrenarea răspunderii acestuia, culpa sa fiind prezumată conform articolului 1082 Cod civil, iar răspunderea trebuind a fi apreciată in abstracto, câtă vreme a acționat în baza unui mandat comercial, prezumat a avea caracter oneros. Sub acest aspect a invocat prevederile articolului 72 din legea nr.31/1990, prevederile articolului 1540 Cod civil, și prevederile articolului 374 Cod comercial.
Recursul este întemeiat în drept și pe prevederile articolului 299 și următoarele Cod procedură civilă, pe dispozițiile legii nr.85/2006 și pe dispozițiile legii nr.31/1990 republicată.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Pentru antrenarea răspunderii civile în condițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 se impune a se dovedi pe de o parte condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de articolul 998 și următoarele Cod civil, condiții cumulative privind fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, iar pe de altă parte condițiile speciale impuse de textul legal precitat, referitoare la fapta ilicită în una din modalitățile prevăzute de articolul 138 alin. 1 lit. a-g, ca și contribuția acesteia la ajungerea societății debitoare în insolvență.
În speță este evident că, așa cum a reținut și judecătorul-sindic, recurenta creditoare nu a identificat faptele raportat la situația concretă a debitoarei și a fostului său administrator, mărginindu-se la a indica temeiul lor juridic (prevederile articolului 138 alin. 1 lit. c și d din lege) și la a expune teoria răspunderii civile administratorului în procedura insolvenței. Aceste aspecte reies din cererea de atragere a răspunderii aflată la filele 101- 103 ale dosarului de fond,iar hotărârea de fond care a reținut maxima generalitate termenilor în care se solicită atragerea răspunderii nu a fost criticată de recurenta creditoare.
Prin prisma considerentelor ce preced, a lipsei de determinare a faptelor imputate intimatului pârât, Curtea reține că, și dacă s-ar admite că recurenta creditoare a circumstanțiat suficient cel puțin fapta prevăzută de articolul 138 lit. din legea nr.85/2006, nu a dovedit legătura acesteia cu starea de insolvență a debitoarei, deși avea această obligație pe de o parte în considerarea prevederilor articolului 1169 Cod civil, iar pe de altă parte în funcție de concluziile raportului de activitate al lichidatorului, întocmit la 13 septembrie 2007 (filele 59-62 ale dosarului de fond), concluzii din care reiese imposibilitatea determinării cauzelor care au condus-o pe debitoare la insolvență.
Or recurenta creditoare, în fața unui astfel de raport (pe care nu l-a contestat), avea obligația de a face ea proba îndeplinirii condițiilor articolului 138 din legea nr.85/2006, fiind titular de cerere cu acest obiect, conform principiului general de drept actori incumbit probatio și dispozițiilor articolului 1169 Cod civil,.
Această probă nu a fost făcută, iar Curtea apreciază că, pentru a da eficiență juridică pretinselor prezumții de culpă și de existență a legăturii de cauzalitate, invocate de recurenta creditoare, proba în condițiile articolului 1170 și următoarele cod civil era cu atât mai necesară cu cât aceste prezumții sunt simple, nu absolute (irefagabile)și trebuie coroborate cu restul probelor.
Curtea a apreciat ca neîntemeiată susținerea recurentei creditoare cu privire la fapta omisivă a societății debitoare de a solicita ea însăși deschiderea procedurii în condițiile articolului 27 din legea nr.85/2006, pe de o parte pentru că această faptă nu se circumscrie celor prevăzute de articolul 138 lit. c și d din lege, iar pe de altă parte pentru că aceasta nu se poate afla în legătură de cauzalitate cu insolvența, fiind subsecventă ei.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că în speță există o singură dovadă certă, anume aceea a ajungerii societății debitoare în insolvență, dar aceasta nu este suficientă întrucât, pentru antrenarea răspunderii civile în condițiile articolului 998 Cod civil și 138 din legea nr.85/2006, se impune dovedirea cumulativă a celor patru condiții privitoare la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Ca atare, Curtea apreciază că judecătorul-sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale precitate, ca și principiilor probațiunii, că hotărârea nu cade sub incidența cazului de modificare prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că această hotărâre apare ca legală și temeinică și după examinarea cauzei sub toate aspectele, în condițiile articolului 3041Cod procedură civilă, de aceea, în temeiul articolului 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.598/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Dact.
Ex.2
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
