Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2341/2007)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 94

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva sentinței comerciale nr. 3123 din 04.09.2007 pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, și.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimata - SRL prin lichidator judiciar Expert, fiind restituită citația cu mențiunea adresă incompletă, precum și lipsa relațiilor solicitate de recurentă.

Curtea, apreciază procedura legal îndeplinită având în vedere cadrul procesual astfel cum a fost dispus prin art. 8 din legea 85/2006 în raport de obiectul cererii de recurs și anume atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3123/04.09.2007 Tribunalul București Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Comitetul creditorilor constituit în procedura insolvenței împotriva debitorului - SRL, prin reprezentant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu pârâții și; a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL în contradictoriu cu creditorii MUNICIPIUL B și ADMINISTRAȚIA FIANAȚELOR PUBLICE SECTOR 3, radiat societatea din registrul comerțului și a notificat sentința de închidere a procedurii.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că cererea creditorilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, fără a face dovada concretă a faptelor administratorilor pârâți care să fi cauzat starea de insolvență a societății. Se reține sub acest aspect că cererea este fundamentată pe aspecte teoretice, care nu numai că nu arată faptele imputate pârâților, dar nici nu demonstrează existența unei legături de cauzalitate cu starea de insolvență a societății, cunoscut fiind că nu este suficientă existența unui prejudiciau pentru a fi antrenată răspunderea administratorilor societății debitoare.

Pe fondul procedurii, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri mobile ori imobile în patrimoniul debitorului din a căror valorificare să poate fi acoperite creanțele, făcând astfel, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în calitate de reprezentant al Comitetului creditorilor, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că judecătorul sindic a apreciat greșit probatoriul administrat, din evidențele proprii rezultând că intimații au depus în mod sporadic declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat, iar în situația în care intimații constatau existența stării de insolvență, aveau obligația de a depune cerere pentru deschiderea procedurii, conform art. 27 din Legea nr. 85/2006. se susține că fapta ilicită constată în neîntocmirea documentelor contabile, prejudiciul este reprezentat de creanța ce nu a putut fi acoperită în procedura de insolvență, iar legătura de cauzalitate este reprezentată de diligența cu care trebuie să acționeze administratorul societății, și prin faptul că intimații s-au complăcut într-o situație ruinătoare, de natură a păgubi creditorii.

Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare la dosar și nu s-au prezentat la termenele acordate.

Recurenta a atașat acte în susținerea cererii sale.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, se reține că simpla nedepunere a documentelor contabile pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul de stat nu constituie prin ea însăși o cauza necesară și suficientă pentru angajarea răspunderii administratorilor societății debitoare în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Chiar dacă situația ar fi reală, iar administratorii nu și-ar fi îndeplinit obligația legală de depunere a documentelor contabile la organele financiare, nu se poate reține doar culpa administratorilor, cunoscut fiind că în măsura în care societatea nu depune actele contabile conform legii, și organul financiar are obligația, potrivit Legii nr. 81/1991 de a declanșa un control financiar la acea societate. Prevederea legală are în vedere tocmai stoparea activității neprofitabile a societății contraveniente, din acest punct de vedere, și efectuarea din timp a măsurilor, de către organele abilitate pentru a nu crește gradul de îndatorare la bugetul de stat, cu consecințe în sensul imposibilității recuperării acestor sume.

Pe de altă parte, nedepunerea de către administratorul societății a unei cererii de declanșare a procedurii de insolvență nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care poate fi angajată răspunderea administratorilor, neavând relevanță pentru soluționarea unei asemenea cereri.

În mod corect a reținut judecătorul sindic că creditoarea recurentă nu a făcut dovada legături ide cauzalitate între fapte pretinsă și prejudiciul cauzat. Această legătură nu poate fi dovedită prin aserțiuni teoretice, fiind necesară dovedirea unei asemenea legături în mod nemijlocit între faptă și prejudiciu. Or, tocmai acest aspect nu a fost dovedit în cauză.

Având în vedere considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul sindic este legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLISE SECTOR 3, în calitate de reprezentant la Comitetului creditorilor societății debitoare - SRL, în contradictoriu cu intimații - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, și împotriva sentinței comerciale nr. 3123/04.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. RP/2ex

18.02.2008.

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Bucuresti