Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 623

Ședința publică de la 28.05.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 767/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, HOUSE, prin lichidator judiciar Consultants și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că intimata a depus la dosar contractul de cesiune și actul adițional la actul constitutiv al HOUSE, autentificate sub nr. 1070/15.02.2001 de.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 767/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâta; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei HOUSE, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și și plata către lichidator a onorariului, din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din lege.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la data de 02.11.2007, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtei.

Tribunalul a prezentat o amplă teorie a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și a constatat că, în speță, pârâta a renunțat la calitatea de administrator și de asociat încă din data de 15.02.2001, așa încât nu poate fi răspunzătoare pentru activitatea debitoarei în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, motiv pentru care a apreciat că nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiată.

În continuare, judecătorul-sindic a reținut că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.

În motivare, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. sens în care recurenta a arătat că debitoarea a intrat în insolvență datorită dezinteresului manifestat de organele de conducere ale societății în ce privește îndeplinirea obligațiilor legale a căror încălcare a generat incapacitatea de plată.

Recurenta a arătat că fapta ilicită este determinată, constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune (în speță, nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității) referitoare la bunurile și creditele societății, precum și alte activități de natură a conduce la încetarea plăților prin imposibilitatea constatării situației reale a societății. De asemenea, a invocat prevederile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată, dar și art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, afirmând că răspunderea intimatei-pârâte, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată cu mai multă rigurozitate; totodată, recurenta a apreciat că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.

S-a arătat că în urma verificărilor proprii ale recurentei rezultă că societatea debitoare nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2006, dar nici declarațiile și deconturile de pe lunile iulie - decembrie 2003 și pe anii 2004 - 2006.

natura mandatului dat administratorului statutar, dar și obligația de diligență stabilită în sarcina acestuia, recurenta a apreciat că intimata-pârâtă avea obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile, iar nedepunerea bilanțurilor contabile anuale reprezintă o încălcare a obligațiilor prevăzute în art. 26 - 29 din Legea nr. 82/1991, dar și a efectelor mandatului executat de către administrator, potrivit dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 31/1990.

că aspectele învederate de probele cauzei sunt de natură să demonstreze fapta ilicită a intimatei-pârâte, dar și prejudiciul cauzat creditorilor prin imposibilitatea acoperirii creanțelor lor, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză.

Fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 cuprinde trei ipoteze, care se referă la faptul că intimata-pârâtă ar fi ținut o contabilitate fictivă și ar fi făcut să dispară unele documente contabile, ori că nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea,

Recurenta a susținut că societatea debitoare nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2006, dar nici declarațiile și deconturile de pe lunile iulie - decembrie 2003 și pe anii 2004 - 2006.

Pe de altă parte, intimata-pârâtă a arătat că, în temeiul contractului de cesiune și a actului adițional la actul constitutiv al HOUSE, autentificate sub nr. 1070/15.02.2001 de, a cedat toate părțile sociale pe care le deținea în societatea falită D-lui G, dar și că a fost revocată din funcția de administrator.

Probele nu relevă însă că aceste modificări ale actului constitutiv ar fi fost înscrise în registrul comerțului, așa încât ele nu sunt opozabile terților.

Curtea reține însă că recurenta nu a probat incidența art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, făcând afirmații mult prea generale, mai mult teoretice, pentru a justifica admiterea recursului.

Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Or, nici o probă administrată nu relevă săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei invocate de către recurentă, dar nici legătura de cauzalitate între această faptă, în eventualitatea producerii sale, și ajungerea societății în stare de insolvență, întrucât nedepunerea unor bilanțuri contabile la organele fiscale nu determină, prin ea însăși, starea de insolvență.

Simpla aserțiune a recurentei, nesusținută de nici o probă, nu este suficientă pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Pe de altă parte, Curtea mai constată că recurenta nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii și celor subsecvente acesteia.

Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât se impune confirmarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr. 767/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, HOUSE, prin lichidator judiciar Consultants și DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Jud. /2 ex./29.05.2008

Judecător-sindic -

Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Mihăianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Bucuresti