Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.82/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 11 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și de pârâta C împotriva sentinței civile nr. 813/SIND din 7 noiembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 160/F/2006 al Tribunalului Brașov-Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei reclamante Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a recurentei pârâte C, a intimaților pârâți, și a intimatei interveniente - Insolvency
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 martie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 11 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 813/SIND/2007 pronunțată de judecătorul sindic, în dosar nr. 160/F/2006, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, în calitate de creditor al - în faliment, în contradictoriu cu pârâții C, și.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către lichidatorul debitoarei - în contradictoriu cu pârâții C, și și în consecință:
A obligat pârâții, în solidar, să suporte din averea personală plata sumei de466.962,24 RON, aceasta urmând să intre în averea debitoarei.
A autorizat creditorii să procedeze la punerea în executare a prezentei.
A obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.500 lei, către reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut judecătorul sindic că acțiunea civilă formulată de reclamantă este întemeiată față de considerentele expuse în continuare. Astfel, procedura reorganizării judiciare și a falimentului s-a deschis la 8.04.2002 la cererea debitoarei. Debitorul a intrat în faliment la data de 04.11.2002.
Practicianul în insolvență desemnat în dosarul de faliment a menționat că debitoarea nu a condus și organizat o contabilitate financiară în conformitate cu legea. Ultimul bilanț contabil înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Baf ost aferent anului 2000. Referitor la cauzele și împrejurările insolvenței, s-a reținut că debitoarea nu a condus și organizat o contabilitate de gestiune pentru urmărirea costurilor și a veniturilor, nu a existat o preocupare pentru recuperarea creanțelor debitoarei, societatea a fost decapitalizată cu suma de 4.567.568.997 ROL, ca urmare a unor decontări, fără o evidență contabilă. Sub denumirea de creditori diverși debitoarea a restituit o sumă nedatorată de 1.511.128.704 ROL, pentru care nu există o evidență contabilă. Aceste sume de bani au fost scoase din averea debitoarei în anii 2000, respectiv 2001. În anul 2001 debitorul nu a mai înregistrat bilanț contabil la Administrația Finanțelor Publice
În cadrul dosarului de faliment, judecătorul sindic a încuviințat refacerea contabilității debitoarei, fiind desemnat un expert contabil în acest scop, însă din diverse motive, acesta nu s-a mai realizat.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a concluzionat la obiectul nr.1, respectiv dacă debitorul a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, în sensul că nu s-au respectat prevederile art. 20,21 și 22 din Legea nr. 82/1991 privind obligativitatea ținerii registrelor contabile. De asemenea, nu s-au respectat nici prevederile art. 26 din Legea nr. 85/2006 privind reconstituirea documentelor contabile în caz de pierdere, distrugere ori sustragere.
Lichidatorul judiciar a constatat că la momentul cesiunii de părți sociale care a intervenit la data de 31.10.2001, nu s-a întocmit proces verbal de predare primire între pârâta C, în calitate de cedent și pârâții și, în calitate de cesionari.
Din documentele debitoarei depuse la dosarul de faliment, precum și din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că în perioada 08.04.1999-18.08.2000 administratorul debitoarei a fost dl., în perioada 18.08.2000-30.10.2001 administratorul debitoarei a fost pârâta C, iar după data de 30.10.2001 administratorii debitoarei au fost pârâții și.
Răspunderea antrenată pe prevederile art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 a operat pentru ultimii trei ani care au început să curgă de la data când a fost cunoscută ori trebuia să fi fost cunoscută persoana responsabilă de insolvența debitorului, potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006.
S-a constatat însă că primul raport întocmit de administratorul judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor insolvenței debitorului s-a întocmit la data de 24.06.2002 (fila 142 și urm. vol.2 din dosarul de faliment). Prin acest raport s-a prezentat însă numai situația debitoarei (analiză), fără a fi indicate persoanele responsabile de starea de insolvență a acesteia.
De aici, judecătorul sindic poate ajunge, pe calea unei prezumții simple, la concluzia că cel mai devreme de la data de 24.06.2002 persoanele îndreptățite să promoveze o acțiune în justiție în baza prevederilor art. 137 alin.1 din Legea nr. 64/1995 au avut cunoștință sau trebuiau să aibă cunoștință despre persoanele responsabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență.
S-a impus aici remarca că acțiunea introductivă de instanță s-a înregistrat la grefa instanței la data de 25.04.2005, sub imperiul dispozițiilor Legii nr.64/1995.
În consecință, în speță nu s-a putut ridica problema prescripției dreptului material la acțiune, față de pârâta C, pe care judecătorul sindic o califică ca o chestiune de fond, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată. Pe de o parte Legea nr. 64/1995 nu a defipt un termen de prescripție pentru promovarea unei astfel de acțiuni, apreciindu-se unanim că răspunderea organelor de conducere ale debitorului în insolvență operează cel mult pentru trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu aplicarea prin analogie a altor dispoziții cuprinse în Legea nr. 64/1995, referitoare la anularea unor acte juridice frauduloase pentru debitor.
Dispozițiile Legii nr. 85/2006 în această materie au prevăzut un termen de prescripție, la art. 139, iar pârâtei C nu îi profită nici acest termen, acțiunea nefiind prescrisă pentru considerentele expuse mai sus.
În toate cazurile, în materie de prescripție operează regula că, aceasta este supusă dispoziției legale sub imperiul cărora a început să curgă.
Lichidatorul desemnat și expertul au concluzionat că starea de insolvență a debitorului a intervenit în anii 2000-2001.
Față de aceste constatări judecătorul sindic a reținut că pârâta C poartă răspunderea pentru lipsa de diligență în conducerea și organizarea unei contabilități financiare și de gestiune, potrivit dispozițiilor Legii nr. 82/1991, dat fiindcă ultimul bilanț contabil înregistrat la Administrația Finanțelor Publice B este aferent anului 2000.
Apărarea pârâtei în sensul că a cesionat părțile sociale deținute la debitoare de la data d e30.10.2001 nu a prezentat relevanță în cauză, dat fiind că răspunderea organelor de conducere ale debitorului - în insolvență operează cu cel mult trei ani înaintea deschiderii procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr. 82/1991 a contabilității, administratorii societății comerciale poartă răspunderea pentru ținerea registrelor și organizarea și conducerea contabilității financiare și de gestiune. De asemenea, aceștia sunt răspunzători pentru existența și integralitatea patrimoniului debitoarei.
A rezultat că prin nedepunerea situațiilor financiare periodice la Administrația Finanțelor publice B de către debitoare pârâta Cac omis fapta prevăzută de art. 138 alin.1 din legea nr.85/2006.
Prin raportul de expertiză s-a concluzionat la obiectivul nr. 3 referitor la lipsa bunurilor debitoarei identificate scriptic în actele contabile în sensul că valoarea bunurilor lipsă este de 206.372.566 ROL. De asemenea, s-a concluzionat la obiectivul nr. 4 cu privire la valoarea creanțelor ce ar fi trebuit să fie recuperate de debitoare, că totalul acestora este de 7.947.600.000 ROL, neputându-se identifica sumele prescrise pentru lipsa documentelor contabile ale debitoarei.
La obiectul nr. 5 referitor la valoarea sumelor reținute din contribuția personală a salariaților al, expertul a arătat că aceasta este de 846.259.078 ROL, aceasta fiind determinată pe baza documentelor justificative depuse de reclamanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B pentru dovedirea creanței sale.
Reclamanta a învederat că prin fapta de a nu se plăti contravaloarea contribuțiilor de sănătate reținute de la salariați pârâții au comis fapta prevăzută de art.137 alin.1 lit.f din Legea nr. 64/1995.
În practica judiciară și în doctrină s-a subliniat că fapta organelor de conducere ale unei societăți comerciale de a nu plăti contravaloarea contribuțiilor speciale reținute de la salariați nu constituie fapta de folosire de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, având în vedere că în legislația specială în această materie au fost prevăzute alte sancțiuni.
La obiectivul nr. 7 referitor la incidența dispozițiilor art. 137 alin.1 lit.d,e și f din Legea nr. 64/1995 expertul a constatat că pârâții au comis aceste fapte, respectiv nu s-a organizat o contabilitate pentru debitor în conformitate cu legea, au fost ascunse și deturnate o parte din bunurile debitoarei și nu s-au plătit contribuțiile de sănătate, prin aceasta debitorul procurându-și mijloace pentru a întârzia încetarea plăților.
În ceea ce privește valoare prejudiciului, acesta a fost determinat pe pârâți, respectiv C suma de 416.729.451 ROL și și suma de 174.762.192,30 ROL.
Din cuprinsul ultimului tabel definitiv consolidat al creanțelor debitoarei a rezultat că creanța Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului este de 835.655.220 ROL pentru CAS și de 55.717.240 ROL pentru Distrigaz Sud Întregul pasiv al debitoarei este de 17.711.406.699 ROL.
S-a constatat că pe parcursul desfășurării procedurii falimentului debitoarei, lichidatorul a distribuit prin mai multe planuri de distribuție parțială, sume de bani către creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor. În prezent au fost îndestulați integral creditorii privilegiați garantați, parțial au fost acoperite creanțele prioritare bugetare, nefiind distribuită nici o sumă de bani către creditorii.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată în dosar, lichidatorul a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sumei de 466.962,24 RON pentru comiterea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d și e din Legea nr. 85/2006.
S-a constatat că, prin rapoartele de activitate întocmite de lichidator în dosarul de faliment, s-a constatat lipsa unor bunuri - obiecte de inventar din averea debitoarei, în valoare de 102.033.438 ROL. Expertul a constatat lipsa unor bunuri în valoare de 206.372.566 ROL. Având în vedere că lichidatorul este titularul acțiunii având ca obiect prevederile art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și principiul disponibilității părților specific procesului civil potrivit art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a apreciat că prejudiciul pentru fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.e pentru lipsa obiectelor de inventar, este de 102.033.438 ROL.
De asemenea, s-a constatat că, pentru existența unor decontări care au cauzat lipsa unor sume de bani, fără a fi supuse unei evidențe contabile, menționându-se sumar "creditori diverși", judecătorul sindic a apreciat că s-au comis faptele prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d și e din Legea nr. 85/2006, iar prejudiciul cauzat este de 4.567.568.997 ROL.
În consecință, prejudiciul global pentru comiterea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d și e este de 466.962,24 RON.
Judecătorul sindic a constatat că în cauză nu s-a comis fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.f din Legea nr. 85/2006, astfel încât judecătorul sindic a înlăturat concluziile expertului cu privire la prejudiciul reținut în sarcina pârâților, având în vedere că acesta reprezintă numai sumele solicitate de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, prin cererea de creanță.
Judecătorul sindic a constatat că, constatările lichidatorului în dosarul de faliment despre care s-a făcut vorbire mai sus, s-au realizat în principal prin raportul de activitate întocmit în 09.12.2002, pe baza documentelor și informațiilor debitoarei deținute până la acel moment.
Art. 138 alin.4 din Legea nr. 85/2006 a stabilit că în caz de pluralitate, răspunderea este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul.
Judecătoul-sindic a apreciat că răspunderea pârâtei C este solidară cu răspunderea pârâților și, având în vedere că atât prima pârâtă cât și ceilalți doi pârâți, se fac vinovați aproape concomitent de starea de insolvență a debitoarei (sfârșitul anului 200,2001 și începutul anului 2002),iar cu prilejul cesiunii din 30.10.2001 nu s-a realizat o descărcare de gestiune a cedentei față de cesionari.
Astfel, s-a constatat, că pe parcursul aceluiași an 2001, debitoarea a avut administratori sociali diferiți, respectiv pârâta 1 până la data de 30.10.2001, iar ulterior pe ceilalți doi pârâți. În consecință, pentru lipsa organizării unei contabilități în conformitate cu legea, pentru anul 2001 răspunderea pârâților este evident solidară. De asemenea, pentru efectuarea unor decontări de sume de bani în anul 2001, fără o evidență contabilă, precum și pentru lipsa unor bunuri din averea debitoarei, fără predarea-primirea patrimoniului debitoarei, cu prilejul cesiunii, toate acestea realizându-se în anul 2001, răspunderea pârâților nu poate fi decât una solidară.
În consecință, judecătorul sindic a admis acțiunea reclamantei, precum și cererea de intervenție în interes propriu a lichidatorului, așa cum au fost formulate și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 466.962,24 RON.
În baza art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii debitorului înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei au fost autorizați să pună în executare prezenta.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs AVAS și pârâta C, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul obligării intimaților pârâți la suportarea pasivului debitoarei, rămas neacoperit, în cadrul procedurii insolvenței, în cuantum de 1.437.989,10 RON, în ceea ce privește pe reclamantul AVAS; admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii în atragerea răspunderii formulată împotriva pârâtei C, relativ la pârâtă.
În expunerea motivelor de recurs se arată că, din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile legale, privind administrarea societății, dispunând efectuarea unor operațiuni care practic au determinat încetarea plăților, fapte prevăzute de art. 138 lit.a,d,e din Legea nr. 85/2006. Astfel, conform art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu s-a preocupat de recuperarea creanțelor societății în cuantum de 794.760 RON și nici n-a făcut eforturi, lipsind-o de lichidități, suma le este imputabilă administratorilor.
Totodată, la inventariere s-a constatat lipsa nejustificată a unor bunuri în valoare de 20.637,26 RON, creându-se prezumția că acestea s-au folosit în interes personal.
În continuare, față de cele sus menționate, apare evident că, abuzând de prerogativele conferite de lege, administratorii au folosit bunurile și creditele societății în interes personal mărind în mod fictiv pasivul societății, cu cheltuieli nejustificate, reținându-se săvârșirea faptelor de la art. 137 alin.1 lit. a și e din Legea nr. 85/2006.
Relativ la obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului, aceasta a reieșit cu claritate, față de art. 73 alin.1 lit c și alin.2, ale art. 134 alin 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și ale art.11 alin.4 din Legea nr. 82/1991.
În fine, se mai arată că există legătură cauzală între faptele ilicite și prejudiciul adus creditorilor, nefiind făcută dovada existenței unui caz de forță majoră, iar prejudiciul real se ridică la nivelul pasivului debitoarei, rămas neacoperit în cadrul procedurii insolvenței. În concluzie s-a arătat că s-a se impune modificarea sentinței atacate, în sensul obligării intimaților pârâți la suportarea pasivului debitoarei rămas neacoperit, în cuantum de 1.437.989,10 lei.
În expunerea propriilor motive de recurs, pârâta recurentă C arată că, raportul practicianului în insolvență s-a făcut în 2002, prețurile crescând exponențial cu peste 100%. Totodată, se arată că lipsa în gestiune nu-i poate fi imputată întrucât, ea a administrat societatea o scurtă perioadă de timp, cesionând părțile sociale la 30.10.2001.
Pe de altă parte, cererile lichidatorului și ale AVAS sunt în afara termenului de prescripție stipulat de lege (art. 138 alin.1), față de primul raport întocmit la data de 24.06.2002.
În continuare se arată că, prin activitatea depusă, pârâta nu a contribuit la ajungerea în faliment, pe perioada funcționării sale depunându-se și ultimul bilanț contabil, iar debitele ce se consideră a fi prescrise nu erau prescrise, nefiind administrată vreo dovadă în acest sens. Totodată, nu se face vinovată de valorificările de bunuri ce au avut loc și deci nu există răspunderea delictuală față de sumele imputate.
În fine, răspunderea recurentei este subsecventă administratorilor, iar expertiza trebuie coroborată cu alte probe, în speță, AVAS având creanța acoperită prin valorificările patrimoniale.
Se conchide că, răspunderea pârâtei poartă doar pentru fapta proprie, pentru care există legătură de cauzalitate și în condițiile în care aceasta există. Ori, prezumțiile trase de instanță cu privire la expertiză nu se coroborează cu nici o altă probă, nici cu raportul lichidatorului.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Critica AVAS privitoare la obligarea pârâților la plata prejudiciului egal cu pasivul debitoarei, rămas neacoperit, în cuantumul de 1.437.989 lei, ca o consecință a faptului că starea de insolvență a fost determinată de faptele prevăzute la art. 138 alin.1 lit.a,e și d din Legea nr.85/2006 nu se susține. Aceasta întrucât întinderea cotei de pasiv nu se stabilește punând semnul egalității între pasivul societății și valoarea creanței, ori a creanțelor solicitate. Determinarea părții de pasiv depinde de natura fiecărei fapte din cele enumerate la art. 138, conducătorii societății fiind obligați numai la plata acelei părți din pasiv care este ocazionată sau la care au contribuit aceștia prin faptele delictuoase.
Relativ la neincluderea sumei de 794.760 lei RON, creanțe nerecuperate, ca prejudiciu, consecință a faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.e, reținem că textul de lege sancționează situația în care administratorii au deturnat ori ascuns pasivul societății. Ori, creanțele nerecuperate de la diverși creditori se constituie în active circulante ce nu au fost deturnate ori ascunse, fiind corect înregistrate în contabilitate. De altfel, nici AVAS nu contestă modul de evidențiere al creanțelor, și deci nu se pune problema deturnării sau ascunderii acestor active.
În ceea ce privește aplicarea art. 138 lit.a,e și d de către judecătorul-sindic, reținem că, corect s-a apreciat prejudiciul pentru fapta de la lit.e, lipsa obiecte de inventar, la suma de 102.033.438 ROL dată fiind valoarea probatorie rapoartelor de activitate întocmite de lichidator, ele constituind premisa admiterii în atragerea răspunderii administratorilor, pe de o parte, iar în ceea ce privește folosirea în interes personal a bunurilor și creditelor societății, față de împrejurarea existenței sumei de 4.567.568.997 lei ROL, ridicate fără a fi supusă unei evidențe contabile, menționându-se sumar "creditori diverși", încadrarea corectă a faptei este cea de la art.138 lit.
Totodată, corect s-a reținut că administratorul nu și-a îndeplinit obligația de a ține evidența contabilă conform legii, în sensul că ultimul bilanț contabil este aferent anului 2000, că unele documente contabile sunt dispărute, neprocedându-se la reconstituire, conform art. 26 din Legea nr. 82/1991 rep. astfel încât, corect s-a atras răspunderea și pentru art.138 lit Se impune precizarea că, în mod direct fapta nu este producătoare de prejudiciu, ea ocazionând starea de insolvabilitate prin ascunderea de active și însușirea de fonduri bănești, astfel că, în mod corect s-a cuantificat de judecătorul - sindic prejudiciul la suma de 466.962,44 lei RON, pentru faptele de la art. 138 lit. a,d șie.
În ceea ce privește recursul pârâtei C reținem că în speță nu operează prescripția dreptului material la acțiune, întrucât acțiunea introductivă AVAS, s-a înregistrat la 25.04.2005, sub imperiul Legii nr. 64/1995, ea fiind astfel suspusă dispozițiilor legale sus amintite, sub imperiul cărora a început să curgă. Ori, regula generală este că prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care potrivit art. 8 Decretul Lege nr. 167/1958 curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Ori, raportul administratorului judiciar din 24.06.2004 a prevăzut doar situația debitoarei, fără a indica persoanele responsabile de starea de insolvență, astfel că prescripția nu operează nici față de AVAS, ce a înregistrat acțiunea la 25.04.2005 și nici față de lichidatorul judiciar, care față de data depunerii cererii de intervenție 28.02.2007, raportat la promovarea acțiunii AVAS ce individualizează pe cei vinovați de prejudiciu, a promovat acțiunea în termen.
Relativ la răspunderea pârâtei pentru care există o relație de cauzalitate corect a stabilit judecătorul-sindic că, răspunderea pârâtei Ces olidară cu răspunderea pârâților și față de dispozițiile art. 138 alin.4 din Legea nr. 64//85/2006 văzând că cei trei se fac vinovați aproape concomitent de starea de insolvență a debitoarei, iar cu prilejul cesiunii din 30.10.2001 nu s-a realizat o descărcare de gestiune a cedentei față de cesionari. De asemenea, pe parcursul anului 2001, debitoarea a avut administratori sociali diferiți, respectiv C până la 30.10.2001, iar ulterior pe ceilalți doi pârâți și deci răspunderea pentru lipsa organizării unei contabilități conforme cu legea pentru 2001, este evident solidară.
În fine, decontarea sumelor de bani, fără evidența contabilă și lipsa bunurilor din averea debitoarei, fără predarea-primirea patrimoniului debitoarei cu prilejul cesiunii, toate realizate în 2001, răspunderea este tot solidară.
Pentru motivele de fapt și de drept sus amintite, conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile recurentelor AVAS și ale pârâtei C declarate împotriva sentinței civile nr. 813/7.11.2007 pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 160/F/2006 al Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta AVAS și pârâta C împotriva sentinței civile nr. 813/7.11.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 160/F/2006 al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.: / 28.03.2008
Dact.: / 31.03.2008 / -2 ex-
Judecător-sindic:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță
