Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 601/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 686/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.601
Ședința publică de la 19.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, în contradictoriu cu intimații -., - SRL - prin lichidator judiciar ACTIVE, împotriva sentinței comerciale nr.1127/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin consilier juridic fără delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr.1127/12.03.2008 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâților -. și și a dispus în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei - SRL și radierea acesteia din, precum și plata sumei de 2.228 lei către lichidatorul judiciar ACTIVE.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială nr.1606/20.05.2007 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei, la cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 pentru o creanță în sumă de 877.886 lei.
La data de 12.12.2007 creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 formulat cerere de atragere a răspunderii împotriva administratorului societății debitoare întemeiată pe dispozițiile articolului 138 lit. c și d din Legea nr.85/2006.
Judecătorul-sindic a apreciat că susținerea creditoarei în sensul că pârâții administratori nu au ținut contabilitatea conform prevederilor legale motivat de nedepunerea raporturilor contabile periodice, balanțelor, declarațiilor privind obligația de plată și deconturi TVA stabilite prin legislație fiscală în vigoare, precum și nedepunerea actelor contabile la dosarul cauzei, nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității. Pentru a putea fi reținut că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a considerat judecătorul-sindic, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorilor prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între contribuția părților și starea de insolvență.
Sarcina probei incumbă reclamantei creditoare, iar invocarea articolului 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, legiuitorul neînțelegând să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidențelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii răspunderii, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
În cauză însă, a arătat instanța de fond, nu s-au prezentat însă dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii declaraților privind obligația de plată la bugetul statului a condus la starea de insolvență a debitoarei.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic a reținut că nu este suficient ca administratorii societății debitoare să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuie probată și împrejurarea că pârâții au dispus în interes personal continuarea societății debitoare, fapt neprobat în speță.
Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății numai pentru că ar fi dispus continuarea activității societății care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți, condiția pentru existența faptei prevăzute de articolul 138 lit. c din Legea nr.85/2006 nefiind probată, în sensul că pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 are o natură juridică delictuală, cu caracter special, a mai arătat instanța de fond, elementele prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, fiind circumscrise situației speciale avute în vedere de Legea nr.85/2006, în absența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciul cauzat, neputându-se atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării.
În speță, din probele administrate, a mai susținut judecătorul-sindic, raportat la considerentele expuse, nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 138 lit.c, așa cum a solicitat creditoarea, cererea acesteia fiind neîntemeiată față de faptul că nu există indiciile săvârșirii unei fapte din categoria celor enumerate la articolul 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Față de inexistența bunurilor în patrimoniul debitoarei, în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului conform dispozițiilor articolului 227 lit. e și articolului 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 3.04.2008.
În motivarea recursului creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 Baa rătat că instanța de fond a ignorat cele semnalate de către recurenta creditoare în motivarea cererii de atragere a răspunderii, în sensul că pârâții reprezentanți ai debitoarei avea posibilitatea să formuleze cererea prevăzută de articolul 27 alin. 1 din Legea nr.85/2006, cerere pe care aceștia nu au formulat-o și au menținut în funcțiune în mod fictiv societatea,în detrimentul creditorului bugetar și au determinat starea de insolvență a debitoarei prin acumularea de datorii la bugetul general consolidat al statului prin neachitarea la termen.
Mai susține recurenta că, în opinia sa, reprezentanții debitoarei au omis cu bună știință să solicite declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 de îndată ce a observat că societatea se află în iminentă stare de încetare de plăți, după cum a manifestat și un dezinteres total prin neîndeplinirea obligației conform dispozițiilor legale privind administrarea societății debitoare, astfel putându-se stabili și raportul de cauzalitate dintre faptele administratorului și cauzele care au generat incapacitatea de plată a debitoarei.
În drept au fost indicate dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Nu au fost solicitate probe noi în recurs.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut corecta aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 din Legea nr.85/2006, atunci când a apreciat că este sarcina creditoarei recurente să facă dovada existenței faptelor pretins săvârșite de către pârâții intimați și a existenței raportului de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de aceștia și starea de insolvență a debitorului, această obligativitate în sarcina creditoarei rezultând din voința legiuitorului care a prevăzut expres că poate fi angajată doar răspunderea persoanelor careau cauzat starea de insolvențăa debitorului prin săvârșirea uneia din faptele prevăzute la articolul 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr.85/2006.
Aceasta deoarece articolul 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu extinde procedura insolvenței față de membrii organelor de conducere, ci inițiază o procedură diferită, de stabilire a răspunderii patrimoniale personale a acestora și de obligare a lor la plata unei părți din pasivul persoanei juridice debitoare.
Pentru a hotărî obligarea membrilor organelor de conducere să suporte pasivul debitorului persoană juridică, judecătorul-sindic este obligat să respecte principiul nemijlocirii, în sensul de a-și baza sentința numai pe probele administrate nemijlocit, conform articolului 129 alin. 5 Cod procedură civilă, preluarea simplelor susțineri ale creditorilor, neadministrarea probelor în contradictoriu, făcând ca hotărârea astfel pronunțată să fie netemeinică și nelegală.
Practica judiciară a fost constatată în a aprecia că nu numai simplele susțineri ale creditorilor, dar nici raportul lichidatorului judiciar nu constituie o probă suficientă pentru admiterea cererii bazată pe dispozițiile articolului 138.
În speță, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta creditoare nu a administrat nici o probă în susținerea afirmaților sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale prevăzute de articolele 998-999 Cod civil.
Astfel, în mod legal și temeinic judecătorul-sindic a apreciat că nedepunerea documentelor prevăzute de articolul 28 din lege nu sunt de natură atrage răspunderea administratorului în absența dovedirii legăturii de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență a societății.
Toate faptele enumerate la lit. daa rticolului 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători, ceea ce în cauză nu s-a dovedit de către creditoarea recurentă, fapt reținut ca atare de către instanța de fond.
În ceea ce privește atragerea răspunderii personale pentru continuarea în interes personal a activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți (lit. c, articolul 138 alin. 1), concluziile și aprecierile instanței de fond sunt legale și temeinicie, în sensul că simpla continuare a unei activități nerentabile, care conducea vădit și inevitabil la insolvență nu este suficient pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal, condiție esențială pentru angajarea răspunderii.
Și în practica altor instanțe, și invocăm practica instanțelor franceze în aplicarea Legii franceze din 25 ianuarie 1985, similară Legii nr.85/2006, s-a arătat că "un conducător care asistă ca spectator neputincios la degradarea mediului său economic nu a încălcat nici o obligație preexistentă" (Curtea de Apel -en- nr.4/2006).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea recurată nu se subscrie motivelor de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât, față de dispozițiile articolului 8 alin.1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alin.1 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, în contradictoriu cu intimații -., - SRL - prin lichidator judiciar ACTIVE, împotriva sentinței comerciale nr.1127/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
.
Tribunalul București
Secția a VII a Comercială
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
