Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr-DECIZIE Nr. 738/2008

Ședința publică de la data de 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N împotriva sentinței civile nr. 273 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile. După efectuarea celui de-al doilea apel al cauzei, se prezintă dl. pentru PRACTIC P N- lichidator judiciar al intimatei-debitoare "AZ ", intimații- pârâți: - (), și Gh. G asistați de avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a comunicat la dosar, de către Tribunalul Neamț lista cu numele și adresele creditorilor intimatei-debitoare, cu mențiunea că nu s-a constituit un comitet al creditorilor, după care:

Instanța la cererea intimatului Gh.G, dispune rectificarea conceptului de citare, în sensul că va fi modificat numele acestuia din în.

Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile în cauză, instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Lichidatorul judiciar având cuvântul apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, având în vedere că de la data preluării și deschiderii procedurii de lichidare, nu s-au găsit probe care să ducă la răspunderea administratorului judiciar așa cum este prevăzută de 85/2006.În concluzie solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate.

Avocat având cuvântul pentru intimații- pârâți, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că din probele administrate în cauză, respectiv actele de control efectuate de organele fiscale și expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că nu se poate atrage răspunderea celor trei administratori judiciari pe care îi reprezintă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 273/F/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț au fost respinse cererile pentru atragerea răspunderii personale administratorilor, Gh. G și - (), formulate de creditorii P, Direcția Silvică N și Administrația Finanțelor Publice a municipiului PNp entru următoarele considerente:

Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus debitorul în stare de insolvență întocmit de lichidatorul judiciar Consult Practic L (filele 319 - 320, 326 - 327), reultă că incapacitatea pârâților debitori de a urmări evoluția "cash - flow", de a întreprinde măsuri pentru prevenirea acumulării de debite față de creditori, evoluția prețurilor defavorabile firmei, deschiderea unei linii de credit și utilizarea acesteia în condiții de ineficiență, precum și continuarea activității societății debitoare în astfel de condiții, au condus la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Din raportul de expertiză contabilă și completarea la raport întocmite de expertul (filele 111 - 114 și 143 - 148, vol. 4), rezultă că pârâții debitori au ținut evidența contabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, că nu au utilizat creditele și bunurile societății în alte scopuri decât în interesul societății și, respectiv, că nu au efectuat acte de comerț în interes propriu sau în cel al altei persoane.

Sintetizând motivele invocate de creditori în susținerea cererilor formulate, instanța reține că aceștia au invocat săvârșirea de către pârâții debitori, Gh. G și - () a faptelor prevăzute de art. 138 lit. "c" și "d" din Legea nr. 85/2006, precum și managementul defectuos al acestora în administrarea societății.

Fapta prevăzută de art. 138 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reținută în sarcina pârâților debitori, întrucât, pe de o parte, interesul personal al acestora în continuarea unei activități care, în mod vădit, a dus societatea în încetare de plăți, nu este dovedit, iar pe de altă parte, cazul în speță a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2001, iar obligația debitorului aflat în încetare de plăți de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței, a fost instituită prin dispozițiile art. 25 din nr.OG 38/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995, în vigoare începând cu data de 30.01.2002. Și așa fiind, nu se poate reține că pârâții debitori nu și-au îndeplinit obligația impusă de lege.

Nici fapta prevăzută de art. 138 lit. "d" din Legea privind procedura insolvenței nu poate fi reținută în sarcina pârâților debitori, întrucât din rapoartele întocmite în cauză, conform art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, analizate mai sus, rezultă că pârâții debitori nu au ținut o contabilitate fictivă, nu au făcut să dispară anumite documente contabile, iar contabilitatea societății debitoare au ținut-o în conformitate cu Legea contabilității.

Neregulile constatate prin procesul - verbal nr. 582/28.01.2001 încheiat de Direcția de Control Fiscal N (fila 323, vol. 3) invocat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N nu poate conduce la admiterea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât contravenția reținută în sarcina asociaților debitoarei, privește Legea nr. 87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale (abrogată), iar între situația de fapt reținută de organul constatator în actul sancționator sus indicat și modalitățile în care poate fi săvârșită fapta prevăzută de art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, sub nici o formă, nu se poate pune semnul egalității.

Referitor la managementul defectuos invocat de creditori, instanța apreciază că este de prisos a fi analizat, întrucât excede dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat a declarat recurs În motivarea recursului reiterează motivele de fapt și de drept invocate în cererea de atragere a răspunderii personale a administratorilor debitoarei și susține că din raportul cauzal se desprind aspecte care duc la atragerea răspunderii personale și anume fapta de a dispune în interes personal continuarea activității care aducea debitoarea în mod vădit la starea de insolvență, în condițiile în care administratorii cunoșteau faptul că desfășoară o activitate nerentabilă, aceștia au preferat să continue activitatea în interes personal și în detrimentul creditorilor, determinând creșterea datoriilor către bugetul general consolidat și a accesoriilor aferente acestor datorii neplătite la termen.

Recurenta consideră că foștii administratori se mai fac vinovați și de neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, această faptă rezultând din concluziile organelor de control exprimate prin procesele verbale de constatare și sancționare a contestațiilor nr. 581, 582 și 583 încheiate de Direcția Controlului Fiscal la data de 24 ianuarie 2002. Susține că judecătorul sindic a dat o interpretare greșită conținutului actelor de control, în condițiile în care din conținutul proceselor verbale rezultă că evidența contabilă nu a fost ținută conform legii.

Intimații - pârâți au formulat întâmpinare prin care arată că în cauză a fost întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență de către lichidatorul judiciar, a fost efectuată și o expertiză contabilă și în ambele rapoarte s-a constatat că nu există fapte săvârșite de către administratorii care să se încadreze în prevederile art. 138 lit. a - g din Legea nr. -.

Susțin că insolvabilitatea debitoarei a fost determinată de cauze conjuncturale specifice segmentului de piață în care și-au desfășurat activitatea și că au depus eforturi și diligențe pentru redresa situația economico - financiară a societății, însă din cauza datoriilor foarte mari, măsurile luate au eșuat și activitatea societății nu a mai putut continua.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Judecătorul sindic a interpretat în mod corect probele administrate și reținut că în sarcina intimaților - pârâți nu poate fi reținut fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, interesul personal al acestora în continuarea unei activități care ducea societatea în stare de insolvență nefiind dovedit.

De asemenea, în mod corect a apreciat că nu poate fi reținută nici fapta prevăzută de art. 138 lit. d din același act normativ, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultând că evidența contabilă a fost ținută în conformitate cu Legea nr. 82/1991.

În ceea ce privește cele 3 procese - verbale de constatare și sancționare a contestațiilor invocate de recurentă (filele 7 - 9 dosar recurs) Curtea constată că faptele reținute, respectiv de a diminua impozitul pe profit în sumă de 7.101.890 lei (ROL) ca urmare neînregistrării unei facturi, de necolectare a TVA în sumă de 207.310.484 lei () și de nerespectare a prevederilor art. 25 din nr.OG 73/1999 privind termenul de plată a impozitului pe venitul din salarii, nu sunt de natură determina starea de insolvență și de a conduce la concluzia că nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge recursul declarat de recurenta - creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N,împotriva sentinței civile nr. 273 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare"AZ " P N,intimatul - lichidator judiciar PRACTIC P, intimații - creditori"" P, DIRECȚIA SILVICĂ Nși intimații - pârâți: - (), și Gh., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,04 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red.

Tehnored. 2 ex.

02 dec. 2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Bacau