Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 718
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței nr. 544/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecare și în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că, prin Sentința nr. 544/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea AVAS B împotriva pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform art. 138 din Legea nr.85/2006, răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art.129 Cod pr. civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind, rezultă că la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art.998 - 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datoria delictului comercial.
Această concluzie se impune având în vedere că art.998-999 Cod civil și art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Creditoarea s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii lor, prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe nepredarea actelor.
Chiar în această situație, prezumția este relativă și generală și trebuie completată cu probe administrate nemijlocit în instanța care să dovedească raportul de cauzalitate din fapta și prejudiciu, cu atât mai mult cu cât pârâtul prin întâmpinare a susținut că nu s-a dovedit de către lichidator săvârșirea faptei delictuale care să conducă la prejudicierea averii debitoarei.
Creditoarea nu a solicitat și nu a produs probe în instanță în susținerea cererii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic apreciază că nu s-a dovedit că pârâta a ținut o contabilitate fictivă sau că a făcut să dispară actele contabile ale debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat că, în speță, creditoarea AVAS B nu a dovedit săvârșirea de către pârâtă a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS susține că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Recurenta mai învederează că, în speță, nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul răspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumată potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai susține că prejudiciul produs constă în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, având caracter cert și nefiind recuperată.
În drept se invocă art.299 - 316 Cod pr. civilă, Legea nr.85/2006 și art.304 pct.5, 7 și 9 Cod pr. civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentei că faptele imputate pârâtei pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate, deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Nici critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și instituirea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor nu este întemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca, în baza art.312 Cod pr. civilă, să fie respins recursul declarat de AVAS
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 544/F/20.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th.
Ex. 4/06.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
