Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 610/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 610
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul, împotriva încheierii nr.111 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC DE ȘI RECONVERSIE PROFESIONALĂ SRL prin lichidator.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2008, care au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea nr. 111 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
În baza art. 138 alin 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului social I.
S-a fixat termen de fond 19.03.2008 pentru continuarea procedurii.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile întrucât prejudiciul este dovedit deoarece administratorul, prin fapta de a nu ține contabilitatea a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În aceeași măsură a constatat existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, evidențiată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru a se asigura plata datoriilor exigibile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs a arătat că nu a primit notificările lichidatorului prin care acesta solicita depunerea actelor contabile și nici citație pentru a se prezenta la judecarea cererii de antrenare a răspunderii deoarece s-a creat confuzie din cauza inițialei.
A mai arătat că în mod greșit s-a reținut lipsa documentelor contabile întrucât așa cum rezultă din controlul efectuat de către Administrația Finanțelor Publice, aceste documente există.
La data de 29.04.2008 lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În cuprinsul întâmpinării lichidatorul a arătat că, deși l-a notificat pe administratorul social în vederea depunerii documentelor contabile, aceste documente nu au fost depuse, că la Registrul Comerțului nu s-a depus bilanțul anual pentru 2006 și că în aceste condiții a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Recursul este fondat.
Deși în dispozitivul încheierii nr. 111 din 30.01.2008 prin care s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului social I pentru pasivul debitoarei SC DE ȘI RECONVERSIE PROFESIONALĂ SRL se precizează temeiul atragerii răspunderii ca fiind art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a analizat numai aspectele privind antrenarea răspunderii în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din lege.
Ca urmare, cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu sau în cel al altei persoane, instanța nu a cercetat fondul.
Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, instanța va analiza întrunirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 și va reanaliza întrunirea acestor condiții pentru antrenarea răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d ținând seama de susținerile recurentului și de actele depuse la instanța de recurs - raport de inspecție fiscală din 14.09.2006 încheiat de inspectori din cadrul activității de control fiscal G urmare a verificărilor ce au vizat perioada ianuarie 2003- iunie 2006, bilanțul prescurtat din 30.06.2006, contul de profit și pierdere din 30.06.2006.
Nedepunerea documentelor contabile creează o prezumție simplă privind neținerea contabilității, valabilă până la proba contrară, iar în situația în care această probă este făcută se impune analizarea condițiilor pentru antrenarea răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 lit.
Potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin ținerea unei contabilități fictive, acționarea în sensul dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Ca urmare, pentru atragerea răspunderii, textul art. 138 alin. 1 lit. d prevede necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: săvârșirea faptei de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea; starea de insolvență a debitorului; existența unei legături de cauzalitate între una din faptele menționate și starea de insolvență.
În rejudecare se vor avea în vedere și dispozițiile art. 12 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind incompatibilitatea judecătorului sindic după casarea și trimiterea spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul cu domiciliul în sat, oraș, județul G, împotriva încheierii nr.111 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC DE ȘI RECONVERSIE PROFESIONALĂ SRL prin lichidator, cu sediul în Târgu J,-, județul
Casează încheierea nr.111 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2008
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - LG/3/ex/24.06.2008
Tehnored - MB/24.06.2008
Jud sindic -
23 Iunie 2008
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Radu Mateucă, Carmen Mladen