Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.74
Sedința publică din 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2993/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC TRANSPORT SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare SC SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SC SRL, SC SRL, SC AUTO SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul pârât.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2993/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de creditoarea SECTOR 5, împotriva pârâtului, ca neîntemeiată. În temeiul articolului 132 din lege a fost închisă procedura împotriva debitorului SC TRANSPORT SRL. În temeiul articolului 135 din lege s-a dispus comunicarea sentinței creditorilor SC SRL, B, SC SRL, SC SRL, SC AUTO SRL, SC SRL, lichidatorului judiciar, Direcției Generale a Finanțelor Publice B, Registrului Comerțului pentru radierea debitorului. În temeiul articolului 136 din lege, a fost descărcat Iichidatorul judiciar de orice îndatorire cu privire la procedură.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2993/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 arătând în principal că aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit articolului 1082 Cod civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății. În cazul de față - arată recurenta-inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității, în special prin nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 și a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este instituită prin fapte enumerate limitativ de articolul 138 alin.1 lit. a-g și poate fi antrenată numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între săvârșirea faptei și prejudiciu.
Cu alte cuvinte, existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți a societății trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.
Afirmația generică a recurentei - în sensul că intimatul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr.82/1991 și a Legii 31/1990 - nu este de natură să atragă angajarea răspunderii intimatului în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între presupusa faptă și starea de insolvență.
Având în vedere considerentele arătate precum și faptul că recurenta nu dovedește legătura de cauzalitate între săvârșirea acestei fapte și ajungerea societății în stare de insolvență, Curtea în temeiul articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2993/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC TRANSPORT SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare SC SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SC SRL, SC SRL, SC AUTO SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2/26.01.2010
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu