Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 78/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de A împotriva sentinței nr.436/F/19.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura este îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și pe cale de consecință să se dispună atragerea răspunderii administratorului SC SRL, invocând art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006.
După dezbaterea cauzei, s-a prezentat în instanță dl. avocat - pentru intimatul, care solicită respingerea recursului declarat de DGFP A, și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, susținând că în cauză este autoritate de lucru judecat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.436/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Albas -a respins cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva pârâtului, pentru atragerea răspunderii patrimoniale în calitate de administrator social al SC SRL.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că faptele imputate pârâtului nu pot fi încadrate în situația limitativ prevăzută de lit. a din art. 138, iar pentru fapta prevăzută de lit. eaa rt. 138 există autoritate de lucru judecat, în condițiile în care există o sentință penală definitivă, nr. 268/2005 a Judecătoriei Aiud, care rezolvă acțiunea civilă a creditoarei din cauza de față.
Potrivit raportului întocmit în cauză în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, societatea a ajuns în stare incapacitate de plată datorită lipsei de lichidități generate de neîncasarea contravalorii mărfii clienților, iar activitatea care a desfășurat-o ulterior nu a reușit să acopere pierderile anterioare, volumul obligațiilor față de creditori crescând prin acumularea de majorări și penalități de întârziere.
Niciuna dintre faptele de mai sus imputate pârâtului nu pot fi încadrate în cazul de atragere a răspunderii descris de lit. a, în sensul că nu s-a demonstrat în cauză de către creditoare că pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu său în cel al unei alte persoane, pentru a ne afla în situația prevăzută de lit. a din art. 138 din lege.
Potrivit sentinței penale nr. 268/2005 a Judecătoriei Aiud, în fapt, în cursul anului 1997 pârâtul a înființat SC, având ca obiect de activitate comercializarea de cherestea, la această societate a fost încadrată și inculpata în calitate de contabil, având ca principală atribuție înregistrarea reală a actelor justificative pentru cheltuielile și veniturile societății, că cei doi, în complicitate cu inculpatul au înțeles să se folosească de societate și de acte falsificate pentru a justifica niște cheltuieli care de fapt nu existau, în mod concret, într-o primă situație inculpatul elibera marfă pentru care întocmea exemplarele II și III de factură, iar exemplarul I al aceleiași facturi îl înmâna în alb inculpatului care îl completa cu marfă în cantități mult superioare celor eliberate, un alt mod de a justifica diferite cheltuieli neexecutate era acela prin care inculpatul întocmea facturi provenite de la societăți fantomă (inexistente) prin care justifica cumpărarea de marfa și apoi vânzarea ei din societate, iar un al treilea mod de a justifica acele cheltuieli era primirea facturilor de la societăți cu cantități de marfa reală, după care inculpata completa pe lângă cantitățile de pe factură și alte cantități.
Pentru aceste fapte, sub aspect penal, pârâtul a fost condamnat la: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. 1 Codul penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea 87/1994 publicată în MO nr. 299/24.10.1994; 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 37 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 Codul penal, iar în baza art. 33 lit. a, 34 Codul penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită la 1 an și 10 luni închisoare, în baza art. 81, 82 Codul penal dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.020.184.488 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
Judecătoria Aiuda admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1.449.746.008 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Așadar, pentru faptele descrise de creditoarea DGFP A în cuprinsul cererii de atragere a răspunderii, constând în omisiunea de a evidenția în actele contabile sau alte documente legale în întregime sau în parte veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitelor, taxelor și a altor contribuții, și astfel efectele faptei prevăzută în textul legii penale au avut urmări și asupra societății debitoare, contribuind la ajungerea acesteia în încetare de plăți, pârâtul a fost obligat la plata sumei ce constituie despăgubiri pentru prejudiciul provocat creditoarei.
Sub acest aspect, pârâtul nu poate fi obligat din nou sau în plus la plata de despăgubiri, chiar dacă fapta pârâtului se înscrie într-adevăr în tiparul impus de lit. e art. 138 din Legea nr. 85/2006, în sensul că fapta pârâtului este aceea a măririi fictive a pasivului debitoarei SC SRL.
Aceasta întrucât hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile - sau comerciale în speță - cu privire la întinderea prejudiciului constatat în cadrul procesului penal.
Potrivit art. 20 alin. 1 Codul d e procedură penală, persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal - cum este creditoarea în cazul de față - poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. În speță, Judecătoria Aiuda soluționat acțiunea civilă, după cum s-a arătat mai sus. De altfel, potrivit alin. 2 din art. în discuție, o eventuală diferență de prejudiciu - cum a invocat în apărarea sa creditoarea prin consilierul juridic la dezbateri în sensul că suma ce face obiectul cererii de atragere a răspunderii este alta decât aceea din sentința penală - putea fi solicitată de creditoare doar în condițiile în care acțiunea civilă ar fi fost exercitată din oficiu, ceea ce nu este cazul în speța de față, și numai daca se constata din probe noi că paguba nu a fost integral reparată, probe noi care nu s-au dovedit că există.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DGFP A care a solicitat modificarea sentinței atacate și admiterea cererii privind antrenarea răspunderii pârâtului.
În motivarea recursului creditoarea a arătat că, în fapt prin raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006 privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, întocmit de către lichidatorul judiciar aceasta a menționat ca principală cauză neîncasarea contravalorii mărfii de la clienți. De asemenea, prin raportul final lichidatorul a opinat că ajungerea societății în încetare de plăți este imputabilă administratorului social pentru faptele care se încadrează în prevederile art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006. Urmare a acestui fapt DGFP Aaf ormulat cerere de atragere a răspunderii administratorului social pentru suma înscrisă și necontestată în tabelul definitiv al creanțelor în cuantum de 1.208.55 lei.
S-a mai arătat că încasarea creanțelor, efectuarea demersurilor necesare încasării lor sunt atribuții care revin administratorului social, constituindu-se ca parte din activitatea sa curentă, urmărind astfel acoperirea cheltuielilor și obținerea de profit.
Instanța de fond a apreciat greșit că rămânerea în pasivitate a administratorului social nu se circumscrie art.138 lit. din Legea nr.85/2006 neputându-se demonstra că bunurile sau creditele au fost utilizate în folos propriu sau al altei persoane.
De asemenea, a arătat că legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de administratorul social și ajungerea debitoarei în starea de insolvență, respectiv între prejudiciul suferit de creditori prin imposibilitatea acoperirii creanțelor ca urmare a insuficienței fondurilor debitoarei, este implicită.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 (1) Cod pr.civilă.
Recursul este scutit de taxe.
Verificând recursul creditoarei DGFP A față de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art.3041Cod pr.civilă curtea de apel constată că acesta este nefondat.
În mod corect judecătorul sindic a reținut că, pentru faptele reținute prin sentința penală nr.268/2005 a judecătorului sindic, există autoritate de lucru judecat și creditoarea DGFP A are titlu pentru recuperarea prejudiciului de la pârâtă.
Creditoarea nu a dovedit că pârâta a săvârșit alte fapte care să se circumscrie prevederilor art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006. Nu s-a dovedit nici că pârâta a profitat ca urmare a nerecuperări creanțelor debitoarei și nici că această creanțe ar fi fost prescrise la data deschiderii procedurii insolvenței. Nu s-a făcut nicio dovadă în sensul deturnării sau ascunderii activului persoanei juridice și nici că a mărit fictiv pasivul în afara celor stabilite irevocabil prin procesul penal.
Cum creditoarea nu a dovedit săvârșirea faptului și, implicit a raportului de cauzalitate, deși îi revenea această obligație potrivit art.1161 Cod civil, curtea de apel urmează ca, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, să respingă drept nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP A împotriva sentinței nr.436/F/19.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th./4 ex./09.03.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
