Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.80 / DOSAR NR-
Ședința publică din 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul COMITETUL CREDITORILOR L prin BANCA COMERCIALĂ ROMANIA A - SUCURSALA împotriva sentinței civile nr. 1173/Sind din 18 noiembrie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 10 februarie 2009 și 17 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1173/18.11.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Comitetul Creditorilor al debitoarei reprezentat prin creditoarea BC Romania A - Sucursala B împotriva pârâtului, având obiect angajarea răspunderii materiale personale.
A reținut judecătorul sindic că prin răspunsul l-a interogatoriu pârâtul a învederat că declinul activității se datorează unei campanii de presă nefavorabile care i-a determinat pe partenerii de afaceri să întrerupă raporturile comerciale. A încercat să redreseze activitatea și a vândut chiar apartamentul proprietate personală pentru a plăti datoriile societății.
Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență lichidatorul judiciar a reținut că pârâtul i-a predat actele contabile ale societății inclusiv bilanțul pentru anul 2006, din analiza cărora nu au rezultat elemente pentru promovarea unei acțiuni pentru angajarea răspunderii materiale personale.
Înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate a reprezentat pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că pot fi verificate și că își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Prin completarea la raportul final depusă la fila 41 din dosarul de faliment a rezultat că evidențele de la Direcția Fiscală B nu concordă cu situația patrimonială a debitoarei, fiind prezentate facturile fiscale cu care au fost vândute autoutilitara Iveco, remorca, copia contractului de leasing, copie certificat de distrugere a autoturismului copie registru de casa și dispoziție de încasare. Lichidatorul judiciar nu a relevat instanței că există bunuri a căror lipsă nu a putut fi justificată de către fostul administrator.
Suma de 6863,73 lei retrasă din casieria unității de pârât este, de asemenea, menționată în evidențele contabile și nu a fost reținută ca plată nelegală.
Faptul că societatea nu și-a declarat starea de insolvență din rea credință sau din neglijență voită nu poate fi asimilat cu fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.c, respectiv aceea de a dispune în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit la încetarea de plăți, deoarece în acest din urmă caz administratorul a urmărit realizarea unui interes personal care presupune săvârșirea faptei cu intenție, fiind conștient de rezultatul profund negativ al faptei sale ilicite. În acest din urmă caz insolvența este rezultatul unei fapte ilicite, săvârșite în interesul personal al administratorului, pe când ipoteza prevăzută de art. 27 vizează situația în care societatea e deja în stare de insolvență sau aceasta este iminentă, fără ca rezultatul, în sine să fie în mod cauzal legată de o faptă ilicită a administratorului.
În cauză nu s-au dovedit săvârșirea de către administrator a unor asemenea fapte.
Față de aceste considerente, întrucât cele două acțiuni sunt neîntemeiate față de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 s-au respins.
utilizată de legiuitor la redactarea art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv sunt răspunzători membrii organelor de conducere care prin faptele lor au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, sugerează necesitatea existenței unui raport de cauzalitate între fapta personală a unui membru al organului de conducere și prejudiciul suferit de către averea debitorului și în egală măsură de către creditori. Raportul de cauzalitate este complex. Astfel, fenomenul cauză nu acționează izolat, iar desfășurarea lui poate fi condiționată de anumiți factori care fără a produce ei direct efectul păgubitor, îl pot favoriza, grăbindu-i dezvoltarea sau agravându-
Acest raport de cauzalitate nu poate fi prezumat, ci trebuie dovedit, deoarece este posibil să existe una din faptele prevăzute de art.138 și totuși să nu fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.
Reclamanta nu a arătat și dovedit ce activitate a desfășurat pârâtul, activitate care să poată fi pusă în legătură de cauzalitate directă cu starea de declin a societății, nedovedind practic elementele angajării răspunderii civile delictuale, astfel încât acțiunea nefiind întemeiată a fost respinsă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Comitetul Creditorilor prin Banca Comercială Romania A Sucursala aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii astfel cum a fost formulată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că sunt incidente în speță dispozițiile art. 138 alin.1, lit.d, întrucât ultimul bilanț contabil este aferent anului 2005, situațiile financiare anuale anului 2006, respectiv deconturile TVA și declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului pentru perioada aprilie 2006 - iulie 2007 în condițiile în care nu s-a înregistrat de reprezentantul societății nici o declarație privind inactivitatea societății. Totodată, se învederează că lichidatorul în raportul final, a reținut că, a primit o parte din documentele societății, iar potrivit art. 41 pct. 2 lit. b din Legea contabilității, nerespectarea prevederilor legale privind întocmirea, utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse reprezintă contravenție.
În ceea ce privește lipsa bunurilor care, conform documentelor contabile existau în patrimoniul societății, la momentul deschiderii procedurii insolvenței, ele nu au fost identificate de lichidatorul judiciar, nefăcându-se dovada ieșirii lor din patrimoniul societății, fiind aplicabil art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte fostul administrator a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți. Astfel, bilanțul contabil întocmit pe anul 2005, indica pierdere de 72104.90 lei, situație ce s- menținut până la declanșarea procedurii insolvenței.
Se mai relevă că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, fostul administrator a retras suma de 6863,73 lei conform Dispoziției de plată din 10.01.2007 și-a registrului de casă în valută din 10.01.2007, folosind bunurile societății în folosul propriu, prejudiciind pe ceilalți creditori, fiind astfel incidente art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006. Ori, suma retrasă din casieria unității nu a fost reținută ca plată nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 46 din Legea nr. 85/2006.
Se mai critică soluția instanței întrucât, fapte ilicite constituie atât acțiunile cât și inacțiunile administratorului, cauzele exoneratoare de răspundere pe care acesta le invocă, fiind simple afirmații fără forță probantă. Aceasta întrucât administratorii sunt răspunzători pentru stricta îndeplinire atribuțiilor pe care legea și actul constitutiv le impun răspunderea administratorilor apreciindu-se cu rigurozitate întrucât mandatul de administrator este un mandat comercial cu titlu oneros.
Totodată greșit a reținut instanța că, operațiunile au fost corect înregistrate întrucât conform lichidatorului judiciar, bunurile din patrimoniul debitoarei nu mai există iar înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni nu poate constitui în sine o garanție pentru creditori.
În fine, se mai arată că, inexistența unor sancțiuni în urma controalelor fiscale nu înlătură caracterul ilicit al faptelor administratorului.
În drept art. 304 pct.9, art. 3041Cod procedură civilă, art. 8 și art.12 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este parțial întemeiat.
Procedura reorganizării judiciare la s-a deschis la 19.09.2006 iar ultimul bilanț contabil depus de debitoarea, la Administrația Finanțelor Publice B este din 31.12.2005, iar ulterior în septembrie 2007, lichidatorul judiciar a depus la Administrația Financiară B, bilanțurile contabile și balanțele de verificare pentru anul 2006. Potrivit ultimului bilanț contabil anterior momentului deschiderii procedurii, la 30.06.2006, debitoarea deținea active imobilizate în valoare de 61.869 lei, stocuri de 3783 lei și casa și conturi la bănci de 29163 lei, deci un total de 94815 lei(RON), respectiv 9481 lei ROL, consecință a denominării. Într-adevăr, situațiile financiare anuale aferente anului 2006, deconturile TVA și declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, pentru perioada aprilie 2006 - iulie 2007, s-au depus cu întârziere la 24.09.2007, însă acestea constituie contravenții conform art. 41 alin.2 din Legea nr.82/1991 republicată, nefiind întrunite elementele art. 138 alin.1 lit. Aceasta întrucât nedepunerea nu echivalează cu neținerea evidenței contabile în principiu, iar ținerea unei contabilități fictive ori dispariția unor documente contabile nu a fost probată nici la instanța da fond și nici în recurs în condițiile art. 305 Cod procedură civilă. Astfel, corect a apreciat judecătorul sindic față de art. 138 din Legea nr. 85/2006, că, raportul de cauzalitate nu se prezumă întrucât membrii organelor de conducere trebuie să fi cauzat starea de insolvență prin fapta ilicită.
Revenind la valoarea activelor lipsă în sumă de 94181 lei, s-a probat că autoutilitara marca IVECO, a fost înstrăinată la 27.03.2006, pentru suma de 23800 lei, iar remorca marca la 15.08.2006 pentru suma de 1100 lei (filele 43, 44, vol. II dosar faliment) ele fiind înstrăinate anterior deschiderii procedurii, nefiind deci deturnate ori ascunse. Caracterul fictiv al acestor vânzări nu s-a probat, doar anularea actelor fictive ori simulate și-a operațiunilor contabile aferente, putând corija mărirea fictivă a pasivului.
În ceea ce privește autoturismul 1300 serie șasiu K -, s-a exhibat certificatul de distrugere nr. 3745/2902.2008, iar pentru bunurile aflate în leasing s-au depus contractele de leasing financiar (filele 49-61, vol.II).
Relativ al suma de 6.863,73 lei retrasă ulterior procedurii, conform dispoziției de plată din 10.01.2007 și a Registrului de casă în valută, ea este nulă de drept conform art. 49 din Legea nr. 85/2006, fapta are caracter ilicit, însă prin săvârșirea ei nu s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, deschiderea procedurii insolvenței operând la o dată anterioară 19.09.2006. Astfel spus nu se poate stabili raport de cauzalitate în retragerea sumei de 6863,73 lei și starea de insolvență a nefiind aplicabile art. 138 lit.
Sunt aplicabile însă, în speță dispozițiile art. 138 lit.e, pentru suma de 7210 lei, pierdere din anul 2005, recunoscută de administratorul societății (fila 226 vol.I). Astfel, deși a funcționat în pierdere încă din anii precedenți, a dispus continuarea activității, în interes personal întrucât conform art. 72 din Legea nr. 31/1990, mandatul administratorului este unul comercial cu titlu oneros. Nu s-au administrat de recurentă probe în sensul quantificării pierderilor pe cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, exceptând pierderea recunoscută pe anul 2005, sarcina probei, revenindu-i în condițiile art. 305 Cod procedură civilă recurentei.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite- parte recursul, modificând în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtului de-a suporta din averea personală suma de 7210 lei conform art. 138 alin.1 lit.c, respectiv 9,5 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta Comitetul Creditorilor al debitoarei reprezentată prin creditoarea Banca Comercială România A - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 1173/18.11.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Comitetul Creditorilor prin creditoarea BC România A - Sucursala B împotriva pârâtului, și-n consecință:
În baza art. 138 alin.1 lit.c obligă pârâtul să suporte din averea personală suma de 7210 lei, aceasta urmând să intre în averea debitoarei Obligă pe intimatul să plătească recurentei suma de 9,5 lei, cheltuieli judecată-n recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red:/06.03.2009
Dact:/16.03.2009
- 3 ex. -
Judecător -sindic:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
