Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 811/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.811R
Ședința publică de la 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul MUNICIPIUL B, împotriva sentinței comerciale nr.5485 /12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Dezbaterile au avut loc la data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 21.05.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.5485/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditorul Municipiul B împotriva debitoarei SC SRL B ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență că, nu s-a dovedit incidența în cauză a dispozițiilor art.1169 cod civil și că în lipsa bunurilor din patrimoniu se aplică art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs reclamanta în temeiul art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține în esență că, izvorul răspunderii civile are atât sorginte delictuală cât și contractuală primând ultima care are la bază calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
De aceea potrivit art.1082 Cod civil culpa este prezumată iar răspunderea trebuie prezumatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate întrucât s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În speță neplata prejudiciului cauzat recurentei se datorează dezinteresului total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale. Se susține că acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorilor ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în faliment.
Practic este vorba de o inacțiune care constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 și ale Legii nr.31/1990 iar faptul că administratorul societății nu a depus aceste documente creează o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestuia.
Altfel debitul acumulat de societatea debitoare s-a înregistrat în perioada în care pârâtul a fost administrator al acesteia și a dispus continuarea activității în dauna creditorilor săi deși debitoarea se afla în incapacitate de plată, încălcând obligațiile prevăzute de Legea nr.85/2006.
Se consideră neîntemeiată motivarea instanței că cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 nu este probată cu privire la faptele săvârșite de pârâtul administrator.
În fine recurenta arată că instanța este în eroare cu privire la titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întrucât deși este formulată de lichidatorul judiciar instanța a respins cererea formulată de creditorul Municipiul B împotriva debitoarei.
În concluzie recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii cum a fost formulată. Potrivit art.17 din Legea nr.146/12997 recurenta consideră că cererea sa este scutită de taxa judiciară de timbru.
În drept se invocă art.304 Cod procedură civilă.
În temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea în lipsă.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că, lichidatorul nu a putut ajunge la o concluzie în privința cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței datorită necooperării administratorului și lipsei documentelor pe baza cărora să poată analiza activitatea.
Se mai susține că era responsabilitatea administratorului debitoarei depunerea raporturilor contabile anuale la Registrul Comerțului.
Lichidatorul mai arată că, în speță sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 întrucât administratorul debitoarei nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea potrivit prevederilor Legii nr.85/2006 în sensul că nu a depus raportările contabile la administrația financiară și că această inacțiune sugerează că nu există o contabilitate sau că aceasta este fictivă ori, neconformă cu legea.
Ca urmare lichidatorul judiciar a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
Probele administrate în cauză relevă că, societatea debitoare nu a desfășurat activitate în perioada 2001, 2002, 2003, că în 2005 fost dizolvată de drept și că administratorul a predat la 12.11.2008 arhiva cu documentele contabile pe perioada 1996 - 1998 către lichidatorul judiciar.
Așadar nu s-a dovedit că administratorul societății ar fi fost de rea credință și că a ascuns aceste documente contabile.
Din declarația dată de societatea debitoare cu nr.1216/06.03.1998 rezultă că, de la înființare și până la 31.12.1996 aceasta nu a desfășurat activitate.
Nu s-a probat că pentru perioada în care s-au depus actele contabile societatea ar fi desfășurat activitate și că administratorul s-ar afla în culpă pentru săvârșirea vreunei fapte din cele prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Răspunderea instituită de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, personală care trebuie dovedită în raport și de prevederile art.998-999, 1169 Cod civil.
Pe lângă faptul că în speță nu operează răspunderea contractuală, nu s-a probat vinovăția administratorului debitoarei în raport cu art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 raportat la art.998.999, 1169 Cod civil, acesta neputând fi tras la răspundere doar pe sugestia că nu există o contabilitate sau că aceasta este fictivă, ori neconformă cu legea.
Și aceasta pentru că în mare parte s-a probat că pe anumite perioade societatea debitoare nu a desfășurat activitate iar, pentru alte perioade s-au depus documentele contabile.
Așadar probele sunt neconcludente pentru a reține răspunderea pârâtului intimat cum bine a reținut și instanța de fond.
În privința dispozitivului sentinței recurate sub aspectul părților care au fost în cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, este evident că este vorba de o eroare materială în sensul prevederilor art.281 Cod procedură civilă cu privire la ambele părți și nu numai referitor la titularul cererii (vezi filele 141 și 226 fond).
Întrucât recurenta nu s-a referit decât la titularul cererii Curtea apreciază că aceasta poate îndrepta eroarea materială cu privire la părțile din cererea de atragere a răspunderii materiale printr-o cerere pe care s-o adreseze instanței de fond în temeiul art.281 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul MUNICIPIUL B, împotriva sentinței comerciale nr.5485 /12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
Grefier,
Red.Jud. - 25.05.2009
Tehnored. - 27.05.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte-Judecător sindic:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Mioara Badea, Cosmin Horia
