Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.616
Ședința publică de la 22.05.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței comerciale nr.1267/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și și intimata debitoare SC ELECTRONICA SUB- S prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că intimatul pârât a depus la dosar prin serviciul registratură o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.
Curtea apreciază că cererea formulată de intimatul pârât este neîntemeiată și o respinge și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei conform art.242 pct.2 Cpc, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 1267 din 19.03.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de MUNICIPIULUI B, împotriva pârâților, și, ca neîntemeiată și în baza articolului 132(2) din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC ELECTRONICA SUB- SA.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în cauză nu s-a probat faptul că în cauză pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății debitare, starea de pasivitate a administratorilor cu privire la recuperarea creanțelor nefiind prin ea însăși o faptă prin care să se poată aprecia incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006.
S-a apreciat de judecătorul - sindic și că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății numai pentru că s-a dispus continuarea activității societății care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, iar faptul că reclamanta creditoare este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, nu constituie o premisă suficientă pentru a determina obligarea pârâților la plata pasivului.
S-a reținut, de asemenea, că nu orice deficiență managerială este de natură a conduce la atragerea răspunderii, textul de lege sancționând faptele care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial pentru care a fost înființată și utilizarea societății pentru satisfacerea intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți, fapt neprobat în cauză.
În ce privește aplicarea articolului 1082 cod civil și articolului 374 Cod comercial, judecătorul - sindic a apreciat că răspunderea administratorului întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una contractuală numai atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, ceea ce nu s-a probat în cauză.
În fine, judecătorul - sindic a reținut și că din analiza actelor contabile rezultă că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți, în principal din cauze obiective, respectiv, recesiunea pieții de televizoare color, corelată cu importul de produse finite scutite de vamă începând cu anul 1998, fapt ce a determinat grupul, intrat în dificultate financiară, să renunțe la finanțarea societății și raportat la insuficiența capitalului social (70.000 USD) pentru asigurarea independenței financiare a societății debitoare.
Cât privesc cauzele de natură subiectivă, judecătorul sindic a constatat că acestea nu se încadrează în cazurile limitative prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii.
Reținându-se distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunurilor debitoarei, faptul că nu s-au identificat în patrimoniul acesteia alte bunuri de valorificat cât și lipsa motivelor de reținere pe rol a unei proceduri fără a mai exista alte demersuri de efectuat, judecătorul - sindic a apreciat îndeplinite condițiile închiderii procedurii, cu consecința radierii societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUIU B, criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență fără a se aduce critici concrete hotărârii de respingere a cererii întemeiată pe articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006, respectiv argumentelor menționate în considerentele sentinței și care au format convingerea judecătorului - sindic pentru a pronunța această hotărâre, recurenta apreciază că articolul 138 litera c trebuie interpretat pornind de la scopul urmărit de legiuitor când a edictat norma.
În acest sens, recurenta susține că scopul dispoziției precitate este acela de menținere a unui climat economic sănătos întemeiat pe principiul apărării drepturilor creditorilor față de actele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe creditori.
În acest context, recurenta susține că pentru realizarea dezideratului expus, legiuitorul a edictat dispoziția prevăzută de articolul 27 din Legea nr.85/2006 prin care administratorii societății sunt obligați să solicite aplicarea Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți dar și când această stare este iminentă.
În această situație, dispoziția prevăzută de articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006 apare ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea articolului 27 din lege.
În fine, recurenta susține, că fapta ilicită a administratorilor constă în exercitarea managementului defectuos, în sensul că au dispus continuarea unei activități care ducea societatea în mod vădit la stare de insolvență, dovada rezultând implicit din ajungerea debitorului în incapacitate de plată, că prejudiciul derivă din starea de insolvență și constă în imposibilitatea recuperării integrale a datoriilor prevăzute în tabelul obligațiilor și că legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu constă în dezinteresul arătat în ce privește funcționarea normală și de legalitate a societății.
Recurenta apreciază și că prin închiderea procedurii, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor articolului 142 alineat 2 din Legea nr.85/2006. În acest sens se consideră că era necesar să se soluționate irevocabil cererea de atragere a răspunderii înainte de închiderea procedurii astfel încât în ipoteza admiterii acesteia, instanța să numească un executor judecătoresc, pentru aceasta fiind necesar ca lichidatorul judiciar să nu fie descărcat de sarcini, el fiind cel care predă executorului desemnat tabelul creanțelor.
Examinând recursul în raport de motivele și temeiurile de drept invocate, actele lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse în sprijinul recursului, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Încălcarea obligației stabilită de articolul 27 din Legea nr.85/2006, în baza căreia recurenta creditoare își întemeiază cererea de atragere a răspunderii administratorilor societății conform articolului 138 litera c din lege, se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din Legea nr.85/2006.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, întrucât această faptănu poate cauza starea de insolvențăa debitorului în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâților în continuarea activității.
În plus, dincolo de faptul că, legiuitorul nu a avut în vedere această faptă (nerespectarea articolului 27 din Legea nr.85/2006) printre cele prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de dispoziția legală în contextul căreia s-a invocat acest argument (articolul 138 litera c) rezultă că recurenta încearcă să facă proba "interesului personal" al pârâților cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Mai mult,prima condițiepentru antrenarea răspunderii întemeiată pe articolul 138, se referă la săvârșirea uneia dintrefaptele enumerate limitativ de lege la literele a-
Aprecierea recurentei, potrivit cu care pârâții se fac vinovați de ajungerea societății debitoare în încetare de plăți ca urmare a continuării activității deși starea de insolvență era cel puțin iminentă, nu este susținută de probe, în sensul dovezilor privind obținerea de către pârâți a unor foloase personale din această activitate.
Sarcina probei, potrivit articolului 129 Cod procedură civilă, raportat la articolului 1169 Cod civil, incumbă reclamantului, iar invocarea articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâților, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii răspunderii, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Oricum, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului privind funcționarea normală a societății, așa cum a fost expusă de recurenta creditoare (la nivel de considerații teoretice) nu este suficientă pentru a lămuriraportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iarinsolvența a fost cauzatăprin fapta culpabilă invocată, respectiv încălcarea articolului 27 din Legea nr.85/2006.
În fine, în ce privește motivul referitor la aplicarea greșită a dispoziției prevăzută de articolul 142(2) din Legea nr.85/2006 prin măsura închiderii procedurii, Curtea urmează să-l respingă ca nefondat, reținând că dispoziția invocată nu impune nici numirea executorului judecătoresc de către judecătorul - sindic și nici nu stabilește expres obligația acestuia de a suspenda/amâna judecata cererii de închidere a procedurii până la rămânerea irevocabilă a sentinței referitoare la soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Este adevărat că recomandabil ar fi ca instanța să nu închidă procedura până la soluționarea irevocabilă a sentinței de atragere a răspunderii patrimoniale, dar nu pentru considerentele avute în vedere de recurentă, ci în raport de efectele desesizării instanței și respectiv descărcării de sarcini a lichidatorului, însă în lipsa unei dispoziții legale care să împiedice judecătorul - sindic să închidă procedura, măsura modificării hotărârii acestuia nu are suport legal.
Pentru toate considerentele expuse în precedent, Curtea reține că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt, confirmată de materialul probator administrat, situație în care constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare a sentinței în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de modificare sau casare în temeiul articolului 3041, drept pentru care va respinge recursul în baza articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței comerciale nr.1267/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și și intimata debitoare SC ELECTRONICA SUB - SA prin lichidator judiciar .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
13.06.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
