Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 680

Ședința publică din 5 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER: -

S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1878 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L & A T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Insolvency Management T, și intimații și.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depuse la data de 5 mai 2009, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea intimatei.

Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 28 aprilie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1878 din 16 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea lichidatorului judiciar Insolvency Management T având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor și, dispunând, totodată, închiderea procedurii insolvenței debitoarei L & A T, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 277 din 7 februarie 2008 Tribunalul Timișa dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea L & A T, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat Insolvency Management T, care în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 a emis notificările prevăzute de acest act normativ, a publicat anunțul privind deschiderea procedurii colective în ziarul "Ziua de Vest" din 27 februarie 2008, întocmit tabelul preliminar și cel definitiv de creanțe, care cuprind doi creditori cu suma totală de 6.364,70 lei. De asemenea, practicianul a notificat administratorii și să-i predea actele contabile ale societății debitoare și întrucât aceștia nu s-au conformat, a solicitat antrenarea răspunderii lor patrimoniale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) pe motiv că, pe de o parte, nu au prezentat actele prevăzute de art. 128 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte întrucât din ultima situație financiară anuală depusă la 31 decembrie 2006 rezultă că persoana juridică deține active care nu au fost prezentate lichidatorului, ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost utilizate în folosul propriu al administratorilor sociali.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că la data de 21 august 2008 cesionat pârâtei părțile sociale pe care le deținea în cadrul debitoarei, persoană pe care a și chemat-o în garanție, considerând că aceasta trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat creditorilor înscriși la masa credală.

Din actele depuse la dosar judecătorul-sindic a reținut că între cele două pârâte la 21 august 2008 s-a încheiat un contract de cesiune, prin care pârâta a devenit asociatul unic al falitei și, în lipsa altor dovezi, a apreciat că în sarcina pârâtei nu se poate reține nicio faptă de administrare a societății după data cesiunii, deci nici vreo contribuția la starea de insolvență. De asemenea, constatându-se și lipsa unor probe și argumente în legătură cu contribuția administratorului la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, în condițiile în care lichidatorul care a formulat propunerea de aplicare a dispozițiilor art. 138 din lege invocă în susținerea cererii sale doar prezumții și nu a demonstrat întrunirea condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, judecătorul-sindic a respins cererea practicianului ca fiind nefondată. Totodată, văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperiri cheltuielilor administrative, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.

Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei, fără cheltuieli de judecată.

Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi modificată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).

Din analiza actelor depuse la dosar rezultă suficiente elemente de natură a atrage răspunderea patrimonială a pârâtelor intimate, întrucât din ultima situație financiară depusă la 31 decembrie 2006 rezultă că societatea deține active care nu au fost prezentate lichidatorului, ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost utilizate în folosul propriu al administratorilor sociali, fostele organe de conducere fiind vinovate de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit acestui articol, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 din Codul civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași text, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.

În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată. Răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Articolul 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

În drept a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 85/2006.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare, doar intimata depunând concluzii scrise (fila 14), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, arătând că în data de 21 august 2001 cesionat partea sa din societate prin contract celeilalte intimate, pe care a și chemat-o în garanție, fiindu-i achitat integral prețul de 100 lei reprezentând contravaloarea celor 10 părți sociale, cedându-i și calitatea de administrator prin actul adițional nr. 6/21.08.2001. De asemenea, consideră că în cazul în care această cesiune nu a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, întreaga vină aparține noului administrator al persoanei juridice.

În drept a invocat dispozițiile art. 1337 și următ. din Codul civil și cele ale art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței civile nr. 1878 din 16 octombrie 2008 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitelor și, foste asociate și administratoare succesive ale societății debitoare, însă ele nu pot fi primite.

Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Într-adevăr, lichidatorul judiciar Insolvency Management T, la termenul de judecată din 23 aprilie 2008 solicitat tribunalului, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor și, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece respectivele persoane se fac vinovate de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece între cele două pârâte la 21 august 2008 s-a încheiat un contract de cesiune, prin care d-na. a devenit asociatul unic al societății falite și, în lipsa altor dovezi, în sarcina pârâtei nu se poate reține nicio faptă de administrare a societății după data cesiunii, deci nici vreo contribuția la starea de insolvență. De asemenea, în lipsa unor probe și argumente în legătură cu contribuția administratorului la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, în condițiile în care lichidatorul invocă în susținerea cererii sale doar prezumții și nu a demonstrat întrunirea condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, propunerea practicianului nu poate fi primită.

Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori de lichidator, după caz, sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.

Susținerile recurentei în sensul că legiuitorul, prin art. 73 din Legea societăților comerciale, ar prevede în mod expres posibilitatea oricărui creditor să solicite antrenarea răspunderii administratorului social vinovat de ajungerea persoanei juridice în stare de încetare de plăți nu sunt întemeiate, interpretarea dată de creditoare prevederilor menționate fiind una eronată. Astfel, este adevărat că art. 73 statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși niciunui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.

Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1878 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L & A T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Insolvency Management T, și intimații și.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 5 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /11.05.2009

Dact. /13.05.2009 - 2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător-sindic -

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Timisoara