Anulare hotarare aga Spete. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 122/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta "" împotriva sentinței civile nr. 15/CC din 3 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 9 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 16 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.15/CC/3.06.2008 Tribunalul Covasnaa respins acțiunea formulată de B în contradictoriu cu Sf.G având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii AGA din 28.05.2007.
În motivarea hotărârii se arată că adunarea a fost convocată în condiții de legalitate, iar faptul că mandatul administratorului societății a expirat, nu-i este imputabil în condițiile în care s-a produs o prelungire tacită a acestui mandat.
Nepublicarea în presă a convocatorului nu a afectat valabilitatea hotărârilor adoptate în condițiile în care prezența la ședință a fost de 100 %.
Procesul-verbal de ședință a fost întocmit și depus la dosar, iar faptul că situațiile financiare aferente anului 2006 nu reflectă realitatea, nu a fost dovedită.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta invocând interpretarea greșită a probelor. Se arată că situațiile financiare au fost supuse aprobării după ce au fost depuse la. C și în condițiile în care nu au fost vizate și verificate de cenzori. Se menționează că procedura de convocare a adunării generale era nelegală fiind efectuată de un administrator al cărui mandat a expirat. Procesul-verbal al ședinței este lovit de nulitate întrucât mențiunile nu sunt confirmat de lista de semnături a acționarilor prezenți. Se mai arată că situațiile financiare au fost aprobate de cei doi acționari în mod dolosiv.
Intimata Sf. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art.296 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Criticile apelantei legate de neanalizarea motivului de nelegalitate referitor la efectele depunerii situațiilor financiare la. sunt nefondate, având în vedere că la instanța de fond nu a formulat acest motiv în susținerea acțiunii sale și acest motiv nu poate fi cenzurat pentru prima oară în apel.
Cu privire la mandatul administratorului societății care a expirat anterior convocării adunării generale din 28.05.2008, în mod corect instanța de fond a reținut prelungirea tacită a mandatului ce a rezultat din necontestarea actelor de administrare înfăptuite după data expirării mandatului. Astfel, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, ori potrivit art.1533 cod civil mandatul poate fi expres sau tacit, respectiv atunci când rezultă din împrejurări de fapt ce fac neîndoielnică intenția părților. În cazul încetării mandatului prin expirarea duratei intervine mandatul aparent ce poate fi opus doar de către terții de bună-credință, între părți fiind aplicabile prevederile art.1533 Cod civil cu privire la mandatul tacit. Cum în speță reclamanta are calitatea de acționar și nu de terț față de societatea pârâtă, nu poate invoca încetarea mandatului administratorului decât în condițiile prevăzute de art.1554 - 1555 Cod civil, respectiv de revocare a mandatului sau de numire a unui nou mandatar.
În legătură cu convocarea adunării generale, susținerile apelantei reclamante bazate pe lipsa mandatului administratorului au fost corect înlăturate de prima instanță, având în vedere și prevederile art.375 alin.3 Cod comercial, ce arată că mandatul special dat pentru o anumită afacere cuprinde împuternicirea pentru toate actele necesare executării ei, ori convocarea adunării de administrator respectă dispozițiile art.117 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Cu referire la aprobarea situațiilor financiare de către cenzori, criticile apelantei - reclamante legate de nerespectarea dispozițiilor art.163 alin.3 din Legea nr.31/1990 sunt întemeiate. Astfel, potrivit mențiunilor din registrul comerțului rezultă că societatea avea trei cenzori, respectiv, și al căror mandat a fost reconfirmat potrivit hotărârii din 28.05.2007.
Dispozițiile imperative ale art.163 alin.3 din Legea nr.31/1990 arată că aprobarea situațiilor financiare anuale se pot realiza numai dacă acestea sunt însoțite de raportul cenzorilor. Potrivit art.165 alin.1 din Legea nr.31/1990, pentru îndeplinirea obligației prevăzute la art.163 alin.2, cenzorii vor delibera împreună, iar în caz de neînțelegere vor putea face rapoarte separate care vor trebui să fie prezentate adunării generale.
În speță, raportul depus de comisia de cenzori a fost întocmit doar de cenzorul fără ca ceilalți cenzori să consimtă prin semnătură acest raport, ceea ce denotă faptul că nu au fost respectate prevederile art.165 alin.1 sus-menționate, în sensul că cenzorii nu au întocmit împreună acest raport, ceea ce echivalează cu efectuarea unui raport neconform și deci cu aprobarea greșită a situațiilor financiare.
În consecință, față de prevederile exprese mai sus menționate rezultă că hotărârea AGA de aprobare a situațiilor financiare ale societății pe anul 2006 este nulă, soluția instanței de fond urmând a fi schimbată în acest sens.
Cu privire la celelalte hotărâri adoptate în cadrul adunării generale din 28.05.2007 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2007 și prelungirea mandatului cenzorilor, se constată că nu există motive de nulitate, astfel încât acestea urmează a fi menținute.
Celelalte susțineri ale apelantei reclamante cu privire la procesul-verbal și acțiunea dolosivă a celor doi acționari au fost corect înlăturate de instanța de fond, iar criticile din apel urmează a fi respinse ca neîntemeiate având în vedere că procesul-verbal al ședinței a fost depus la dosar, iar acțiunea dolosivă nu a fost dovedită.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă urmează a admite în parte apelul declarat de reclamantă, a admite în parte acțiunea în sensul constatării nulității absolute parțiale a hotărârii AGA din 28.05.2007 cu privire la aprobarea situațiilor financiare anuale pe anul 2006.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă cu privire la cheltuielile de judecată constând în taxe de timbru 14,55 lei, urmează a obliga intimata să le suporte.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite în parte apelul declarat de reclamanta B împotriva sentinței civile nr.15/CC/3.06.2008 pronunțate de Tribunalul Covasna pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâta și-n consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a hotărârii AGA din 28.05.2007 cu privire la aprobarea situațiilor financiare pe 2006.
Respinge restul pretențiilor.
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 14,55 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2008.
Președinte JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu
- - - -
Grefier
- -
Red. CB/17.10.2008
Dact.LD/22.10.2008/5 ex.
Jud.fond
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Liliana Dobrogeanu