Anulare hotarare aga Spete. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1/CC

Ședința din Camera de Consiliu din 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine, a venit spre soluționare apelul declarat de apelanta - pârâtă SC""SA, împotriva sentinței civile nr.30 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului comercial d e față, declarat în termen și legal timbrat, de către B, împotriva sentinței civile nr. 30/24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus, a fost admisă cererea reclamantei, B, în contradictoriu cu pârâta,

S- dispus anularea Hotărârii nr. 1 din 09 februarie 2007, adoptată de a societății pârâte și menționarea hotărârii irevocabile de anulare, în Registrul Comerțului precum și publicarea în Monitorul Oficial partea a IV-a, pe cheltuiala pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, B, din 09 februarie 2007, s-au dispus modificări de substanță a actului constitutiv - statut, cum ar fi majorarea capitalului social al societății cu suma de 3.821,132,5 RON, reprezentând aport în numerar al acționarului majoritar, L B și cele vizând competența adunărilor generale ordinare și extraordinare.

Întrucât convocarea adunării publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 66/08 ianuarie 2007, nu a cuprins textul integral al acestor propuneri, încălcându-se astfel dispozițiile art. 117 al. 7 din Legea nr. 31/1990, hotărârea trebuie anulată.

Prin hotărârea atacată, pârâta a aprobat noua formă actului constituit, privind valoarea majorată a capitalului social, exclusiv prin aportul acționarului majoritar, a reținut tribunalul.

Referirea din cuprinsul hotărârii, privind dreptul de preemțiune al celorlalți acționari ai societății, este pur formală, inaplicabilă, atâta timp cât cele 1.528.455 de acțiuni, au fost atribuite exclusiv acționarului majoritar și nu tuturor acționarilor, proporțional cu numărul acționarilor pe care le posedă, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 216 (1) din Legea societăților comerciale.

În plus, debitoarea competențelor dintre adunarea generală și consiliul de administrație, în privința încheierii unor acte juridice, cu consecința asupra patrimoniului societății, se determină în raport de valoarea contabilă a activelor acesteia.

Pârâta însă încălcat și dispozițiile art. 153 ind. 22 din Legea nr. 31/1990, care modificat actul constitutiv, art. 10 lit. g, în sensul delimitării respectivelor competențe, în raport de valoarea capitalului social al societății și fără a distinge atribuțiile ce revin fiecăreia dintre cele două categorii ale adunării generale a acționarilor, respectiv ordinară și extraordinară.

Pentru aceste motive, fiind încălcate dispozițiile legale imperative, Hotărârea nr. 1/09 februarie 2007, adoptată de pârâtă, a fost anulată, așa cum s- arătat mai sus.

Împotriva sentinței a declarat apel societatea - pârâtă, care a susținut că este nelegală și netemeinică.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 117 - 1171din Legea nr. 31/1990, convocatorul cuprindea integral propunerile ce urmau a fi supuse votului în, în mod legal a fost acordat dreptul de preemțiune și celorlalți acționari, care dacă ar fi fost prezenți, puteau subscrie la acțiunile ce au fost emise ca urmare a modificării capitalului social, iar în ce privește cumularea atribuțiilor Adunării Generale a Acționarilor Ordinară, cu Adunarea Generală a Acționarilor Extraordinară, acestea au fost prezente în Statutul - A (actul constitutiv) iar dispozițiile legale au altă finalitate decât cea prevăzută de instanța de fond.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului și anularea sentinței apelate.

Intimata - reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat, sentința fiind legală și temeinică.

Modul de convocare, fără publicitatea integrală a propunerilor de modificare a statutului, încalcă art. 129 al. 7 și art. 117 din Legea 31/1990, motivarea apelantei în privința acordării dreptului de preferință este în total dezacord cu legea comercială, iar motivarea acesteia, privind finalitatea normelor legale, în privința atribuțiilor adunărilor generale ordinare și extraordinare, nu poate fi reținută.

Curtea de apel analizând sentința civilă nr. 30/24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în raport cu motivele de apel invocate și din oficiu, urmează a reține că aceasta este legală și temeinică, apelul declarat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a analizat judicios actele și lucrările dosarului, reținând în mod corect că Hotărârea nr. 1 din 09 februarie 2007, adoptată de către apelanta - pârâtă încalcă dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Prin această hotărâre, adoptată de Adunarea Generală a Acționarilor, B, într-adevăr, s-au dispus modificări de substanță ale actului constitutiv - Statut, prin majorarea capitalului social, cu suma de 3.821.132,5 RON, reprezentând aport în numerar al acționarului majoritar, L B, și modificări la competența adunărilor generale și extraordinare.

Din convocarea publicată de către apelantă în Monitorul Oficial al României din 08 ianuarie 2007, (fila 8 dosar fond) rezultă că la punctul 1 de pe ordinea de zi, s-a prevăzut: "discutarea și aprobarea în principiu a majorării capitalului social al societății cu suma de 3.821.132,5 RON,reprezentând aport în numerar adus de către L B și emiterea unui număr de 1.528.455 acțiuni, la valoarea nominală de 2,5 RON".

Această propunere într-adevăr, încalcă dispozițiile art. 117 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu suntmenționate explicittoate problemele care au făcut obiectul dezbaterilor adunării, legate de această propunere.

În plus, este de observat că potrivit art. 216 (1) acțiunile emise pentru majorarea capitalului socialvor fi oferite spre subscriere, în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă.ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față.

Mai mult, la pct. 2 din acest articol, se prevede căoperațiunea de majorare a capitalului social, efectuată fără acordarea dreptului de preferință către acționarii existenți, prevăzută la al. 1, este lovită de nulitate absolută.

În concluzie, în mod nelegal apelanta - pârâtă a prevăzut în convocator discutarea și aprobarea în principiu a majorării capitalului social, prin aportul în numerar adus de B, în loc să ofere acțiunile spre subscriere tuturor acționarilor existenți, aceștia fiind privați astfel de acest drept.

Referitor la delimitarea competențelor dintre adunarea generală și consiliul de administrație, în privința încheierii unor acte juridice, cu consecințe asupra patrimoniului societății, este de reținut că apelanta a încălcat și dispozițiile art. 15322din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că această delimitare trebuie să aibă în vedere valoarea contabilă activelor și nu valoarea capitalului social al societății, așa cum greșit s-a procedat.

Neexistând așadar motive care să ducă la schimbarea în tot sau în parte a sentinței, curtea de apel urmează a respinge apelul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul comercial promovat de apelanta - pârâtă B cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 30 din 24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu sediul în B, B-dul - de - nr. 3, -ronson I,. 1, Sectorul 2.

Definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,01 aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Red.

Tehnored. 4 ex.

25 aprilie /05 mai 2008

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Bacau