Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 655/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 800
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Carmen Mihaela
GREFIER
*******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.408/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL-PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare prin consilier juridic care depune împuternicire la dosar, lipsind recurenta și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata debitoare prin consilier juridic lasă la aprecierea instanței.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 408 din 26 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva pârâtului.
A închis procedura insolvenței debitoarei SC SRL, cu sediul în B, și în conformitate cu dispozițiile articolului 135 din legea nr.85/2006 a dispus notificarea sentinței către Direcția Teritorială a Finanțelor Publice și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI pentru efectuarea mențiunii.
A dispus radierea societății debitoare și, în conformitate cu dispozițiile articolului 136 din același act normativ, la descărcat pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri și responsabilități, dispunând totodată efectuarea plății pentru activitatea lichidatorului, în sumă de 901,64 lei din fondul prevăzut de articolului 4 din legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că în speță răspunderea instituită de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 este o specie a răspunderii civile delictuale, pentru antrenarea căreia trebuie îndeplinite atât cele patru condiții referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătură de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cât și condițiile speciale referitoare la starea de insolvență a societății debitoare și la săvârșirea de către persoanele vizate a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
A reținut că dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor, că faptele și contribuția pe care au avut-o la instalarea stării de insolvență trebuie dovedite prin administrarea unui probatoriu complet și că în cauză nu poate fi reținută fapta prevăzută de articolul 138 litera d în funcție de concluziile raportului întocmit de lichidator.
În ceea ce privește nedepunerea bilanțurilor contabile și a raportărilor semestriale, judecătorul - sindic a reținut că, în cazul în care plătitorul nu depune declarația de impozite și taxe, organele fiscale stabilesc din oficiu obligația de plată, folosind metoda estimării, iar dacă la dosarul fiscal nu există documente referitoare la ultimele 12 luni, plătitorul este supus de îndată unui control fiscal, existența acestor pârghii de control infirmând susținerea despre sustragerea de la controlul fiscal.
Judecătorul - sindic a reținut că legea contabilității și actele normative privind obligația de depunere a declarației de obligații fiscale nu vin să sancționeze debitorul (sau pe administratorul său), ci instituie obligația organului fiscal de efectuare a unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi calificată drept cauză a insolvenței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 13 martie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului, a fost criticată hotărârea prin prisma prevederilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în principal pentru că instanța a ignorat motivările din cererea de atragere a răspunderii, aspecte ce pot fi trase din studierea dosarului și din dispozițiile legii insolvenței. A susținut că reprezentantul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului actele contabile în vederea analizării lor pentru a se putea face o analiză corectă asupra activității desfășurate și pentru a se determina cauzele intrării în insolvență.
A susținut și că este evident că ultima raportare contabilă a fost depusă la 30 iunie 2004, în condițiile în care deschiderea procedurii a avut loc la 14 ianuarie 2008, rămânând astfel nedepuse raportările contabile aferente anilor 2005-2007, fapte ce pot fi încadrate în articolul 138 litera d din lege.
A arătat și că reprezentantul societății debitoare a manifestat un dezinteres total prin neîndeplinirea obligațiilor legale privind administrarea societății debitoare între cauzele care au general incapacitatea de plată și faptele administratorului existând raport de cauzalitate.
A invocat prevederile articolului 72 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile și răspunderea administratorilor, susținând că acestea se coroborează cu dispozițiile articolului 1540 Cod civil, și cu dispozițiile articolului 374 din Codul comercial. De asemenea, prin raportare la dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006, a apreciat culpa pârâtului ca fiind prezumată în conformitate cu dispozițiile articolului 1082 Cod civil.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile legii nr. 85/2006 și pe dispozițiile Codului civil.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de Codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, Curtea o apreciază ca lipsită de relevanță. Nerespectarea acestei obligații nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii în condițiile articolului 138 din lege, pentru că această inacțiune nu este incriminată de dispozițiile legale precitate, între cele două dispoziții legale neexistând norme de trimitere. Nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legea insolvenței ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forța probantă.
Or în cauză nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, rapoartele lichidatorului neprecizându-le nici expres, nici implicit. În această situație, recurenta-creditoare era în drept, dar și obligată cu atât mai mult să suplimenteze probele pe aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și "dovedită" cu o prezumție simplă și starea de insolvență a societății debitoare, recurenta - creditoare limitându-se, însă, doar la a dezbate teoretic acest aspect.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
Având în vedere și rapoartele întocmite de lichidator, în care se precizează expres că nu pot fi stabilite cauzele ajungerii societății debitoare la insolvență, Curtea reține în plus și că, chiar dacă s-ar fi făcut dovada existenței faptei într-una din modalitatea prevăzută de articolul 138 litera d din legea insolvenței, răspunderea patrimonială nu putea fi antrenată, întrucât nu a fost determinată relația de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă. În consecință, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.408/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL-PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
19.0.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Magdalena Iordache, Carmen Mihaela
