Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 987/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 987/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 274/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 274 /12.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș a respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului; închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar, de orice îndatoriri și responsabilități; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditoarelor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Administrația Finanțelor Publice T, Direcției Generale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 20.11.2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 765 pronunțată în ședința publică din data de 10.04.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
Astfel, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
S-a mai reținut că lichidatorul a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a asociatului administrator al societății, pentru fapta prevăzută de lit. d) a art. 138 din Legea insolvenței, apreciind că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de acest text de lege.
Judecătorul sindic a constatat însă, că se solicită pronunțarea unei soluții doar în temeiul unor prezumții, ce nu se coroborează cu alte probe, iar acest lucru nu poate conduce la stabilirea în cauză a stării de fapt și de drept reale, considerând că în cauză se impută pârâtului un fapt personal cu caracter prejudiciabil, astfel că se impunea demonstrarea, cu probe materiale, a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale speciale, care să conducă la obligarea lui la suportarea, din averea personală, a pasivului stabilit în sarcina debitoarei a cărei activitate au condus-
Ori, în lipsa documentelor societății supusă procedurii, apărută în condițiile lipsei chiar a administratorului acesteia, nu s-a putut proba săvârșirea de către acesta a faptei ce i se reține în sarcină - neținerea contabilității - și nici contribuția acestei fapte la starea de insolvență a societății, astfel că judecătorul sindic a respins cererea lichidatorului de aplicare a art. 138 lit. d) din Legea insolvenței, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Creditoarea consideră că fostele organe de conducere sunt vinovate de fapta prevăzută de art. 138 lit. d din legea 85/2006, menționând că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, reiese din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Arată că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, Curtea reținând că închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, lipsa resurselor pentru acoperirea cheltuielilor administrative justificând această măsură.
În ceea ce privește cererea formulată de creditoare, aflată la fila 162 din dosarul instanței de fond, Curtea constată că prin această cerere creditoarea recurentă a solicitat ca lichidatorul judiciar să formuleze o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere, iar în cazul în care lichidatorul judiciar nu își asumă această obligație instanța să convoace de urgență comitetul creditorilor conform art. 17 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Opțiunea îi aparține practicianului, de drept, legea neinstituind vreun imperativ în acest domeniu, ci lasă la latitudinea acestuia exercitarea sau nu a căilor legale, în funcție de împrejurările cauzei.
Totodată, din punct de vedere al oportunității formulării unei astfel de cereri, controlul este exclus instanței care nu poate face decât aprecieri asupra legalității actelor și operațiunilor implicite procedurii.
Pe de altă parte, potrivit art. 17 al. 2 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor se întrunește lunar și, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, ori a cel puțin 2 dintre membrii săi, ori de câte ori este necesar, neexistând nici o obligație legală a judecătorului sindic în legătură cu convocarea acestui organ colegial al creditorilor, indiferent de problema care se dorește a fi pusă în discuția acestui comitet. Ca urmare, nici instanța de recurs nu poate stabili că acest aspect ar duce la pronunțarea unei alte hotărâri decât cea dată.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 274/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /14.10.2009
Tehnored /2 ex./14.10.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
