Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 602/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 602
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ
- -- JUDECĂTOR
- -- JUDECĂTOR
- -- GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.24 din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere - Legea nr.64/1995 -art.137.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurentul-pârât și consilier juridic pentru intimata-reclamantă
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru recurentul-pârât referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii precizează următoarele:
Cererea intimatului de atragerea răspunderii administratorului este o acțiune obișnuită de drept comun care a fost făcută după închiderea procedurii de insolvență și deci care nu se supune procedurii insolvenței. Judecătorul sindic poate fi sesizat cu soluționarea cererii pentru atragerea răspunderii numai până la închiderea procedurii. Prin închiderea procedurii falimentului judecătorul sindic s-a desesizat și nu mai poate lua măsuri.
Arată că acțiunea formulată la fond este acțiunea unui singur creditor și hotărârea pronunțată de instanța de fond duce la satisfacerea creanțelor unui singur creditor, suma pe care recurentul a fost obligat să o achite la fond urmând a intra direct în patrimoniul intimatei AVAS.
Consideră că hotărârea instanței de fond este nulă întrucât a admis o acțiune inadmisibilă.
Menționează că a înmânat și reprezentantului intimatei un exemplar din excepțiile invocate de recurent.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pe fond, precizează că s-a efectuat un raport de expertiză, pentru care expertul a solicitat înscrisuri de la intimata AVAS B, pe care nu le-a primit.
Arată că la valorificarea bunurilor într-o procedură de insolvență, răspunderea administratorului este delictuală și trebuie îndeplinite toate condițiile.
Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii promovate de intimata AVAS
Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimata-reclamantă, în ce privește inadmisibilitatea arată că procedura a fost închisă după data promovării acțiunii de către intimată, Curtea de APEL BACĂU admițând recursul declarat prin Decizia nr. 608/2007și invocă existența autorității de lucru judecat.
În ce privește inadmisibilitatea acțiunii - din punct de vedere a redistribuirii sumei, solicită respingerea excepției, întrucât instanța deja s-a pronunțat pe această excepție. Debitoarea a fost radiată, legea insolvenței prevăzând clar cum vor fi folosite aceste sume și anume pentru acoperirea pasivului. Ori creditul AVAS face parte din pasivul creditorilor.
În ce privește fondul cauzei - arată că s-a invocat faptul că nu s-a dovedit acțiunea. Atât din raportul lichidatorului cât și expertiza contabilă rezultă fapta culpabilă a recurentului-pârât că a contribuit la falimentul debitorului.
Menționează că o parte din prejudiciul debitoarei îl reprezintă de fapt creanța AVAS
Solicită respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței instanței de fond.
Depune note scrise.
Avocat pentru recurentul-pârât, precizează că nu se poate reține existența lucrului judecat, întrucât prin decizia Curții de APEL BACĂUs -a casat sentința instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr.4501/2005, creditoarea AVAS Baf ormulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei falite SC""SRL Slănic M, solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 12.054,44 USD și 62.423.800 ROL cheltuieli de valorificare.
În motivarea cererii, se arată că din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar cu privire la cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în faliment, precum și persoanele vinovate, a rezultat că lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea de a-și duce la îndeplinire atribuțiile, întrucât debitoarea falită nu a avut ținută deloc contabilitatea pentru perioada 2002-2004.
Din documentele contabile depuse de administratorul statutar pentru perioada ianuarie-aprilie 2001, rezultă că pârâtul nu justifică o serie de elemente de activ, respectiv imobilizări corporale în curs de execuție în sumă de 536.081.000 ROL, obiecte de inventar în valoare de 12.132.001 ROL și mărfuri în sumă de 781.378.603 ROL, bunuri care nu au fost identificate în patrimoniul debitoarei falite.
Totodată, debitoarea falită avea de recuperat creanțe în valoare de 1.564.575,796 ROL, ce nu au putut fi recuperate pentru lipsa documentelor contabile.
Ca atare, administratorul statutar al debitoarei falite, nu și-a îndeplinit obligațiile legale privind ținerea contabilității, fiind îndeplinite cerințele art.137 lit.d și e din Legea 64/2005 republicată.
În dovedirea cererii depune acte.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă, în apărare a solicitat proba cu expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr.193/D/19.03.2007, pronunțată în dosarul nr.4501/2005 al Tribunalului Bacău, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea, motivat de faptul că procedura de faliment împotriva SC""SRL a fost închisă prin Sentința civilă nr.291/07.09.2005 a Tribunalului Bacău.
Recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost admis și prin Decizia civilă nr.608/11.09.2007 a Curții de APEL BACĂU, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că închiderea procedurii a avut loc după data promovării prezentei acțiuni.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Părțile nu au solicitat alte probe.
La termenul din 30.11.2007, instanța a respins excepția inadmisibilității reținând că singura cerință pentru admisibilitatea acestei acțiuni, este ca ea să fie formulată în cadrul procedurii de faliment.
Admisibilitatea acțiunii sau inadmisibilitatea ei, se analizează în momentul promovării acțiunii și nu la momentul pronunțării hotărârii.
De altfel, excepția inadmisibilității acțiunii fiind o excepție peremptorie, trebuia invocată conform dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, odată cu întâmpinarea sau la prima zi de înfățișare.
Ori, pârâtul a formulat probe în apărare, iar ulterior, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, a invocat această excepție, motiv pentru care, nici nu poate fi considerată o excepție propriu zisă.
Pe de altă parte, conform art. 136 Cod procedură civilă, excepțiile care nu au fost invocate în condițiile art. 115 Cod procedură civilă, nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, și cu atât mai mult, după acordarea cuvântului pentru dezbateri pe fond.
Având în vedere și dispozițiile instanței de recurs și prevederile art. 315 al. 1 Cod procedură civilă, precum și motivele arătate mai sus, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 24 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis acțiunea în parte de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva pârâtului.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanta B, a sumei de 39.632,70 RON, reprezentând creanță rămasă neacoperită, înscrisă în tabelul definitiv consolidat al L SLĂNIC și consolidată în USD la valoarea de 12054,44 USD.
Instanța reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1349/21.07.2004, pronunțată în dosarul nr.4393/2004 al Tribunalului Bacău, s-a deschis procedura de insolvență împotriva debitoarei SC""SRL B, desemnându-se administrator judiciar SC" "SRL.
Întrucât pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei nu a predat decât parțial documentele financiar contabile ale societății către administratorul judiciar, acesta nu a putut întocmi un raport cauzal complet.
Astfel, conform raportului depus de administratorul judiciar, rezultă că din documentele financiar contabile prezentate de pârât pentru perioada ianuarie-aprilie 2001, reiese că societatea debitoare avea următoarele elemente de activ: imobilizări corporale de 536.081 ROL, stocuri de materiale în valoare de 781.379.000 ROL și creanțe de recuperat în sumă de 1.565.945.000 lei, dar și datorii în valoare de 1.904.439.000 ROL.
Pentru anii 2002, 2003, 2004, pârâtul nu a ținut o evidență contabilă sau a făcut să dispară aceste evidențe, tocmai pentru a nu putea fi identificate bunurile societății falite.
Având în vedere că societatea nu deținea bunuri pentru a fi valorificate, prin Încheierea din 08.12.2004, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei.
Reclamanta a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanță în valoare de 12.054,44 USD și 62.423.860 ROL, cheltuieli de valorificare, fiind înscrisă în tabelul definitiv consolidat cu suma de 369.326.915,36 ROL, echivalentul a 12.054,44 USD, creanță bugetară.
Prin sentința civilă nr.291/7.09.2005, pronunțată în dosarul nr.4393/2004 al Tribunalului Bacău, judecătorul sindic a admis raportul final depus de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei și radierea acestuia de la Registrul Comerțului.
Față de situația de fapt reținută, instanța constatat că sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii personale a pârâtului, în calitate de administrator statutar al debitoarei, conform art.998-999 Cod civil.
Pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei falite, avea obligația, conform art.10 al.1 din Legea 82/1991 republicată, să organizeze și să conducă contabilitatea debitoarei falite în conformitate cu prevederile legale.
Aceasta nu numai că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, dar nu a ținut-o deloc sau a făcut să dispară contabilitatea falitei, pentru perioada 2002-2004, pentru ca să nu poată fi identificate bunurile societății și activitățile desfășurate în această perioadă.
Totodată, având în vedere că în aprilie 2001, în patrimoniul societății existau bunuri și mărfuri a căror lipsă nu a fost justificată de către pârât, că societatea avea creanțe de recuperat ce acopereau, în mare parte pasivul societății, însă nu au fost recuperate din vina pârâtului, judecătorul sindic consideră că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzută de art.137 al.1 lit. d și e din Legea 64/1995 republicată.
Totodată, acesta a acționat cu intenție, ascunzând documentele contabile și bunurile societății și prin aceste fapte a creat un prejudiciu creditorilor bugetari înscriși în tabelul definitiv consolidat al creditorilor, care nu și-au putut recupera creanțele de la debitoarea falită.
Judecătorul sindic nu poate reține apărările pârâtului și nici concluziile raportului de expertiză contabilă, care arată că nu există legătură de cauzalitate între suma pretinsă de reclamantă și faptul că pârâtul nu a ținut evidența contabilă a societății falite, motivat de faptul că datoria pretinsă de reclamantă, ar fi anterioară datei anului 2002.
Chiar dacă această datorie este din 1999, debitoarea falită a achitat parțial datoria, rămânând un rest cu care reclamanta s-a înscris în tabelul creditorilor.
Creanța reclamantei a rămas neacoperită tocmai datorită faptului că pârâtul a ascuns sau a înstrăinat bunurile debitoarei falite, pentru a nu putea fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor bugetare.
Împotriva sentinței 24/21 ianuarie 2008 a declarat recurs arătând că judecătorul sindic nu a fost investit în mod legal cu cererea de atragere a răspunderii în timpul procedurii falimentului, ci după închiderea acestei proceduri ceea ce face ca acțiunea creditoarei să fie inadmisibilă, așa încât respingerea acestei excepții apare ca nelegală.
În ce privește fondul cauzei arată recurentul că instanța trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, judecătorul neexercitându-și rolul activ și preluând doar susținerile reclamantei. Astfel se arată că recurentul a solicitat intimatei să prezinte documentele din care rezultă creanța pe care o are însă nu s-a răspuns solicitării, verificându-se dovada existenței unui raport de cauzalitate între faptele recurentului și prejudiciul suferit de averea debitoarei.
Invocă recurentul și faptul că instanța de fond l-a obligat la plata unei sume mai mari decât s-a înscris
La termenul din 19 septembrie 2008 recurentul a invocat excepția nulității hotărârii instanței de fond arătând că potrivit art. 138 din Legea 85/2006 judecătorul sindic poate hotărî ca sumele obținute în urma atragerii răspunderii ar intra în averea debitoarei și sunt destinatei acoperirii pasivului societății așa încât obligarea la plată către un singur creditor apare ca nelegală.
Prin întâmpinare, Sas olicitat respingerea recursului arătând că prin decizia 608/11 septembrie 2007 Curtea de Apel a reținut că închiderea procedurii a avut loc după data promovării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 137 (actual 138) din legea insolvenței.
Pe fondul cauzei se arată că în mod corect instanța de fond a reținut culpa reclamantului, intimata făcând trimitere la raportul depus de administratorul judiciar și la împrejurarea că recurentul nu a ținut evidența contabilă.
Cu privire la nulitatea hotărârii, intimata invocă lipsa de intere în invocarea acestei excepții.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu această instanță apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității acțiunii în atragerea răspunderii a fost dezlegată prin decizia 608/11 septembrie 2007. Astfel, prin sentința 193/D/19 martie 2007 Tribunalul Bacău a respins ca inadmisibilă acțiunea în răspundere, reținând că procedura a fost închisă prin sentința 291/07.09.2005. Soluționând recursul împotriva sentinței 193/2007, Curtea de APEL BACĂU prin decizia 608/11 septembrie 2007 a admis recursul promovat de S, a casat sentința recurată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de recurs a reținut că acțiunea în atragere a răspunderii a fost formulată anterior închiderii procedurii, acțiunea fiind înregistrată la 13 iunie 2005. Considerentele relevate în decizia 608/2007 nu sunt de natură a duce la concluzia (așa cum este interpretarea recurentei) că acțiunea era inadmisibilă, ci dimpotrivă, acesta a fost motivul care determinat casarea sentinței, apreciindu-se că în mod greșit a fost soluționată acțiunea pe excepție.
În atare situație se reține incidența dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, text care instituie obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate.
Față de dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă instanța care a primit cauza spre rejudecare era ținută a soluționa cauza, o interpretare contrară echivalând cu un refuz de a judeca.
Prin urmare, având în vedere decizia 608/2007 și împrejurarea că acțiunea în atragerea răspunderii a fost formulată anterior datei când s- închis procedura, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
În cauza dedusă judecății ne aflăm într-adevăr într-o situație de excepție în sensul că acțiunea în răspundere a fost soluționată după închiderea procedurii (regula fiind că acțiunea în răspundere se soluționează până la închiderea procedurii), însă această situație s-a creat prin pronunțarea nelegală a sentinței 193/19 martie 2007.
Faptul că judecătorul sindic s- dezinvestit prin închiderea procedurii nu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii recurate, atâta timp cât cauza a fost înregistrată în rejudecare la Tribunalul Bacău și repartizată aleatoriu unui alt judecător sindic. De altfel, chiar și când procedura nu este închisă, în rejudecare, potrivit art. 12 al. 2 din Legea 85/2006 judecătorul sindic devine incompatibil.
În ce privește invocarea nulității hotărârii argumentată pe împrejurarea că judecătorul sindic a dispus obligarea recurentului la plată către un singur creditor, instanța urmează a respinge această apărare, având în vedere lipsa de interes a recurentului în reformarea hotărârii sub acest aspect.
Faptul că suma la care a fost obligat recurentul se cuvine tuturor creditorilor este o problemă de executare, cum tot de executare ține și modul de distribuire a sumei între creditori, eventualele pretenții ale creditorilor. Chiar dacă dispozitivul sentinței recurate cuprinde obligația către un creditor, după închiderea procedurii executarea se efectuează conform art. 142 din Legea 85/2006.
Prin sentința recurată a fost obligat recurentul să suporte o parte din pasivul societății debitoare așa încât esențială în cauză este îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii. Analizând raportul întocmit de administratorul judiciar se reține că societatea - debitoare, la nivelul anului 2001(ianuarie - aprilie) avea elemente de activ în valoare de 78.137,9 RON și creanța de recuperat în sumă de 156.594,5 RON, însă în cadrul procedurii de insolvență societatea nu mai avea bunuri de valorificat, ceea ce creează prezumția că a folosit bunurile în interes personal. Mai mult, pentru anii 2003, 2004, 2005 recurentul nu a ținut evidența contabilă și a făcut să dispară o parte din documente. Faptul că nu a fost ținută contabilitatea atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu exista posibilitatea de analiză asupra modului de inventariere și administrare a patrimoniului. Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform cu Legea 82/1991 conduce în mod inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, la imposibilitatea recuperării datoriilor de către lichidatorul judiciar (în lipsa evidenței contabile neputându-se stabili situația analitică a debitorilor societății).
Indiferent de faptul că recurentul, în calitate de administrator a încălcat din neglijență sau cu intenție normele care îi impuneau ținerea corectă a contabilității, această încălcare a fost de natură a determina starea de insolvență a societății.
Pe lângă încălcarea art. 10 din Legea 82/1991 recurentul nu a făcut dovada imobilizărilor corporale care erau înregistrate în anul 2001, de altfel, neținând deloc evidența contabilă pentru perioada 2002 - 2004, recurentul determinat ajungerea în insolvență, prin neîncasarea creanțelor de la debitori (având în vedere că în 2001 societatea figura cu suma de 1.564.575.796 lei creanțe de încasat.
Nici faptul că instanța de fond a dispus obligarea la plata unei sume mai mari decât cea cu care s-a înscris în tabelul creditorilor nu poate fi reținut, având în vedere că în tabelul definitiv al creditorilor (fila 15 dosar 4393/2004) a fost înscrisă cu suma de 396.326.915 lei, iar prin sentința recurată pârâtul a fost obligat exact la plata acestei sume, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a creanței consolidate de 12.054 dolari la data deschiderii procedurii.
De altfel cu această creanță s-a înscris prin cererea de la fila 16 dosar faliment.
Pentru cele ce preced, instanța urmează ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurentul - pârât,împotriva sentinței civile nr. 24 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința nepublică de la19 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban | JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan |
Grefier, |
Red.
Red.
2 ex. 15/20 oct. 2008
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan
