Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 966

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta creditoare BCR B, împotriva sentinței nr. 1165/4 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CONSTRUCȚII SA prin lichidator și intimații pârâți și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații pârâți și prin avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta creditoare BCR a depus prin serviciul arhivă dovada achitării taxei judiciare de timbru cu copie ordin de plată nr. -/03.10.2008, în valoare de 19,5 lei și note de ședință.

Avocat pentru intimații pârâți și, depune împuternicire avocațială.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra recursului.

Avocat pentru intimații pârâți și, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.

Arată că, primul motiv invocat în cererea de recurs nu subzistă.

Precizează că, întrucât soluționarea cererii de antrenare a răspunderii materiale se efectuează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, raportul juridic stabilindu-se numai între lichidatorul desemnat și administratorii sociali, în cauză nu trebuie citate și alte persoane înscrise la masa credală.

Consideră că, întrucât BCR și-a recuperat debitele în totalitate, nu mai are interes în cauză.

Cu privire la celelalte motive de recurs, arată că nu sunt elemente care să conducă la antrenarea răspunderii materiale a administratorilor sociali întrucât cei doi administratori nu au făcut acte și fapte de comerț ilicite în condițiile în care din actele depuse la dosarul cauzei reiese că debitoarea dispune de un patrimoniu - mărfuri de peste 4,7 miliarde lei, fapt constatat și de comisia DGFP Arată că, aceste bunuri au fost evaluate și vândute în condițiile legii, valoarea acestora putând acoperi orice creanță.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr.1165/04 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, judecătorul sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC CONSTRUCTII SA, în contradictoriu cu creditorii DGFP G, AVAS, ITM G, BCR G, SC, G, SC, SC, Tg. și intimata ORC G, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei, C si și a acordat termen pentru continuarea.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a avut în vedere că, urmare a deschiderii procedurii bunurile au fost evaluate și vândute în condițiile legii astfel încât la data intrării în procedura insolvenței debitoarea avea în patrimoniu bunuri în valoare superioară datoriilor totale.

În aceste condiții expertul a apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea materială a administratorilor sociali atâta timp cât patrimoniul predat lichidatorului judiciar depășea ca valoare masa credală.

In răspunsul expertului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către creditoarea BCR G, s-a arătat că cererea de antrenare a răspunderii materiale se soluționează în cadrul procesual creat de Legea nr. 85/2006 și care presupune ca părți ale raportului juridic societatea debitoare și cei doi administratori sociali astfel încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 208 și următoarele proc. civ.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul a arătat că din documentația ce i-a fost pusă la dispoziție nu a putut reține elemente care să conducă la antrenarea răspunderii administratorilor pentru că aceștia nu au făcut acte și fapte de comerț care să aducă debitoarea in stare de insolvență, în condițiile în care activele societății, care au predate lichidatorului judiciar au o valoare superioara datoriilor angajate, astfel încât, din nici o probă nu rezultă că cei doi administratori au săvârșit vreuna din faptele expres si limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, așa încât, nu a fost dovedită culpa acestora și vreunul din elementele care să permită antrenarea răspunderii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 299-316 proc. civ.

Prin motivele de recurs creditoarea a invocat faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în condițiile în care s-a dat eficiență juridică unui raport de expertiză contabilă întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute sub sancțiunea nulității de art.208 proc. civ.

S-a mai arătat că, judecătorul sindic a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006, în cauză subzistând condițiile de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 alin. 1 lit.a și d din Legea nr.85/2006.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că judecătorul sindic, și probabil că nici expertul desemnat în cauză, nu au analizat motivarea cererii prin raportare la evidența contabilă ținută de către societatea debitoare și eventuala legătură care ar exista între activitatea organelor de conducere și faptele care au cauzat ajungerea persoanei juridice în încetare de plăți, fapte enumerate în cererea de antrenare a răspunderii, raport de cauzalitate absolut necesar în vederea admisibilității cererii.

De asemenea, s-a mai arătat că instanța de fond a dat eficiență juridică doar raportului de expertiză contabilă și a reținut concluziile acestui raport conform căruia, la data deschiderii procedurii, SC CONSTRUCȚII SA deținea un patrimoniu- mărfuri în valoare de 4,7 milioane lei, iar valoarea creanțelor admise la masa credală era de 2.533.742 lei, și nu a avut în vedere evaluarea forțată conform standardelor, care era de 337.267,881 lei, în timp ce pasivul societății debitoare conform tabelului consolidat cuprinde creanțe în valoare totală de 2.533.742 lei, din care doar BCR Sucursala G are o creanță admisă de 654.562 lei.

Recurenta creditoare a susținut că judecătorul sindic nu a analizat în funcție de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 dacă administratorii și au făcut acte și fapte de comerț care au dus la insolvența debitoarei și, consideră că în soluționarea recursului să se aibă în vedere și dispozițiile art. 3 din Codul comercial și se necesită a fi analizate aspectele concrete prezentate în speță de către lichidator și nu formulările generale.

Ca motiv de netemeinicie, recurenta creditoare a invocat faptul că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra documentelor contabile aflate la dosarul cauzei în copie xerox, filele 120-139 din dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

De asemenea, consideră că judecătorul sindic a realizat o ierarhizare a mijloacelor probatorii, considerând în mod nelegal ca o expertiză contabilă de maniera în care a fost efectuată în această cauză are eficiență juridică superioară unor documente contabile, ce nu fac decât să susțină aspectele sesizate în cererea de antrenare a răspunderii organelor de conducere a societății debitoare, cerere formulată de către.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma art.304 pct.9 proc.civ. și a celor prev. de art. 3041proc.civ. Curtea reține următoarele:

Potrivit art.9 din Legea nr. 85/2006 repartizarea cauzelor având ca obiect procedura prevăzută de prezenta lege judecătorilor desemnați ca judecători-sindici se realizează potrivit art.53 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

În conformitate cu dispozițiile art. 258 alin.1 proc.civ. dispozitivul hotărârii se întocmește de îndată ce s-a întrunit majoritatea membrilor completului de judecată și se semnează sub sancțiunea nulității de către judecători.

Cerința semnării dispozitivului este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunțate și să ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea completului de judecată. Încălcarea acestei prevederi legale prin nesemnarea dispozitivului de către judecători atrage nulitatea hotărârii.

În cauză doamna a fost desemnată judecător sindic, iar hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător, respectiv doamna, care a întocmit și minuta (fila nr. 100).

Se mai constată că în practicaua hotărârii (fila nr. 101)se menționează ca președinte judecător pentru ca în dispozitivul sentinței recurate să fie consemnat judecător sindic (fila nr.103).

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința este afectată de nelegalitate iar sancțiunea este nulitatea hotărârii, motiv pentru care, fiind îndeplinite dispozițiile art.304 pct.2 proc.civ. și art. 3041proc.civ. în temeiul art.312 alin.3 proc.civ. se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii materiale.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere dispozițiile art. 12 alin.2 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora după casarea hotărârii în recurs judecătorul sindic care a pronunțat succesiv hotărâri în același dosar devine incompatibil.

Recursul fiind soluționat pe cale de excepție, în rejudecare se vor avea în vedere și criticile ce privesc fondul cauzei și care nu au fost analizate pentru considerentele arătate deja.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta creditoare BCR B, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței nr. 1165/4 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CONSTRUCȚII SA prin lichidator, cu sediul în Tg.J,-, județul G și intimații pârâți, cu domiciliul în Tg.J, str. -,.4,.2,.14, județul G și, cu domiciliul în Tg.J, zona,.96,.2,.30, județul

Casează sentința nr. 1165/4 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii materiale.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud. / 22.10.2008

jud. Fond

tehnoredactat /4ex.

08 Octombrie 2008

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Craiova