Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 936/2007. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 936/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2007
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de administratorul împotriva sentinței civile nr. 635/S/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL T prin lichidator; intimații - -, PFA, - SRL, - BETON ROMÂNIA SRL, - SRL, - - L, - -- H, - - T, - - T, - - T, - SRL, - SRL, - SRL, - CONTROL SRL, - SRL, - GAZ ROMANIA SRL, - SRL, - SRL, - - - TEHNOLOGII ȘI DE, T, - SRL, - - SRL, T, DGFP T, și ORC T, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat, lichidatorul personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin fax-ul instanței la data de 27.10.2008, de către creditoarea - BETON ROMÂNIA SRL, întâmpinare.
Reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate, modificarea atragerii răspunderii recurentei, cu cheltuieli de judecată, având în vedere prevederile art. 59 și 139 din Legea 85/2006 cu privire la prescripția dreptului de a cere antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului, având în vedere că de la momentul întocmirii raportului au trecut mai mult de 3 ani. Pe fond, raportat la art. 138 lit. a și c din Legea 85/2006, arată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece recurenta nu a folosit creditele sau bunurile societății. Arată că nu există la dosar un raport cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență, că din pasivul debitoarei sunt creanțe recuperate de la proprii debitori, că s-au obținut titluri executorii care nu au fost puse în executare, întrucât creditorii nu au avansat sumele pentru executare. Arată că și după deschiderea procedurii, debitoarea a continuat activitatea și a achitat creanțe sub supravegherea lichidatorului, astfel că debitul raportat de lichidator nu corespunde realității.
Lichidatorul arată că la 09.02. a depus raportul preliminar în care s-a pronunțat cu privire la cauzele care au condus la starea de faliment a societății debitoare și în care a apreciat că se impune atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului. Arată că perioada analizată este 2000 - 2005, din care a rezultat că datoriile societății față de creanțele de recuperat sunt mult mai mari, că la fila 3 din acest raport se arată că a fost preluată o creanță de către, soțul recurentei, această sumă fiind folosită în alte scopuri. Referitor la conținutul activelor, arată că deși societatea era în vădită stare de insolvență din ultimul trimestru al anului 2002, aceasta a încheiat în continuare contracte fără a avea posibilitatea executării acestora, astfel că încheia și contracte de subantrepriză și încasa banii, fără să plătească subantreprenorii.
Reprezentanta recurentei, în replică, arată că din raportul final rezultă că debitoarea avea creanțe de recuperat în sumă de peste 35.000 lei RON, sumă care nu putea fi cauza intrării în insolvență a debitoarei și că în speță nu poate fi vorba despre un management defectuos, precizând că la data intrării societății în insolvență, existau creanțe de recuperat.
Lichidatorul precizează că tot în raportul final s-a arătat că la momentul intrării în insolvență s-a solicitat un plan de reorganizare pentru suma de 1,5 miliarde lei, pentru care s-a întocmit o factură, astfel că din suma totală de 3,5 miliarde lei tot rămânea o sumă mare de achitat. Arată că a fost de acord cu planul de reorganizare și a achiesat la acesta, cu factură cu tot, dar ulterior, prin expertiză s-a stabilit că nu este viabil un asemenea plan de reorganizare. Arată că s-au obținut titluri executorii pentru 1,6 miliarde lei de către o societatea care, la rândul ei a intrat în faliment.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 635/S/03.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișad ispus închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei - SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, în contradictoriu cu creditorii: - -, PFA, - SRL, - BETON ROMÂNIA SRL, - SRL, - -, - - H, - -, - -, - -, - SRL, - SRL, - SRL, - CONTROL SRL, - - SRL, - GAZ ROMÂNIA SRL, - SRL, - SRL, - --TEHNOLOGII și DE, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, - SRL, - - SRL, cu fostul administrator al debitoarei (fostă ) și cu CAMERA de COMERȚ INDUSTRIE și AGRICULTURĂ.
A dispus ORC T efectuarea cuvenitelor mențiuni de radiere a debitoarei din evidențele registrului comerțului și antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator până la concurența sumelor reprezentând creanțele creditorilor, declarate în prezenta cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 2218/07.10.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4911/COM/S/2004 s-a dispus declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului prevăzută de fosta Lege 64/1995 împotriva debitoarei DC SRL iar pentru administrarea procedurii s-a format dosarul 98/S/2004, devenit ulterior nr- în cadrul căruia, debitoarea a fost declarată în faliment după ce, planul de reorganizare supus dezbaterii creditorilor, a fost respins.
În baza prerogativelor conferite de lege, lichidatorul judiciar desemnat în persoana d-lui, a învederat judecătorului sindic, atât prin rapoartele preliminare cât și prin Raportul Final, faptul că - SRL a fost înființată și înregistrată sub nr. J 35/1613/16.12.1996 având ca principal obiect de activitate, acțiuni de dezvoltare industrială, agricolă, imobiliară iar ca domenii secundare, publicitate, prestări servicii, comerț cu amănuntul a articolelor și aparatelor electrice, lucrări de construcții, inclusiv lucrări de artă, comerț cu ridicata a deșeurilor și resturilor, asociatul și administratorul societății fiind.
Din analiza activității economico-financiare pe ultimele 3 exerciții, lichidatorul judiciar a desprins concluzia potrivit căreia, cifra de afaceri a înregistrat un trend descrescător pe parcursul celor 3 ani luați în analiză, atingând nivelul "0" în anul 2005, când, deși societatea a inițiat un plan de reorganizare, nu a realizat nimic din propunerile acestuia, sistându-și în totalitate activitatea; datorită faptului că, producția exercițiului este superioară valorii adăugate, s-a înregistrat creșterea ponderii consumurilor intermediare, cu implicații nefavorabile asupra costurilor și rezultatelor realizate de societate iar faptul că, indicatorii analizați s-au diminuat semnificativ pe parcursul celor 3 ani, denotă un management foarte slab, materializat în primul rând prin nerecuperarea creanțelor proprii de la debitori. Din analiza datoriilor neacoperite de creanțe, s-a constatat un trend crescător al creanțelor, pe fondul diminuării cifrei de afaceri, fapt care a influențat nefavorabil fluxul de disponibilități și a dus la crearea dezechilibrului financiar, finalizat prin încetarea de plăți.
Pentru recuperarea creanțelor în sumă de 344.408 lei lichidatorul a demarat acțiuni judecătorești pentru suma de 215.608 lei, diferența reprezentând creanțe prescrise, dar creditorii nu au avansat mijloacele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, astfel că, la data finalizării procedurii insolvenței, în activul societății au mai rămas de recuperat creanțele pentru care există titlu executoriu.
Cu privire la cauzele care au condus la falimentul societății comerciale SRL, se arată că, starea de insolvență a apărut în anul 2003, moment în care administratorul societății avea obligația potrivit art.25 din Legea 64/1995 de a solicita procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Managementul defectuos a constat în lucrări de construcții fără existența mijloacelor de producție necesare unei tehnologii care să permită reducerea costurilor; lipsă de preocupare în recuperarea creanțelor, ceea a condus la lipsa de resurse financiare; costuri de producție foarte mari datorită executării unor lucrări necorespunzătoare față de documentația tehnică, concretizate prin nesolicitarea recepției lucrărilor executate; prin neîncasarea creanțelor proprii s-au acumulat datoriile față de bugetul statului și față de creditorii, cu accesoriile adiacente; necorelarea cheltuielilor cu salariile, cu producția fizică realizată; lipsa de dotări tehnice a dus la cheltuieli suplimentare cu chiria utilajelor, inclusiv la consumuri suplimentare de materiale și forță de muncă; nerespectarea normelor financiar - contabile prin acordarea de avansuri de trezorerie unor persoane, fără ca acestea să fie angajați ai societății și fără ca, ulterior să existe o preocupare a administratorului de încasare a acestor sume, rămânând de încasat la data declanșării procedurii suma de 35.939,6 lei, totodată renunțând la recuperarea sumei de 13.344 lei de la - SRL la care asociat unic era soțul administratorului, sumă care, la data declanșării procedurii era prescrisă.
Lichidatorul judiciar a propus atragerea răspunderii personale a administratorului în temeiul art.138 pct.1 lit. a și c din legea 85/2006 și pentru faptul că, a dispus în interes personal continuarea activității societății prin încasarea de salarii și spor de vechime în muncă, deși societatea funcționa numai în limita creditului furnizor.
Cu privire la patrimoniul debitoarei în faliment, lichidatorul nu a întocmit nici un plan de distribuire a prețului, întrucât nu s-au valorificat bunuri materiale iar hotărârile judecătorești de recuperare a debitelor societății nu au putut fi puse în executare din lipsa resurselor financiare și a refuzului creditorilor de a pune la dispoziția lichidatorului sumele necesare executării.
Astfel, judecătorul sindic a reținut că sunt incidente dispozițiile art.138 din Legea 85/2006, fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, care constă în imposibilitatea creditorilor de a-și încasa creanțele din cauza încetării de plăți, existența raportul de cauzalitate dintre faptele administratorului enumerate mai sus și vinovăția acestuia care, avea reprezentarea acestor fapte enunțate și de textul art.138 din Lege cât și în Raportul Final al lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii insolvenței cu aplicarea prevederilor art.131 potrivit cărora "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
De asemenea, judecătorul sindic a dispus antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator îndrituindu-i pe creditori la urmărirea executării silite a acesteia până la recuperarea creanțelor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs administratorul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea acesteia în parte, în sensul înlăturării dispoziției privind antrenarea răspunderii sale materiale până la concurența sumelor reprezentând creanțelor creditorilor.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât potrivit art. 304 alin.(1) Cod procedură civilă, "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, în următoarele situații: 9. când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", invocând faptul că judecătorul sindic a preluat necritic constatările și concluziile lichidatorului judiciar, fără a le supune unei verificări și analize judicioase, prin prisma prevederilor art. 138 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, atunci când a hotărât antrenarea răspunderii mele materiale până la concurența sumelor reprezentând creanțele creditorilor.
În stabilirea condițiilor pentru antrenarea acestei răspunderi, în temeiul textului enunțat, judecătorul sindic a concluzionat asupra prezenței cumulative a condițiilor impuse în acest scop din punct de vedere al faptelor ilicite, prejudiciului, raportului de cauzalitate și vinovăția recurentei, dar din interpretarea sistematică și teleologică a textului precitat, se desprinde concluzia că acțiunea în răspundere poate fi admisă numai pentru unul din cazurile prevăzute de text, atunci când membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului: "a) - au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau cel al unei alte persoane; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți", astfel că în nici o altă situație, răspunderea persoanelor menționate nu poate fi antrenată, reglementarea din text fiind strictă și limitativă, neputând fi extinsă prin interpretare la alte cazuri. Or, în cauză, judecătorul sindic a concluzionat asupra antrenării răspunderii sale materiale pentru creanțele creditorilor prin interpretarea textului precitat într-o manieră care excede conținutului acestuia și cu argumentarea reprodusă din raportul lichidatorului judiciar.
În acest raport, s-a mai reținut că fostul administrator "a dispus în interes personal continuarea activității societății prin încasarea de salarii și spor de vechime în muncă, deși societatea funcționa numai în limita creditului furnizor" (făcând trimitere la prevederile art. 138 pct. 1, lit. a) și c) din legea insolvenței. Analizând conținutul textului art. 138 pct. 1 lit. a din legea insolvenței, se constată că nu poate fi vorba de folosirea bunurilor societății în scopuri personale, neexistând nici o dovadă în acest sens, iar lichidatorul judiciar nu a făcut vreo constatare care să evoce tragerea unei asemenea concluzii.
Cât privește creditele debitoarei, recurenta arată că ele au fost achitate atât în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, în limita disponibilului bancar, cât și după acest moment, sub supravegherea administratorului judiciar, încât nu poate fi reținută acordarea unei destinații a acestora care să servească unor interese personale. Nici motivația desprinsă prin reproducere din conținutul textului art. 138 pct. 1 lit. c din legea insolvenței nu poate fi acceptată, având în vedere că debitoarea și-a continuat activitatea, în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor, anterior deschiderii procedurii, cât și ulterior sub supravegherea administratorului judiciar. Celelalte cauze expuse în raportul lichidatorului judiciar conțin o interpretare subiectivă bazată pe examinarea limitată a documentelor contabile ale societății și a operațiunilor comerciale efectuate, context în care judecătorul sindic avea obligația legală de-a da eficiență prevederilor art. 129 Cod procedură civilă, administrând toate probatoriile necesare pentru lămurirea cauzelor și împrejurărilor care au condus la încetarea de plăți și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Se subliniază faptul că o parte importantă din creditele societății reprezentând creanțele de recuperat de la proprii debitori în cuantum de 344.408 lei au fost urmărite, prin mijloace procedurale legale, dar pe care societatea nu a reușit să le recupereze, având ca efect un impact negativ asupra disponibilului său financiar și, deși, pentru 215.608 lei au fost obținute titluri executorii, creditorii din procedură au refuzat să avanseze mijloacele necesare executării acestora. Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar la 20.03.2008 reiese că debitoarea are înregistrat un debit total de 466.195 lei, ceea ce înseamnă că prin raportare la activul societății compus din creanțele de recuperat în cuantumul specificat anterior de 344.408 lei, ar rezulta o diferență de circa 100.000 lei, dar a apreciat că a-și fi continuat în interes personal activitatea societății. Această constatare, prin ea însăși, este suficientă pentru a stabili atât cauzele care au provocat starea de insolvență a debitoarei, respectiv nerecuperarea creanțelor de la proprii debitori, care au reprezentat 2/3 din pasivul înregistrat, care ar fi trebuit să fie observată de judecătorul sindic, cât și lipsa oricărei intenții de a folosi continuarea activității debitoarei în scopuri personale.
Recurenta consideră că se impune ordonarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea in concreto a cauzelor care au provocat în mod direct sau indirect starea de insolvență a debitoarei, precum și dacă, în aceste condiții, fostul administrator a folosit în vreun mod bunuri sau credite ale societății ori dacă a continuat activitatea acesteia, pentru a deservi scopurilor sale personale, cum s-a tins a se pretinde de către lichidatorul judiciar și s-a preluat necritic de către judecătorul sindic.
De asemenea, se arată că în cadrul evaluării efectuate de expert practician, cu prilejul examinării posibilităților de reorganizare ale societății, dar și în raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, nu au fost relevate aspectele amintite, în condițiile în care pe baza evidențelor contabile ale societății și obiecțiunile formulate la raportul de evaluare, am evidențiat că nerecuperarea creanțelor s-a datorat între altele unor clienți rău platnici, că societatea a avut încheiate contracte comerciale depuse la dosarul de fond care asigurau activitatea în perioada de referință și că în anul 2004 s-a înregistrat un profit de 65.363,52 lei. Dându-se eficiență principiului rolului activ al judecătorului desprins" din prevederile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, care stabilește că acesta "va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc", și cum în cauză nu au fost stabilite în condiții de legalitate cerințele impuse pentru antrenarea răspunderii materiale, consideră că devin incidente prevederile art.304 ind. 1 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă care atrag casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că fondul cauzei nu a fost cercetat sub toate aspectele.
Recurenta a susținut că din această perspectivă și față de evidența cauzelor care au condus la starea de insolvență a societății debitoare, nesupuse verificării pe baza unei expertize de specialitate care ar fi permis cercetarea fondului cauzei în integralitatea sa, solicită casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, iar în măsura în care s-ar aprecia că modul de analizare a activității economico-financiare pe ultimele trei exerciții făcute de lichidatorul judiciar este de natură să asigure formarea unei convingeri corecte asupra cauzelor care au condus la insolvența debitoarei, arată că textele de care s-a prevalat lichidatorul judiciar și a căror aplicare a fost făcută de judecătorul sindic nu sunt incidente în cauză, chiar prin raportare la constatările redate în cuprinsul raportului final.
Recurenta, în temeiul art. 139 din legea insolvenței care prevede că "acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență." invocă excepția prescripției dreptului Ia acțiune a lichidatorului judiciar pentru antrenarea răspunderii materiale în baza art. 138 din lege, menționând că pentru plasarea momentului începerii cursului prescripției stabilit prin textul enunțat, raportarea se face la art. 59 alin. 1 din lege, care stabilește că "administratorul judiciar are obligația să întocmească în maxim 60 zile (stabilit de judecătorul sindic) de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului și cu menționarea persoanelor cărora li se poate imputa ajungerea în această stare de insolvență. Așadar. data de la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență este data întocmirii raportului prevăzută de art. 59 alin. 1 din lege, de către administratorul judiciar". Astfel, față de data desemnării administratorului judiciar, termenul pentru exercițiul dreptului la acțiunea în antrenarea răspunderii materiale, conform art. 138 din lege, s-a prescris.
Arată că această concluzie se desprinde din interpretarea coroborată a textului art. 59 alin. (1) și art. 139 din lege, care stabilesc că termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii începe să curgă de la data la care administratorul judiciar avea obligația de a indica în raportul întocmit, persoana responsabilă de producerea insolvenței.
Recurenta consideră că oricum antrenarea răspunderii pe temeiul arătat nu poate opera, din perspectiva argumentelor expuse anterior, care exclud ideea exercițiului vreunui act sau fapt ilicit de natură a servi scopurilor personale în continuarea activității debitoarei, când cauza principală și hotărâtoare care a contribuit la provocarea insolvenței a constituit-o blocajul financiar provocat prin neachitarea creanțelor datorate societății de proprii debitori, cauză care nu se regăsește printre cele reglementate de art. 138 din Legea 85/2006.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, pe care le va analiza global, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea îl apreciază ca fiind întemeiat și îl va admite, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că fostul administrator "a dispus în interes personal continuarea activității societății prin încasarea de salarii și spor de vechime în muncă, deși societatea funcționa numai în limita creditului furnizor" (făcând trimitere la prevederile art. 138 pct. 1, lit. a) și c) din legea insolvenței.
Raportat la conținutul textului art. 138 pct. 1 lit. a din legea insolvenței, se constată că nu este incident în cauză textul privind folosirea bunurilor societății în scopuri personale, neexistând nici o dovadă în acest sens, iar lichidatorul judiciar nu a făcut vreo constatare care să evoce tragerea unei asemenea concluzii.
Cât privește creditele debitoarei, acestea au fost achitate atât în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, în limita disponibilului bancar, cât și după acest moment, sub supravegherea administratorului judiciar, încât nu poate fi reținută acordarea unei destinații a acestora care să servească unor interese personale. Nici motivația desprinsă prin reproducere din conținutul textului art. 138 pct. 1 lit. c din legea insolvenței nu poate fi acceptată, având în vedere că debitoarea și-a continuat activitatea, în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor, anterior deschiderii procedurii, cât și ulterior sub supravegherea administratorului judiciar.
Celelalte cauze expuse în raportul lichidatorului judiciar conțin o interpretare subiectivă bazată pe examinarea limitată a documentelor contabile ale societății și a operațiunilor comerciale efectuate, context în care judecătorul sindic avea obligația legală de-a da eficiență prevederilor art. 129 Cod procedură civilă, administrând toate probele necesare pentru lămurirea cauzelor și împrejurărilor care au condus la încetarea de plăți și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Parte din creditele societății reprezentând creanțele de recuperat de la proprii debitori în cuantum de 344.408 lei au fost urmărite, prin mijloace procedurale legale, dar pe care societatea nu a reușit să le recupereze, având ca efect un impact negativ asupra disponibilului său financiar și, deși, pentru 215.608 lei au fost obținute titluri executori.
Cu toate acestea, creditorii din procedură au refuzat să avanseze mijloacele necesare executării acestora.
Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar la 20.03.2008 reiese că debitoarea are înregistrat un debit total de 466.195 lei, ceea ce înseamnă că prin raportare la activul societății compus din creanțele de recuperat în cuantumul specificat anterior de 344.408 lei, ar rezulta o diferență de circa 100.000 lei, dar a apreciat că a-și fi continuat în interes personal activitatea societății. Această constatare, prin ea însăși, este suficientă pentru a stabili atât cauzele care au provocat starea de insolvență a debitoarei, respectiv nerecuperarea creanțelor de la proprii debitori, care au reprezentat 2/3 din pasivul înregistrat, care ar fi trebuit să fie observată de judecătorul sindic, cât și lipsa oricărei intenții de a folosi continuarea activității debitoarei în scopuri personale.
De asemenea, în cadrul evaluării efectuate de expert, cu prilejul examinării posibilităților de reorganizare ale societății, dar și în raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, nu au fost relevate aspectele amintite, în condițiile în care pe baza evidențelor contabile ale societății și obiecțiunile formulate la raportul de evaluare, am evidențiat că nerecuperarea creanțelor s-a datorat între altele unor clienți rău platnici, că societatea a avut încheiate contracte comerciale depuse la dosarul de fond care asigurau activitatea în perioada de referință și că în anul 2004 s-a înregistrat un profit de 65.363,52 lei.
Pentru a se reține incidența textului legal menționat, trebuia făcută dovada legăturii de cauzalitate între elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, conform disp. art. 998.civ.
În speță nu există dovada îndeplinirii legăturii de cauzalitate între prejudiciul cauzat, fapta recurentei și săvârșirea acesteia cu vinovăție, astfel încât simpla teorie a managementului defectuos, raportat la apărările părții, pertinente, nu poate fi reținută ca temei al admiterii unei astfel de acțiuni - sancțiune.
Din probele cauzei rezultă cu claritate că s-ar fi exercitat vreun act sau fapt ilicit, cu vinovăție, de natură a servi scopurilor personale în continuarea activității debitoarei, când cauza principală și hotărâtoare care a contribuit la provocarea insolvenței a constituit-o blocajul financiar provocat prin neachitarea creanțelor datorate societății de proprii debitori, cauză care nu se regăsește printre cele reglementate de art. 138 din Legea 85/2006.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea va dmite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 635/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va modifica sentința recurată, și pe fond va respinge acțiunea formulată de lichidatorul debitoarei - SRL împotriva pârâtei, urmând să mențină în rest dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 635/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, și pe fond:
Respinge acțiunea formulată de lichidatorul debitoarei - SRL împotriva pârâtei .
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./10.11.2008
Dact./11.11.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
