Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 88/2010
Ședința publică de la data de 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban
JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ N, ambele îndreptate împotriva sentinței nr.1220/F din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul neamț, în dosarul nr-, având ca obiect angajare răspundere administratori.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimatul și avocat cu împuternicire avocațială din partea intimatului anterior menționat și a intimatului -, lipsă fiind acesta, recurentele-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă N, intimata-debitoare și intimatul-lichidator AUDIT
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 25 ianuarie 2010, s-a depus la dosar întâmpinarea formulată și comunicată, prin fax, într-un singur exemplar, de intimații și -, după care:
Instanța, constată că în cauză au fost formulate două recursuri, respectiv de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ N, ambele declarate și motivate în termen și legal scutite de plata taxei de timbru.
Avocatul intimaților arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimații și -, foști administratori ai societății debitoare, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, având în vedere că din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite cerințele art.138 din Legea 85/2006 privind răspunderea administratorilor statutari ai societății debitoare, foștii administratori îndeplinindu-și corespunzător obligațiile, astfel încât nu s-au constatat înregistrate erori ale acestora în actele societății. În consecință, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică și a fi obligate recurentele la plata cheltuielilor de judecată,conform chitanțelor depuse la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererile înregistrate în dosarul de faliment la data de 09.06.2006 de către creditorul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă N și la data de 29.09.2008 de către lichidatorul judiciar, s-a solicitat atragerea răspunderii personale a foștilor administratori și și obligarea acestora la plata pasivului întrucât, așa cum reiese din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți, întocmit conform art.59 din Legea nr.85/2006 și din raportul de expertiză contabilă, aceștia se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență, pentru următoarele motive: nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în sensul că nu s-au putut identifica debitorii, nu s-au efectuat inventarierile anuale; în anul 1999 au înregistrat cheltuieli financiare suplimentare, reprezentând dobânzi datorate către, întrucât decontările pe baza contractelor încheiate pentru utilități și în mod deosebit pentru ratele datorate pentru utilajele folosite nu s-au achitat la termenele contractuale convenite; nu au analizat în situațiile financiare și bilanțurile contabile, cu rapoartele detaliate pentru strategia ce se impunea în vederea evitării stării de insolvență, fapt ce denotă că au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; au manifestat dezinteres pentru plata obligațiilor datorate către bugetul asigurărilor sociale, inclusiv cele datorate cu titlu de comision conform nr. 130/1999, pentru serviciile prestate în vederea păstrării și completării carnetelor de muncă ale salariaților; au creat stocuri de materii prime, materiale și semifabricate în proporție de 45% până la 77% din activele circulante, reprezentând de fapt o imobilizare de surse care a avut ca rezultat o majorare a datoriilor către buget; cheltuielile cu producția nu au avut acoperire în prețul de vânzare al produselor create; stocurile de materii prime, materiale consumabile și semifabricate nu au corespuns și faptic la inventarierea efectuată de lichidator, ceea ce poate duce la concluzia că s-a efectuat o încărcare a acestora doar scriptică; nu a efectuat inventarul conform legii contabilității.
A mai arătat creditorul N că foștii administratori " au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență producând instituției un prejudiciu care trebuie reparat de către aceștia cu averea personală. Totodată, a solicitat să se dispună măsuri asigurătorii față de bunurile administratorilor.
administratori au formulat întâmpinare la cererile de atragere a răspunderii și au solicitat respingerea acestora arătând în motivare următoarele:
Activitatea pe care au desfășurat-o a fost una corectă din punct de vedere contabil și comercial; lipsa competitivității pe piață a bunurilor din averea debitoarei ce nu au putut fi valorificate, nu se circumscrie cazului de atragere a răspunderii indicat drept temei de drept al cererii; au încercat păstrarea forței de muncă până în luna mai când au fost plătiți salariații societății; lichidatorul nu a făcut dovada celor susținute, iar în raportul inițial a precizat că nu există indicii de săvârșire a nici uneia din faptele prevăzute de art. 138; nu există nici raport de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit. administratori au mai arătat care sunt cauzele insolvenței: sistarea în luna aprilie 1999 furnizării utilităților de către ", societate în cadrul căreia își desfășurau activitatea; încheierea de contracte de furnizare a apei și energiei termice cu altă societate, la prețuri superioare, începând din luna decembrie 1999, când s-a închis "
Prin sentința comercială 1220/F/28.10.2009 s-au respins cererile de angajare a răspunderii formulate de creditoarele Inspectoratul de Muncă N și audit P N, ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că starea de insolvență societății nu se datorează foștilor administratori sau altor persoane.
Faptele săvârșite de membrii organelor de conducere sau supraveghere ori de alte persoane împotriva cărora se poate atrage răspunderea personală sunt expres și limitativ prevăzute la art. 138 din nr. 85/2006, iar răspunderea este delictuală, astfel că pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 998 din Codul civil.
În speță, cauzele care au condus societatea la starea de insolvență sunt cele menționate de expert în raportul de expertiză contabilă și de lichidatorul judiciar în rapoartele inițiale întocmite în temeiul art. 59, respectiv: neplata datoriilor către furnizorii de utilități (apă, energie termică), datorii care au crescut ca urmare a faptului că " s-a închis, iar debitoarea a fost nevoită să încheie contracte cu alt furnizor, la prețuri mai mari; scăderea considerabilă a veniturilor din vânzarea produselor (de natură textilă) datorată creșterii numărului de societăți comerciale cu același specific de activitate și a importurilor; gradul avansat de uzură a mijloacelor fixe, fapt care a necesitat pentru menținerea lor în stare de funcționare, cheltuieli suplimentare; plata ratelor pentru utilajele achiziționate care a accentuat lipsa de surse pentru acoperirea datoriilor; creșterea prețurilor la materiile prime și materialele auxiliare care a influențat în mod direct volumul de pierderi înregistrate.
Împrejurările menționate nu sunt de natură a atrage răspunderea membrilor organelor de conducere, nu se află printre cele prevăzute la art.138, iar creditorul și lichidatorul judiciar nu au adus alte dovezi în susținerea cererilor. Nu există nici o dovadă la dosar din care să rezulte că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau că prejudiciul adus societății și, indirect creditorilor, este rezultatul unei fapte culpabile a foștilor administratori sau altor persoane.
Neefectuarea inventarului nu conduce la concluzia că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, iar între această omisiune a foștilor administratori și ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu există legătură de cauzalitatea.
Nici faptul că foștii administratori ar fi continuat, în interes personal, o activitate care să ducă, în mod vădit, la încetarea de plăți, nu a fost dovedit de creditor sau de lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă
Prin recursul formulat Direcția Generală a Finanțelor Publice N arată că judecătorul sindic a avut în vedere numai raportul de expertiză și raportul prevăzut de art.59 din Legea 85/2006.
Se susține că foștii administratori nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea din care rezultă atitudinea dezinteresată, și reaua credință în prejudiciul există fiind produs prin neplata obligațiilor la bugetul de stat iar responsabilitatea pentru trecerea contabilității revine administratorilor.
Susține de asemenea că administratorii au dispus continuarea activității în interes personal deoarece din expertiză rezultă că încă din 1998 starea de insolvență era accentuată iar neplata obligațiilor fiscale au dus la agravarea stării. Se mai arată că potrivit art.1080 cod civil diligența la care erau obligați pârâții, era aceea a unui bun administrator iar potrivit art.35 din Decretul 31/1954 administratorii răspund atât față de persoana juridică, cât și față de terți.
Recurenta Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă N arată că administratorii nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea deoarece din contabilitate nu pot fi identificați debitorii față de care au creanțe de 25.000.000 lei, nu a respectat legislația fiscală în vigoare, s-au achitat dobânzi deoarece nu s-au plătit la termenele stabilite obligațiile contractuale, nu s-a analizat în adunarea generală a acționarilor situația financiară a debitoarei și a manifestat dezinteres față de obligațiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prin întâmpinare intimații arată că lichidatorul a stabilit că operațiunile contabile au fost ținute fără greșeli, că activitatea desfășurată de administratori este corectă din punct de vedere contabil. Se mai susține că nu a continuat activitatea societății în interes personal, că nu au dovedit susținerile făcute, că starea de insolvență nu se datorează unor fapte culpabile.
Curtea, verificând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și cu respectarea dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, apreciază că recursurile promovate sunt nefondate, judecătorul sindic reținând o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și a făcut o corectă aplicare a legii.
Referitor la motivele de recurs formulate de cei doi recurenți, instanța reține că cererea de angajare a răspunderii a fost formulată sub incidența Legii 64/1995, recurenții invocând incidența art.137 lit.c,d din acest act normativ.
Potrivit art.137 lit.c și d, membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul debitoarei dacă au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți(lit.e) sau dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și dacă aceste fapte au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
În ceea ce privește incidența situației prevăzute de lit.c recurenta reclamantă era ținută să facă dovada atât a continuării unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți cât și interesul personal al pârâților care au dispus continuarea unei astfel de activități. Din expertiza efectuată în cauză rezultă fără echivoc că societatea debitoare a efectuat activitate în pierdere începând cu 1999 când a înregistrat o pierdere de 262.346 lei, în 2000 pierderea societății fiind de 138.464 lei.
Deși era vădită ajungerea în stare de insolvență a debitoarei în cauză nu s-a făcut dovada interesului personal al pârâților care a dispus continuarea unei astfel de activități, proba fiind în sarcina reclamantei. O astfel de probă nu s-a realizat nici prin prezentul recurs, criticile formulate de cei doi recurenți sub acest aspect fiind nefondate.
În ceea ce privește fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d) aceasta trebuie să fie în raport de cauzalitate cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că debitoarea nu a efectuat inventarierile anuale. Este adevărat că potrivit 2388/1995 și a Legii 82/1991 debitoarea trebuia să efectueze inventarierea anuală a patrimoniului.
Neîndeplinirea acestei obligații prevăzute prin art.8 din Legea 82/1991 constituie contravenție, însă pentru a angaja răspunderea membrilor organelor de conducere este necesar ca reclamanta să fi dovedit că această omisiune a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență precum și care este cuantumul prejudiciului-parte din pasiv- care a fost cauzat prin această omisiune.
Nici reclamanta la fond și nici recurenții în prezentul recurs nu au făcut o astfel de dovadă deși sarcina probei, potrivit art.1169 Cod civil revenea acestora.
Cu privire la celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs acestea nu reprezintă elemente materiale ale faptelor prevăzute de lege de natură a angaja răspunderea membrilor organelor de conducere și cu care a fost învestit judecătorul sindic.
În consecință, față de considerentele reținute instanța va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate.
Având în vedere că intimații au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariul apărătorului, având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga recurenții să plătească intimaților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursurile declarate de recurentele-creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N cu sediul în mun. P N,- bis și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ N cu sediul în mun. P N, str. -.-. nr.8, județul N, în contradictoriu cu intimata-debitoare cu sediul în loc.-, județul N, intimatul-lichidator AUDIT cu sediul în mun.P N,-, -.3,.B,.8,.79, județul și intimații-foști administratori ai societății debitoare- cu domiciliul în mun.P N,-,.78, județul și - cu domiciliul în mun.P N, str. -.-, nr.32,.A,.13, județul N, ambele îndreptate împotriva sentinței nr.1220/F din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul neamț, în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă recurenții să plătească intimaților și - 595 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.sent.
Red.dec.rec.
Tehnored.Fl.B-26.02.2010
8 ex.
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Cătălin Șerban, Claudia Popescu
