Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 941/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1144/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 941
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier -
**************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de recurenta creditoare reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B în contradictoriu cu intimații pârâți G, și intimata debitoare - - -J- prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, împotriva Sentinței comerciale nr.2075/07.05.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații pârâți personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare comună, în trei exemplare, cu înscrisuri atașate și că s-a depus, cu urmă de la tribunal, dovada comunicării sentinței atacate, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a recursului și acordă cuvântul părților prezente pe această excepție.
Intimații pârâți - persoane fizice, personal, lasă la aprecierea instanței soluția dată pe excepție.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 2075 din 7.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea de angajare a răspunderii patrimoniale formulată de către creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâților. și, în baza articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de insolvență privind debitoarea - - în contradictoriu cu creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B și s-a dispus radierea societății debitoare de la.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sentința comercială nr. 2330/13.06.2007 s-a deschis procedura de insolvență simplificată împotriva debitoarei - SRL, că la data de 5.10.2007 creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii împotriva administratorilor societății debitoare. și întemeiată pe dispozițiile articolului 138 literele "a și d" din Legea nr.85/2006 și că în motivarea cererii au fost invocate faptul neținerii contabilității în conformitate cu legea - aspect reflectat de nedepunerea raportărilor contabile ulterioare anului 2005 - precum și aspecte de natură să conducă la concluzia că pârâții au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Din probele administrate, tribunalul nu a putut reține fapta pârâților prevăzută de articol 138 litera "d" din Legea nr.85/2006 astfel cum a solicitat creditoarea și a apreciat că și în situația în care nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii tot nu s-ar putea concluziona că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului ar fi condus la starea de insolvență a debitoarei. A mai constatat că activele la care creditoarea face referire sunt active circulante în cuantum de 116 mii lei constând în stocuri, creanțe, capital, elemente patrimoniale destinate să asigure continuitatea ciclului de exploatare, într-o permanentă schimbare și transformare în cadrul circuitului activității debitoarei și că nu se poate reține că pârâții ar fi ascuns o parte din acest activ non material care să conducă la incidența dispozițiilor articolului 138 litera "e" din lege. În final, a mai reținut că nu există indiciile săvârșirii unei fapte din categoria celor enumerate în articolul 138 literele "a și d" din lege și că se impune închiderea procedurii de faliment în temeiul articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B care solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii sale cu consecința atragerii răspunderii personale a asociaților debitoarei - -.
Intimații au formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor recurentei.
În ședința publică din 30.09.2008, din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția tardivității formulării recursului de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, excepție pe care urmează să o admită apreciind-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit cu articolul 8 alineatele 1 și 2 din legea nr.85/2006, Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul - sindic în temeiul articolului 11 iar termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Reține că sentința comercială nr. 2075 din 7.05.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- i-a fost comunicată creditoarei ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B la data de 30.05.2008, că recursul împotriva hotărârii a fost declarat de către parte la data de 10.06.2008 și că termenul legal în cadrul căruia se putea formula prezenta cale de atac s-a împlinit la data de 9.06.2008.
Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate Curtea va admite excepția și va respinge recursul formulat de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția.
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3. B, împotriva sentinței comerciale nr.2075 din 7.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ., și - -, prin lichidator judiciar SI ASOCIATII, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
9.10.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana