Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 583/JS din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată TRANS Montană, prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T și cu intimatul.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2010, când cele declarate au fost consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 583/JS din 15 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea C-S împotriva pârâtului și, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei TRANS- Montană, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Totodată, în temeiul art.136 din Legea nr.85/2006, instanța a dispus descărcarea lichidatorului MANAGEMENT T, de orice îndatoriri și responsabilități.
De asemenea, judecătorul sindic a dispus în temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, notificarea sentinței Direcției Finanțelor Publice C-S, ITM C-S și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că fapta de nedepunere a actelor și documentelor contabile a fost săvârșită după deschiderea procedurii insolvenței, fapt pentru care nu se poate dovedi culpa numitului și raportul de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în faliment.
S-a menționat că la dosarul de faliment nu există înscrisuri sau alte probe în acest sens pentru a confirma susținerile reclamantului creditor C-
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății iar invocarea prevederilor art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorilor deoarece legiuitorul a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin fapta prevăzută de lege s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea administratorului este o răspundere delictuală care pentru a putea fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform art.998-999 Cod civil.
Atragerea răspunderii personale trebuie fundamentată pe dovezi concludente și pertinente cauzei, pentru a se stabili existența faptei ilicite, prejudiciului, raportului de cauzalitate și vinovăției. În cauză nu este dovedită întrunirea cumulativă a acestor condiții.
Pentru aceste motive, judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea DGFP C-S, și, totodată a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 583/JS din 15 octombrie 2009 ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond să se admită cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de instituția sa față de administratorul societății debitoare în persoana numitului, considerând această sentință netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Din Raportul final întocmit de către administratorul judiciar desemnat în cauză rezultă că deși administratorul judiciar a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere a societății în insolvență, aceștia nu au luat legătura cu administratorul judiciar și nu au predat acestuia actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, privind procedura.
S-a susținut că existența raportului de cauzalitate între faptele administratorului social al debitoarei, și prejudiciu sunt de netăgăduit, fiind clară intenția administratorului social în persona numitului, prin faptele sale de a conduce societatea la insolvența comercială, și la imposibilitatea achitării creditorilor debitoarei.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", iar potrivit 1540 cod civil "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului".
De asemenea, potrivit art. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 374 din Codul comercial mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
S-a menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:
"În cazul în care raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În consecință, instituția recurentă consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Intimatul administrator social cât și debitoarea intimată, legal citată, prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au depus întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță judecător sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea C-S împotriva pârâtului în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea TRANS- Montană în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Prin Raportul de închidere întocmit în cauză, IT MANAGEMENT, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei TRANS- Montană a solicitat în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, datorită faptului că nu au existat fonduri necesare continuării procedurii în cauză, iar instituțiile creditoare nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens.
Creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice critică sub un singur aspect sentința comercială nr. 583/JS din 15 octombrie 2009 și anume în ceea ce privește respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoare împotriva administratorului social în persoana numitului ca urmare a admiterii cererii de autorizare a comitetului creditorilor debitoarei TRANS- de a introduce acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prin decizia civilă nr. 372 din 10 martie 2009 Curții de Apel Timișoara.
Se constată că în mod legal prima instanță - judecător sindic a reținut că răspunderea administratorului este o răspundere delictuală care pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art. 998-999 Cod civil.
Atragerea răspunderii personale a administratorului trebuia să fie bazată pe dovezi concludente și pertinente cauzei pentru a se stabili existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu.
Prin Raportul de activitate privind administrarea procedurii insolvenței debitoarei TRANS- Montană, s-a menționat că lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile ale debitoarei, lichidatorul fiind în imposibilitatea formulării unui punct de vedere referitor la cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Nedepunerea actelor contabile de către fostul administrator al debitoarei nu poate duce la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în temeiul art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006, atâta timp cât nu s-a dovedit existența raportului de cauzalitate dintre fapta respectivă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Sunt neîntemeiate susținerile creditoarei recurente, în sensul că refuzul îndeplinirii obligației de depunere a documentelor contabile poate duce la ideea că în cazul debitoarei actele contabile nu au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale, atâta timp cât la dosar nu există probe pentru a confirma afirmațiile creditoarei recurente.
Susținerile creditoarei recurente sunt contrazise de concluziile Raportului de activitate privind administrarea procedurii insolvenței debitoarei TRANS- Montană, prin care s-a menționat că în lipsa actelor contabile ale debitoarei, nu s-au putut stabili cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 583/JS din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată TRANS Montană, prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T și cu intimatul administrator social.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 583/JS din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată TRANS Montană, prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T și cu intimatul administrator social.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată, în sensul admiterii
recursului creditoarei, modificării în parte
a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii
de antrenare a răspunderii patrimoniale
fostului administrator social pentru suma
de 13.485 lei.
GREFIER
Red. /09.02.2010
Dact. /10.02.2010 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară a colegilor mei, consider că recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 583/ din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- era fondat și ar fi trebuit admis ca atare, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator social pentru suma de 13.485 lei, judecătorul-sindic pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală sub acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, invocat de instituția creditoare.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificat prin nr.OUG 173/2008, aplicabil în speță, în raport de data la care s‑a făcut sesizarea instanței, respectiv același articol, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 277/2009, în vigoare la data soluționării litigiului, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Prin decizia civilă nr. 372 din 10 martie 2009 Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de aceeași creditoare împotriva sentinței comerciale nr. 737/ din 25 septembrie 2008 Tribunalului C-S, prin care judecătorul-sindic în mod nelegal a respins cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S pentru a fi autorizată să introducă acțiunea în răspundere împotriva membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, dispunând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii creditoarei și respingerii propunerii lichidatorului judiciar pentru închiderea procedurii insolvenței debitoarei Trans Montană. Urmare a acestei decizii a instanței de control judiciar, la data de 15 iunie 2009 instituția creditoare a formulat cerere de atragere a răspunderii fostului administrator social - dl., pentru suma totală de 13.485 lei, care se compune din 13.088 lei, creanța Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S, și suma de 397 lei, creanța declarată de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S, invocând cazul prevăzut de lit. d) a alin. 1 al art. 138 din legea-cadru.
Neținerea contabilității este o faptă negativă, ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. Din actele dosarului de fond rezultă fără putință de tăgadă că deși practicianul a notificat administratorul social în privința obligației de depunere a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, acesta din urmă nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar, care nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile ale debitoarei, cum de altfel, corect s-a reținut și în motivarea soluției dată în cauză. Tocmai de aceea consider că nu se poate susține cu temei că la dosar nu ar exista probe care să confirme afirmațiile recurentei, prin raportul de activitate întocmit în cauză practicianul arătând că, în lipsa actelor contabile, nu poate stabili cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei și nici persoanele cărora le-ar fi imputabilă o asemenea împrejurare, acesta fiind și motivul pentru care prin decizia menționată anterior Curtea a modificat sentința comercială nr. 737/ din 25 septembrie 2008 Tribunalului C-S prin care a fost respinsă cererea unuia dintre cei doi creditori pentru a fi autorizat să introducă acțiunea în răspundere împotriva membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, apreciindu-se că neindicarea de către lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societății sub incidența Legii nr. 85/2006, modificată, echivalează cu omisiunea practicianului la care face referire expresă alin. 3 al art. 138.
De asemenea, mai multe citații care au fost trimise de tribunal administratorului pârât au fost semnate fie de acesta personal (cea pentru termenul din 17 septembrie 2009, când i s-a și comunicat exemplarul doi al cererii de chemare în judecată, și cea pentru termenul din 15 octombrie 2009, când a fost citat cu mențiunea "la interogatoriu"), fie de o rudă a sa (cea pentru termenul din 11 iunie 2009, de fiul său, dl. ). Ca atare, sunt de părere că pârâtul intimat a luat cunoștință efectiv de obligația de predare ce-i incumbă. În condițiile în care fostul administrator social nu a predat documentele financiar-contabile ale debitoarei falite în termenul fixat de legiuitor, se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea respectivei societăți comerciale. Or, această prezumție putea fi răsturnată de intimat tocmai prin predarea documentelor către lichidatorul judiciar. În speță, pârâtul nu a făcut dovada predării și, în consecință, nu a răsturna prezumția simplă de neținere a contabilității, în lipsa analizei acestor documente neputându-se stabili nici situația patrimonială concretă a societății și nici eventualele acte frauduloase săvârșite de administratorul persoanei juridice. Prin nepredarea către practician a documentelor contabile nu se poate stabili dacă a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea sau nu s‑a făcut să dispară anumite documente contabile, iar sarcina probei faptului pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a îndeplini o atare obligație legală și nu creditorului reclamant, pentru care împrejurarea respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit.
Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, fiind de acord cu opinia majoritară că aceasta este natura juridică a răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, consider că judecătorul-sindic nu a făcut o apreciere corectă a elementelor răspunderii civile.
Astfel, prejudiciul creditorilor participanți la procedura de executare colectivă există fără putință de tăgadă și el este determinat de nerecuperarea din averea debitoarei, nici măcar parțial, a sumelor cu care aceștia au fost înscriși la masa credală, din cauza nepredării evidențelor contabile ale societății, ceea ce a condus la imposibilitatea identificării vreunui element de activ care să servească la stingerea creanțelor declarate. Ca urmare, răspunzător pentru paguba de 13.485 lei înregistrată de creditori este administratorul social, prejudiciul reclamat de aceștia reprezentând masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv de creanțe, care nu poate fi acoperit din averea falitei, el fiind cert, real și efectiv, existența lui neputând fi pusă sub semnul îndoielii.
Fapta imputată administratorului social există, este prevăzută la lit. d) a alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței și constă în neținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind prezumată, în condițiile art. 1203 din Codul civil, așa cum am arătat mai sus, ca urmare a nepunerii de către pârâtul intimat la dispoziția practicianului a documentelor enumerate de art. 28 din același act normativ, fiind vorba, deci, de o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale, faptă care, evident, are un caracter ilicit, sancționată atât de Legea societăților comerciale, cât și de cea a contabilității.
de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul, nu poate cunoaște nici care este gradul de îndatorare pe care persoana juridică îl poate suporta, fără să-i fie periclitată buna funcționare. Pe de altă parte, este de necontestat că lipsa evidențelor societății debitoare a cauzat starea de insolvență, întrucât este logic că un comerciant nu poate ști cât să se îndatoreze, câtă vreme nu cunoaște ce venituri are și cum poate plăti obligațiile asumate, numai ținerea unei evidențe corecte putând asigura funcționarea normală a unei afaceri legale.
Vinovăția administratorului există motivat de împrejurarea că lui îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității și el este persoana răspunzătoare față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și de corecta lor ținere, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și a art. 10 din Legea nr. 82/1991, republicată, iar neținerea contabilității îi este imputabilă.
În consecință, există atât o faptă proprie, ilicită și culpabilă a pârâtului intimat, cât și un prejudiciu și un raport de cauzalitate care să justifice angajarea răspunderii patrimoniale personale a acestuia, fiind, prin urmare, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 din același cod, acesta trebuia admis, dispunându‑se în sensul celor menționate anterior.
Judecător,
Red. /12.02.2010
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
