Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.648

Sedința publică de la 28 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu

GREFIER - - -

Pe rol judecarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea împotriva deciziei comerciale nr. 1375/01.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar - C, prin mandatar, prin mandatar, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 B.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea personal și asistată de dl. avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, intimata - prin lichidator judiciar reprezentant de avocat, lipsind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări la întâmpinare, formulate de intimații și, și concluzii scrise formulate de intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 B.

Părțile prezente, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților prezente, pe contestația în anulare.

Intimata prin lichidator judiciar solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.

Contestatoarea prin apărător, solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar, pe care le dezvoltă oral.

Intimata prin lichidator judiciar reprezentant de avocat, solicită admiterea contestației în anulare, învederând că prin adresa emisă de Ministerul Finanțelor, depusă la dosar, se exclude vina contestatoarei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare;

, în calitate de administrator al debitoarei - SRL, în faliment a formulat contestație în anulare, în contradictoriu cu - SRL prin lichidator judiciar C în temeiul articolelor 317-321 Cod procedură civilă, împotriva deciziei comerciale nr. 1375/R/1.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de contestatoare împotriva sentinței comerciale nr. 1193/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.

În motivarea contestației s-a arătat că prin cererea formulată în baza articolului 138 din Legea nr.85/2006 de lichidatorul judiciar al debitoarei - SRL, în faliment, s-a dispus suportarea în solidar de către și de către asociații și a pasivului debitoarei în cuantum de 1.297.210 ron.

Prin sentința comercială nr. 1193/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- s-a dispus suportarea pasivului debitoarei - SRL în cuantum de 1.297.210 ron de către administratorii susmenționați.

Recursul formulat de împotriva sentinței nrr.1193/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1375/R/1.10.2007.

Contestatoarea a arătat că decizia nr. 1375/R/1.10.2007 este rezultatul unei greșeli materiale-potrivit articolului 318 alineat 1 Cod procedură civilă în sensul că instanța nu a manifestat rol activ în judecarea cu obiectivitate a motivelor invocate, prin recursul formulat de aceasta.

Astfel, instanța de recurs a retinut in considerentele deciziei pronunțate faptul ca in sarcina paratei "nu se poate retine numai neinregistrarea in termen a evidentelor contabile aferente anului 2005, ci a faptelor prevazute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2006, intocmirea unor evidente fictive, cu nerespectarea legislatiei in vigoare, inlesnind deturnarea profitului societatii cu consecinta cauzarii starii de insolventa".

Consideră că aceasta motivare este rezultatul unei grave erori a instantei de recurs, intrucat asa cum rezulta din cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, aceasta nu este intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege, ci numai pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. c) si e) din acelasi act normativ.

De altfel nici instanta de fond prin hotararea ronuntata nu a reținut culpa administratorului ca fiind intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. din lege, sentinta comerciala fiind motivata exclusiv pe

dispozitiile lit. c si e din lege, fara a pune in discutie aplicabilitatea in speta a lit. d) art. 138 din Legea 85/2006 privind insolventa.

Deasenea nici lichidatorul judiciar prin rapoartele de activitate nu a încadrat fapta administratorului in prevederile art. 138 alin. 1 lit: d) din lege si nici nu a reținut această culpa in sarcina administratorului, asa cum rezulta din Raportul intocmit in baza art. 20 pct. 1 lit. b) din lege. Astfel din cuprinsul acestui raport, întocmit de lichidatorul judiciar se apreciaza ca persoanele vinovate de falimentul debitoarei sunt numai asociatii acesteia, si.

Prin Notele depuse de lichidatorul judiciar la dosarul cauzei ca urmare a contestatiei asociatilor si impotriva raportului sus precizat, s-a precizat faptul că administratorul debitoarei se face vinovat numai de nedepunere bilantului contabil aferent anului 2005 la organul financiar, fara a se retine alte fapte culpabile si fara a se face referire de aplicabilitatea lit. d) al art. 138 din lege, asa cum a retinut curtea in motivarea deciziei sale.

Instanta de fond prin hotararea pronuntata, a analizat faptele organelor de conducere numai prin prisma dispozitiilor art, 138 alin. llit. c) si e) din lege, asa cum a fost investita prin cererea formulata de debitor prin lichidator judiciar.

Astfel instanta de recurs a analizat recursul pe fond cu privire la alte fapte si motive pentru care nu a fost investita sa le solutioneze, acesta nemanifestand rol activ, iar dezlegarea data fiind rezultatul unei greseli materiale. Motivarea instantei de recurs nu este bazata strict pe nelegalitatea sentintei atacate, ci pe alte aspecte straine de natura pricinii.

In speta nu poate fi atrasa raspunderea personala a administratorului societatii debitoare in masura in care nu au fost dovedite faptele culpabile ale administratorului si raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile respective si prejudiciul cauzat.

S-a mai arătat căctele frauduloase sunt acelea care au fost savarsite cu rea credinta, in scopul de a leza dreptul altei persoane. Ori, in speta nu a fost dovedita intentia de producere a unei diminuari a sanselor creditorilor de a-si recupera creantele si nici faptul ca actele respective au fost pagubitoare pentru creditori;

De asemenea, nu s-a reținut ca fiind îndeplinită nici conditia fraudei, care consta in reprezentarea in ce priveste pe debitor a faptului ca prin actele savarsite se va ajunge la falimentul debitoare;

Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale ale raspunderii patrimoniale: existenta unui prejudiciu; savarsirea unei fapte ilicite de catre o persoana; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; iar fapta să fi fost comisă cu una din formele de vinovatie.

Conform alin. 1 art. 138 din Legea 85/2006 privind insolventa, raspunzatoare sunt orice persoane "care au contribuit" la ajungerea societatii in stare de insolventa prin una dintre faptele enumerate.

Simplul fapt al ajungerii societatii in stare de insolventa si al enumerarii unor imprejurari ce ar putea constitui cauze in acest sens nu este de natura sa la angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere, in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, respectiv ajungerea societatii in stare de insolventa. In speta. instanta nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.

Contestatoarea a arătat că hotararea instantei de recurs este rezultatul unei greseli materiale, in sensul ca instanta nu a manifestat rol activ in judecarea cu că obiectivitate a motivelor invocate prin recursul formulat; că instanta și-a motivat decizia pronuntata in recurs pe dispozitiile art.138 lit.d) din Legea 85/2006, desi atat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de lichidatorul judiciar, cat si hotararea pronuntata de instanta de fond au fost motivate pe dispozitiile art.138 lit.c) si e) din Legea 85/2006.

Aceasta motivare nu este întemeiată, intrucat nu pot fi invocate pe calea Contestatiei in anulare "erorile" de interpretare a probelor, care fac hotararea "netemeinica", pentru ca acestea nu sunt greseli de fapt.

In speta, instata de recurs a retinut in considerentele Deciziei pronuntate ca debitoarea, prin lichidator judiciar a formulat Cerere de atragere a raspunderii patrimoniale impotriva asociatilor debitoarei- si și a -administrator al debitoarei, invocand dispozitiile art.138 pct.1 lit.c) si e) din Legea 85/2006. Desemenea, a mai retinut ca "In ceea ce priveste administratorul societatii debitoare, s-a sustinut culpa acestuia in nedepunerea evidentelor fiscale aferente anului 2005 la, conform legislatiei in vigoare."

Din Cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar, rezulta ca administratorul firmei debitoare- este vinovata de ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa, intrucat actele si faptele indeplinite in exercitiul functiunii au fost efectuate la indicatia celor doi asociati, desi avea posibilitatea sa se retraga din societate prin demisia din functia pe care o detinea, si pentru faptul ca nu a depus bilantul contabil pentru anul 2005, conform legii.

Aceasta obligatie - nedepunerea bilantului contabil la Administratia Financiara, de catre administratorul firmei debitoare, se incadreaza in prevederile art.l38 lit.d) din Legea nr.85/2006, astfel incat contestatoarea nu poate sustine ca lichidatorul judiciar nu si-a intemeiat Cererea de atragere a raspunderii si pe prevederile art.138 lit.d), in plus fata de prevederile art.l38 lit.c) si e) din acelasi act normativ, chiar daca nu a indicat in mod expres acest articol.

Instanta de recurs, analizand actele si lucrarile dosarului s-a arătat că, din probatoriul administrat a rezultat savarsirea de catre administratorul societatii-, a faptelor prevazute de art.l38 alin.l pct.d) din Legea 85/2006, in sensul ca a tinut o contabilitate fictiva, ce a permis deturnarea profitului realizat de catre debitoare catre societate off-shore, fapt ce a determinat starea de insolventa a debitoarei.

Deasemenea, instanta de recurs a arătat ca in sarcina paratei nu se poate retine numai neinregistrarea in termen a evidentelor contabile aferente anului 2005, ci si intocmirea unor evidente fictive, cu nerespectarea legislatiei in vigoare, inlesnind deturnarea profitului societatii, cu consecinta cauzarii starii de insolventa.

Astfel, instanta de recurs a cunoscut existenta si continutul inscrisurilor, facand aprecieri asupra lor, situatie in care nu mai poate fi vorba de o greseala materiala in sensul legii, ci de o apreciere a probelor, motivarea instantei nefiind bazata pe aspecte straine de natura pricinii, asa cum sustine contestatoarea.

Din rapoartele lichidatorului judiciar a rezultat ca operatiunile financiare ale debitoarei au fost efectuate de in calitate de administrator al societatii debitoare, fapt ce nu exclude culpa ci conduce la concluzia ca prejudiciul societatii prin deturnarea profitului, nu ar fi fost posibil fara concursul administratorului.

Față de aceste împrejurări, în cauză, nu rezultă existența unor greșeli materiale în sensul dispozițiilor articolului 318 alineat 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de formulată de contestatoarea împotriva deciziei comerciale nr. 1375/01.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar - C, prin mandatar, prin mandatar, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 28.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Decebal Taragan, Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Bucuresti