Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 720/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.720
Sedinta publica din 13.06. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Guranda
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursurilor formulate de recurenții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR AGENȚIA NAȚIOANALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ SA, prin mandatar și,împotriva sentintei comerciale nr.3977/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII- A Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă intimații, prin avocat care depune delegație de substituire la dosar și prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 63 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Intimatul prin avocat depune întâmpinare, pe care o comunică și părților prezente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimații și solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 3977 din 25.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B (numită în continuare ), ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II B (numită în continuare SECTOR II B), BANCA COMERCIALĂ SA, DIRECȚIA GENERALĂ VENITURI BUGET LOCAL A SECTORULUI II B (numită în continuare SECTOR II B) și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M (denumită în continuare M) împotriva pârâților, și.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că prin cererile formulate s-a solicitat atragerea răspunderii în condițiile articolului 138 literele a,b, și f din legea nr.85/2006 și că pârâtul a îndeplinit calitatea de administrator al societății debitoare SC SRL de la momentul deschiderii procedurii, iar pârâții și pe parcursul funcționării societății.
A reținut că în raportul de activitate întocmit de lichidator au fost sintetizate mai multe aspecte relevante creșterea gradului de îndatorare a societății ca urmare a lipsei de lichidități, cu consecința neplății la termen a datorilor bancare, creșterea perioadei de recuperare a creanțelor, diferențele nefavorabile de curs valutar, variația în timp a vitezei de rotație a stocurilor care s-a repercutat asupra rentabilității, deficiențe în activitatea de administrare, înrăutățirea condițiilor de piața de transport auto. Față de aceste constatări, judecătorul - sindic a apreciat că nu s-a stabilit un raport de cauzalitate între activitatea organelor de conducere și starea de insolvență pentru a putea fi incidente dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006.
Judecătorul - sindic a reținut că în cauză creditoarele aveau obligația de a dovedi în condițiile articolului 1169 cod civil că pârâții au săvârșit faptele reclamate în conformitate cu articolul 138 din lege și că aceste fapte au cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
A reținut, de asemenea, că nu s-a specificat faptele pentru fiecare pârât în parte, nici prejudiciile cauzate de fiecare dintre aceștia, deși pentru angajarea răspunderii trebuie dovedită o faptă proprie, precis determinată, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006, raportat la articolele 998-999 Cod civil.
Totodată, judecătorul - sindic a apreciat și că deficiențele în conducerea activității nu sunt de natură la a conduce în mod necesar la ajungerea societății în stare de insolvență, că inactivitatea administratorilor, pasivitatea sau managementul defectuos al societății nu asigură premisele pentru considerarea faptului că aceștia au acționat în interesul personal și în detrimentul societății debitoare, cu atât mai puțin permit prezumția judiciară simplă că aceste inacțiuni sunt la originea stării de insolvență, legea neprezumând nici unul din elementele răspunderii personale.
A considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 138 din legea nr.85/2006 și a respins cererile întemeiate pe aceste prevederi legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recursuri motivate creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, DIRECȚIA GENERALĂ VENITURI BUGET LOCAL A SECTORULUI II B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, acestea fiind înregistrate sub același număr unic la 23.01.2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.
În motivarea recursului, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B a arătat că se judecă în contradictoriu cu pârâtul și că acesta a desfășurat o activitate nocivă societății, elocvent fiind faptul că în cursul procedurii insolvenței creditorii nu au fost îndestulați, aceasta constituind o premisă absolut suficientă pentru antrenarea răspunderii persoanei responsabile.
A susținut că intimatul-pârât, ca administrator, a dat dovadă de rea-credință în exercitarea atribuțiilor atunci când a condus societatea debitoare spre incapacitate de plată de natură a-i prejudicia pe creditori, printre care și Statul român reprezentat de.
A apreciat că, în conformitate cu articolul 124 litera a din legea nr.64/1995, republicată, administratorul s-a folosit de bunurile societății debitoare în folos propriu și că, în conformitate cu articolul 124 litera c din același act normativ, administratorul a avut o conduită reprobabilă, dispunând continuarea activității societății chiar și atunci când era clară incapacitatea de plată a acesteia, determinând majorarea creanțelor existente deja, în speță fiind vorba despre o inacțiune constând în dezinteres și în aceea că administratorul nu a luat măsuri de menținere a activității societății în parametrii optimi de funcționare, acesta fiind raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtului (constând în nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul cauzat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
A precizat în ce constă prejudiciul suferit și a invocat prevederile articolului 35 alineatele 3 și 4 din decretul nr. 31/1954.
Recursul este întemeiat în drept, pentru conformitate (!), pe dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și pe dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat, DIRECȚIA GENERALĂ VENITURI BUGET LOCAL A SECTORULUI II Bai nvocat prevederile articolelor 3041și 304 punctul 9 Cod procedură civilă, precum și concluziile expuse de lichidator în rapoartele sale de activitate, din care se desprinde vinovăția intimaților pârâți în săvârșirea faptei prevăzute de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006 și care autorizează la a formula prezumția că activitatea debitorului a fost continuată în alte interese, inclusiv cele personale.
A apreciat, în consens cu, că simplul fapt că pe parcursul procedurii creanța sa nu a fost acoperită constituie o premisă absolut suficientă pentru antrenarea răspunderii materiale a pârâților.
A invocat reaua-credință a administratorilor în conducerea activității societății spre incapacitate de plată și spre prejudicierea creditorilor, a invocat prevederile articolului 11 din legea nr.82/1991 care instituie obligația administratorului în organizarea și conducerea contabilității, prevederile articolului 72 din legea nr.31/1990, ale articolului 1540 Cod civil și ale articolului 374 Cod comercial referitoare la natura juridică de mandat comercial a contractului în baza căruia funcționează administratorul, precum și prevederile articolului 1082 Cod civil relative la prezumția de culpă instituită în materia răspunderii civile contractuale, ca și la modul în care trebuie apreciată aceasta (respectiv in abstracto) în cazul mandatului comercial cu titlu oneros.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 299 alineat 1 Cod procedură civilă, ca și pe cele ale legii nr.85/2006.
În motivarea recursului, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II Bas usținut că scopul edictării dispozițiilor articolului 138 din legea nr.85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege când societatea se află în incapacitate de plăți și pe principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care îi prejudiciază pe ceilalți creditori. Sub acest aspect, a susținut că pentru realizarea dezideratului prezentat au fost edictate prevederile articolului 27 din legea nr.85/2006, care îi obligă pe administratori să solicite deschiderea procedurii în maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, a susținut că în speță aceasta constă în managementul defectuos materializat în continuarea activității în condițiile în care pierderile din afaceri erau evidente, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu constă în dezinteresul manifestat în ce privește desfășurarea în condiții de legalitate a activității societății.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, ca și pe dispozițiile legii nr.85/2006.
În motivarea recursului, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Mac riticat hotărârea pentru netemeinicie, susținând că este lipsită de argumente legale suficiente și că nu conține motivele pe care se sprijină. Sub acest aspect, a susținut că instanța de fond a reținut doar situațiile de fapt, că nu rezultă verificarea și analiza nemijlocită a mijloacelor de probă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului problemei dedusă judecății.
A făcut o sinteză a rapoartelor întocmite de lichidator, considerând că din aceste rapoarte se poate deduce o activitate managerială mai mult decât defectuoasă, ceea ce vine în contradicție cu concluzia lichidatorului despre lipsa raportului de cauzalitate dintre activitatea organelor de conducere și starea de insolvență a debitoarei.
De asemenea, recurenta - creditoare a apreciat și că stabilirea existenței unui raport de cauzalitate între activitatea organelor de conducere și starea de insolvență a debitoarei este atributul exclusiv al instanței de judecată, opinia lichidatorului sub acest aspect nefiind pertinentă.
A criticat hotărârea primei instanțe pentru că a nesocotit împrejurarea că administratorii societății debitoare au permis unui terț (SC SA) să acumuleze o datorie considerabilă de 3.097.754.951 rol, ceea ce atrage incidența dispozițiilor articolului 138 litera a din legea nr.85/2006, ca și împrejurarea că în raportul final este precizat că una din împrejurările care au dus la insolvență este și politica greșit aplicată de factorii de decizie ai societății, toate aceste argumente făcând aplicabile dispozițiile articolului 138 literele a,b,c și f din legea nr.85/2006.
A solicitat ca instanța de recurs să facă și aplicarea dispozițiilor articolului 591 alineat 1 Cod procedură civilă și ale articolului 141 din legea nr.85/2006, instituind măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale intimaților - pârâți.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 punctele 7,8 și 9 și ale articolului 3041Cod procedură civilă.
Intimații pârâți au depus întâmpinări la 14 martie 2008, solicitând respingerea tuturor recursurilor.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursurile ca nefondate și le va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul, Curtea constată că instituția creditoare a sesizat instanța cu o cerere întemeiată pe prevederile actualului articolul 138 literele a și c din legea nr.85/2006, dar nici în cerere, nici în recurs nu circumstanțiază faptele, deși acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât există mai mulți pârâți cu activitate desfășurată pe perioade de timp diferite, iar recurenta - creditoare a înțeles să se îndrepte doar împotriva intimatului pârât și a solicitat ca acesta să răspundă pentru întregul pasiv rămas neacoperit.
Așadar, se reține că recurenta - creditoare se limitează la a reproduce faptele astfel cum sunt definite de textele legale invocate, fără a arăta în concret în ce au constat acestea raportat la intimat, care sunt bunurile societare utilizate, de unde reiese că profitul obținut de pe urma lor a fost destinat folosului propriu al pârâtului, limitându-se la a face referire la "conduita reprobabilă", la "inacțiunea" constând în "neluarea de către administrator a unor măsuri de neținere a activității societății în parametrii optimi de funcționare" sau la "dezinteresul total - în îndeplinirea condițiilor mine pentru funcționarea societății".
Curtea apreciază că determinarea faptelor imputate era cu atât mai necesară cu cât raporturile de expertiză și rapoartele de activitate depuse de lichidator au conchis în sensul că activitatea membrilor de conducere, chiar defectuoasă, nu cade sub incidența prevederilor articolului 138 din legea nr.85/2006.
În condițiile în care cele două fapte cu a căror săvârșire recurenta - creditoare a sesizat instanța nu sunt identificate și nici dovedite (astfel cum a reținut și judecătorul - sindic), lipsește cerința -premisă de atragere a răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită în una din modalitățile prevăzute de articolul 138 literele a-g din legea nr.85/2006, soluția pronunțată de judecătorul - sindic fiind legală și temeinică.
Curtea a înlăturat susținerea recurentei-creditoare despre incidența prevederilor articolului 35 alineat 3 și 4 din decretul nr. 31/1954, întrucât dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 instituie expressis verbisrăspunderea administratorului pentru pasivul debitoarei,în timp ce dispozițiile articolului 35 alineatele 3 și 4 din decretul nr. 31/1954 instituie, dimpotrivă,răspunderea persoanelor juridice pentru fapta organelor lor de conducere.
Reținând că judecătorul - sindic nu a interpretat greșit, ci corect actul juridic dedus judecății, soluționând cererea cu care creditoarea l-a învestit în conformitate cu dispozițiile generale incidente în materia răspunderii civile delictuale, prevăzute de articolele 998-999 Cod civil și cu cele speciale prevăzute de articolul 138 literele a și c din legea nr.85/2006, ca și în conformitate cu reglementările legale în materie de probațiune, că a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, Curtea apreciază că nu sunt incidente cazurile de modificare prevăzute de articolul 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul articolului 312 alineat 1 teza II a Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de SECTOR II B, se constată că recurenta-creditoare solicită atragerea răspunderii patrimoniale a tuturor intimaților - pârâți pentru fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, dar, ca și în cazul recursului, nu circumstanțiază fapta, limitându-se la a cita pasaje din raportul lichidatorului care, însă, nu ajung la concluzia pretinsă de recurentă.
În ce privește invocarea dispozițiilor din legea nr.82/1991, din legea nr.31/1990, din Codul civil și Codil comercial relative la răspunderea derivând din raporturile juridice de mandat comercial în care se află societatea debitoare și intimații - pârâți, Curtea apreciază că în speță aceste prevederi legale nu au incidență, întrucât dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/21006 instituie un tip specialde răspundere civilă delictuală,anume răspunderea administratorului pentru pasivul debitoarei, specifică delictului civil, nu contractului. Legat de același aspect, Curtea apreciază că modul de redactare a sus-invocatei norme legale autorizează la a conchide că administratorului îi revine răspunderea patrimonială proprie pentru prejudiciul cauzat de societate terților dacă printr-una din faptele expres și limitativ prevăzute a contribuit la insolvența debitoarei, fiind dincolo de orice îndoială că legiuitorul a înțeles să sancționeze în acest fel delictul prin care administratorul a cauzat insolvența și nu modul de îndeplinire de către administrator a obligațiilor sale legale rezultând din contractul de mandat și din prevederile legale referitoare la mandat din codul civil, Cod comercial și din legea nr.31/1990.
Prin prisma acestor considerente au fost înlăturate toate susținerile din recurs relative la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente, nefiind întrunite condițiile de modificare a hotărârii prevăzute de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, de aceea recursul va fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Cu privire la recursul declarat de SECTOR II B, Curtea reține că recurenta - creditoare a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a tuturor intimaților pârâți pentru fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, dar în loc de a arăta în ce constă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii prin care judecătorul - sindic a respins această cerere cu motivarea că fapta nu este dovedită în condițiile articolului 1169 Cod civil, recurenta creditoare se limitează la a-și expune punctul de vedere cu privire la scopul pentru care consideră că au fost edictate prevederile articolului 138 din lege și la a enunța pretinsele principii ce stau la baza realizării acestui scop.
Mai mult, Curtea constată că recurenta-creditoare invocă dispoziții legale fără legătură cu pricina, în acest sens apreciindu-se că nesocotirea obligației prevăzută de articolul 27 din legea nr.85/2006 nu se încadrează în nici una din faptele prevăzute de articolul 138 din același act normativ și nici nu poate fi invocată ca temei de antrenare a răspunderii patrimoniale câtă vreme privește o faptă (constând într-o omisiune) săvârșită după instalarea stării de insolvență și nu cauzatoare a stării de insolvență, cum impune dispoziția legală precitată.
Prin urmare, câtă vreme fapta incriminată nu este determinată riguros și cu privire la fiecare dintre intimații - pârâți și nici nu este dovedită nici în fond, nici în calea de atac a recursului, fiind infirmată în raportul lichidatorului, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, astfel că nu este incident cazul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, recursul urmând a fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Recursul declarat de este nefondat.
Curtea constată că această instituție creditoare a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a tuturor intimaților - pârâți pentru mai multe fapte, anume cele prevăzute de articolul 138 literele a,b, c și din legea nr.85/2006.
În primul rând se remarcă faptul că este criticată activitatea lichidatorului pe de o parte pentru necomunicarea raportului amănunțit asupra cauzelor ajungerii la insolvență, iar pe de altă parte pentru concluziile pe care lichidatorul le trage cu privire la aceste cauze și care vin în contradicție cu aspectele reținute, dar recurenta -creditoare nu face dovada că împotriva acestor rapoarte a formulat contestația prevăzută de articolul 11 alineat 1 litera l din legea nr.85/2006, a cărei soluționare se regăsește printre atribuțiile judecătorului - sindic. Ca atare, Curtea apreciază că în lipsa acestor contestații se poate conchide că recurenta -creditoare a achiesat la concluziile lichidatorului.
În al doilea rând, se remarcă faptul că, în ciuda criticilor aduse, recurenta -creditoare își întemeiază susținerile tot pe constatările făcute de lichidator, ceea ce întărește concluzia achiesării la aceste concluzii, Nu poate fi primită susținerea potrivit cu care judecătorul - sindic este singurul abilitat a se pronunța asupra cauzelor ajungerii la insolvență în raport de prevederile articolului 59 alineat 1 din legea nr.85/2006, care îl obligă pe administratorul judiciar, respectiv pe lichidator să depunăun raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.că soluția de antrenare a răspunderii patrimoniale este atributul suveran al judecătorului sindic, care verifică îndeplinirea tuturor condițiilor generale și speciale prevăzute de articolele 998 - 999 Cod civil și de articolul 138 din legea nr.85/2006, dar judecătorul - sindic nu se poate substitui, într-un domeniu în care competența este dată de lege practicienilor în insolvență, administratorului judiciar sau lichidatorului chemat să determine, argumentat, cauzele ajungerii societății în insolvență.
Curtea apreciază că, dintre toate cauzele indicate de lichidator și reținute de judecătorul - sindic ca fiind la originea stării de insolvență, doar deficiențele în activitatea de administrare au legătură intrisecă cu intimații pârâți. Numai că, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, nu orice management defectuos este de natură a antrena răspunderea patrimonială, ci acela exercitat într-una din modalitățile prevăzute, sub forma acțiunii sau a inacțiunii, de articolul 138 literele a-g din lege, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Se impuneau a fi dovedite și cele patru condiții generale impuse cumulativ de articolul 998 Cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în speță singura dovadă certă, dar insuficientă, fiind aceea a prejudiciului care constă, raportat la societatea debitoare, în falimentul acesteia, iar raportat la creditori, în creanțele neacoperite în procedură.
Ca atare, în raport de aceste considerente, Curtea apreciază că soluția instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, că judecătorul - sindic a interpretat corect actul juridic dedus judecăți, soluționând o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în raport de normele generale incidente - articolele 998 - 999 Cod civil, dar și de cele speciale - articolul 138 din legea nr.85/2006, că a aplicat corect aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, astfel că nu sunt incidente prevederile articolului 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă Hotărârea instanței de fond apare ca legală și temeinică și după examinarea cauzei sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, de aceea și acest recurs va fi respins ca nefondat în temeiul articolului 312 alineat 1 teza I Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile articolului 316, raportat la articolul 298 și la articolul 274 Cod procedură civilă, Curtea le va obliga pe recurente la plata către intimatul pârât a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs (cheltuieli reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosar) și va respinge ca nefondată cererea cu același obiect formulat de intimatul pârât și întrucât nu au fost depuse dovezi cu privire la efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR AGENȚIA NAȚIOANALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ SA, prin mandatar și ,împotriva sentintei comerciale nr.3977/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII- A Comerciala, în dosarul nr-.
Obligă pe recurente să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea intimaților și de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.06.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda
