Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 862/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 862

Ședința publică din data de 24 iunie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de lichidatorul Cabinet individual practician în insolvență, cu sediul în Târgoviște, Calea B, -. D,. 28, jud. D și creditoarea SC Sud SA B, punct de lucru Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,--32, jud. D împotriva sentinței nr. 16 din data de14 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în com., jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, creditoarele P, cu sediul în P,-, jud. P, SC SA, prin lichidator, cu sediul în Târgoviște,-,. C,. 20, jud. D, pârâta, domiciliată în P,-,.76,. A,.10, jud. P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.

Recursul declarat de lichidatorul judiciar este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recursul declarat de creditoarea SC Sud SA este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei, potrivit nr. 248/22.05.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentul-lichidator Cabinet individual practician în insolvență, recurenta-creditoare SC Sud SA B, punct de lucru Târgoviște, intimata-debitoare SC SRL, intimatele-creditoare P, SC SA, prin lichidator, intimata-pârâtă și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul registratură recurenta-creditoare SC Sud SA a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care,

Curtea, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de creditoarea SC Sud SA, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțarea asupra excepției și asupra recursului declarat de lichidatorul.

CURTEA

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată în cadrul prezentului dosar de faliment la data de 26.03.2007, lichidatorul judiciar a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună stabilirea răspunderii acestuia în calitate de administrator al societății debitoare SC SRL, în temeiul disp.art.138 din Legea 85/2006.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că debitoarea nu a depus bilanțul contabil din anul 2005 până în prezenta, iar astfel de situație se încadrează în disp. art. 138 lit. rap. la art. 1 și art. 27 din Legea 82/1991, întrucât, nedepunerea de către debitor a actelor contabile impuse de lege, creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a înțeles să se folosească de probele cu înscrisuri aflate în dosarul de insolvență, respectiv rapoartele de activitate depuse la termenele acordate de instanță și de adresele depuse de creditor.

Prin sentința nr. 16 din 14.01.2008, Tribunalul Prahovaa respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul-lichidator judiciar, în contradictoriu cu.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că invocarea disp.art.138 din lege nu atrag în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece legea nu a instituit o prezumție de vinovăție și de răspundere în sarcina pârâților, ci doar posibilitatea stabilirii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens. Cum, în conformitate cu prevederile art.129 pr.civilă, sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație în fața judecății, iar în cauză titular al cererii de chemare în judecată este lichidatorul judiciar desemnat, instanța a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâtul a săvârșit fapta prevăzută de art.138 lit. d din lege și că această faptă a fost cea care a cauzat starea de insolvență a societății.

S-a mai reținut că, nedepunerea documentelor cerute de lege la administrația financiară, nu poate angaja răspunderea administratorului, deoarece nu s-a probat că, printr-o astfel de omisiune a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.

Împotriva sentinței au declarat recurs lichidatorul Cabinet Individual Practician în insolvență și creditoarea SC Sud SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând disp. art. 304 pct.9 pr.civilă.

Creditoarea SC Sud SA a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 și art. 3041.pr.civilă, activitatea efectuată de debitoare în anul 2006 neputând fi considerată ca inexistentă și, de asemenea, nici documentele contabile privitor la această activitate nu pot fi eliminate prin simplul fapt că debitoarea nu le-a depus la dosarul cauzei cu toate că avea obligația legală de a le depune, acesta fiind și motivul pentru care s-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței și rejudecând cauza în fond, să se admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei, în condițiile art. 138 (1) lit.d din Legea 85/2006.

Practicianul în insolvență a formulat aceeași solicitare de admitere a recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 138 din lege împotriva intimatei-pârâte.

Cu privire la recursul formulat de creditoare, din oficiu, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că recurenta, potrivit art. 138 alin.1 teza I, nu mai are legitimare procesuală activă în promovarea acțiunii în răspundere reglementată de art.138 și nici în exercitarea căii de atac împotriva sentinței pronunțată de judecătorul sindic.

În actualul context legislativ numai practicianul în insolvență mai are dreptul să promoveze acțiune în răspunderea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere sau a oricărei alte persoane care au cauzat starea de insolvență a debitorului, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și comitetul creditorilor.

Numai comitetul creditorilor mai poate formula în condițiile prevăzute de lege o astfel de acțiune și nu oricare dintre creditori.

Neavând calitate procesuală, creditorul SC Sud SA B, nu poate exercita calea de atac a recursului, recursul acestuia fiind inadmisibil.

Examinând sentința recurată în raport de criticile formulate de lichidatorul judiciar și temeiurile prevăzute de art. 304 pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art. 3041pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

răspunderii pârâtului-intimat în calitate de fost administrator statutar al societății debitoare aflată în insolvență presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și insolvență și culpa acestuia.

În cauză nu s-a făcut dovada, așa cum corect a reținut judecătorul sindic, îndeplinirii condițiilor mai sus arătate.

Fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.d din lege presupune săvârșirea acesteia cu intenție care trebuie dovedită în persoana administratorului societății debitoare de către cel ce o invocă potrivit art.1169 civ.

În cazul încălcării obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, nu există o prezumție de culpă, iar în cauză, nu au fost administrate probe care să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei respective.

Solicitarea lichidatorului judiciar neînsoțită de probe din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare angajării răspunderii speciale prevăzută de art. 138 din lege, nu poate conduce automat la admiterea cererii formulate, astfel că, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie și a respins întemeiat cererea lichidatorului judiciar.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza a disp. art. 312.pr.civilă va respinge ca nefondat recursul formulat de lichidatorul judiciar în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul formulat creditoarea SC Sud SA B, punct de lucru Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,--32, jud. D împotriva sentinței nr. 16 din data de14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în com., jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, creditoarele P, cu sediul în P,-, jud. P, SC SA, prin lichidator, cu sediul în Târgoviște,-,. C,. 20, jud. D, pârâta, domiciliată în P,-,.76,. A,.10, jud. P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.

Respinge ca nefondat recursul formulat de lichidatorul Cabinet individual practician în insolvență, cu sediul în Târgoviște, Calea B, -. D,. 28, jud. D împotriva sentinței nr. 16 din data de14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Fiind plecată în concediu

de odihnă

se semnează de

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

GREFIER,

- --

Red.

Tehnored.

2 ex./26.06.2008

f- - Tribunalul Prahova

a -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 862/2008. Curtea de Apel Ploiesti