Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 937/2007. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 937/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2007
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 911/S/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL T prin lichidator judiciar MANAGEMENT și administratorul social, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoarea recurentă consilier juridic -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 23.10.2008, concluzii scrise formulate de către recurenta
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegație de reprezentare și copia raportului final cu privire la debitoare prin care arată că nu s-a solicitat atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei de către AVAS, precizând că doar lichidatorul a formulat o astfel de cerere. Arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 911/S/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis cererea formulată de administratorul judiciar - MANAGEMENT pentru închiderea procedurii de reorganizare a debitorului - SRL, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și creditorii L, T, AVAS B și administratorul social.
De asemenea, s-a dispus: închiderea procedurii /06 republicată față de debitoarea - SRL; descărcarea administratorului judiciar Insolvency Management de orice îndatorire și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori titulari de garanții sau asociați; notificarea acestei sentinței debitorului, creditorilor, administratorilor și ORC T; radierea debitoarei din ORC T, precum și respingerea cererii creditoarei de antrenare a răspunderii administratorului debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că administratorul judiciar - MANAGEMENT a solicitat să se dispună închiderea procedurii conform Legii nr. 85/2006 față de debitoare, conform raportului final; că debitorul se află in stare de insolvență, stare de fapt dovedită cu titlu executoriu și necontestată; că s-a întocmit raportul asupra situației financiare și din acesta rezultă că debitorul nu deține bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor, propunând antrenarea răspunderii administratorului, întrucât acesta se încadrează in condițiile atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere, întrucât există probe din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile necesare, respectiv nedepunerea situațiilor financiare din 2003, sau a actelor din care să rezulte evidențierea gestiunii debitoarei.
S-a mai constatat că nici un creditor nu se opune închiderii procedurii, astfel că în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 republicată, s-a dispus închiderea procedurii de isolvență a debitorului - SRL L, jud.
Tribunalul Timișa respins cererea administratorului judiciar de antrenare a răspunderii administratorului debitoarei, având in vedere art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, întrucât așa cum rezultă din raportul precizat al lichidatorului, nu s-a constatat existența unei împrejurări concrete care sa permită încadrarea activității administratorului debitoarei în sfera ținerii unei contabilități fictive, probe in acest sens nu au fost solicitate sau propuse nici de creditori, iar constatarea că nu există bunuri in patrimoniul debitoarei fără alte argumente sau motivări, nu poate determina ajungerea la certitudinea ca administratorul urmează să răspundă în condițiile expres prevăzute de articolul menționat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea recurentă arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Prin recursul formulat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul de a constata aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 138 din Legea insolvenței și a dispune antrenarea răspunderii administratorului societății pentru obligațiile neachitate către instituția recurentă, conform tabelului de creanțe al debitoarei.
În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedară civila, recursul este declarat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacata cu apel, astfel că solicită examinarea cauzei sub toate aspectele legale. Arătă ca in mod greșit judecătorul sindic nu a reținut ca se impune în cauza atragerea răspunderii administratorului, deoarece conform prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006, premisele antrenării răspunderii administratorului se regăsesc in raportul lichidatorului, care face o analiza a situației debitorului, cu menționarea persoanelor vinovate de ajungerea în insolvență. În speță, lichidatorul în cadrul procedurii, a arătat în Raportul privind cauzele ajungerii în insolvență, ca aceasta se datorează administratorului societății, iar acest raport nu a fost contestat de nici un participant la procedura. S-a mai arătat că în conformitate cu ultima situație financiara, societatea comerciala figura cu active, stocuri (materiale, producție, mărfuri, etc.) și chiar disponibilități bănești, însă administratorul societății nu si-a îndeplinit nici obligația de a depune declarații fiscale sau situații financiare anuale, deci în conformitate cu prevederile art. 10 din legea contabilității 82/1991 acestuia ii revine răspunderea pentru ținerea contabilității. În cadrul procedurii falimentului administratorul societății nu depus actele contabile ale societății deși a fost notificat de către lichidatorul judiciar, încercând astfel a se sustrage controlului exercitat de lichidator si de judecătorul sindic. În condițiile in care societatea figura cu active imobilizate / active circulante si materiale, nedepunerea actelor nu a permis identificarea acestora.
Creditoarea L consideră că aceasta face aplicabile pe lângă lit. daa rt. 138 reținută de lichidator și prevederile art. 138 alin. 1 lit. a,b si c din legea insolvenței, administratorul dispunând în interes propriu atât de activele societății, cat si de sumele de bani raportate în ultimul bilanț, fără ca judecătorul sindic sa retină aceste aspecte in hotărârea atacată.
Consideră că administrarea unei societăți comerciale presupune îndeplinirea unor obligații complexe prevăzute de Legea 31/1990, de efectuare a operațiunilor cerute pentru îndeplinirea obiectului societății, de prelucrare si păstrare a documentelor privind desfășurarea activității comerciale, obligația de a întocmi registrele cerute de lege si bilanțul. Deși legal citat, administratorul nu a depus evidenta contabila, faptă prevăzută la art.138 lit. d) din legea insolvenței, astfel că există o legătura de cauzalitate între neținerea contabilității / nedepunerea actelor si starea de încetare de plați, întrucât a fost imposibil de urmărit în lipsa documentelor financiar contabile situația datoriilor si obligațiilor societății, legiuitorul stabilind răspunderea patrimoniala a persoanelor care au administrat societatea. Apreciază că față de prevederile Legii 82/1991, art.72, art.83 si art. 144 din Legea 31/1990, având in vedere cele expuse, soluția corectă este admiterea cererilor de antrenare a răspunderii administratorului societății.
Lichidatorul MANAGEMENT a formulat întâmpinare, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor organe de conducere ale debitoarei, menționând că își menține poziția exprimată atât în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului cât și în Raportul final, prin care a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului, pentru neținerea contabilității conform legii, fapta fiind prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. Arată că în fapt prin Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului a constatat că ultima situație financiară depusă de debitor a fost cea aferentă anului 2003 din care reieșea că societatea avea active care nu au fost puse la dispoziția lichidatorului pentru valorificarea lor și distribuirea sumelor către creditori. În opinia sa, este evident faptul că debitorul nu a mai ținut contabilitatea conform legii din moment ce începând cu anul 2004 nu a mai depus situații financiare, iar procedura insolvenței a început în anul 2005 la cererea creditorului L și că bunurile existente scriptic în situația financiară încheiată la 31.12.2003 nu se mai regăsesc în realitate, existând astfel o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Analizând recursurile de față, din prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, care a reținut de asemenea și că niciun creditor nu s-a opus propunerii lichidatorului de închidere a procedurii insolvenței.
În ceea ce privește cererea creditoarelor AVAS și de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Aceeași este situația și în recurs.
În ceea ce privește cererea de antrenare, din punct de vedere procedural, raportat la prevederile art. 316 Cod procedură civilă cu aplicarea dispozițiilor 294 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi.
Ori, creditoarele AVAS și L nu au avut o cerere de antrenare a răspunderii, formulată în timpul judecării cauzei în prima instanță, ci doar - MANAGEMENT, în calitate de administrator judiciar al debitoarei - SRL care, însă, nici nu a declarat recurs împotriva sentinței prin care s-a închis procedura și s-a respins cererea.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 911/S/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./25611.2008
Dact./2611.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
