Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 674/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 674
Ședința publică de la 30.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, împotriva sentinței comerciale nr. 443/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, RO, Banca Transilvania și M & TOTAL, reprezentată de lichidator Administrare Reorganizare Lichidare
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 23.04.2009, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 30.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 443/27.01.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, în contradictoriu cu pârâta; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei M & TOTAL, radierea acesteia din registrul comerțului, dar și notificarea hotărârii, potrivit art. 135 și plata onorariului lichidatorului, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, în urma autorizării, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 formulat la 04.11.2008, o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu administratorul statutar al M & TOTAL,.
În continuare, prima instanță a făcut o amplă prezentare teoretică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și a reținut că recurenta nu a indicat nici o faptă concretă care să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de lit. c) și d), dar nici eventuala legătură de cauzalitate dintre astfel de fapte și apariția insolvenței, astfel încât a apreciat că dispozițiile invocate nu-și găsesc incidența în speță, motiv pentru care a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, ca neîntemeiată.
Totodată, reținând că în patrimoniul falitei nu au fost identificate bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, Tribunalul a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului, luând măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu este supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că debitoarea-intimată nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția lichidatorului documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurenta a analizat bilanțurile contabile din anii 2005 și 2006, subliniind ritmicitatea accelerată cu care au crescut atât datoriile societății, cât și creanțele de recuperat ale acesteia. Cu toate acestea, a precizat că exercițiul financiar al anului 2005 s-a încheiat cu un profit net de 13.499 lei, iar cel al anului 2006 - cu un profit net de 43.083 lei, acestea fiind repartizate integral la dividende, fără a se ține cont de nevoia de fond de rulment și de stoc de marfă, fapt care ar fi presupus asigurarea unor resurse durabile din fonduri proprii. Recurenta a mai afirmat că intimata-pârâtă a adoptat strategia plății obligațiilor pe măsura încasării propriilor creanțe și a fost de acord cu repartizarea profitului, în loc să-și asigure resursele durabile pentru continuarea activității în condiții normale.
În aceste condiții, recurenta a susținut că, în condițiile în care în anul 2006, datoriile societății erau de 641.650 lei, iar intimata-pârâtă a ales să încaseze dividende, o asemenea atitudine lasă să se înțeleagă intenția acesteia dispune continuarea activității, în scopul încasării dividendelor; așa fiind, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a precizat că, întrucât intimata-pârâtă nu a predat lichidatorului documentele contabile, iar singurele bilanțuri depuse la organele fiscale sunt cele din 2005 și 2006, concluzia care se impune este cea a neținerii contabilității în conformitate cu legea, fapt care este de natură să denatureze rezultatele economico-financiare ale societății debitoare, fiind astfel încălcate prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Recurenta a arătat că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a afirmat că intimata-pârâtă se face vinovată de faptele prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, întrucât, deși în anii 2005 și 2006 s-a înregistrat profit, aceasta a ales să încaseze dividende, în loc de a asigura societății lichiditățile care ar fi permis plata datoriilor exigibile, dar și datorită faptului că nu a nepredat lichidatorului documentele contabile și a depus la organele fiscale doar bilanțurile contabile aferente anilor 2005 și 2006.
În aceste condiții, recurenta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, însă Curtea apreciază că nici una dintre ipotezele reglementate de textele de lege menționate mai sus nu se regăsesc în cauză.
Potrivit art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți sau ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Dincolo de faptul că înregistrarea în contabilitate a profitului net - așa cum s-a întâmplat, în speță, în exercițiul financiar aferent anilor 2005 și 2006 - presupune scăderea datoriilor exigibile din veniturile realizate, dar și de faptul că, în mod legal, desfășurarea unei activități comerciale are ca finalitate obținerea de profit, Curtea constată căînsăși realizarea profitului denotă intenția intimatei-pârâte de a continua o activitate ce nu ducea însă, în mod vădit, la încetarea de plăți, ci, dimpotrivă, se dovedea profitabilă.
Prin urmare, nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 138 lit. c), evocată de recurentă, întrucât textul legal impune în mod expres intenția continuării unei activități, care ar fi condus, în mod vădit, către încetarea plăților, dar nu care era profitabilă.
Curtea subliniază că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Or, recurenta nu a dovedit că repartizarea către asociatul unic a profitului net realizat în anii 2005 și 2006 ar fi determinat apariția, în anul 2008, stării de insolvență.
Nici incidența în speță a art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu a fost probată. Astfel, Curtea subliniază că obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar/lichidatorului documentele contabile este una care se naște ulterior deschiderii procedurii, astfel încât neîndeplinirea sa nu poate conduce la apariția insolvenței. Pe de altă parte, recurenta nu a probat că nedepunerea la organele fiscale a altor bilanțuri contabile, în afara celor aferente anilor 2005 și 2006, ar fi fost de natură să cauzeze apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între pretinsele fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat. În acest context, se impune a fi subliniat faptul că recurenta nu a adus nici o critică dispoziției de închidere a procedurii și măsurilor subsecvente acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr. 443/27.01.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, RO, BANCA TRANSILVANIA și M & TOTAL, reprezentată de lichidator Administrare Reorganizare Lichidare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./25.05.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Cosmin Mihăianu
