Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 734/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 615/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 734
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 3: Eugenia
Grefier
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței comerciale nr.296/21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCA, intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL -PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ADMINISTRARE LICHIDARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata pârâtă, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat".
Curtea aplică dispozițiile art.98 Cod procedură civilă în ce privește intimata pârâtă și apreciază procedura de citare legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 296 din 21.01.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B și împotriva pârâtei, ca nefondată și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura de insolvență împotriva debitoarei SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că sarcina probei incumba celui care face o afirmație in fata judecații, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.
Din probele administrate in cauza, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit d din lege in sarcina paratei, așa cum au solicitat creditorii. Chiar si in situația in care nedepunerea actelor ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul statului a condus la starea de insolventa a debitoarei.
Cât privește incidenta in cauza a dispozițiilor art 138 lit c din legea 85/2006, judecătorul sindic a reținut ca potrivit acestei dispoziții se poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsa in stare de insolventa sa fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitoarei in aceasta situație prin aceea ca a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea in mod vădit persoana juridica la încetare de plati.
Astfel, nu este suficient ca administratorul societății debitoare sa fi dispus continuarea activității societății, ci trebuia probata si împrejurarea ca parata a dispus in interes personal continuarea activității societății debitoare, fapt neprobat in speță.
Legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina conducătorilor societății, numai pentru ca ar fi dispus continuarea activității societății care ducea in mod vădit persoana juridica la încetare de plăți.
Împrejurarea ca parata a manifestat dezinteres si a dispus continuarea activității societății debitoare fără a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolventa nu se constituie in fapta prevăzută de art 138 lit c din legea 85/2006, condiția pentru existenta acestei fapte nefiind probata, in sensul ca parata a dispus in interes personal continuarea activității societății debitoare.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte si a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta răspundere, in speță a ligaturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creanțele in urma lichidării.
Afirmația creditorilor că potrivit art. 1082 cod civil si art 374 Cod comercial culpa paratei este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, nu poate fi primita întrucât natura juridica a răspunderii administratorului societății atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, iar mandatul nefiind cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului, ceea ce nu s-a probat in speță.
Doar in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relațiile cu terții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B susținerile recurentei fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurenta a susținut că din evidențele sale fiscale rezultă că societatea nu a depus bilanțuri contabile din anul 2004, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost respectate dispozițiile articolului 1 din Legea nr.82/1991.
Arată recurenta și că o societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă dezinteres pentru îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
Astfel, susține recurenta, că raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâtei este reprezentat de nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul cauzat creditorilor prin intrarea în faliment.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să suporte în întregime datoriile față de creditorii societății debitoare.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de susținerile creditoarei recurente, actele cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Este nefondată cererea întemeiată pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în dispoziția prevăzută de articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acestei dispoziții se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 întrucât această faptă nu poate determina insolvența debitorului în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtei în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de dispoziția legală în contextul căreia s-a invocat acest argument (articolul 138 lit c), rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtei cu prezumții pretins legale dar neprevăzute expres de lege.
În plus,prima condițiepentru antrenarea răspunderii întemeiată pe articolul 138, se referă la săvârșirea uneia dintrefaptele enumerate limitativ de lege.Nici o altă faptă care nu se încadrează între cele prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege.
Susținerea recurentei, potrivit cu care pârâta se face vinovată de ajungerea societății debitoare în faliment, ca urmare a continuării unei activități, în folosul propriu, nu este susținută de probe în sensul dovezilor obținerii de foloase de către pârâtă.
Sarcina probei, potrivit articolului 129 Cod procedură civilă raportat la articolul 1169 Cod civil, incumbă reclamantului, iar invocarea articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtei, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual față de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
Oricum, fapta omisivă în sensul dezinteresului privind funcționarea normală a societății, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat faptul că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iar insolvența a fost cauzată prin fapta culpabilă invocată, respectiv prin încălcarea articolului 27 și 28 din Legea nr.85/2006.
Fapta nedepunerii situațiilor financiare și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din lege de către pârâtă nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu câtnu s-a făcut dovada că aceste fapte au dus la starea de insolvență.
Mai mult, câtă vreme nu au fost lămurite cauzele care au dus la insolvența societății, chiar dacă s-ar considera că nedepunerea actelor prevăzute de articolului 28 din Legea nr.85/2006 creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, tot nu apărare ca îndeplinită condiția cerută de legiuitor și anume, că fapta săvârșită să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, fără cunoașterea cauzelor insolvenței (prin grija lichidatorului judiciar conform articolului 59(1) din legea nr.85/2006 -a se vedea filele 43-44 dosar fond) nu se poate aprecia nici dacă fapta nedepunerii situațiilor financiare la organele fiscale sau nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28, dus la insolvență, acest raport de cauzalitate fiind o condiție fără de care atragerea răspunderii este lipsită de temei legal.
În măsura în care însăși creditoarea în virtutea prerogativelor conferite de lege, ar fi respectat dispozițiile articolului 83(4), articolului 94(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003 și ar fi desfășurat controale la agentul economic, debitoare în cauza de față, ar fi fost în măsură să-și precizeze poziția sprijinită pe probe, care să ateste situația de fapt susținută.
În lipsa diligențelor depuse de creditoare pentru preîntâmpinarea prejudiciilor aduse bugetului consolidat de stat, supozițiile acesteia nu au valoare juridică și în consecință vor fi respinse ca neîntemeiate.
Cu aceste considerente, reținându-se că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt configurată de materialul probator administrat în cauză, situație în care nu se poate aprecia că instanța a aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare a sentinței în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței comerciale nr.296/21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCA, intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL -PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ADMINISTRARE LICHIDARE Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
3.06.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia
