Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.781

Sedinta publica din 19.05.2009

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Monica Ruxandra Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentintei comerciale nr.407/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL - prin lichidator judiciar SRL și intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS.

La apelul nominal facut în sedinta publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimatul pârât, fiind restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunea destinatar mutat.

Curtea, face aplicarea dispozițiilor art.98 pr.civ. și apreciază procedură legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința comercială nr. 407 din 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul și s- închis procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sentința comercială nr. 1379 din 24.03.2008 s-a deschis procedura insolvenței față de SC SRL la cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B și că prin cererea din 9.06.2008 lichidatorul judiciar Das olicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare potrivit cu articolul 138 litera "d" din Legea nr.85/2006 fără a dovedi prin nici un mijloc de probă săvârșirea cu vinovăție de către pârâtul a faptei expres arătate în textul de lege invocat. S-au mai reținut afirmațiile cu caracter general, teoretic ale lichidatorului judiciar, împrejurarea că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre nedepunerea unor situații contabile și starea de insolvență a debitoarei și faptul că, în situația nedepunerii raportărilor contabile organelor fiscale le revine sarcina de a stabili din oficiu obligația de plată, folosind metoda estimării sau plătitorul în cauză urmând a fi supus de îndată unui control fiscal. În final au mai fost avute în vedere dispozițiile articolului 131 din Legea nr.85/2006 care impun închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii formulată de lichidatorul judiciar.

În motivarea recursului se face trimitere la dispozițiile articolului 11 din Legea nr.82/1991 și se învederează faptul că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului. Se mai arată că prin rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului - constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății - și prejudiciul cauzat creditoarei prin neplata datoriilor către bugetul general consolidat. În final se subliniază obligația ce-i revenea administratorului de a solicita declanșarea procedurii de insolvență la momentul serbării stării societății de încetare de plăți.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de hotărârea atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici un motiv prevăzut de articolul 304 Cod procedură civilă și nici alte motive de ordine publică astfel că în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurenta în calitate de creditor participant la procedura insolvenței desfășurată față de debitoarea SC SRL înțelege să atace cu recurs hotărârea tribunalului prin care s-a respins ca nefondată cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii personal patrimoniale a pârâtului în temeiul articolului 138 litera "d" din Legea nr.85/2006.

Susține recurenta în justificarea recursului promovat că prin dispozițiile articolului 138 litera "d" din Legea nr.85/2006 s-ar sancționa în fapt dezinteresul administratorului debitoarei în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru funcționarea normală a societății deși această interpretare dată textului de lege amintit se îndepărtează de chiar instituția răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei. Interpretarea corectă este aceea că persoanele vizate de articolul 138 din Legea nr.85/2006 pot răspunde pentru pasivul societății numai dacă este probată una dintre faptele limitativ enumerate de către legiuitor și numai dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții ale angajării răspunderii civile.

În cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între neregulile semnalate de SECTOR 5 B, respectiv între omisiunea administratorului pârât de a depune anumite documente contabile la organele competente și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile invocate Curtea în temeiul articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentintei comerciale nr.407/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL - prin lichidator judiciar SRL și intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

1.06.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Monica Ruxandra Duță
Judecători:Monica Ruxandra Duță, Mirela Polițeanu, Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Bucuresti