Anulare hotarare aga Spete. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

DOSAR NR-

DECIZIA NR.103

Ședința publică din data de 19 iunie 2009

PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu

JUDECĂTOR 2: Florentina Preda Popescu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta-,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 2, Pierre de -, nr. 3-5,. 1, 1 și prin mandatar special, domiciliată în B,-, - 1,. B,. 4,. 111, sector 3, împotriva sentinței nr. 16 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă- SA S,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în S,--43, județul

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în valoare de 6 lei cu ordinul de plată nr.65 din 21 aprilie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă - SA S, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, lipsind apelanta-reclamantă -

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul se află la al treilea termen de judecată, este motivat, legal timbrat, după care:

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă - SA S precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă - SA S solicită respingerea apelului potrivit considerentelor expuse în întâmpinarea formulată și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.16/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Susținând oral motivele cuprinse în întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă, prin apărător, precizează că instanța de fond în mod corect a reținut împrejurările de fapt și de drept invocate de - SA, care au stat la baza Hotărârii din data de 11.08.2008, pentru diminuarea capitalului social, în cauză fiind vorba de pierderi contabile și nu pierderi fiscale stabilite prin declarația de impozit.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - SA Sas olicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.2 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA S din data de 11.08.2008.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că acționarii SA au aprobat reducerea capitalului social pentru recuperarea pierderii înregistrate în perioada 2002 - 2006, cu încălcarea dispozițiilor imperative din codul fiscal și cele privitoare la reducerea capitalului social reglementată prin Legea 31/1990.

În acest sens, a arătat reclamanta că societatea se prevalează de dispozițiile art.207 din Legea 31/1990, articol ce reglementează modalitatea prin care se poate realiza reducerea capitalului social dar în fapt nu se încadrează în ipotezele limitative în care se poate adopta o hotărâre privind recuperarea pierderilor prin reducerea capitalului social.

Astfel, a arătat reclamanta că din convocator și raportul sumar al administratorilor rezultă că scopul convocării AGA este acela de a acoperi pierderile din anii 2002 - 2006, iar art.207 din Legea 31/1990 stabilește care este operațiunea prin care se poate reduce capitalul social - reducerea valorii nominale - însă condițiile legale prin care se poate aproba reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor se regăsesc în art.26 din Codul fiscal și art.153 ind.24 din.

Așadar, a arătat reclamanta că potrivit legii, regula este că pierderea se recuperează doar din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi, iar excepția este că pierderile se pot recupera atunci când societatea nu înregistrează profit prin reducerea capitalului social, condiționat de scăderea activului net sub valoarea capitalului social.

A susținut reclamanta că activul net al SA este cu mult peste valoarea capitalului social deci nu se află în ipoteza reglementată de alin.1 al art.153 ind.24,că hotărârea contestată este nulă, deoarece actul constitutiv al societății nu prevede convocarea AGA pentru recuperarea unei pierderi mai mici decât din capitalul social (alin.1 art.152 ind.24), totodată societatea neavând dreptul să acopere pierderea prin reducerea capitalului social.

A doua critică adusă hotărârii privește faptul că a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.224 alin.3 și art.243 alin.5 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital și alin.3 al art.153 ind.4 din referitoare la garantarea dreptului la informare al acționarilor.

În acest sens, reclamanta susține, că a solicitat societății SA toate materialele supuse dezbaterii în din 11.08.2008 dar nu a primit decât un raport al administratorului, raport ce nu explică nici utilitatea și nici legalitatea operațiunii. Raportul administratorilor nu face nici o referire la situația patrimonială a societății și nu este însoțit de raportul auditorului intern, fapt pentru care informațiile transmise sunt absolut insuficiente pentru formarea voinței acționarilor în cadrul ședinței AGA, pentru emiterea unor mandate documentare și pentru a vota în cunoștință de cauză în cadrul AGA.

A solicitat reclamanta admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

În conformitate cu disp.art.115 pr.civilă, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta a arătat că la data de 11.08.2008 s-a desfășurat ședința - SA S, în care s-a aprobat recuperarea pierderii contabile înregistrate de societate în anii 2002 parțial, 2005 și 2006 prin diminuarea capitalului social așa cum prevede art.207 alin.1 pct.b din Legea 31/1990.

În acest sens, a arătat pârâta, că reclamanta se afla în eroare atunci când a susținut încălcarea disp.art.206 alin.1 din Codul fiscal, întrucât acest text de lege se referă la pierderile fiscale stabilite prin declarația de impozit pe profit și nu la pierderea contabilă, că în fapt acoperirea pierderilor contabile este reglementată pe Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005 care prevede că pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat din rezerve,prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților cu respectarea prevederilor legale. în lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă este la latitudinea adunării generale a acționarilor sau asociaților, respectiv a consiliului de administrație.

Referitor la susținerea reclamantei că nu a deținut informațiile necesare, arată pârâta că materialele s-au aflat pe site-ul societății începând cu 14.05.2008, deoarece a mai fost convocată în ședința pentru data de 17 - 28.05.2008 cu aceeași ordine de zi, însă nu s-au întrunit condițiile de cvorum. de convocare din 11.08.2008 pentru diminuarea capitalului social au fost făcute publice în Monitorul Oficial partea a IV nr.3234/11.06.2008 ziarul Bursa nr.114/13.06.2008 și ziarul P nr.5365/13.06.2008, deci cu 2 luni înainte de data ținerii ședinței.

În aceeași ordine de idei, arată pârâta că rapoartele administratorilor și auditorului extern independent au fost publicate pe site-ul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și transmis și la bursa de valori B, și că de asemenea, pârâta susține eronat că raportul administratorului nu face nici o referire la situația patrimonială a societății, întrucât raportul administratorilor referitor la exercițiul financiar precedent are formatul standard prevăzut de Regulamentul nr.1 al și este publicat atât pe site-ul, cât și pe site-ul și cel al, conform dovezilor anexate.

În final, pârâta a susținut, că potrivit art.13 lit.n din actul constitutiv, poate lua orice altă hotărâre care nu este menționată expres, dar pentru care este necesară aprobarea acesteia conform art.113 lit.m din Legea 31/1990, astfel încât societatea era îndreptățită să procedeze la diminuarea capitalului social.

Pârâta a atașat înscrisuri.

Prin sentința nr.16/14 noiembrie 2008 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta - SA, înregistrată la ORC sub nr.J-, având CUI -, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahovaa reținut că rin p. Hotărârea nr.2/11.08.2008 a la - SA s-a hotărât aprobarea recuperării pierderilor contabile înregistrate de societate în anii 2002 parțial - 2005 și 2006 prin diminuarea capitalului social de la 13.231.800 lei, la 5.292.720 lei conform art.27 alin.1 lit. - din Legea 31/1990, prin reducerea valorii nominale a acțiunilor.

Potrivit art.207 alin.1 lit.b din legea 31/1990, una dintre modalitățile de reducere a capitalului social este aceea de reducere a valorii nominale a acțiunilor sau părților sociale.

Acest procedeu este recomandat în situația înregistrării unei pierderi din capital, situație care nu implică o modificare a distribuției acțiunilor sau părților între asociați, astfel încât reducerea valorii acestora reprezintă o modalitate de prezervare a echilibrului existent între asociați.

Potrivit raportului administratorului din data de 27.05.2008 și 11.08.2008, rezultă că în decursul exercițiilor financiare aferente anilor 2002, 2005 și 2006, - SA Saî nregistrat conform situațiilor financiar - contabile o pierdere fiscală totală în valoare de 9.641.728 lei și care în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.1 și 4 din codul fiscal, în anii 2003, 2004 și 2007, perioadă în care firma a înregistrat profit a fost recuperată din această pierdere suma de 1.623.124 RON, rămânând un rest de 8.018.602 lei.

Așadar, tribunalul a reținut că între susținerile reclamantei și cele ale pârâtei, privitoare la natura pierderilor, ce au determinat diminuarea capitalului social există contradicții.

Astfel, pe de o parte reclamanta susține că în cauză este vorba de pierderi fiscale, iar acoperirea acestora nu se putea face în condițiile art.207 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, iar pârâta susține că în realitate este vorba de pierderi contabile și că acoperirea acestora s-a făcut în condiții de legalitate prin diminuarea capitalului social având în vedere dispozițiile art.207 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, cât și dispozițiile pct.222 alin.5 din nr.1752/2005.

În această situație, tribunalul reține că reclamantei în calitate de titular al acțiunii îi revenea obligația de a proba susținerile sale conform art.1169 cod civil și art.129 Cod pr.civilă.

Astfel, reclamanta limitându-se la a depune la dosar înscrisuri și a solicita judecata în lipsă, se află în culpă, întrucât ar fi avut obligația, potrivit textelor legale menționate să depună diligențe minime și să solicite încuviințarea și administrarea de probatorii, respectiv expertiză în specialitatea contabilitate care să ateste sau să infirme natura pierderilor, pentru a putea da posibilitatea instanței să verifice dacă modalitatea prin care s-a efectuat reducerea capitalului social este una legală sau dacă reducerea capitalului social reprezenta unica soluție pentru acoperirea pierderilor.

În ce privește cea de-a doua critică privitoare la convocare, tribunalul a constatat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că aceasta și-a îndeplinit obligațiile de a posta pe site-ul societății materialele și rapoartele auditorilor de a publica convocarea la prin Monitorul Oficial al României, într-un ziar local și într-un ziar de largă circulație cu 2 luni înainte de data ținerii ședinței și că de asemenea raportul administratorului depus la dosarul cauzei chiar de către reclamantă conține suficiente date privitoare la respectarea dreptului la informare al acționarilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta -, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

1. instanța de fond în mod nefondat a considerat că nu sunt suficiente probe pentru a constata ilegalitatea hotărârii SA raportată la dispozițiile art.15324din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale;

2. instanța de fond în mod eronat a constatat că pârâta a pus la dispoziția acționarilor suficiente informații în vederea formării voinței sociale;

Astfel, susține apelanta, din considerentele sentinței apelate, rezultă în mod clar că, nici măcar instanța, lecturând "raportul administratorilor" nu a putut stabili cu certitudine "dacă modalitatea prin care s-a efectuat reducerea capitalului social este una legală ".

Precizează apelanta că din materialele puse la dispoziția acționarilor, nu rezultă scopul recuperării pierderii prin reducerea capitalului social.

În ceea ce privește dreptul la informare, susține că apelanta-reclamantă, acționar important al - sa, cu o participație de 7.79% din capitalul social, a solicitat prin adresa atașată toate materialele supuse dezbaterii în din 11.08.2008, dar nu a primit decât un raport sumar, ce nu explica nici utilitatea și nici legalitatea operațiunii.

Consideră apelanta că informațiile transmise sunt absolut insuficiente pentru formarea voinței acționarilor în cadrul ședinței AGA pentru emiterea unor mandate documentate și pentru a vota în cunoștință de cauză în cadrul AGA, fapt constatat indirect chiar de instanța de fond.

Se solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate, modificarea în tot a sentinței nr.16/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulat și anularea hotărârii nr.2 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA din data de 11.08.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.4750/28.08.2008.

Intimata-pârâtă - SA Saf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.16/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Susține intimata-pârâtă că în mod corect instanța de fond a reținut împrejurările de fapt și de drept invocate de intimata - SA, care au stat la baza Hotărârii din data de 11.08.2008, pentru diminuarea capitalului social.

Astfel, arată intimata-pârâtă că la data de 11.08.2008 s-a desfășurat ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SX SA S, în care s-a aprobat recuperarea pierderii contabile înregistrate de societate în anii 2002 parțial, 2005 și 2006, prin diminuarea capitalului social, așa cum prevede art.207 alin.1 lit.B din Legea nr.31/1990, republicată și modificată.

Precizează intimata-pârâtă că nu pot fi reținute apărările apelantei referitoare la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art.26 alin.1 din Codul Fiscal și ale art.207 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, deoarece art.26 alin.1 din Codul fiscal se referă la pierderile fiscale stabilite prin declarația de impozit pe profit și nu la pierderile contabile. din data de 11.08.2008 a avut ca obiectiv recuperarea pierderilor contabile înregistrate de societate și nu a pierderilor fiscale stabilite prin declarația de impozit.

Susține intimata-pârâtă că dispozițiile art.207 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevăd modalitățile în care poate fi redus capitalul social al unei societăți.

pierderilor contabile este reglementată de nr.1752/2005 cu modificările ulterioare, care prevede la pct.222 alin.5 că pierderea contabilă raportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor legale. În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă este la latitudinea adunării generale a acționarilor sau asociaților, respectiv a consiliului de administrație".

În conformitate cu aceste prevederi legale, intimata-pârâtă susține că a propus acoperirea pierderilor contabile din capitalul social.

Precizează intimata-pârâtă că interpretarea conform căreia pierderea se poate recupera prin reducerea capitalului social numai când societatea nu înregistrează profit și când activul net se diminuează la mai puțin de J din capitalul social, este nefondată și nu putea fi reținută ca temei legal prin sentința pronunțată de instanța de fond.

În ceea ce privește critica apelantei referitoare la faptul că nu a deținut informațiile necesare în vederea formării voinței sociale, intimata-pârâtă apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect argumentele învederate, argumente care conduc fără putință de tăgadă la netemeinicia susținerilor apelantei.

În mod corect a reținut instanța de fond că informațiile necesare s-ar aflat pe site-ul societății începând cu data de 14.05.2008 pentru ca anterior acestei convocări a mai fost convocată o ședință pentru data de27-28.05.2008, cu aceeași ordine de zi. de convocare a din data de 11.08.2008 pentru diminuarea capitalului social, au fost făcute publice în MO partea a VI-a nr.3234/11.06.2008, ziarul Bursa nr.114 din data de 13.06.2008 și ziarul P nr.5365/13.06.2008 cu două luni înainte de convocarea ședinței.

De asemenea, susține intimata-pârâtă, raportul administratorului, cât și al auditorului extern independent, au fost publicate pe site-ul Camerei Naționale a Valorilor Mobiliare și transmise și la Bursa de Valori B, conform cerințelor legale.

Concluzionând, intimata-pârâtă susține că Hotărârea a fost adoptată în condiții de legalitate, cu respectarea Actului constitutiv, a nr.1752/2005 cu modificările ulterioare și ale art.207 alin.1 pct.B din Legea nr.31/1990.

Se solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.

În apărare, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 29-30).

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în fața instanței de apel și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.207 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, capitalul social poate fi redus prin:

a) micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale;

b) reducerea valorii nominale a acțiunii sau a părților sociale;

c) dobândirea propriilor acțiuni, urmate de anularea lor.

Prin Hotărârea nr.2/11.08.2008 s-a hotărât diminuarea capitalului social al - "" SA B de la 13.231.800 lei la 5.292.720 lei prin reducerea valorii nominale a acțiunilor de la 2,5 lei/acțiune la 1 leu/acțiune.

Această operațiune de reducere a capitalului social este legală și este dreptul, conform actului constitutiv, de a mări sau reduce capitalul social, în limitele prevăzute de lege.

Apelanta susține că reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor se poate face numai în situația în care activul net al societății s-a diminuat la mai puțin de J din valoarea capitalului social subscris, invocând dispozițiile art.15324din Legea nr.31/1990.

Potrivit art.15324din Legea nr.31/1990, în situația în care consiliul de administrație, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății s-a diminuat la mai puțin de J din valoarea capitalului social subscris sau la mai puțin de procentul superior stabilit prin actul constitutiv, va convoca de îndată pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.

Această dispoziție legală instituie o obligație în sarcina consiliului de administrație, respectiv a directoratului, de a convoca în situația diminuării activului net sub un anumit procent din capitalul social subscris, dar nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului de a reduce capitalul social motivat de existența pierderilor.

De altfel, chiar dispozițiile art.222 alin.5 din contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, invocate de către apelantă, recunosc dreptul Adunării Generale a Acționarilor de a stabili, în lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă.

Susținerile apelantei privind încălcarea dreptului la informare urmează a fi înlăturate deoarece odată cu convocatorul s-au comunicat situațiile financiare anuale din care rezultă existența pierderilor.

Deși apelanta susține că nu i s-a adus la cunoștință scopul recuperării pierderilor, acesta este evident iar micșorarea capitalului social pentru acoperirea pierderilor, deși nu era obligatorie potrivit legii decât în situația în care activul net s-ar fi diminuat la mai puțin de J din valoarea capitalului social subscris, este favorabilă activității comerciale deoarece asigură terților o imagine mai conformă cu realitatea asupra situației financiare a societății.

Față de cele reținute, în baza art.296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va obliga apelanta la plata către intimată a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta-,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 2, Pierre de -, nr. 3-5,. 1, 1 și prin mandatar special, domiciliată în B,-, - 1,. B,. 4,. 111, sector 3, împotriva sentinței nr. 16 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă- SA S,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în S,--43, județul

Obligă apelanta să plătească intimatei 800 lei, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./CC

5 ex/2 iulie 2009

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adrian Remus Ghiculescu
Judecători:Adrian Remus Ghiculescu, Florentina Preda Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Ploiesti