Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 85/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.85/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 25 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de împotriva deciziei nr.561/R din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția comercială în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa contestatorului și a intimatelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B și.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din18 februarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 25 februarie 2010.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr. 139/SIND/11.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu pârâtul și în consecință l-a obligat pe pârât să suporte din averea personală o parte din pasivul societății creditoare, reprezentând creanțe datorate bugetului de stat în valoare de 164.443,55 lei.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal încheiat la data de 18.11.2002, în calitate de fost administrator al a predat pârâtului, noul administrator als ocietății un număr de 22 de acte începând cu certificatul de înmatriculare și actul constitutiv al societății, documentele contabile primare, registrele, bilanțuri contabile, balanțe, etc. și terminând cu înștiințarea de plată nr. 2215/3.10.2002 emisă de B, despre care se face mențiunea că a fost luată la cunoștință, pârâtul asumându-și obligațiile bugetare menționate în înștiințare precum și celelalte drepturi și obligații ce emană de la societate și în legătură cu societatea.
Acest înscris ara regimul juridic reglementat de art. 1191 Cod civil.
Pârâtul nu a indicat nici lichidatorului și nici expertului numit în cauză unde s-ar afla actele contabile ale societății, în timp ce, față de sus menționatul proces verbal declarația lui are acoperire și totodată se justifică și precaritatea expertizei.
Pentru acest motiv judecătorul sindic a reținut în sarcina pârâtului fapta prevăzută de art. 139 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se susține că hotărârea este contrară probatoriului administrat, omițând împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei.
Fapt esențial este că debitul reclamat avea existență la 30 iunie 2002, punându-se problema răspunderii acelora care au condus societatea până la această dată și care l-au determinat.
Se trece sub tăcere și faptul că, după casare, în cadrul rejudecării, co-pârâta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată deși s-a încuviințat proba cu interogatoriul său, refuzul înfățișării pentru a răspunde trebuind să primească regimul impus de aer. 225 Cod de procedură civilă.
Recurentul susține că nu a avut nici o contribuție la apariția stării de insolvabilitate, după semnarea actului adițional care niciodată nu a fost înscris la registrul comerțului nu a desfășurat nicio activitate care să determine situația financiară a firmei și nici de altă natură, fapt care rezultă din probele administrate.
Se menționează ca edificatoare împrejurarea că pârâta a efectuat voluntar plata unor debite, între care și acela din cealaltă cere de chemare în judecată, care a rămas fără obiect, recunoscând astfel culpa sa.
Prin decizia civilă nr.561/5.11.2009 Curtea de APEL BRAȘOVa respins recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele considerentele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active se constată că acțiunea a fost înregistrată la data de 16.02.2005, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată. Acest text de lege nu conținea niciun fel de precizări cu privire la persoana care are calitatea de a formula acțiunea în răspundere, ca urmare, interpretarea constantă în practica judiciară a fost că atât administratorul sau lichidatorul judiciar cât și orice creditor înscris în tabelul creanțelor are dreptul de a promova o astfel de acțiune.
În conformitate cu principiile aplicării legii în timp, actele de procedură sunt supuse condițiilor de fond și de formă cerute de legea sub imperiul căreia au fost efectuate.
Acțiunea fiind introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, ea nu poate fi supusă condițiilor cerute de această lege întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 1 din Codul civil în conformitate cu care legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă.
Ca urmare, calitatea procesuală activă fiind apreciată în funcție de data înregistrării acțiunii, excepția invocată este neîntemeiată.
Criticile referitoare la fondul cauzei urmează, de asemenea, a fi înlăturate pentru următoarele motive:
În cadrul procedurii insolvenței L au fost formulate două acțiuni în răspundere întemeiate pe dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995 (în prezent art. 138 din Legea nr. 85/2006), una de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu și și una de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B, numai împotriva pârâtului. Acțiunea formulată de AV. a rămas fără obiect, ca urmare a achitării debitului de către pârâta, împrejurare constatată de judecătorul sindic prin încheierea din 21 mai 2009.
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a soluționat doar acțiunea formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâtul. În cadrul soluționării acestei acțiuni dispozițiile art. 225 Cod de procedură civilă nu puteau fi aplicate față de.
În cazul în care s-ar fi constatat că această persoană și nu pârâtul poartă răspunderea pentru starea de insolvență a societății, soluția care s-ar fi impus ar fi fost respingerea acțiunii însă această dovadă nu s-a făcut.
Astfel, recurentul susține că debitul reclamat exista la data de 30 iunie 2002, înainte ca el să fi devenit administratorul societății, fapt consemnat în expertiza efectuată.
În expertiză nu se consemnează acest fapt, mai mult, nici în raportul de expertiză și nici în răspunsul la obiecțiuni expertul nu a dat niciun răspuns la obiectivele stabilite, față de lipsa documentației necesare.
Nu există la dosar nici alta probe din care să rezulte că societatea era deja în stare de insolvență la data încheierii actului adițional, 18 noiembrie 2002. Dimpotrivă, prin nota de prezentare anexată cererii de deschidere a procedurii se consemnează data încetării plăților 9.04.2003 iar titlurile executorii și somațiile de plată depuse pentru dovedirea creanței sunt din anul 2003.
Afirmația recurentului că niciodată nu a avut vreo calitate la societatea debitoare este contrazisă de actul adițional la statutul, prin care acesta și-a dat acordul de a administra societatea, având cunoștință despre drepturile și obligațiile stabilite prin lege pentru calitatea de administrator și de procesul verbal prin care a recunoscut primirea documentelor contabile ale societății, declarând chiar că își asumă obligațiile bugetare menționate în înștiințarea de plată nr. 2215/3.10.2002, precum și celelalte drepturi și obligații ce emană de la societate și în legătură cu societatea.
Omisiunea înscrierii acestor acte la registrul comerțului nu este de natură a îl exonera pe pârât de răspundere, înscrierile la registrul comerțului având rolul de a asigura opozabilitatea față de terți.
Nici achitarea de către a unei părți din datoriile societății nu este de natură a crea prezumția culpei acesteia pentru starea de insolvență a societății, atât timp cât această plată nu se coroborează cu altă probă.
Ca urmare, față de lipsa oricăror documente contabile ale societății, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că pârâtul se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență prin omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea, încadrându-se în dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul.
În motivarea contestației întemeiate pe art. 318 teza 1 și 2 Cod procedură civilă se arată următoarele:
Reclamanta omite să precizeze data la care datoria era scadentă, să raporteze această dată la pretinsa calitate a recurentului și că observe dacă legea îi permitea să formuleze cererea.
Recurentul a invocat în recurs faptul că reclamanta nu avea calitate procesuală de a formula acțiunea în atragerea răspunderii raportându-se la data înregistrării acțiunii și nu la prima zi de înfățișare, încălcând principiul aplicării imediate a normelor de procedură, ceea ce constituie greșeală materială
S-a mai invocat faptul că acțiunea și hotărârea nesocotesc prevederile legale cu privire la condițiile speciale pentru angajarea răspunderii.
Instanța de recurs nu a reținut faptul că debitul avea existență la 30.06.2002 așa cum se consemnează în expertiza efectuată punându-se problema răspunderii acelora care au condus societatea pârâtă până la această dată și pe care l-au determinat
Pârâtul nu a avut nicio contribuție la apariția stării de insolvență nu a avut niciodată nicio calitate la societate, iar după semnarea actului adițional neînscris la registrul comerțului nu a desfășurat nicio activitate care să determine situația firmei. Niciodată nu a avut împuternicirea de a semna ori dispune cu privire la disponibilul bănesc din conturile bancare. La data actului adițional semnat de pârât debitoarea era în stare de faliment bunurile deținute de acesta fiind înstrăinate de aceleași persoane între care și pârâta astfel că societatea nu mai deținea niciun activ. Pârâtul nu a deținut niciun act al societății pretinsa lor predare neavând loc, actul evocat depus în copie necertificată și refuzându-se depunerea originalului său la dosar neavând existență reală.
Aceste aspecte cu privire la starea de faliment le-a aflat posterior actului.
Din probe rezultă inexistența condițiilor răspunderii.
Instanța de fond s-a rezumat să rețină că actul adițional determină răspunderea în condițiile în care nota de prezentare anexată cererii reclamantei consemnează data încetării plăților 9.04.2003 iar titlurile executorii și somațiile de plată depuse pentru dovedirea creanței sunt din 2003.
Susținerile pârâtului cu privire la lipsa oricărei implicări faptice a pârâtului sunt omise.
Procesul verbal a fost contestat invocându-se că a fost depus la dosar fără a fi însemnat pentru conformitate, nu s-au prezentat originalele.
Instanța lipsește de relevanță lipsa calității pârâtului de administrator de fapt decurgând din lipsa oricărei implicări în societate.
S-a refuzat expertizarea conturilor societății și implicit a actelor de administrare a acestora inclusiv după data de 18.11.2002, niciun act nefiind întocmit de pârât.
Intimata Bad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând decizia atacată, în raport cu motivele invocate, Curtea constată următoarele:
Instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate de pârât, iar motivele contestației în anulare reiau criticile formulate de recurent în recurs.
Potrivit art. 138 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Contestația în anuare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor
Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege pentru că practic s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs.
Greșeala trebuie să fie esențială, evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor
În ceea privește teza a doua a art. 138 Cod procedură civilă instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial astfel încât omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recursului nu deschide calea contestației în anulare.
Instanța de recurs a analizat excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei B de a formula acțiunea în răspunderea administratorului, a analizat toate apărările formulate de pârât cu privire la data intrării debitoarei în stare de insolvență, analizat actul adițional și procesul verbal prin care pârâtul a recunoscut primirea documentelor contabile ale societății, condițiile răspunderii pârâtului.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate și analizându-le a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului.
Față de considerentele mai sus arătate nefiind incidente dispozițiile art. 138 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 561/5.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - - -
Grefier,
Red.: /26.02.2010
Tehnored: /26.02.2010/ - 7ex -
Judecător sindic:
Jud. recurs: -, -
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
