Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 68
Ședința publică din 30 ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâții, G, și împotriva încheierii nr. 3178 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.6297/2006, în contradictoriu cu reclamanta intimată Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului - B, debitoarea intimată - - prin lichidator judiciar - și creditorii intimați ANAF prin A, Comisia Națională de Valori Mobiliare, - - C N, Compania de Transport Public - A și - -, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare și înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor pârâților.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, având în vedere că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2008, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 3178 din 7 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr.6297/2006, Tribunalul Arada respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B, invocată de pârâții, și.
A admis cererea creditoarei B și a dispus înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, G, și până la concurența sumei de 6.013.164 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 21 iulie 2006, reclamanta Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului - Baf ormulat în condițiile art. 137 lit. a, b, c și e din Legea nr. 64/1995, acțiune pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei - - A, respectiv a numiților, G, și, solicitând obligarea lor, în solidar, la plata pasivului societății debitoare, în care este cuprinsă și creanța în sumă de 29.003 USD (dar nu mai puțin de valoarea nominală de 94.797,04 RON), creanță preluată de la. A și T și 23.317,65 RON reprezentând sume atribuite debitoarei în temeiul nr.OG 37/1997 și HG100/1996, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 959/27 iunie 1997.
S-a menționat că pentru opozabilitatea hotărârii, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâta creditoare prin A, B, - -, - Sa A și - -
Prin aceeași acțiune, reclamanta Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas olicitat și aplicarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 în sensul de a se dispune luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor administratorilor debitoarei.
Prima instanță a apreciat că, în mod prioritar, trebuie soluționată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în temeiul prevederilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, constatând că toți pârâții și-au motivat excepția invocând dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, intrate în vigoare anterior introducerii acțiunii reclamantei, dispoziții potrivit cărora acțiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare poate fi exercitată doar de administratorul ori lichidatorul judiciar, sau de către comitetul creditorilor, cu avizul judecătorului sindic.
În soluționarea excepției, judecătorul sindic a constatat că reclamanta a sesizat instanța la data de 19 iulie 2006, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de la fila 41 dosar, chiar dacă înregistrarea efectivă a acțiunii, la instanță s-a făcut la data de 21 iulie 2006.
S-a menționat că așa cum rezultă din prevederile art. 156 din Legea nr. 85/2006, intrarea în vigoare a legii urma a avea loc la 90 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial, publicare ce a avut loc la data de 21 aprilie 2006.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, referitoare la modul de calcul al termenelor pe zile, s-a stabilit că data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 a fost 21 iulie 2006, respectiv ulterioară datei la care reclamanta a înaintat acțiune formulată împotriva pârâților, la instanță.
S-a specificat că potrivit prevederilor art. 156 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, abrogarea Legii nr. 64/1995 urma a avea loc la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, astfel că judecătorul sindic a apreciat că acțiunea reclamantei a fost formulată și înaintată sub incidența prevederilor Legii nr. 64/1995, prevederi care, la art. 139 raportat la art. 137, o îndreptățeau și pe reclamantă, în calitate de creditoare a societății debitoare aflată în procedura falimentului, să solicite antrenarea răspunderii organelor de conducere și luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestora.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a respins lipsa excepției calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți, considerând legal sesizată instanța și cu cererea acesteia privind luarea măsurilor asiguratorii împotriva pârâților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal pârâții, G, și.
Prin recursul formulat pârâții și G au criticat hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de înființare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale recurenților, în temeiul art. 304 pct.7 Cod procedură civilă
În motivare pârâții recurenți arată că la solicitarea expresă a judecătorului sindic, Bad epus la dosarul cauzei o precizare de acțiune în sensul defalcării sumelor de bani pe persoane, cererea judecătorului sindic fiind justificată de prevederile art. 137 alin.1 din Legea nr. 64/1995 care stabilește posibilitatea pentru judecătorul sindic de a dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație. Condiția cerută de către textul de lege menționat este ca, prin una dintre faptele enumerate, să fi contribuit la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență. În același sens a dispus și judecătorul sindic față de precizarea -ului de a defalca sumele de bani pe persoane în funcție de contribuția acestora la starea de insolvență a debitorului.
Referitor la precizarea de acțiune depusă de către B, respectiv din Anexa 2, s-a susținut faptul că recurenții nu au contribuit cu nici un leu la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență și, că în această situație lipsa faptei care să determine pagubă înseamnă lipsă de legalitate și temeinicie la luarea măsurilor asiguratorii față de recurenți.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Prin recursul formulat, pârâtul a criticat încheierea atacată ca nelegală în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și respingerea cererii reclamantei privind instituirea măsurilor asiguratorii, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare pârâtul recurent arată că instanța a încuviințat conform dispozițiilor încheierii atacate instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, făcând aplicarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr.64/1995 raportat la dispozițiile art. 137 Legea nr. 64/1995, apreciind că ținând seama de faza procesuală în care se află cauza, încuviințarea unor astfel de cereri prin prisma dispozițiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 apare ca prematură.
Pârâtul recurent arată că prin întâmpinare a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care trebuia judecată cu precădere, înainte de a se intra în cercetarea fondului cauzei și că admiterea acestei excepții făcea inadmisibilă cercetarea cauzei în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor necesare atragerii răspunderii persoanelor chemate în judecată. S-a susținut că pentru a dispune instituirea măsurilor asiguratorii judecătorul sindic trebuia să constate cu precădere care sunt persoanele care au contribuit la ajungerea debitorului în starea de insolvență și dacă acestea prin faptele lor se circumscriu sferei acțiunilor expres indicate în alin. 1 al art. 137 din Legea 64/1995, or, în cazul pârâtului nu a fost probată nici una din situațiile prevăzute limitativ de lege, mai mult, reclamanta nu a detaliat pentru fiecare pârât în parte faptele pentru care considera că acesta s-ar fi făcut vinovat de starea de insolvență a societății.
S-a motivat că odată cu admiterea cererii de instituirea a măsurilor asiguratorii, instanța a făcut trimitere și la dispozițiile art. 592 Cod procedură civilă care însă, la alin. 2 raportat la alin. 4 dispune obligativitatea stabilirii unei cauțiuni sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului și că reclamanta nu a făcut dovada depunerii vreunei cauțiuni în condițiile în care nici încheierea atacată nu conține vreo prevedere în acest sens.
Prin recursul formulat, pârâtul a solicitat casarea încheierii atacate și ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse de judecătorul sindic.
Recurentul consideră că soluția instanței este greșită deoarece chiar instanța a reținut că la data înregistrării acțiunii reclamantei era în vigoare Legea 85/2006, trimiterea respectivei acțiuni prin poștă anterior intrării în vigoare a Legii 85/2006 fiind irelevantă din punct de vedere al abrogării Legii 64/1995, respectiv art. 156 alin.3 din Legea 85/2006 stipulează clar "La data intrării în vigoare a prezentei legii, Legea 64/1995 precum și orice altă dispoziție contrară se abrogă". S-a arătat că Legea 85/2006 nu dispune măsuri tranzitorii care să reglementeze trecerea judecării procedurilor după Legea 64/1995, la judecarea acestora după Legea 85/2006.
S-a susținut că în această situație ținând cont că Legea 85/2006 cuprinde în cea mai M parte norme procedurale acestea se aplică tuturor cauzelor judecate după intrarea ei în vigoare, respectiv dacă o cerere a fost judecată anterior după Legea 64/1995 rămâne bine judecată după regulile din această lege, iar acțiunile judecate după intrarea în vigoare a Legii 85/2006 se vor judeca după regulile din această lege, mai ales că cererea reclamantei a fost înregistrată la tribunal după data intrării în vigoare a Legii 85/2006. S-a considerat că în acest sens sunt incidente prevederile art. 725 Cod procedură civilă care arată în alin.1 că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche" - iar procesul a fost început direct sub legea nouă deoarece cererea a fost introdusă la tribunal după data intrării în vigoare a legii noi.
Este de observat, arată recurentul, că aplicarea legilor de procedură civilă în timp este guvernată de principiul "tempus regit actum" adică o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă la data producerii ei". Legea civilă în conformitate cu art. 15 alin.2 din Constituția României și art.1 din Codul Civil dispune numai pentru viitor neputând retroactiva dar nici ultraactiva în viitor.
S-a motivat că Legea 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative arată în art. 10 în mod imperativ și fără excepții momentul în care o lege intră în vigoare, respectiv în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor - cazul de față. Și totodată arată că termenul de intrare în viitoare se calculează pe zile calendaristice începând cu data publicării în Of. și expiră la ora 24 celei de-a treia - sau a 90 zi (cazul de față) de la publicarea legii. Conform acestui mod de calcul al legiuitorului s-a specificat de către recurent că Legea 85/2006 a intrat în vigoare în data de 20.07.2006, ci nu în data de 21.07.2006 - cum greșit a reținut instanța.
Ca urmare a celor arătate, recurentul a arătat că după intrarea în vigoare a Legii 85/2006 toate cererile și acțiunile nejudecate până la acea dată conform Legii 64/1995 se vor judeca după procedura prevăzută de Legea 85/2006, situație în care este discutabil dacă mai avea calitatea activă să solicite și mai ales să susțină în nume propriu o acțiune de atragere a răspunderii administratorilor din - - A atâta timp cât art. 138 din Legea 85/2006 oferă calitate activă procesuală numai comitetului creditorilor sau lichidatorului judiciar și că acest aspect excede sfera prezentului recurs. S-a susținut că mai mult chiar cererea de luare a măsurilor asiguratorii în mod imperativ trebuia să se judece după normele procedurale prevăzute de Legea 85/2006 art. 141 care stipulează în mod imperativ că cererea pentru luarea măsurilor asiguratorii poate fi solicitată de administratorul judiciar sau lichidator, ori după caz comitetul creditorilor și numai după fixarea și plata unei cauțiuni de 10 % din valoarea pretențiilor solicitate.
S-a considerat că în cazul de față cererea pentru luarea măsurilor asiguratorii a fost solicitată de o persoană fără calitate procesuală activă, nefiind nici administratorul societății nici lichidatorul ei, cu atât mai puțin nereprezentând comitetul creditorilor și nu a plătit cauțiunea obligatorie de 10 % din valoarea pretențiilor sale, deci încheierea atacată este casabilă sub aceste aspecte.
Un alt motiv de casare, arată recurentul, este acela că instanța a încălcat principiul disponibilității acordând reclamantei mai mult decât a solicitat, respectiv reclamanta a solicitat luarea măsurilor asiguratorii numai asupra bunurilor administratorilor, recurentul neavând această calitate, el îndeplinind doar atribuțiile de director - și nici pe acestea toate - până la preluarea acestor atribuții de către lichidatorul judiciar.
S-a motivat de către pârâtul recurent că în perioada cât el a îndeplinit aceste atribuții nu s-au înregistrat acte sau fapte care să fi cauzat sau agravat insolvabilitatea firmei - nici în sarcina sa și nici în sarcina celor din jurul său, context în care luarea măsurilor asiguratorii împotriva sa îi încalcă dreptul la proprietate prevăzut de Constituția României și de Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului art.1 măsura fiind luată în mod automat fără a se verifica minimul de aparență a unei eventuale răspunderi a sa și totodată nefăcându-se dovada că a făcut demersuri sau ar intenționa să-și înstrăineze bunurile pentru a scăpa de o eventuală răspundere civilă.
Prin recursul formulat împotriva încheierii nr. 3178/07.12.2006 pârâta a solicitat casarea încheierii și anularea măsurilor asiguratorii dispuse de judecătorul sindic.
În motivare pârâta recurentă arată că reclamanta Baf ormulat la data de 18.07.2006 o acțiune de atragere a răspunderii administratorilor societății - - A, aflată în faliment, întemeindu-și cererea pe prevederile Legii 64/1995, republicată art. 137, solicitând totodată luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor "administratorilor societății debitoare" în baza art. 139 din aceeași Lege nr. 64/1995.
Judecătorul sindic prin încheierea nr. 3178/2006 a respins excepția privind lipsa calității active procesuale a reclamantei și totodată a dispus "înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților" reținând în motivare faptul că este adevărat că la data înregistrării acțiunii reclamantei la Tribunalul Arad era în vigoare Legea 85/2006, care abroga Legea 64/1995, dar că judecarea cererii reclamantei se face după Legea 64/1995 și nu Legea 85/2006. În această situație atât cererea de atragere a răspunderii cât și cererea de luare a măsurilor asiguratorii sunt supuse incidenței Legii 64/1995 și drept urmare în baza art. 139 din această lege se impune luarea măsurilor asiguratorii asupra averii pârâților.
Referitor la depășirea termenului de depunere a cererii privind răspunderea patrimonială a administratorilor, recurenta a solicitat instanței a verifica din oficiu această situație, urmând a se pronunța.
Soluția de înființare a măsurilor asiguratorii a bunurilor mobile pârâta recurentă o consideră greșită întrucât pretențiile din litigiu sunt neclare, vehiculându-se sume diferite, nedovedite și stabilite de B abia acum și nu de către societatea lichidatoare - A, parte și ea în proces.
Pe de altă parte, pârâta recurentă consideră că înainte de a se lua măsurile asiguratorii împotriva administratorilor în mod solidar, trebuie soluționată problema existenței calității de administrator a fiecăruia, a existenței condițiilor pentru solidaritate în ceea ce privește răspunderea celor sesizați prin cerere, ca și a condițiilor necesare prevăzute de art. 591 Cod procedură civilă pentru admiterea luării acestei măsuri.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași încheieri, pârâtul a solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul anulării dispunerii măsurilor asiguratorii în ceea ce privește persoana și bunurile sale.
Pârâtul recurent apreciază că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a dispus înființarea de măsuri asiguratorii, astfel:
- Dispunerea înființării măsurilor asiguratorii trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 141, alin.1 din Legea 85/2006 care prevede că fixarea unei cauțiuni de 10 % din valoarea pretențiilor este obligatorie iar judecătorul sindic a omis să fixeze prin încheiere cauțiunea și să oblige reclamantul cât și intervenienta s-o achite;
- Judecătorul sindic nu a stabilit concret care sunt măsurile executorii ce se vor aplica din cele prevăzute de Cap. IV din Codul d e procedură civilă;
- În fapt, dispunerea măsurilor asiguratorii nu este întemeiată și nu se justifică deoarece:
- nu s-a stabilit că ar exista răspundere solidară între părți nefiind stabilită măsura în care răspund și faptele culpabile care au cauzat pasivul societății:
- nu se pot imputa și nu s-au dovedit fapte care să conducă la prezumția că există pericolul de a se sustrage urmăririi ori pericolul să-și risipească averea;
- instituirea măsurilor asiguratorii, în condițiile comunității de bunuri dintre soți, va avea efecte păgubitoare atât de ordin material, dar va afecta atât relațiile de familie cât și imaginea pe care o are la locul de muncă și în societate;
- S-a menționat că având în vedere faptul că reclamanta nu a arătat concret faptele pentru care răspunderea pârâtului recurent poate fi atrasă, nici în precizarea de acțiune depusă în 07.12.2006, pârâtul recurent consideră că nu are calitate procesuală pasivă (excepție invocată, dar asupra căreia instanța nu s-a pronunțat) și în consecință nu se justifică instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale.
Prin recursul declarat în cauză, pârâtul solicită admiterea acestuia, casarea încheierii și pe fond respingerea cererii creditoarei intimate
În motivare pârâtul recurent arată că instanța a încălcat prevederile art. 85 Cod procedură civilă în sensul că cererea intimatei privind luarea măsurilor asiguratorii nu a fost dezbătută în instanță în considerarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, fără ca recurentul sau alți pârâți să poată pune concluzii cu privire la această chestiune, că instanța a încălcat dispozițiile art. 41 din Legea nr. 85/2006, dispoziții care obliga instanța în a fixa și a obliga pe intimată la depunerea unei cauțiuni de 10 % din valoarea pretențiilor.
Pârâtul recurent consideră că procedura de judecare a cererii ce formează obiectul dosarului trebuie să se facă după dispozițiile Legii nr. 85/2006, chiar dacă instanța a constatat că momentul introducerii cererii era sub incidența Legii 64/1995.
Prin recursul formulat, pârâtul, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, anularea măsurii sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor sale, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca prematură, nefondată, nelegală, neîntemeiată și inadmisibilă, cu cheltuieli de delegare și deplasare.
În motivare, pârâtul recurent invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precizând că potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate să dispună ca o parte din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
S-a motivat de către recurent că în conformitate cu copia carnetului de muncă, pârâtul a fost angajat cu contract de muncă la - -, în perioada 01.11.1999 - 01.12.2002 îndeplinind funcția de director comercial și, că prin natura raporturilor de muncă, a fost în raport de subordonare față de conducerea - -, context în care nu a făcut acte de administrare faptică efectivă, toate activitățile și operațiunile de angajare a societății în raporturile cu terții fiind făcute de membrii consiliului de administrație, prin președintele acestuia, în calitate de reprezentant legal al societății.
Pârâtul recurent a arătat că în contextul raporturilor de subordonare specifice dreptului muncii, el nu a deținut în societate o poziție care să fi cauzat starea de insolvență și mai mult decât atât, astfel cum precizează și reclamanta, anul 2000 ar fi fost acela în care debitoarea ar fi trebuit să apeleze la procedura falimentului, aspect pe care recurentul nu l-a cunoscut la data angajării, astfel încât nu se poate stabili în sarcina sa vreo răspundere solidară cu ceilalți pârâți, în acoperirea pasivului debitoarei.
Recurentul consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 4 din Legea 85/2006, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și pe cale de consecință ridicarea măsurii asiguratorii dispuse față de el.
Pe de altă parte, s-a susținut că este absolut evident că față de data încetării raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă - 01.12.2002 - a intervenit și prescripția dreptului la orice acțiune în răspunderea sa, dispozițiile Decretul nr. 167/1958 fiind incidente și că reclamanta ca succesor în drepturi și obligații a fostului a cunoscut aspectele încetării de plăți a falitei încă din momentul determinat de lichidatorul judiciar - anul 2000.
Pârâtul recurent arată că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
S-a menționat că potrivit acțiunii civile ce face obiectul dosarului instanței de fond, creditorul reclamant Bac erut "de asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată, să se dispună măsuri asiguratorii asupra bunurilor administratorilor societății". Câtă vreme instanța de fond a admis cererea reclamantei creditoare și a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor pârâților" fără a se limita la pârâții administratori, s-a apreciat că este mai mult decât evident faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului disponibilității, judecătorul sindic investit cu judecarea procesului trebuind să se limiteze la "obiectul cererii deduse judecății".
Pârâtul recurent a invocat și excepția de prematuritate a măsurii asiguratorii, arătând că dispozițiile art. 137 (fostul art. 124) din Legea 64/1995 modificată și republicată reglementează posibilitatea ca membrii organelor de conducere (administratori, directori, cenzori și orice altă persoană) să fie obligați să suporte o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență urmare a anumitor fapte enumerate limitativ în lege.
Recurentul a specificat că răspunderea organelor de conducere nu poate fi pusă în discuție atâta timp cât nu se constată insuficiența fondurilor necesare pentru plata creditorilor societății. În aceste condiții nu se poate stabili care este partea din pasivul societății debitoare la care ar putea fi obligați administratorii și celelalte persoane menționate la art. 137 astfel că nici măsura instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale foștilor administratori nu este legală și nici justificată, creditorul având la dispoziție doar raportul lichidatorului și tabelul creditorilor. De aceea s-a motivat că atât mai mult pârâtul recurent care a fost angajatul societății doar o perioadă foarte scurtă 01.11.1999 - 01.12.2002 și ulterioară momentului identificat de lichidator când trebuia să se inițieze procedura falimentului de către administratori, nu are calitate procesuală pasivă.
S-a invocat de asemenea și excepția de inadmisibilitate a măsurii asiguratorii cerute.
S-a motivat de către pârâtul recurent că instanța de fond a dispus "înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile a pârâților până la concurența sumei de 6.013.164 RON" fără să cunoască faptele, întinderea finală a creanței nerecuperate și contribuția fiecăruia la crearea prejudiciului pretins. Aceasta întrucât răspunderea prezumată de lege nu este una solidară ci personală, rezultând din activitatea prestată de fiecare administrator.
Pârâtul recurent a susținut că instanța de fond nu putea să dispună din oficiu instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile ale pârâților întrucât, nefiind finalizat raportul final din dosarul de faliment în care să se stabilească cât din creanțele înscrise în masa credală au fost recuperate din patrimoniul debitoarei - dosarul de faliment nefiind ajuns la acest stadiu - măsura sechestrului asupra averii foștilor administratori dispusă prin încheierea recurată este prematură întrucât ar putea exista situația în care din vânzarea bunurilor din patrimoniul societății să se recupereze toată creanța.
Mai arată pârâtul recurent că hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin recursul formulat pârâții și, au solicitat admiterea acestuia, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei AVAS B și a respingerii cererii formulate de B privind înființarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor lor mobile până la concurența sumei de 6.013.164 lei RON.
Pârâții recurenți invocă prevederile art. 304 pct.6 Cod procedură civilă în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut; art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul că încheierea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, încheierea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenții arată că deși prin întâmpinarea depusă la dosar au invocat concomitent două excepții - excepția lipsei calității procesuale active a și excepția prescripției dreptului la acțiune formulate de - judecătorul sindic s-a pronunțat doar cu privire la prima excepție lăsând-o nesoluționată pe cea de a doua.
S-a arătat că urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale active a s-a admis cererea acesteia privind luarea măsurilor asiguratorii și că procedând astfel, judecătorul sindic a aplicat greșit legea (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) și implicit s-a și antepronunțat în sensul că, oricum excepția prescripției dreptului la acțiune ar urma să fie respinsă din moment ce măsurile asiguratorii s-au instituit deja.
S-a specificat că este evident că deși calea de atac de 5 zile s-a dat numai pentru măsurile asiguratorii, aceasta este greșit, iar existența calității procesuale active a reclamantei (în opinia instanței) a fost cea care a condus și la instituirea măsurilor asigurătorii la cererea reclamantei.
Pârâții recurenți au susținut că cele două excepții invocate de recurenți concomitent trebuiau analizate concomitent și judecătorul sindic trebuia să se pronunțe cu privire la ambele excepții.
În susținerea acestui argument, recurenții invocă articolul "Ordinea de soluționare a unor excepții procesuale invocate concomitent înaintea instanței în procesul civil" - autor judecător, în Revista Dreptul nr. 11/2003 pagina123.
Pârâții recurenți au motivat că prima excepție care trebuia analizată era cea a calității procesuale iar cea de-a doua a prescripției dreptului la acțiune. Este evident că dacă o acțiune chiar introdusă de o persoană ce are calitate procesuală activă nu este introdusă în termenul legal de prescripție ea trebuie respinsă astfel că luarea măsurilor asigurătorii este nelegală și echivalează cu o antepronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește motivația adusă pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale active a, recurenții arată că în mod greșit judecătorul sindic a calculat data intrării în vigoare a Legii 85/2006 ca fiind 21 iulie 2006, această dată (inclusiv tipărită pe broșurile cu Legea nr. 85/2006) fiind 20.07.2007.
S-a arătat că judecătorul sindic a interpretat greșit prevederile art. 101 pct.1 Cod procedură civilă întrucât dacă Legea 85/5 aprilie 2006 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 359/21 aprilie 2006, 90 de zile se împlinesc la 20 iulie 2006 și nicidecum la 21 iulie 2006.
Pârâții recurenți și au motivat că acțiunea s-a înregistrat la Tribunalul Arad la 21 iulie 2006 deci după intrarea în vigoare a legii noi (respectiv 20 iulie 2006). Privite prin această prismă sunt aplicabile prevederile art. 138 din Legea 85/2006 care statuează clar că răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi solicitată doar de administratorul judiciar, de lichidator sau de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic.
Recurenții consideră că fiind vorba de și nu de un creditor oarecare persoană juridică sau fizică, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: Legea 85/2006 s-a publicat în Of. din 21 aprilie 2006. Ca urmare a publicării există prezumția legală că toți cunosc această lege.
Din 21 aprilie 2006,. stă în pasivitate până în 19 iulie 2006 și cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noii legi apare cererea respectivă, cert fiind că la momentul la care cererea a fost înregistrată la instanță nu mai avea calitate procesuală activă.
Consideră că indiferent de această "o zi" ce poate delimitează lipsa calității procesuale active de existența ei, judecătorul sindic era obligat să analizeze excepția prin prisma caracterelor acesteia și a finalității acesteia.
Calitate procesuală este titlu legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
În literatura juridică - Tratat teoretic și practic de procedură civilă vol.1 p. 280 Ed. Național B 1996) s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
S-a motivat că la momentul invocării excepției, reclamanta nu era titulara dreptului de a formula această excepție după cum nu era nici la data înregistrării cererii la Tribunalul Arad.
Pârâții recurenți au arătat că era necesar ca judecătorul sindic să analizeze obiectiv, nepărtinitor și respectând egalitatea părților în proces excepția invocată și să dea soluția în acord cu legea nouă care exclude un creditor ca AVAS din calitatea de reclamant.
S-a arătat că s-a mers și mai departe deși creanța este compusă din 29.003,3 USD dobândită prin preluare de la CAS A și CAS T și 23.317,65 lei RON sume atribuite - prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni (pentru care nu există o hotărâre judecătorească) s-a dispus înființarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile ale pârâților până la concurența sumei de 6.013.164 lei RON ce reprezintă valoarea totală a creanțelor declarate și nicidecum până la concurența sumei pretinse de (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă).
Recurenții înclină să creadă că în speță s-a forțat aplicarea legii vechi tocmai pentru a se putea dispune măsuri asigurătorii sub pretextul legal că art. 139 din Legea 64/1995 impun "obligația" luării unor astfel de măsuri, precizând că nicăieri în art. 137 și art. 139 din Legea 64/1995 nu se statuează obligația judecătorului să dispună astfel de măsuri. Din contră, în art. 137/1 se prevede clar: "judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere." Așadar această măsură nu este obligatorie ci lăsată la latitudinea judecătorului.
Mai mult, nu se poate dispune răspunderea pentru tot pasivul ci doar pentru o parte corespunzătoare contribuției membrilor organelor de conducere.
S-a considerat că în speță însă, luându-se măsuri asigurătorii pentru întregul pasiv, s-a antamat practic și răspunderea pentru întregul pasiv, ceea ce este peste dispozițiile legale.
Prin întâmpinarea formulată reclamanta intimată Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas olicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâții, G, și, împotriva încheierii nr. 3178 din 7 decembrie 2006 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. 6297/2006 al Tribunalului Arad.
Prin încheierea ședinței publice din data de 27 martie 2007, Curtea a suspendat în baza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, judecarea cauzei și a sesizat Curtea Constituțională pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 141 din Legea nr. 85/2006, art. 592 alin 2 Cod procedură civilă așa cum a fost modificat prin nr.OUG 138/2000, teza întâi, art. 86 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/15 decembrie 1998, republicată în 24 decembrie 2002 privind valorificarea unor active bancare și art. II alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 43/26.05.2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale Combinatul - G și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului ridicată de către pârâta recurentă în fața Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prin decizia nr. 701 din 11 septembrie 2007 pronunțată în dosar nr. 516/D/2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, art. 592 alin. 2 din Cod procedură civilă, art. 592 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, art. 86 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului și ale art. II pct. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale Combinatul - G și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificare unor active ale statului, excepție ridicată de în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială.
Înainte de a trece la analizarea recursurilor declarate în cauză de către pârâții în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va lua în examinare excepțiile inadmisibilității măsurilor asiguratorii cât și a prematurității acestor măsuri, excepții invocate de către pârâtul recurent.
Referitor la excepția inadmisibilității măsurii asiguratorii luate de către prima instanță prin încheierea nr. 3178/07.12.2006, se reține că excepția este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Pârâtul recurent a susținut în mod nefondat că instanța de fond a dispus înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților până la concurența sumei de 6.013.164 RON fără să cunoască faptele, întinderea finală a creanței nerecuperate și contribuția fiecăruia la crearea prejudiciului pretins.
Se reține că prima instanță - judecător sindic nu avea obligația să analizeze cu ocazia înființării măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, activitatea prestată de fiecare administrator în cadrul societății debitoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată, aplicabilă în cauză, instanța putea să dispună din oficiu măsurii asiguratorii în vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137 din lege.
În procedura întemeiată pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 64/1995 a sechestrului asigurator, instanța investită cu o asemenea cerere nu verifică aspectele de fond privind angajarea răspunderii întemeiate pe art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Este neîntemeiată critica pârâtului recurent care a apreciat că luarea de către instanță a măsurilor asiguratorii este prematură, întrucât ar putea exista situația în care din vânzarea bunurilor din patrimoniul societății să se recupereze toată creanța.
Se reține că această excepție este de asemenea neîntemeiată, urmând să fie respinsă, întrucât luarea măsurilor prevăzute la art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată nu era condiționată de finalizarea de către lichidatorul judiciar a raportului final.
Se constată că prin luarea măsurii prevăzute de art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată, instanța a soluționat doar cererea incidentală a luării măsurilor asiguratorii, acestea fiind doar măsuri de conservare.
Tribunalul - judecător sindic a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților până la concurența sumei de 6.013.164 RON, reprezentând valoarea totală a creanțelor declarate împotriva debitoarei, potrivit tabelului întocmit de către lichidatorul judiciar.
Examinând recursurile declarate de pârâții, G, și, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.304 și art.3041, art.306 alin.2 Cod procedură civilă, cât și din oficiu, urmează să fie admise, să fie casată în tot încheierea atacată și rejudecând cauza să se admită cererea creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și să se dispună înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților.
În susținerea recursurilor pârâții recurenți au invocat prevederile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâții recurenți au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B de a formula cerere privind angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, deoarece la data sesizării instanței, 21.07.2006 Legea nr. 64/1995, republicată a fost abrogată prin Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței care a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2006, iar de la data respectivă asemenea acțiuni puteau fi formulate doar de către administratorul judiciar ori lichidator sau de Comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic.
Se constată că în mod corect prima instanță - judecător sindic a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâți, considerându-se legal sesizată cu cererea reclamantei B privind luarea măsurilor asiguratorii împotriva pârâților.
Potrivit prevederilor art. 156 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, abrogarea Legii nr. 64/1995, republicată urma a avea loc la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 respectiv la data de 20 iulie 2006, acțiunea reclamanților fiind formulată și înaintată prin poștă la data de 19 iulie 2006, sub incidența Legii nr. 64/1995, republicată.
La data promovării acțiunii B avea calitatea de creditor al debitoarei - fiind în măsură de a formula cererea prevăzută de art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Pârâții recurenți au motivat în sensul că deși au invocat concomitent două excepții și anume excepția lipsei calității procesuale active a B și excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de creditoare, prima instanță - judecător sindic s-a pronunțat doar cu privire la prima excepție lăsând-o nesoluționată pe cea de-a doua și că procedând astfel, judecătorul sindic a aplicat greșit legea ( art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei B nu înlătură aplicarea măsurii prevăzută de art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată aplicabile în cauză deoarece această măsură este dispusă în vederea luării măsurilor prevăzute de art. 137 din Lege.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei urmează a se pronunța tribunalul cu ocazia soluționării cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei - - fiind un aspect care ține de fondul soluționării cererii reclamantei
Pârâții recurenți au atacat încheierea raportat la dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă în sensul că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, astfel că s-au înființat măsurile asiguratorii asupra bunurilor mobile a tuturor pârâților chemați în judecată și nu doar asupra bunurilor pârâților administratori.
Critica formulată de pârâți nu poate fi primită, întrucât aceștia au fost chemați în judecată de către reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B în calitate de membrii ai organelor de conducere ale debitoarei - - și nu doar în calitate de administratori ai acesteia.
Pârâții recurenți prin recursurile formulate au criticat încheierea atacată în sensul că prima instanță nu a dispus obligarea reclamantei la plata unei cauțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 141 din Legea nr. 85/2006, fără a ține seama de faptul că acțiunea formulată de Baf ost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, republicată.
Având în vedere că măsurile asiguratorii puteau fi dispuse și din oficiu de către judecătorul sindic, rezultă că nu era obligatorie plata unei cauțiuni pentru luarea măsurilor respective.
Criticile pârâților recurenți sânt însă întemeiate în sensul că prima instanță deși prin încheierea recurată s-a pronunțat asupra fondului cauzei, cererea reclamantei intimate Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B nu a fost dezbătută în instanță, fără ca părțile să poată pune concluzii pe fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă " În caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
Din probele de la dosar rezultă că se impune aplicarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților până la concurența sumei de 6.013.164 RON, reprezentând valoarea totală a creanțelor declarate împotriva debitoarei - - potrivit tabelului definitiv consolidat, întocmit de către lichidatorul judiciar.
Măsurile asiguratorii dispuse în baza art. 139 din Legea nr. 64/1995, republicată, aplicabile în cauză sunt măsuri de conservare incidentale cererii principale întemeiate pe art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B la data înaintării cererii 19 iulie 2006 avea calitatea de a solicita ca și creditoare a debitoarei - - luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților în temeiul art. 139 din Legea nr. 64/1995 aplicabilă în speță.
Pentru aceste motive în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursurile declarate de pârâții recurenți, G, și împotriva încheierii nr. 3178 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.6297/2006, să caseze în tot încheierea atacată și să admită cererea creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, dispunând înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, G, și până la concurența sumei de 6.013.164 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții, G, și împotriva încheierii nr. 3178 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.6297/2006.
Casează în tot încheierea atacată și rejudecând:
Admite cererea creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și dispune înființarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, G, și până la concurența sumei de 6.013.164 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /19.02.2008
Dact. /20.02.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
