Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 695
Ședința publică de la 03 2008
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât G împotriva încheierii nr. 208 din 20 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC ART SRL TG J reprezentată prin lichidator TG J, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat cu delegație de substituire a av., în calitate de apărător al recurentului pârât G, lipsind intimata debitoare SC ART SRL TG J și lichidatorul TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul arhivă au fost depuse și atașate la dosar întâmpinarea formulată de lichidatorul și o cerere de amânare formulată de av. motivată de faptul că la această dată se află la Tribunalul Gorj - instanță pe rolul căreia are mai multe dosare în stare de judecată. Totodată, apărătorul recurentului a depus și copia procesului verbal încheiat la data de 19.06.2008 cu care face dovada că au fost predate actele contabile ale societății debitoare către lichidator.
Avocat depune la dosar, în original, procesul verbal încheiat la data de 19.06.2008 și concluzii scrise, precizând că nu se mai insistă în cererea de amânare, dat fiind faptul că are delegație de substituire a av., în calitate de apărător al recurentului pârât, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente:
Avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social, conform motivelor și concluziilor scrise aflate la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 208 din 20 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Gorj - Secția Comercială a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar TG.J și în baza art. 138 alin.1 lit.a și d din Legea nr. 85/2006, a dispus antrenarea răspunderii administratorului social Gh. G pentru întregul pasiv al debitoarei SC ART SRL TG J, de -,88 lei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a avut în vedere că în cauză au fost întrunite dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind antrenarea răpunderii administratorului social, în condițiile în care prin nedepunerea documentelor contabile se prezumă că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr.82/1991.
S-a mai avut în vedere că, în cauză s-a dovedit că, prin fapta ilicită, administratorul social a cauzat starea de insolvență a debitorului, iar în condițiile în care debitoarea a fost supusă procedurii insolvenței, proba prejudiciului cauzat de către administratorul său social, prin culpa acestuia, a fost făcută.
În aceeași măsură s-a constatat existența raportului de cauzaliate dintre fapta ilicită și prejudiciu, evidențiată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru a se asigura plata datoriilor exigibile acumulate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul G, criticând-o că a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, invocând dispozițiile art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
În motivele de recurs, recurentul pârât G a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006, întrucât nu se face vinovat de încălcarea acestor dispoziții legale. Astfel, a susținut recurentul pârât G, în cauză nu a fost făcută dovada că a săvârșit nici una din faptele ilicite, în modalitatea reglementată de norma legală invocată și cu atât mai puțin a celor reținute de judecător, întrucât documentele contabile nu le-a putut prezenta lichidatorului din motive obiective, pe care le va justifica, iar în ceea ce privește bunurile din patrimonial societății, acestea nu au fost deturnate de la destinația lor normală și nici ascunse terților.
De asemenea, a mai invocat recurentul pârât că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat unor împrejurări independente de voința sa și anume situația economică a zonei în care societatea își desfășura activitatea, iar documentele contabile nu au putut fi prezentate lichidatorului din motive obiective, ele însă urmând a fi depuse acestuia.
La data de 29 august 2008, lichidatorul TG Jaf ormulat întâmpinare, solicitând ca partea din pasiv pentru care se impune antrenarea răspunderii administratorului social este de 39.480 lei, sumă ce figurează scriptic în documentele contabile ale societății debitoare, din anul 2007, dar în realitate aceste bunuri nu au putut fi identificate și cu privire la care administratorul social a justificat că reprezintă cheltuielile effectuate cu amenajarea unui spațiu situate în În ceea ce privește documentele contabile, lichidatorul a precizat că nu s-a reușit identificarea acestora la organelle de cercetare penală, așa cum a susținut recurentul pârât G, singurele prezentate fiind bilanțul contabil afferent anilor 2004, 2005, 2006 și balanțele de verificare din lunile ianuarie, februarie și iulie 2007.
Au fost depuse de către recurentul pârât G următoarele înscrisuri: procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 19.06.2008 și un set de acte în susținerea recursului, state la dosarul cauzei la filele 28-99.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cererea creditoarei Consiliul local Tg.J pentru deschiderea procedurii insolvenței, reglementată de Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei SC ART SRL TG J, a fost promovată la data de 23 mai 2007 și înregistrată sub nr- și prin sentința nr.520 din 27 iunie 2007, judecătorul syndic a dispus deschiderea procedurii, iar prin sentința.732 pronunțată la data de 3 octombrie 2007, s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitoarei SC ART SRL TG J și a fost întocmit tabelul definitive consolidate al creanțelor împotriva averii debitoarei SC ART SRL TG
Ulterior, la data de 21 ianuarie 2008, lichidatorul TG J, desemnat să administreze procedura insolvenței în privința debitoarei, a solicitat antrenarea răspunderii administratorului G în limita pasivului, după ce în prealabil I se imputase acestuia faptul că, nici până la acest stadium al procedurii, administratorul social nu a prezentat documentele contabile ale societății debitoare, ceea ce face aplicabilă prezumția că acestea nu au fost ținute în conformitate cu legea. Potrivit actelor constitutive ale societății debitoare SC ART SRL TG J, administrator social este
Conform prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere și control presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudicial creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează. Cât privește prejudicial, administratorul suportă o parte din pasiv nu pentru că acesta l-ar fi produs, ci pentru că datorită faptelor săvârșite de el, societatea a ajuns în încetare de plăți.
Or, în speță, Curtea constată că într-adevăr recurentul pârât G nu și-a îndeplinit obligația legală de a prezenta lichidatorului actele contabile prevăzute de dispozițiile art.28 din Legea nr.85/2006 astfel încât fapta acestuia face aplicabilă prezumția legală că aceste documente contabile fie nu există, fie că nu au fost ținute în conformitate cu legea, așa cum în mod correct a reținut judecătorul sindic. Această prezumție legală nu a fost însă răsturnată de recurentul pârât G, prin dovada contrară, cum în mod nefondat a invocat în motivele de recurs, întrucât susținerea recurentului pârât G că documentele contabile au fost reținute de organele de cercetare penală este neadevărată, fiind infirmată de acestea, astfel cum rezultă din adresa nr.- din 01.08.2008, emisă de Poliția Sectorului 3 B-Secția 10, iar aceste documente nu au fost prezentate, nici chiar în faza procesuală a judecării recursului. În acest sens, depunerea numai a bilanțurilor contabile aferente anilor 2004, 2005, 2006 și a balanței de verificare din lunile ianuarie, februarie și iulie 2007 nu poate fi interpretată ca făcând dovada contrară, întrucât nenținerea contabilității în conformitate cu legea nu înseamnă numai nedepunerea acestora, ci presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile care trebuie să reflecte situația reală sau ascunderea unor documente contabile. Numai depunerea bilanțurilor contabile și a balanțelor de verificare nu este suficientă pentru a răsturna prezumția, ci este necesar să fie depuse și celelalte registre contabile: registrul de casă, de intrări și ieșiri, de inventar, etc.
Depunerea actelor contabile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 este o obligație legală, conform art.35 din lege, or, în condițiile în care recurentul pârât G nu și-a îndeplinit această obligație, refuzul său neputând fi interpretat decât în sensul că fie acestea nu există, fie nu sunt în conformitate cu legea ori că sunt ascunse, iar dovada contrară poate fi făcută prin simpla prezentare a registrelor contabile menționate.
Prin urmare, fiind dovedită săvârșirea faptei de către recurentul pârât, în modalitatea reglementată de dispozițiile art.138 lit.d din Legea nrr.85/2006 și starea de insolvență a societății debitoare SC ART SRL TG J, administrată de recurentul pârât, Curtea constată că și celelalte condiții sunt întrunite, respective legătura de cauzalitate și culpa acestuia. Astfel, fără o menționare corectă a operațiunilor financiare, a cheltuielilor effectuate și a profitului obținut, o înregistrare a acestora, o evidență a activului și pasivului societății, precum și a bunurilor existente în patrimoniul societății comerciale, aceasta nu poate avea o funcționare normală, neexistând premisele unei activități comerciale profitabile.
Din această perspectivă, apare ca fiind nefondată critica formulată de recurentul pârât G, privind cauzele externe ale stării de insolvență în care se află societatea debitoare, întrucât singurul vinovat de această situație este recurentul pârât G, care în calitatea sa de administrator social trebuie să acționeze cu diligență în ceea ce privește activitatea societății debitoare, întrucât efectuarea unor cheltuieli fără a fi evidențiate în conformitate cu legea în registrele contabile și fără o susținere financiară corespunzătoare din obținerea de profit, nu poate conduce decât la dezechilibru financiar și în final la starea de insolvență.
În ceea ce privește însă prejudicial, Curtea reține că, din constatările lichidatorului, cuantumul acestuia este de 39.480 lei, constând în cheltuielile efectuate de recurentul pârât G cu amenajarea unui spațiu situat în Cum numai acesta este prejudicial dovedit în sarcina sa, pentru acest motiv, Curtea va dispune antrenarea răspunderii patrioniale a recurentului pârât G numai în limita acestuia.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește cuantumul prejudiciului pentru care se angajează răspunderea patrimonială a administratorului social G și în temeiul dispozițiilor art.305 coroborate cu cele ale 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica încheierea nr.208 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj și va admite în parte cererea lichidatorului și va antrena răspunderea patrimonială a administratorului G pentru suma de 39.480 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE
Admite recursul declarat de recurentul pârât G împotriva încheierii nr. 208 din 20 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC ART SRL TG J reprezentată prin lichidator TG
Modifică Încheierea nr. 208 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj.
Admite în parte cererea lichidatorului TG
răspunderea patrimonială a administratorului G pentru suma de 39.480 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, Moleanu | Judecător, | Judecător, Țăndăreanu |
Grefier, |
04 2008
Red. / 5 ex.
Tehnored. / 03.10.2008
Jud. sindic: - Tr.
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu